Ce spune Biblia despre vestirea Cuvantului

Suntem candva dupa inviere. Isus se apropie de ucenici si le spune sa faca ucenici din toate natiunile. Trebuie sa retinem ca evangheliile nu ne vorbesc despre intalniri ale Domnului Isus cu ucenicii in care Acesta sa le prezinte cum se fac ucenicii. El de la inceput i-a chemat - vino dupa Mine si te voi face pescar de oameni. Nu gasim o definitie, nici teoreme, nici alte proceduri asemanatoare prin care Domnul Isus sa le prezinte ucenicilor ce inseamna a face ucenici la randul lor. Dar tot ceea ce a facut Domnul Isus a fost sa-i faca ucenici. In momentul cand au primit Duhul Sfant, in ziua Cincizecimii, ucenicii aveau si "puterea" ("si voi veti primi o putere si-Mi veti fi martori"). Erau pregatiti. Fara tactici, fara teorii - tot ce aveau de facut era sa faca ucenici. Puteau? Da - fiindca ei insisi erau ucenici formati.

Procesul acesta al ucenicizarii implica si vestirea Cuvantului. Daca ne uitam la ucenici, sa vedem ce au facut pentru a implini porunca Domnului Isus, oare ce vedem?

In Fapte 2 gasim cuvantarea lui Petru, care nu mai este omul acela fricos care se leapada la foc, care se ridica in picioare si le spune oamenilor ceea ce au vazut cu ochii lor, acuzandu-i ca ei L-au omorat pe Domnul Isus. El se adresa copiilor lui Israel si zice:

"Sa stie bine dar, toata casa lui Israel, ca Dumnezeu a facut Domn si Cristos pe acest Isus, pe care l-ati rastignit voi" (2: 36)

Reactia - ei au ramas strapunsi in inima si au cerut o solutie. Petru le raspunde - POCAITI-VA si fiecare sa fie botezat in Numele Domnului Isus si apoi vor primi darul Duhului Sfant.

Invatam, asadar, cum au implinit ucenicii porunca Domnului Isus, inca de la inceput. A fost nevoie de o adresare directa, care sa aduca o provocare reala, in puterea Duhului Sfant (atentie la faptul ca Petru era plin de Duhul cand are cuvantarea, aceasta reiese din chiar cuvintele sale de la inceput, cand arata cum ucenicii nu sunt beti, ci vorbesc in limbi dupa profetia spusa de Ioel, prin Duhul). Raspunsul evreilor a fost unul de pocainta, iar Petru le spune ca urmeaza sa primeasca si ei Duhul Sfant. Este exact ceea ce s-a intamplat si cu ei (au fost provocati de Domnul Isus, au vrut sa se schimbe, au primit Duhul Sfant pe care Dumnezeu l-a fagaduit).

In Fapte 3, Petru si Ioan predica din nou despre Domnul Isus, spunand iudeilor, la Templu, ca ei l-au ucis pe acesta. Din nou s-a adeverit in fatza lor implinirea unei profetii pe care o stiau bine si din nou i-au provocat la pocainta si la intoarcere la Dumnezeu, pentru iertarea pacatelor.

Si evreii din diaspora si evreii si marii preoti din Ierusalim au avut, se pare, nevoie de acelasi mesaj - pocainta (intoarcerea la Dumnezeu), un mesaj vestit prin confruntare, in puterea Duhului Sfant. Este clar ca prezenta Duhului Sfant nu lasa loc urii, dar aceasta nu inseamna lipsa confruntarii si nevoia aducerii la lumina a pacatelor prin afirmarea directa a adevarului.

Avem, asadar, adevar si dragoste, prin prezenta Duhului Sfant. Avem o confruntare directa, a carei finalitate este pocainta, nasterea din nou si o viata de crestere spirituala spre mantuire.

Dar reactia oamenilor nu era doar pocainta:

"Pe acest Isus, Dumnezeu L-a inaltat cu puterea Lui, si L-a facut Domn si Mantuitor, ca sa dea lui Israel pocainta si iertarea pacatelor. Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca si Duhul Sfant, pe care L-a dat Dumnezeu celor ce ascultă de El. Cand au auzit ei aceste vorbe, ii taia la inima si s-au sfatuit sa-i omoare."

Important este insa sa vedem consecventa apostolilor in a spune oamenilor adevarul si a-i provoca, pe baza acestui adevar, la o impacare cu Dumnezeu. Faptul ca ei au spus adevarul este aratat de doi martori:
- prezenta la evenimente - ei au fost martori oculari;
- prezenta Duhului Sfant, care este Duhul Adevarului

Concluzia de la finalul capitolului 5, din care am citat mai sus este aceasta:

"Si in fiecare zi, in Templu si acasa, nu incetau sa invete pe oameni, si sa vesteasca Evanghelia lui Isus Cristos."

Intelegem cum, pe langa vestirea Evangheliei, ucenicii se implicau in invatarea oamenilor. Exact cum a poruncit Domnul Isus. Asadar, de ce nu-i vedem pe ucenici inca din primele zile invatandu-i pe oameni? Fiindca mai intai au fost nevoiti sa spuna oamenilor despre Domnul Isus, ca acestia sa se intoarca la Dumnezeu si sa fie iertati din pacate, primind astfel Duhul Sfant (este vorba de nasterea din nou). Acum urmeaza o intreaga implicare de invatare a poruncilor Domnului Isus, astfel incat nici una sa nu lipseasca. Acum prioritatea este invatatura pe care o dadeau, pentru formarea ucenicilor. In acelasi timp ei vesteau Evanghelia lui Isus Cristos. Si aceastea neincetat, necuramat - asta era ceea ce faceau ei.

Cand nevoile au crescut si ucenicii si-au dat seama ca nu le pot face pe toate, au ales diaconi, care sa se implice in treburile organizatorice. De ce? Iata:

"Iar noi vom starui necurmat in rugaciune si in propovaduirea Cuvantului."

Aflam ca rugaciunea este esentiala in propovaduirea Evangheliei (Cuvantului). Evanghelia este a lui Isus Cristos. El le-a poruncit ucenicilor sa ii invete pe oameni tot ceea ce El i-a invatat. Invataturile Domnului Isus au fost prin cuvant. Prin urmare, ucenicii invatau pe oameni Cuvantul. Avem de-a face aici cu absolute.

Fapte 6: 7 subliniaza:

"Cuvantul lui Dumnezeu se raspandea tot mai mult, numarul ucenicilor se inmultea mult in Ierusalim, si o mare multime de preoti veneau la credinta."

La ce credinta veneau? Treceau de la o religie la alta? Nu! E vorba de credinta in valorile propovaduite prin Cuvant. Deci, nu este vorba doar de atragerea oamenilor la o anumita congregatie. Este vorba de prezentarea unor adevaruri in puterea Duhului Sfant, numite si Cuvantul lui Dumnezeu si "credinta", pe care unii le acceptau, printre care si preoti din mozaism.

Cuvintele planului criminal din Fapte 5 (citate mai sus) au ajuns sa fie puse in practica in Fapte 7, cu Stefan. Stefan le-a spus din nou Evanghelia. Dar acesti oameni s-au impotrivit Duhului Sfant. Stefan a fost martirizat, dar si-a indeplinit misiunea - Fiul lui Dumnezeu era in picioare, asteptand primul rod ucis pentru credinta, pentru Cuvant, pentru adevarul etern, pentru El Insusi.

Un anume Saul pazea hainele ucigazilor lui Stefan. El a inceput o prigoana impotriva ucenicilor Domnului Isus. Aceasta a facut ca acestia sa se imprastie in diverse locuri. Fapte 8: 4 ne spune ca "cei ce se imprastiasera, mergeau din loc in loc si propovaduiau Cuvantul".

S-au schimbat vremurile, dar nu si ucenicii. Ei propovaduiau acelasi Cuvant. Iata-i pe ucenicii care odinioara erau liberi in Ierusalim, cutreierand asezarile din Israel si, da, propovaduind Cuvantul (Fapte 8: 25:

Dupa ce au marturisit despre Cuvantul Domnului, si dupa ce l-au propovaduit, Petru si Ioan s-au intors la Ierusalim, vestind Evanghelia in multe sate de ale Samaritenilor.

Faptele Apostolilor abunda de aceasta - vestirea Cuvantului scopul ucenicilor. Si-au dat viata pentru acest Cuvant, nu au vrut sa-l renege, au facut totul pentru a-l spune.

Dar noi? Astazi observam o incercare de cosmetizare a crestinismului. O incercare de abordare a bisericii in sens lumesc, statistic, administrativ. Organizarea este importanta, dar ucenicii nu au vrut sa lase Cuvantul pentru organizare. Cuvantul trebuie sa ramana cel prin care altii se intorc la Dumnezeu si cel prin care acestia cresc spiritual.

Iata de ce: fiindca Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede (iudeu din diaspora, iudeu din Ierusalim, grec sau neiudeu). Nu metode inventive, nu capacitati extraordinare de creativitate, ci Cuvantul. De ce doar Cuvantul - fiindca nu este o putere a lui Dumnezeu pentru mantuire, ci este PUTEREA lui Dumnezeu pentru mantuirea celor care cred.

Iata ce zice Pavel, cunoscut mai demult ca Saul (da, cel care a pazit hainele celor ce-l ucideau pe Stefan, dar care s-a intalnit cu Domnul Isus):

"Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruia care crede: întîi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” (Romani 1: 16, 17)

Pe cînd iată cum vorbeşte neprihănirea, pe care o dă credinţa: „Să nu zici în inima ta: „Cine se va sui în cer?” (Să pogoare adică pe Hristos din cer). Sau: „Cine se va pogorî în Adînc?” (Să scoale adică pe Hristos din morţi). Ce zice ea deci? „Cuvîntul este aproape de tine: în gura ta şi în inima ta.” Şi cuvîntul acesta este cuvîntul credinţei, pe care-l propovăduim noi. Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mîntuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mîntuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat de ruşine.” În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaş Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-l cheamă. Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mîntuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n'au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n'au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui, dacă nu sînt trimeşi? După cum este scris: „Cît de frumoase sînt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!” Dar nu toţi au ascultat de Evanghelie. Căci Isaia zice: „Doamne, cine a crezut propovăduirea noastră?” Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvîntul lui Hristos. Fapte 10: 6 - 17

Vine credinta prin orice altceva decat prin vestirea Cuvantului? Nu! Punct.