Evanghelicii "rosii" [prima parte]

Evanghelicii au avut de suferit cumplit in vremea opresiunii comuniste, in lagare si inchisori. Din numarul celor care au inrosit pamantul cu sangele lor, scurs ca plata pentru decizia lor de "a nu da cezarului ce este a lui Dumnezeu", doar putini au fost aflati de "lumea libera" de atunci. Doar putine marturii au ajuns la cunostinta crestinilor din tarile unde opresiunii comuniste nu i-a fost ingaduit de sus sa ajunga.

Fratii nostri de atunci au fost terorizati si ucisi pentru ca agentii KGB afiliati lagarelor nu au reusit sa-i convinga sa se compromita si sa isi toarne fratii. Erau privati de dreptul de ingrijire in caz de maladie grava, sau accident de munca. Erau ucisi lent, cu otravuri speciale si alte mijloace secrete. Era atunci expresia "Biserica Tacerii", fiindca fratii nostri nu au vandut si au ramas in credinta in conditii de opresiune maxima, supusi fiind interdictiei de a vorbi in vreun fel, de multe ori.

Eu au fost loviti cu ura, dar au raspuns cu dragoste. Multi soldati care-i pazeau, ii bateau si participau la provocarea durerilor lor, au fost atrasi de aceasta iubire care vine prin Duhul Sfant si s-au intors la Dumnezeu. Minunat, nu?

Alexandr Ogorodnikov le scria parintilor sai, din lagarul cu regim sever unde era inchis: "Cred in Dumnezeu si sunt sigur ca toate incercarile prin care trec sunt binecuvantate de El, ca El, din slab, ma va face tare. Credinta mea in Domnul este de nezdruncinat. Nu ma plangeti..."

"In simplitatea clocotitoare a credintei sale, o anumita Lina ii scria sotului ei, inchis intr-un lagar, sa-si aminteasca de faptul ca poarta umilirea lui Cristos asupra lui, ca, in persoana lui, cel 'calomniat, insultat, dispretuit si umilit' este Cristos.


















[citatele si documentele scanate de mai sus sunt din cartea "Ei triumfa inaintea lui Dumnezeu. Eroi si martiri ai credintei in tarile comuniste", de Sergiu Grossu, Editura Fundatia Culturala Memoria, Bucuresti 2007; paginile de unde au fost luate citatele fiind 184-186]