Redau partial, mai jos, un articol de pe mersulvremurilor
Anul trecut, Bentley a „făcut-o de oaie” în turma creştină: a clacat la capitolul sexualitate în plină campanie duhovnicească, înscriindu-se şi el în rândul celor doborâţi de pe piedestal de relaţiile extraconjugale, care i-au aruncat în aer viaţa de familie şi l-au adus pe buza prăpastiei. Scenariu cunoscut de altfel, conform căruia „orice bărbat poate cădea” (slăbiciunea sexului tare, oare?!) Într-o lume frivola şi libertină, păcatul sexual a devenit aşa de accesibil şi acceptabil, încât aparent nu mai reprezintă pericol. Bărbaţii sunt oarecum sensibili la roşu, dar cromatica abundentă i-a făcut să nu mai deosebească roşul-PERICOL de roşul-PROMISCUITATE. Un bărbat care respectă (şi vrea să trăiască) integritatea biblică dă nenumărate bătălii în fiecare zi… de la vorbe până la imagini, de la sunete până la atingeri… Înţelegând asta - sunt bărbat - nu vreau s-o şi scuz!
Ceea ce nu pot să înţeleg şi nici să accept - şi ce mi se pare greu scuzabil şi depreciativ pentru idea de sfinţenie - este dorinţa de a reveni pe scenă, în prim-plan, să fii din nou în faţă după ce ai clacat în asemenea fel!
La începutul săptămânii, Rick Joyner, lider şi autor charismatic (cunoscut pentru cărţile sale şi în România), a apărut în media cu o luare de poziţie faţă de regenerarea spirituală a predicatorului canadian în discuţie. Joyner i-a acordat lui Bentley suportul pentru consilierea şi îndreptarea sa. Gestul lui Joyner este unul cât se poate de normal creştineşte (apostolul Pavel vorbeşte despre judecarea şi îndreptarea curvarului din Corint - 1 Cor. 5) şi anormal după standardul lumii în care trăim, care vrea doar scandal (dacă-i sexual, cu atat mai bine) şi împroşcare cu ridicol, lăsând victimele în şanţul cotidian. Pentru că războiul este dur şi pierderile pot fi mari, este nevoie de tot mai mulţi oameni care să fie în stare să-i ridice pe cei aflaţi în diverse derapaje spirituale.
Bentley a aşteptat pronunţarea divorţului de soţia sa, Shonnah… şi s-a recăsătorit urgent cu mai tânăra sa fostă colaboratoare, Jessa Hasbrook! Amândoi au recunoscut că au făcut prostii şi nu trebuiau să grăbescă lucurile. În acelaşi timp, cel cunoscut pentru lucrarea sa “nemaipomenită” s-a refugiat la biserica lui Joyner, pentru refacere şi repunere în poziţie. În echipa de consiliere se mai afla Jack Deere şi Bill Johnson.
Ei, aici e aici… Refacere, vindecare şi consiliere - OK… dar revenirea pe scenă, în aceeaşi (im)postură, după un asemenea eşec moral, mi se pare nu doar nepotrivit, ci strigător la cer. Vei spune: cine sunt eu să judec; dacă Dumnezeu hotărăşte aşa cine sunt eu să mă opun?! Dar nu cred că Dumnezeu judecă asemenea situaţii altfel decât după standardul sfinţeniei Sale! Să vrei să fii din nou adulat de oameni, după ce ai înşelat standardul spiritual pe care îl propovăduiai, după ce i-ai rănit pe unii din ei (gândiţi-vă doar la soţia lui!), e jignitor pentru credinţa pe care o proclami. Ajungem să normăm totul la nivelul butadei româneşti: “să faci ce zice popa, nu ce face popa…” O rezolvare pripită a unui păcat evident poate compromite mai mult faţa şi aşa distorsionată a creştinismului actual. Ce se poate înţelege dintr-o asemenea mişcare de recuperare? Ceva în genul: “Nu-i cel mai rău lucru că ai căzut… Te ridici, şi după o pauza revii frate acolo unde ţi-e locul… şi pentru care Dumnezeu te-a înzestrat… Că doar zice şi la Biblie: de şapte ori cade cel neprihănit şi se ridică…” Se ridică, da… dar să însemne asta şi că aleargă dupa întâietate?
Aici iese în evidenţă de fapt unul din aspectele păguboase ale carismatismului, pe care chiar şi unii dintre aceştia îl recunosc deschis: tendinţa de a aprecia darul în detrimentul integrităţii. Carismaticii au “darul” acesta de a supralicita darurile Duhului, plasându-le peste caracter. Dacă un om evidenţiază anumite trăsături care pot fi asimilate unei lucrări speciale a Duhului Sfânt, atunci tendinţa este de a trece cu vederea anumite scăpări - că toţi suntem oameni şi nici unul nu e desăvârşit, nu? Astfel de mişcări ale “duhului” n-au nici o legatură cu vreo lucrare duhovnicească.
Un asemenea mesaj, neexprimat verbal dar arătat prin fapte, produce confuzie în biserică şi în prezenţa ei în lume. Planul de relansare a misiunii lui Bentley sub denumirea Fresh Fire USA, şi începerea în Fort Mill, de către Joyner, a colectării de fonduri pentru misiunea aceasta, mi se pare o
acţiune care devalizează lucrarea christică. Asta evidenţiază o slăbiciune fundamentală în maniera noastră de a restaura lideri căzuţi. Nu e de mirare că acum un an Ted Haggard (prezentat recent în documentarul HBO şi apariţiile la CNN ca „homosexual indecis”!) a bătut indirect la uşa fostei sale biserici, întrebând dacă postul de pastor nu e cumva liber.
Să fiu sincer, m-aş bucura ca Bentley să-şi dea seama şi să nu revină la amvon. Cel puţin nu acum, aşa de repede… şi nu cu surle şi trâmbiţe… Dacă are dorinţa de lucrare, sunt atâtea zone de penumbră, umile, ale lucrării creştine, unde nu se înghesuie personalităţile şi în care este mare nevoie şi se poate manifesta. Nu îi doresc răul şi nu sunt unul dintre aceia care se bucură de căderile altora (mai cu seamă lideri). Dar să nu uităm că tocmai liderii trebuie să trăiască după un standard mai înalt decât al celor pe care îi slujesc!
Pe de altă parte în procesul de refacere şi restaurare spirituală trebuie incluşi şi fosta soţie a lui Bentley, Shonnah, şi copiii lor. Ei nu sunt o parte neglijabilă sau invizibilă în acestă lucrare publica. Cum se vor simţi copiii aceia când îl vor vedea pe tatăl lor la fel de “înflăcărat” ca înainte, lucrând „pentru Dumnezeu” şi ţinând de mână o altă femeie?! În ce Dumnezeu vor mai crede copiii aceştia?
Asta reperezintă o pervertire a integrităţii biblice. Că Dumnezeu poate binecuvanta pe orice barbat sau femeie cu Duhul Sfânt, nu încape îndoială! El se uită după vase de cinste care poartă în ele legământul divin - cu demnitate, umilinţă şi curăţie… Dar să constaţi că un comportament ca al lui Bentley este promovat public - asta compromite şi ideea de curăţie, şi disciplina biblică. Orice membru care are o problemă şi trăieşte în păcat va putea să zică: “Dom’le, să fiu şi eu judecat cu aceeaşi măsură ca Bentley!” Şi dacă vrei să fii corect şi echitabil - omeneşte vorbind - nu ai putea să-l refuzi, pentru că trebuie să-l judeci după aceeaşi măsură. Ajungem astfel ca un compromis să provoace o mare spărtură acolo unde ar trebui să existe un zid de netrecut; pentru că este în joc ideea de sfinţenie şi puritate promovată de Dumnezeu. Prea adesea vorbim însă de „flexibilitate” şi „elasticitate” pentru a contrabalansa extremele „rigiditate” şi „duritate”; dar toată discuţia este (şi ar trebui să fie) despre curăţie.
Şi uite aşa, depunctăm noi creştinismul, drapând firea pământească cu un fals zel religios - de fapt, o goană după recâştigarea unor privilegii vremelnice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu