Este titlul unei carti de Erwin W. Lutzer, care abordeaza direct situatia de fatza in care tot mai mult barca bisericii pare sa fie inundata de oceanul pe care ar trebui sa pluteasca, separandu-se astfel lumea de credinciosi in sensul biblic.
In primul capitol, "De ce ne temem sa judecam", Lutzer spune:
"Sa luam aminte la spusele Sale: 'Daca va uraste lumea, stiti ca pe Mine M-a urat inaintea voastra. Daca ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru ca nu sunteti din lume, si pentru ca Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea va uraste lumea.' intr-un cuvant, lumea de astazi are o parere favorabila despre Cristos doar pentru ca nu Il cunoaste asa cum este.
Sa tinem minte urmatoarea axioma: Cu cat mai bine va intelege lumea scopul venirii lui Isus, cu atat mai mult Il va uri. Ceea ce lumea pretuieste, Cristos dispretuieste; ceea ce El iubeste, ea uraste. Cu mai multi ani in urma, F.B. Meyer a scris: 'Intre doi poli atat de opusi ca Biserica si lumea nu pot exista decat antagonism si ruptura. Fiecare dintre ei pretuieste si cauta ceea ce celalalt respinge pe motiv ca este lipsit de valoare. Fiecare este devotat unor idealuri contrare celor mai pretioase interese ale celuilalti' Si cu toate acestea, iata, cei mai multi crestini cred ca este posibil sa-L urmezi pe Isus fara sa-i intorci spatele lumii!
Acum cateva generatii, puteam auzi predici intitulate 'Separarea biblica', adica predici referitoare la ideea ca trebuie sa ne separam de ceea ce Ii displace lui Dumnezeu si sa ne dedicam valorilor si convingerilor propovaduite de Scriptura. Multi dintre noi am fost avertizati impotriva filmelor, alcoolului, tutunului si a unui mic grup de alte pacate. Acest gen de invatatura isi avea limitarile ei, pentru ca evlavia era definita adesea in termenii lucrurilor pe care nu trebuie sa le faci. Insa cel putin eram invatati ca anumite lucruri erau corecte, iar altele erau rele; exista o incercare chiar daca imperfecta, de a distinge Biserica de lume.
Generatia mea a pretins ca este mai inteleapta decat cea a parintilor ei. Noi am sustinut ca lista 'pacatelor lumesti' era una alcatuita de om si ca noi trebuie sa ne asumam propriile noastre decizii in legatura cu aceste lucruri. Crestinii mai varstnici, care isi cunosteau inima mai bine decat ne-o cunoastem noi pe a noastra, ne avertizau ca daca vom incepe sa toleram comportamentul lumesc, indiferent cum ar fi definit el, nu vom face altceva decat sa daramam prima piesa de domino dintr-un lung sir si ca se va ajunge in situatia in care Biserica se va umple de 'crestini lumesti'.
Acea zi a sosit.
Sondajele de opinie arata ca deosebirea dintre biserica actuala si lume este oarecum vaga. Pacatele care definesc lumea sunt si in biserica: divortul, imoralitatea, pornografia, divertismentul imoral, materialismul si indiferenta fatza de ceea ce cred altii.
...
Multi cred ca nu avem dreptul sa judecam stilul de viata sau convingerile cuiva. Angajamentul fatza de individualismul radical si personalizarea credintei ne-au facut dornici sa 'traim si sa-i lasam si pe altii sa traiasca' fara discutii, evaluari sau mustrari. Ne-am pierdut abilitatea de a judeca lumea, pentru ca ne-am pierdut abilitatea de a ne judeca pe noi insine. Vehiculam anumite credinte, dar apoi actionam ca si cum ele nu ar conta deloc.
Nu este de mirare ca cel mai des citat verset din Biblie nu este 'Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea...', ci 'Nu judecati, ca sa nu fiti judecati'. Chiar si in cercurile evanghelice, putem auzi cateodata: 'Cine esti tu, ca sa judeci?' Implicatia clara a intrebarii este ca nu avem dreptul sa spunem: 'Acest stil de viata este gresit' sau 'Aceasta este o erezie' sau 'Acest predicator este un invatator mincinos'. Expresia care descrie cel mai bine cultura noastra este 'fie ce-o fi'!!!"
[pag. 14 - 16]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu