marți, 20 octombrie 2009

Cum sa stii cine este neevlavios in Biserica[3]

Vreau să vă aduc aminte, măcar că ştiţi o dată pentru totdeauna toate aceste lucruri, că Domnul, după ce a izbăvit pe poporul Său din ţara Egiptului, în urmă a nimicit pe cei ce n-au crezut.
El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.
Tot aşa, Sodoma şi Gomora şi cetăţile dimprejurul lor, care se dăduseră ca şi ele la curvie şi au poftit după trupul altuia, ne stau înainte ca o pildă, suferind pedeapsa unui foc veşnic. (Iuda 1: 5 - 7)


Sunt trei pilde alese de Iuda, din lumea veche, care atesta modul in care Dumnezeu se va ocupa de oamenii neevlaviosi.

Ce se va intampla cu oamenii neevlaviosi? Ei vor fi judecati de Dumnezeu. Nu vei intalni un om evlavios care sa traiasca in a-i judeca pe altii.

Din pildele acestea invatam cum cei vizati in vechime au fost:
- cei care nu au crezut dintre cei iesiti din Egipt;
- ingerii care nu si-au pastrat vrednicia, si-au parasit locuinta;
- cei care au poftit dupa trupul altuia, dintre locuitorii din zona Sodoma;
- cei care s-au dedat la curvie, dintre aceiasi locuitori

Dumnezeul va judeca. Oamenii acestia vor primi plata pentru trairea lor rea, chiar de la Dumnezeu. Aceste pilde pecetluiesc soarta celor fara evlavie, din mijlocul credinciosilor. Nu un om ii va infrunta, ci Dumnezeu.

Dar, aceste pilde, ne aduc si cateva informatii despre cum sunt acesti oameni, despre cum sa ne ferim sa fim noi. Astfel de tendinte trebuie mereu observate si ocolite, dupa ce ne asiguram ca ceilalti asculta chemarea Domnului la pocainta, prin noi.

Necredinta se va pedepsi. La fel si aceia care parasesc valorile divine, primite de la Dumnezeu (harul - vezi articolul precedent), se va ocupa Dumnezeu sa pedepseasca pe cei curvari, care poftesc dupa trupul altuia si se dedau la pangarirea trupului.

Sunt astazi astfel de oameni? Da, sunt. In Biserici? Da, printre credinciosi. Ei pot fi femei, barbati, tineri, pastori chiar. Desi e trist, se pare ca s-au strecurat usor printre noi, mai ales in contextul relaxarii post-revolutie si deschiderii nepasatoare fata de influentele de multe ori rele, din alte parti ale globului pamantesc.

Chiar aluzia la aspecte care tin de senzualitate, pe care o auzi din partea unui frate, trebuie sa ridice imediat un semnal de alarma; glume pe aceasta tema etc. Un credincios nu are motive sa se implice intr-o discutie cu tente sexuale.

Imbracamintea ta spune multe. Modul in care te imbraci poate arata ce fel de crestin esti - lumesc, duhovnicesc... Privirea la fel, mersul si el. Toate vin din inima si sunt aratarea valorilor care se ascund acolo, descoperirea poftelor si dorintelor, bune sau rele, care zac in suflet, innobilandu-l sau pangarindu-l.

Modul cum un tanar se raporteaza la o fata, chiar logodnica lui, arata cat de duhovnicesc este. Chiar si un credincios sincer poate sa cada, pentru o vreme, in josnica stare a lumescului. ATENTIE!

Astfel de persoane trebuie abordate cu dragoste, pentru a fi scoase din starea in care sunt. Refuzul lor sistematic va atrage consecintele de rigoare, atat din partea Bisericii, cat si din partea lui Dumnezeu.

Tu cum esti? Pe Internet ce faci, pe unde navighezi, ce saituri frecventezi, ce implicare ai? Ce haine porti, ce mers ai, ce priviri arunci? Ce cauti cu ochii, cu inima?

Cine esti, frate, cine esti? Dragul meu, Dumnezeu te iubeste atat de mult... POCAIESTE-TE!

Niciun comentariu: