Tragedie a zilelor noastre

Urmatoarea "poveste" reflecta o tragedie a zilelor noastre, atat de grabite si de pline de dorinta de impresie de moment. Nu sunt putini crestinii care considera bisericile ca centre conduse de o echipa de management... vremuri de mare durere in inimile celor care traiesc prin har, prin credinta, nu prin puterea lor sau prin ceva din ceea ce ar fi ei. Sa lasam povestea de mai jos sa vorbeasca de la sine.

[UPDATE: Urmatoarele sunt in intregime marturia unei persoane pe care nu o cunosc, dar pe care (marturie) am gasit-o pe internet. Mi-a atras atentia fiindca m-am gandit mult la aspectele implicate de mesajul povestirii. Chiar daca este o realitate aceasta tragedie, cum am numit-o eu, motivul pentru care am postat acest articol este pentru a sublinia realitati indiscutabile si cu dorinta de a se rezolva problemele existente. Noi nu putem adresa corect o problema decat dupa ce o recunoastem ca atare.]

Iata povestirea redata ca pe adresa web http://www.evanghelic.ro/povesteoi.php (sau alte locatii virtuale):


Poveste cu oi
de Sanja Cristea Tiberian (sora Adriana)
--------------------------------------------------------------------------------



A fost odata ca niciodata ca de nu ar fi fost nu s-ar fi povestit, a fost odata si mai este si acum o turma si un pastor.In aceasta turma erau oi mai mari si mai mici, erau mielusei si oite. Dumnezeu a gasit cu cale sa se indure de una dintre aceste oi si I-a daruit prin harul Sau cantari peste cantari, poezii peste poezii. Nu S-a uitat ca oaia Lui era mai batrana, nu S-a uitat ca era si cam stirba. El a privit doar la sufletul oii Sale si a binecuvantat-o spunandu-I: "Ti-am dat Cuvantul, foloseste-l, ti-am dat cantarea, canta!"
Oaia care era cu frica de Domnul s-a ridicat si a recitat in adunarea turmei poezii si a si cantat chiar daca tremura ca varga si simtea privirile compatimitoare ale celorlalte oi atintite asupra ei, ce pareau sa nu poata pricepe in ruptul capului cum de Dumnezeu isi alesese o astfel de oaie ca sa-L faca cunoscut. Oaia noastra a dorit sa inregistreze un Cd cu cantarile daruite ei de Domnul si sa le faca cadou tuturor surorilor ei din staulul din care facea parte. Nu cerea nici un ban, nu cerea nici o plata pentru ca Domnul ii spusese raspicat:"Fara plata ai primit, fara plata sa dai!"
Dar pãstorul pus sa aiba grija de staulul respectiv si care avea mare grija de oile cele tinere si frumoase care sa reprezinte in chip placut turma lui in lume i-a spus:
"-Stiti, sora oaie, daca erati o poeta oaie cu un volum de versuri deja tiparit era mare cinste pentru staulul nostru. O poeta nu trebuie sa-si recite singura poeziile, pot sa o faca si alte oi in locul ei (oite mai tinere, mai frumoase)...asa insa...cantareti avem destui..."(saraca oaie era pusa in randul cantaretilor - desi la o adica ea era si poeta si cantareata si compozitoare daca ar fi sa ne luam dupa parerea celor care nu cunosc harul lui Dumnezeu si faptul ca El este Cel care lucreaza in fiecare dintre oile Lui si nu este meritul personal al oii pentru indurarea care I-a fost aratata ).
Cu alte cuvinte: "Ce ti-a venit tie, oaie stirba si batrana sa te ridici si sa canti, nu vezi ca nu face frumos in fata turmei si in fata celor care vin sa viziteze staulul meu?"
Atunci oaia batrana si stirba s-a dus intr-un colt indepartat al staulului si a inceput sa planga si sa planga si sa planga si sa se roage lui Dumnezeu sa o ajute El, pentru ca El era Cel care ii daduse aceste cantari si poezii. Domnul care intotdeauna are grija de oile Lui si nu le lasa de rusine S-a-indurat pana la capat. I-a dat tot ce ii trebuia ca sa poate face lucrarea Lui. I-a dat si bani ca sa poata cumpara Cd-uri si sa le dea in dar oilor din staul si nu numai lor ci si altor oi care erau din afara staulului, din alte staule sau din nici unul. De la oile straine oaia noastra a primit cuvinte bune si calde, de la cei straini a primit de asemenea cuvinte minunate, ba chiar marturisiri prin care spuneau cat de minunat lucreaza cuvantul lui Dumnezeu in viata lor.
Dar oaia noastra era tot trista, ea ar fi dorit un cuvant bun de la cel care cu atata nepasare aruncase vorbele rele ce o lovisera atat de adanc in suflet si apoi trecuse mai departe. Acesta insa nu avea timp pentru oaia batrana si stirba, era ocupat cu construirea unei imagini frumoase a staulului, pentru ca la o eventuala vizita a altor pãstori sa aiba ce arata: confort,aer conditionat, retroproiector si cate si mai cate, oi tinere si frumoase cantand in cor, grupuri de misiune si garduri imprejmuitoare albe si staralucitoare asa incat sa-ti ia ochii.
Domnul insa, care este in adevar Pãstorul bun Se indurã mai departe de oaia Lui si ii daruieste mai departe cantari peste cantari si poezii peste poezii...

P.S. Oaia noastra batrana si stirba este si astazi intr-un colt al staulului, canta, se roaga si primeste poezii peste poezii si cantari peste cantari dar nu mai vine in mijlocul turmei...