Adam si Eva. Cuplul perfect pe vremea lor. Erau doar ei doi.
Observam in Genesa 2 cum Dumnezeu, dupa ce barbatul a fost facut si dupa ce l-a pus in gradina Edenului, se uita la el si vede ca nu este ca omul sa fie singur. A venit vremea unui ajutor potrivit.
Inainte insa sa aduca la Adam acest ajutor, pe femeie, Dumnezeu aduce animalele. Barbatul trebuia sa le numeasca. Scriptura subliniaza ca, un ajutor pentru barbat nu s-a gasit. Nu era acolo, printre animale. De aici invatam ca primul barbat avea o capacitate: sa distinga, sa deosebeasca, sa diferentieze, sa discrimineze, sa catalogheze, sa sintetizeze...
Vazuse Adam vreo femeie pana in acest moment? Nu. Nici in poza, nici in realitate. Nici in povestirea bunicilor. Si motivul e simplu - nu a existat vreo femeie inca. Dar, atunci, cum de a inteles adevarul simplu pe care l-a concluzionat dupa numirea animalelor, ca ajutorul potrivit pentru el nu este printre ele? Mai mult, de ce Dumnezeu il trece pe aici?
Adam cauta, Dumnezeu aduce. Intai aduce animalele, Adam cauta, dar ajutorul potrivit pentru el nu este printre ele. Le da nume, le diferentiaza chiar intre ele, dar cauta altceva. Devine clara ideea ca barbatul a fost definit de Dumnezeu ca unul care cauta, descopera, diferentiaza, cantareste, compara, vrea sa afle, sa gaseasca raspunsul, sa rezolve problema.
Dupa ce episodul cu animalele s-a incheiat, Dumnezeu o face pe femeie, luand-o din barbat, o aduce la barbat si barbatul o recunoaste, chiar daca nu mai vazuse asa ceva pana atunci: "Iata, in sfarsit...". Era asteptata. O recunoaste. Are capacitatea aceasta buna, pe care o foloseste clar si neafectat de pacat, de a cauta ajutorul potrivit si de a-l gasi.
Barbatul si-a folosit privirea, vederea, sa cerceteze, sa recunoasca, sa distinga, sa identifice. Se pare ca are abilitatea aceasta ca, prin vedere, sa recunoasca ceea ce nu a mai vazut niciodata. La fel cum Il vom cunoaste pe Cristos, cand Il vom vedea fata in fata.
In intelesul lor, cuvintele pe care le-a spus barbatul cand a vazut-o pe femeie descriu faptul ca el cauta ceva si ca si-a folosit privirea sa caute, cu scopul simplu si clar de a gasi.
Pentru ca a fost luata din barbat, barbatul va lasa chiar pe tataul sau si pe mana sa, si se va lipi de nevasta sa, spre a se face un singur trup.
Barbatul trebuie sa caute ceva anume. El trebuie sa-si foloseasca privirea pentru aceasta, numai ca, din pacate, prin caderea in pacat, ceva s-a intamplat cu privirea lui si cu sistemul de valori care interpreteaza informatii aduse creierului prin intermediul ochilor.
Ce a spus, asadar, Adam cand a vazut-o pe Eva? A spus ca o identifica, a spus ca o deosebeste, ca o cunoaste, ca o recunoaste, ca regaseste in ea ceea ce cauta. Aceasta trebuie sa concluzioneze barbatii in cautarea lor. Aici trebuie sa ajunga femeile cautate. Singura problema - si nu este mica - este ca scena aceasta se petrece inainte de caderea in pacat, iar noi suntem toti de partea cealalta a istoriei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu