Ce folos sa taci cand esti acuzat pe nedrept?

Nu stiu cat de mult ati fost acuzati pe nedrept. Nu stiu nici de cate ori, nici cat de cu rautate. Dar, indiferent de cantitate si calitate, reactiile pot fi variate. Uneori Scriptura ne indeamna sa vorbim si sa nu tacem. Ucenicilor li se da nadejdea aceasta, chiar din partea lui Cristos, ca vor primi intelepciune sa stie ce sa raspunda acuzatorilor, atunci cand vor fi tarati, fara voia lor, in fata unor comisii omenesti, special adunate sa discrediteze lucrarea lor.

Dar, Scriptura vorbeste si despre tacere in timpul procesului. David vorbeste de multe ori despre aceasta. Nu este tacerea celui resemnat, ci tacerea celui care stie cand sa se adreseze si cui, in acelasi timp. Intelepciunea, daca o avem, are capacitatea aceasta in ea, de a ne clarifica situatiile in care este bine sa nu spunem nimic, sa nu raspundem, sau, dimpotriva, sa vorbim cu indrazneala.

Dar, care ar putea fi folosul tacerii atunci cand cineva ne acuza pe nedrept? Care este ratiunea intelepciunii de a refuza mania, raspunsul, chiar daca simti ca-ti explodeaza capul si ca te descompui la auzirea minciunilor care se spun despre tine?

Credinta si increderea. Rabdarea si reglarea parerii pe care o ai despre tine si despre Dumnezeu, astfel incat sa fie cat mai corecta. Simtirea cu Cristos si identificarea cu suferinta Lui, in prigoana. Cateva versete din Psalmi ne clarifica putin realitatea despre acest subiect si ne pot ajuta sa ne raspundem personal, in viata reala, in dreptul nostru, practic. Si cu atat mai mult cu cat au fost traite de David si verificate deja in viata cotidiana. Acest fel de atitudine este redundanta in Psalmii scrisi de acest om al lui Dumnezeu.

Desigur ca este vorba despre acea acuzare care se naste din faptul ca cineva face voia Domnului si militeaza pentru o viata de traire pentru valorile Lui. De aici unii, care nu mai pot sa traiasca in pacat linistiti isi incep activitatea de propaganda mincinoasa.

In cazul lui David era atitudinea sa fata de idolatria din poporul lui Dumnezeu:

În mînile Tale îmi încredinţez duhul: Tu mă vei izbăvi, Doamne, Dumnezeule adevărate! Eu urăsc pe ceice se lipesc de idoli deşerţi, şi mă încred în Domnul. (Psa 31:5-6)

Iata ca tacerea are rostul ei: tacerea fata de acuzatori, dar nu fata de Domnul. Trebuie sa stim cui sa ne adresam si cand. Aceasta, in situatii grele si delicate, aduce o lupta in viata noastra. Castigand-o vom deveni mai increzatori in Dumnezeu si mai plini de credinta in puterea Sa de a-Si supune toate lucrurile, spre desavarsirea noastra, la care "lucreaza pana acum":

Aud vorbele rele ale multora, văd spaima care domneşte împrejur, cînd se sfătuiesc ei împreună împotriva mea, şi uneltesc să-mi ia viaţa. Dar eu mă încred în Tine, Doamne, şi zic: „Tu eşti Dumnezeul meu!” Soarta mea este în mîna Ta; scapă-mă de vrăjmaşii şi de prigonitorii mei! Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin îndurarea Ta! Doamne, să nu rămîn de ruşine cînd Te chem. Ci să rămînă de ruşine cei răi, şi ei să se pogoare muţi în locuinţa morţilor! Să amuţească buzele mincinoase, cari vorbesc cu îndrăzneală, cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit! O, cît de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor! Tu îi ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile-cari-i clevetesc. Binecuvîntat să fie Domnul, căci Şi-a arătat în chip minunat îndurarea faţă de mine: parc'aş fi fost într'o cetate întărită. (Psa 31:13-21)

Uneori nu suntem pe deplin incredintati ca Dumnezeu lucreaza, nu chibzuim bine realitatea. Dar, iata o lupta unde trebuie sa iesim invingatori. David recunoaste:

În pornirea mea nechibzuită, ziceam: „Sînt izgonit dinaintea Ta!” Dar Tu ai auzit glasul rugăciunilor mele, cînd am strigat spre Tine. (Psa 31:22)

In acelasi timp, in suveranitatea Sa, Dumnezeu poate sa rezolve anumite probleme din viata noastra, atunci cand ingaduie suferinta prin prigoana altora. Intr-o astfel de situatie, David isi aduce aminte de starea sa pacatoasa. Este bine sa avem in vedere si aceasta lucrare pe care o implineste Dumnezeu in noi: aceea de a ne cerceta si a ne transforma din pacatosi in sfinti, prin lucrarea Duhului Sfant:

Ai milă de mine, Doamne, căci sînt în strîmtorare: faţa, sufletul, şi trupul mi s'au topit de întristare; mi se sfîrşeşte viaţa în durere, şi anii în suspinuri. Mi s'au sleit puterile din pricina fărădelegii mele, şi-mi putrezesc oasele! (Psa 31:9-10)

Concluzia Psalmului 31 este sa-l iubim pe Domnul. Vom cauta raspunsul la El, atunci cand suntem prigoniti, daca-L iubim. Asadar, sa-L iubim si sa invatam, pentru ca-L iubim, sa ne incredem in El si sa ne bazam pe El in tot ceea ce facem:

Iubiţi dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El. Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi, şi pedepseşte aspru pe cei mîndri. Fiţi tari, şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul! (Psa 31:23-24)