Dupa pacautul poporului cu vitelul de aur, Dumnezeu i-a spus lui Moise ca va exista o zi a razbunarii Sale: pacatul acela fusese prea mult. Chiar in acele zile, Domnul a lovit cu urgie poporul pentru ca a facut vitelul, pentru ca a cautat un asemenea dumnezeu, cand El Insusi era in mijlocul lor.
Domnul a zis lui Moise: „Du-te şi porneşte de aici cu poporul pe care l-ai scos din ţara Egiptului; suie-te în ţara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, zicând: „Seminţei tale o voi da!” Voi trimite înaintea ta un înger şi voi izgoni pe canaaniţi, amoriţi, hetiţi, fereziţi, heviţi şi iebusiţi. Suie-te în ţara aceasta unde curge lapte şi miere. Dar Eu nu Mă voi sui în mijlocul tău, ca să nu te prăpădesc pe drum, căci eşti un popor încăpăţânat.” Când a auzit poporul aceste triste cuvinte, toţi s-au întristat; şi nimeni nu şi-a pus podoabele pe el. Şi Domnul a zis lui Moise: „Spune copiilor lui Israel: „Voi sunteţi un popor încăpăţânat; numai o clipă dacă M-aş sui în mijlocul tău, te-aş prăpădi. Aruncă-ţi acum podoabele de pe tine, şi voi vedea ce-ţi voi face.” Copiii lui Israel şi-au scos de pe ei podoabele şi au plecat de la muntele Horeb.(Exod 33:1-6)
Am avea nevoie de mult spatiu si timp sa aratam maretia prezentei lui Dumnezeu in mijlocul poporului. Cititorul va face bine daca isi va lua timp sa mediteze la descrierea prezentei Domnului printre Israelul de atunci. Tocmai in acet context de exceptie, minunat si infricosat, poporul carteste, se impotriveste, isi face un idol din podoabele sale. Este ceva aproape de neinchipuit: Dumnezeu era in mijlocul poporului, nu doar un inger, dar poporul nu traia ca si cum asa ar fi. Poate este bine sa ne aducem mereu aminte de aceasta scena, noi, care zicem ca-L avem pe Duhul Sfant al lui Dumnezeu in noi si printre noi, in Adunare.
Poporul a fost lovit de leviti. Apoi de Dumnezeu. A fost certat de Moise si foarte intristat. Dar nicio pedeapsa nu a fost mai mare decat sa afle ca Dumnezeu nu va mai merge in mijlocul sau. Cu adevarat aceasta este cea mai mare pedeapsa. Daca pentru un pagan cel mai grozav lucru este ca Dumnezeu sa-l lase in voia mintii sale blestemate, pentru un credincios ceea ce este mai trist este ca sa nu-L mai regaseasca pe Dumnezeu in ceea ce face, sa nu mai fie in prezenta lui Dumnezeu. Caci ce am putea face noi fara El?
Iata starea in care ajunge poporul.
Dupa ce Iosua duce batalia sabiei, intelege ca mai exista si un alt fel de strigat de razboi: acela al unui popor stricat, care canta dupa ce a innebunit. Cand au venit la Horeb, i-a intampinat Dumnezeu cel Atotputernic, cel Preainalt. El Insusi le-a vorbit de pe muntele Sau si ei i-au auzit glasul si s-au cutremurat. Moise i-a scos din tabara sa-L intampine pe Dumnezeu spre munte. Ce priveliste, ce zi, ce cutremur: poporul merge sa-L intalneasca pe Dumnezeu. Dar, acum poporul pleaca de la Horeb si pericolul este ca Dumnezeu sa nu mai fie cu ei. Acum pleaca tristi si cu capul plecat, podoabele sunt aruncate si nu mai este veselie. Este aceasta pentru ca s-au intalnit cu Dumnezeu? O, nu! Este pentru ca s-au intalnit cu Dumnezeu si nu s-au cercetat! Acum Iosua urmeaza sa invete ca mai exista inca un alt razboi: acela cu sinele, acela cu el insusi. Caci, daca Dumnezeu este printre noi, noi insine nu putem trai oricum. De aceea trebuie sa nu ne jucam, sa nu ne purtam oricum, sa nu fim superficiali, sa nu ne avantam prea devreme in ceea ce nu stim inca, sa nu ne ridicam pe noi insine, sa nu ne credem mai mult decat suntem si mereu sa intelegem ca este prezenta lui Dumnezeu printre noi.
Intaiul cort al intalnirii a fost chiar cortul lui Moise, inainte ca Moise sa construiasca acel cort poruncit de Dumnezeu pe munte. Datorita pacatului poporului, Dumnezeu nu mai vrea sa stea in mijlocul lor. Dar, totusi, Dumnezeu vorbeste poporului, prin Moise. Numai ca, Moise isi scoate cortul afara din tabara, unde era pana atunci, aratand prin aceasta ca Dumnezeu nu mai vine in mijlocul adunarii lui Israel, din pricina pacatului savarsit de ei. Pe Iosua il vom gasi tocmai in acest cort, din nou slujind:
Moise a luat cortul lui şi l-a întins afară din tabără, la o depărtare oarecare; l-a numit Cortul întâlnirii. Şi toţi cei ce întrebau pe Domnul se duceau la Cortul întâlnirii, care era afară din tabără. Când se ducea Moise la Cort, tot poporul se scula în picioare; fiecare stătea la uşa cortului său şi urmărea cu ochii pe Moise, până intra el în Cort. Şi când intra Moise în Cort, stâlpul de nor se cobora şi se oprea la uşa Cortului, şi Domnul vorbea cu Moise. Tot poporul vedea stâlpul de nor oprindu-se la uşa Cortului; tot poporul se scula şi se arunca cu faţa la pământ la uşa cortului lui. Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui. Apoi Moise se întorcea în tabără, dar tânărul lui slujitor, Iosua, fiul lui Nun, nu ieşea deloc din mijlocul Cortului.
(Exod 33:7-11)
Iosua a trait toate aceste evenimente. Este al treilea context in care ne este prezentat Iosua pana acum. Deja putem observa ca Iosua este tot mai aproape de Dumnezeu. Intai conduce niste barbati in razboi si Dumnezeu il intareste sa biruiasca, prin ridicarea mainilor lui Moise, care tinea toiagul lui Dumnezeu si era pe un deal. Dumnezeu atunci ii transmite un mesaj personal, prin Moise, intarindu-l. Apoi, Iosua urca pe munte la Domnul, cand Moise a mers sa primeasca tablele Legii pentru prima data. Acum Iosua este in cortul acela al lui Moise, unde venea Domnul si-i vorbea lui Moise fata catre fata, cum vorbeste un om cu prietenul sau. Iosua era in cort, slujind. Iata-l, asadar, mai aproape de Domnul si mai matur spiritual.
Ce faceau tinerii de-o varsta cu el? Oare nu a fost ispitit Iosua sa mearga la fereastra cortului si sa priveasca la cum se distrau tinerii? Sau sa mearga seara la o plimbare prin tabara, la un joc, la vreo petrecere? Iosua nu pare sa se lase ispitit de un astfel de gand. Scriptura ni-l prezinta in "mijlocul cortului". Nu, Iosua nu era la ferastra, dorindu-si alta stare, ci era in mijlocul cortului aratand prin aceasta ca isi doreste prezenta Domnului, cat mai aproape. Cu siguranta ca Iosua nu statea fizic in mijlocul cortului, minut dupa minut, intr-un cerc special masurat si la distante egale de cele patru colturi ale incaperii. Expresia ne arata ca Iosua era aproape de Domnul si isi facea slujirea cu dragoste si pasiune. Noi cum suntem?
Iosua era cel mai probabil prezent acolo cand Dumnezeu vorbea cu Moise. Era doar in cort. Iosua auzea cuvintele Domnului si avea ocazia sa vorbeasca si cu Moise. Totusi, Iosua nu iesea tantos pe langa Moise, sa-si etaleze starea lui de singur admis in Cortul Intalnirii, pe langa Moise. Nu mergea la popor sa-i arunce priviri de scarba, ca ce pacatosi sunt ei si ca numai el poate sluji in Cortul unde venea Dumnezeu sa se intalneasca cu omul. Nu mergea sa spuna si el ce i-a zis Domnul lui Moise, sa mai sopteasca unele informatii din culise, sa-si popularizeze persoana cu informatii pe care doar doi oameni se pare ca le aveau si unul dintre ei era tocmai el. Moise iesea din cort, dar Iosua nu. Iosua ramane in cort, la slujirea lui. Dumnezeu nu i-a spus lui sa faca ceva, nici Moise. Ramane la slujba lui, in credinciosie. Stie el Dumnezeu cand si daca e sa il cheme la vreo slujire. Treaba lui este sa fie credincios. Tocmai la asa ceva trebuie sa ne concentram si noi, in cresterea noastra spirituala. Indiferent de frontul pe care luptam, noi sa stim ca suntem in tabara lui Dumnezeu si, mai mult decat atat, sa ne asiguram ca nu facem mai mult decat ne cere El, ca suntem credinciosi chemarii Sale pentru noi acum.
Exista, asadar, o batalie cu sinele, cu propria noastra persoana. Noi insine trebuie sa ne asiguram ca ne biruim. Iosua era tanar si se parea ca-si pierde tineretea inchis in cort. Dar nu era asa. Dumnezeu il forma, lucra la el si-l maturiza. Tot asa lucreaza si cu noi, Dumnezeu. Dar, suntem noi credinciosi? Nu strica la imagine ca cel care a condus oastea Domnului si a urcat cu Moise pe munte sa ramana acum in cort... singur? Poate, nu stiu. Cu siguranta insa, nu strica la caracter.
Apoi mai este si rutina. Rutina aceea care a facut ca poporul sa-si faca un vitel. O zi, doua zile... patruzeci de zile si Moise nu stim ce s-a facut. Iata-l pe Iosua zi dupa zi slujind lui Moise in cort, afara din tabara. Mai schimba si tu Iosua mediul, te mai luminezi, mai vezi si altceva, nu toata ziua Cuvantul Domnului si rugaciune. Esti tanar... Iosua insa, nu iesea deloc din cort. Acum, sa nu intelegem ca nu iesea deloc, ca si cum ar fost legat de un par, in cort. E vorba de faptul ca timpul pe care-l petrecea in cort era marea majoritate a timpului sau, aproape tot timpul (probabil iesea pentru cateva momente, pentru anumite nevoi, dar nu pentru mult timp: avea treaba in cort). Este Cuvantul pentru tineri? Este rugaciunea pentru cei neincercati? Da! Este!
Cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea. Poruncile Tale mă fac mai înţelept decât vrăjmaşii mei, căci totdeauna le am cu mine. Sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale. Îmi ţin piciorul departe de orice drum rău, ca să păzesc cuvântul Tău. Nu mă depărtez de legile Tale, căci Tu mă înveţi. Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea! Prin poruncile Tale mă fac mai priceput, de aceea urăsc orice cale a minciunii. Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.
(Psalmul 119: 97-105)
Maturitatea nu vine neaparat dupa un anumit numar de ani. Apropierea de Dumnezeu este ceea ce ne face pe noi mai maturi. Ne putem insela sa credem ca, daca trec anii peste noi, suntem mai maturi. Anii nu ne maturizeaza. Ei sunt niste sfetnici adevarati, care nu mint niciodata, si care ne adeveresc ca trecem. Numai Dumnezeu ne maturizeaza, daca ne apropiem de El, daca-L cunoastem, daca-L invatam tot mai mult, ascultandu-L. Multi filosofi l-au cautat pe Dumnezeu. Ce har a avut Iosua sa stea in prezenta Domnului in fiecare zi! Ce har avem noi astazi sa putem sta in prezenta Domnului in fiecare zi si sa ascultam Cuvantul Sau, care ne intelepteste, ne maturizeaza, ne transforma.
Vedeti, nu este vorba doar de biruinta noastra, a pocaitilor, sa castigam teren si sa ne aparam inaintea dusmanilor nostri care ne doresc raul. Nu e doar sa avem experiente extraordinare cu Dumnezeu, sus pe munte, precum Iosua, cand a urcat impreuna cu Moise spre-a se intalni cu Dumnezeu. In toate acestea Dumnezeu vrea sa ne dea biruinta. Ele sunt in planul lui Dumnezeu si trebuie sa Il vedem pe El in toate. Dar, mai mult decat atat, noi avem ocazia extraordinara sa Il cunoastem pe Dumnezeu, prin Cuvantul Sau. Sa auzim ceea ce ne spune El, sa intelegem si sa ne transformam cu adevarat, dupa Chipul Sau pe care-L vom recunoaste tot mai bine, mai mult si mai clar, studiind acest Cuvant. Oare cat de mult ne dorim noi partasia cu Dumnezeu?
Am auzit ca rugaciunea prea multa si studiul biblic pot fii plictisitoare. Exista oare rugaciune prea multa? Exista oare partasie prea multa cu Dumnezeu? Daca da, atunci vesnicia nu este posibila. Numai ca, vesnicia este posibila. Atunci, care e problema? Problema suntem noi, faptul ca suntem imaturi. Din pacate, am vazut oameni care si dupa ani buni de zile, ar vrea tot sa joace un joc, sa faca o activitate, orice, numai nu Cuvant, rugaciune si Dumnezeu. Preferam evenimente pline de emotie, pentru ca sunt mai usoare. Dar, ne dorim oare partasia cu Dumnezeu de zi cu zi? Pana la urma, fiecare va trebui sa trecem pe aici. Daca e o corvoada pentru noi, atunci ar trebui sa ne intrebam daca ne dorim cerul si daca-L vrem pe Dumnezeu.
Cu Dumnezeu inainte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu