Căci parcă Dumnezeu a făcut din noi, apostolii, oamenii cei mai de pe urmă, nişte osândiţi la moarte; fiindcă am ajuns o privelişte pentru lume, îngeri şi oameni. Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi, înţelepţi în Hristos! Noi, slabi; voi, tari! Voi, puşi în cinste; noi, dispreţuiţi! Până în clipa aceasta suferim de foame şi de sete, suntem goi, chinuiţi, umblăm din loc în loc, ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm; când suntem vorbiţi de rău, ne rugăm. Până în ziua de azi, am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor.
(1Corinteni 4:9-13)
Asa se parea. Asa arata cand cineva se uita la scena vietii apostolilor. Pareau oamenii cei mai de pe urma, departe de relatii inalte, bogatii peste masura, magari de lux sau robe de firma. Sa sufere ei de foame, sa sufere de sete? Apostolii lui Cristos care aduceau vestea mantuirii si a pretului nespus de mare al cunoasterii lui Cristos sa gaseasca cu greu haine? Ei, cei care aduceau vestea impacarii cu Dumnezeu si a eliberarii de sub robia pacatului sa se simta chinuiti, umbland din loc in loc.
Iata-i ocarati, cum binecuvanta
Sunt apostolii Domnului Isus
Ei duc lumii vestea buna si sfanta
Ca domnia lui Satan a apus
Iata-i prigoniti, cum rabda
E Pavel, e Chifa, e Ioan
Cu inimile pline de pace
Goi de haine, fara vreun ban.
Iata-i vorbiti de rau, cum se roaga
"O, Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac"
Nu au relatii, vorbesc doar cu Tatal
Bogatii lui Cristos cel sarac.
Ce imagine. Mai sunt si altele asemenea ei. Dar, ma intreb, noi astazi pentru ce suferim? Ca am primit amenda fiindca am depasit viteza regulamentara si nu am reusit sa mituim politistul? Ca am pierdut la un joc de carti? Ca n-am reusit sa fim in prim plan si sa atragem atentia asupra noastra? Multi spun astazi ca isi doresc o Biserica asa, ca in vremea apostolilor. Oare? Realitatea are o voce ai ei, un glas care nu tace, nu cu sunet, dar se aude, fiindca realitatea vorbeste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu