Sa ne gandim la Stat si insemnatatea lui. Nu cred ca in spatele oricarui guvern sta Satan. Totusi, avem multe de invatat din exemplul de mai sus. Statul, in fapt, nu detine nimic. Este doar o forma de organizare si, de multe ori, subjugare a oamenilor. Nu vreau sa intru in discutii interminabile in aceste directii.
Ideea care e importanta in contextul studiului de fata este aceea ca Statul are bogatii pentru ca are oameni. Daca nu ar avea oameni, nu ar avea bogatii. Statul, asadar, oricare ar fi el, are nevoie de oameni. Si, pentru aceasta se poate sa dea si din bogatiile sale. Scopul Statului este sa stranga bogatii nu sa dea. El nu poate exista dand, iar aceasta din definitie. Cu siguranta ca, sub nicio forma, nu vorbesc de rau Statul in sine. Aceste remarci au de-a face cu intentia intelegerii contextului in care suntem. Vom intelege, asadar, realitatea, fara sa o respingem. In rest, este treaba fiecaruia. Asadar, acest articol, sub nicio forma, nu are si nu vrea sa aiba intentia de a vorbi Statul de rau (Statul roman, ideea de Stat, ideea de Imparatie, conducere sau autoritate etc).
Istoria comunismului in Romania, Bulgaria sau Rusia ne arata ce poate face Statul cu oamenii sai. Nu e nevoie sa generalizam, dar trebuie sa exemplificam. E vorba de politica, directie, viziune etc. Cu siguranta ca Statul Roman de astazi nu vrea sa-si tortureze oamenii. Dar are o anumita agenda, care nu importa discutiei, pentru care are nevoie de oameni.
Ei bine, Biserica are deja un Imparat. Un imparat care ne-a chemat sa fim supusi autoritatilor, dar sa ne clarificam in practic, in modul cel mai simplu si real, diferenta dintre Cezar si Dumnezeu. Pilda lui Avram este un bun exemplu despre de la cine trebuie noi sa primim bogatii. Se naste, desigur, nevoia de a intelege despre ce bogatii vorbim.
Cred ca problema fondurilor de la stat s-a facut posibila pe fondul diluarii valorilor spirituale reala, traite in adevar in viata crestinului de rand. As avea nevoie de un spatiu mult mai mare sa dovedesc aceasta, deci voi ramane, deocamdata, la atat.
Sa ne intoarcem acum la Avram. Ce raspuns a avut Avram la cererea imparatului Sodomei?
Avram a răspuns împăratului Sodomei: „Ridic mâna spre Domnul Dumnezeul cel Preaînalt, Ziditorul cerului şi al pământului, şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să nu zici: „Am îmbogăţit pe Avram.” Nimic pentru mine! Afară de ce au mâncat flăcăii şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor!”
Voi arata punctat raspunsul lui Avram, pentru a-l intelege cat mai bine.
1. “ridic mana spre Domnul…”
- Avram stabileste de la inceput cine este imparatul lui: Dumnezeu, Domnul (Yahweh);
- Avram arata Cine determina in viata lui hotararile: Dumnezeu;
- Avram arata in fata cui traieste el: inaintea lui Dumnezeu;
- Avram arata cui ii da el socoteala: lui Dumnezeu
- Iata ca Avraam a stiu ce imparat e imparat in valea imparatului; Avram a rezolvat problema aceasta, care este, de fapt, problema esentiala, de la care pleaca totul
2. “Dumnezeul cel Preainalt”
- Avram arata de ce va spune ce va spune, de ce a hotarat ce a hotarat deja: exista un imparat mai sus de imparatul Sodomei, unul care traieste prin Sine, care este Cel ce este si dupa a carui vointa se ghideaza;
3. “Ziditorul cerului si al pamantului”
- Avram il identifica inca odata pe Dumnezeu, dupa ce l-a numit “Yahweh”, ca fiind Dumnezeul Creator;
- Avram arata ca deasupra lui (era cu mana ridicata) sta Dumnezeul care a zidit omenirea si bogatiile ei, care le detine pe toate si sustine viata – in fata Lui da el socoteala si de El se teme;
4. “nu voi lua nimic din ce este al tau”
- Avram refuza propunerea imparatului Sodomei;
- Avram stie sa distinga ce era a imparatului Sodomei, ce era a lui Dumnezeu si ce era a lui (ne amintim ca din aceleasi bogatii a dat zeciuiala Domnului, fiindca erau a lui Avram, dar acum le considera, pe cele ramase, ca fiind ale imparatului Sodomei – aici este intelepciunea);
- de fapt bogatiile sunt ale oamenilor, impartirea lor e problema, dar, totusi, nu sunt ale oamenilor si, pe langa toate acestea, Dumnezeu are o parte… de gandit!
- Avram se hotaraste: nimic din ce este a imparatului Sodomei. Nimic! Nu avea Avram pe Dumnezeu? Nu-i purta Dumnezeu de grija? Ei bine: sa ne poarte Dumnezeu de grija cu banii si tot ce trebuie sa avem, conform stiintei Sale bune, sa ne poarte Dumnezeu de grija, nu imparatii lumii acesteia!
5. “nici macar un fir de ata…”
- Ehe… Avram cel radical, Avram cel ursuz, Avram cel care nu e in stare sa profite de o situatie favorabila … oh, cine vorbeste asa nu intelege, sunt amare vorbele acestea, amare si triste;
- adica firul acela de ata e mai rau decat cel pe care-l avea Avram la corturile lui? Cureaua de incaltaminte e mai proasta decat cele detinute de Avram? Oare de ce au fost luate de Chedorlaomer, fiindca nu aveau pret? Oare nu avea nevoie Avram de ata (sa-si faca si sa-si repare corturile) si nu avea el nevoie de curele de incaltaminte (ca un calator ce era, prin pustiuri)? O, ba da! Numai ca, tocmai de aceea le aminteste pe acestea doua, dintre atatea bogatii: fiindca in nevoile acestea fundamentale pentru el: Dumnezeu va purta de grija. Trebuie sa ne cutremuram acum, sa ne cercetam de-a binelea, sa plangem, dragi frati, fiindca noi nu ne incredem in Dumnezeu asa ca Avram. Dar, slava Domnului, caci putem sa o facem. De aceea, sa ne lasam “in plata Domnului” si in ajutorul dreptei Sale!
6. “ ca sa nu zici: ‘Am imbogatit pe Avram’”
- iata si un pericol, pe care Avram il vede foarte bine: el stie ca mai apoi imparatul Sodomei va aduce vorba cu privire la acele bogatii, daca le va lua; credem noi ca Statul ne da aceste bogatii ca mai apoi sa uite de ele? Asa ceva, din fericire, numai Dumnezeu face; doar El ne da, fara sa ne ceara in schimb ceva. Sa nu uitam aceasta!
- iata-l pe Avram aratand viclenia acestui imparat;
- de unde stia Avram ce va zice imparatul Sodomei? Poate stia. Dar, oricum, chiar daca nu stia, si-a luat o masura de precautie: ca sa nu zica, vreodata;
7. “in afara de…”
- e vorba de ceilalti – Avram nu-si rasfrange principiile asupra celor care l-au ajutat in razboiul purtat, spre eliberarea fratelui sau;
- Aner, Escol si Mamre isi pot lua partea lor, Avram vorbeste doar in numele sau cand zice: “nimic pentru mine”
Trebuie si noi sa ne hotaram. Suntem in valea Save, care este valea imparatului. Trebuie sa ne hotaram insa, care e imparatul. Dupa ce ne-am hotarat care ne este imparatul, vom stii si noi, ca Avram, ce e bine de hotarat si ca nu avem nevoie de bogatiile lumii, date de lume. Noi trebuie sa traim prin credinta, nu prin vedere. Dumnezeul nostru va purta de grija. Nu asta-I problema, ci daca Il avem pe El ca Imparat! Aici sta toata intelepciunea problemei.
Sunt unii care spun: “nu sunt banii nostri? Noi ii dam Statului si fondurile pe care le putem accesa sunt pentru noi, din banii nostri”. Exact cazul lui Avram. Tocmai pentru ca sunt ai nostri, putem sa renuntam la ei. Caci, acela care nu are ceva, nu poate renunta la acel ceva, din moment ce nu este al lui (nici nu-si pune problema). De fapt, Statul ar putea sa ne dea bani, din deduceri, dar n-o face. Vrea insa sa ne dea fonduri. Cine vede oare ce se afla in spatele acestei propuneri? Va recomand blogul fratelui Vasile Alexandru Talos, care raspunde deja la aceasta intrebare.
Haideti mai bine sa spune: “Nu avem noi pe Dumnezeu? Nu este Dumnezeul nostru Ziditorul cerului si al pamantului? Nu este El Dumnezeul Cel Preainalt?”
Statului nu trebuie sa i se permita vreodata sa poata spune Bisericii: “te-am imbogatit, iti amintesti?” Daca Dumnezeu crede ca e nevoie, ne va imbogati El. Noi cui slujim? Noi ce imparat avem? Aici este, de fapt, raspunsul.
Din pacate, multe biserici (culte) au acceptat propunerea Statului: “ia-ti bogatiile pentru tine”. Ele constata acum ca imparatul zice si “da-mi oamenii mie”. Bani contra influenta, bani contra oameni. Pe de alta parte, Cristos e pretul pentru Biserica si oamenii ei. Cristos!
Noi nu avem nevoie de fondurile de la stat, de fapt. Biserica e Biserica, Statul Stat. Sa pastram lucrurile asa.
Daca unii au luat bani, nu inseamna sa se puna asupra tuturor aceasta povara. Sa fie aceia aratati ca atare, dar nu crestinii simpli din biserici, care au dat bani din buzunarul lor gol, umplut totusi de Dumnezeu, ca lipsa n-au avut. Daca unora le scapara ochii dupa bogatii, nu inseamna ca nu mai sunt oameni care sa traiasca prin credinta si nu prin vedere. Sunt mii de frati in tara aceasta, frati care traiesc cu Dumnezeu, prin credinta. Cel putin eu asa cred. Ei nu au nevoie sa suporte incapacitatea altora de a trai la fel.
In timpul comunismului, unii au rezistat, altii s-au vandut, acceptand sa vanda. Cand cei care au acceptat sa vanda s-au compromis, prin informatiile lor oferite tortionarilor au adus suferinta asupra oamenilor despre care au vorbit. Degeaba au fost ei tari, fiindca altii au vorbit despre ei. Degeaba sunt unii sinceri si dau Bisericii bani ca sa asculte de Scriptura si sa nu fie lipsa de paine in Casa Domnului, fiindca sunt alii care vor mai mult, mai mult, mai mult… Si totusi, nu degeaba. Caci putem invata din istorie si sa oprim aceasta, cat mai e vreme.
De aceea, inca odata, imi exprim dezacordul total fata de acceptarea fondurilor de la Stat, sub orice forma.
Scriptura vorbeste foarte clar despre aceasta. Doar exemplul lui Avraam este suficient sa ne lumineze in aceasta privinta, dar mai sunt si altele.
Noi suntem datori sa investim in Biserica, nu Statul. Daca noi suntem prea egoisti, prea relaxati sau prea indiferenti, nu inseamna ca vom da mana, din lipsa, cu Statul. Inseamna ca nu avem si gata. Problema nu trebuie rezolvata generand alta problema. Dumnezeu ne-a spus deja unde gasim rezolvare la problemele Bisericii si, printre invataturile in acest sens, nu se numara apelarea la Stat si la rezursele imparatului Sodomei.
Citeste aici tot articolul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu