Pe mijlocul cararilor neprihanirii

"Nu strigă înţelepciunea şi nu-şi înalţă priceperea glasul?"

Iata ca intelepciunea vrea sa comunice cu oamenii. Vrea sa li se adreseze. Cu ce scop?

"Eu, Înţelepciunea, am ca locuinţă mintea"

Intelepciunea vrea sa locuiasca acolo unde trebuie sa fie. Numai ca, vrem noi sa avem intelepciunea. Ne dorim sa avem in minte ceea ce se cuvine pentru acolo? Sau, cum putem avea intelepciunea in minte? Ne nastem intelepti? Nu exista posibilitatea sa nu fim intelepti?

"Eu iubesc pe cei ce mă iubesc, şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc."

Se pare ca nu. Dar, vestea buna e ca intelepciunea poate fi gasita. Dar trebuie cautata. Unde? Inainte sa gasim raspunsul la aceasta intrebare, intelegem ca putem gas intelepciunea numai daca o cautam cu tot dinadinsul pentru ca o iubim. Dar unde sa cautam intelepciunea, ca s-o gasim.

"Eu umblu pe calea nevinovăţiei, pe mijlocul cărărilor neprihănirii,"

Iata unde se gaseste ea. Subliniati-va acest verset dupa ce l-ati scris pe filele inimii voastre. Tineti minte unde se afla intelepciunea. Iubiti-o si cautati-o. O veti gasi! Numai daca, smeriti, realizam ca trebuie sa GASIM intelepciunea. Si daca, smeriti, intelegem ca trebuie sa PASTRAM intelepciunea.

Pe "mijlocul cararilor neprihanirii". O expresie foarte importanta. Iata, caile neprihanirii nu sunt largi, ci inguste, dar te poti misca in stanga sau dreapta pe ele, chiar daca putin, fara sa iesi afara. Adica, exista anumite lucruri care nu sunt pacat nici daca le faci, nici daca nu le faci. Sunt chestiuni care le poti face in cateva moduri, fara sa fie pacat. Esti inca pe calea neprihanirii.

Dar ideea e alta aici. Intelepciunea este, in drumul ei, pe mijlocul acestor carari. In multe moduri poti face neprihanirea. In toate, intelepciunea este pe mijloc. Adica, nu aproape de margini. Adica, cel mai departe de orice margine si cel mai departe posibil de margini.

Dar, trebuie sa iubim intelepciunea sa ne purtam mersul spre ea. Locul nostru ca "iubitori ai intelepciunii" este pe mijlocul cararilor neprihanirii. A merge pana acolo si apoi a pleca nu e o optiune. Intelepciunea va ramane acolo. Daca noi o parasim, ea ne va parasi, pentru ca ea nu vine dupa noi (noi trebuie sa mergem dupa ea).

In viata de zi cu zi, de ce crestinii de astazi, acei oameni care spun despre ei ca sunt intelepti (implicit sau explicit), cauta sa mearga tot mai mult spre marginile cararilor neprihanirii? De ce acceptam tot mai multe lucruri "limitrofe", discutabile, care produc tensiune si dezbinare? De ce sa nu iubim intelepciunea, sa ne adunam cu totii spre ea? Am realiza si unitatea de mult cautata pe unde nu-i. Ne-ar folosi si ca am avea intelepciunea cu noi si multele implicatii de aici.

De ce indepartarea de intelepciune? Pentru ca nu e iubire de intelepciune. Sfatul meu: iubiti intelepciunea, iubiti Cuvantul intelepciunii revelate noua de Dumnezeu, iubiti-L pe Dumnezeu, Intelepciunea adevarului. Astfel, ajung crestinii sa umble pe mijlocul cailor neprihanirii, drept inainte. Iar aceasta umblare arata daca iubeste cineva intelepciunea.

Ce bun test a lasat Dumnezeu. Folosindu-l, ne putem feri de multe prietenii rele, de multe situatii penibile, de multe caderi si vremuri de seceta spirituala. Nu parasind prezenta intelepciunii, spre placeri lumesti tot mai accentuate si mai multe, care sa ne cuprinda intr-un final spre dezastru. Ci, iubind intelepciunea, sa stam pe langa ea. Iata:

"Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porţile mele şi păzeşte pragul uşii mele."

Folosul unei vieti traite langa intelepciune, pe ingustele cai ale neprihanirii si dreptatii, pe mijlocul acestora este fericirea vietii. Aceste carari duc sigur la viata. Stand pe ele, cat mai departe de margini, sa nu cadem, ajungem sa avem fericirea de a gasi viata:

" Căci cel ce mă găseşte, găseşte viaţa şi capătă bunăvoinţa Domnului."

Iar avand viata, primim si bunavointa Domnului. Finalitatea este Dumnezeu. Bunavointa Lui este indurarea Lui pentru viata vesnica, viata care este cunoasterea lui Dumnezeu si a lui Isus Cristos.

[versete din Proverbe 8]


Sfaturi pentru tine:
- ramai pe calea ingusta, chiar in mijlocul acuzelor de formalism sau traditie;

- chiar daca ai o anumita latime (nu prea mare) a cailor neprihanirii, unde sa te misti, cauta sa stai cat mai departe de margini, sa nu cumva sa aluneci si sa cazi!

- nu vei rezista pe mijlocul acestor cai sfinte, decat iubind intelepciunea: iata un bun motiv de rugaciune, nu crezi? E cat se poate de real! Deci, roaga-te, in fiecare zi si... pazeste portile intelepciunii pe caile neprihanirii!

- nu crede minciunile cu privire la faptul ca orice forma se aplica vietii crestine - pe calea ingusta nu incap multe forme, iar pe mijlocul ei doar unele anume se potrivesc mai bine;

- daca nu te gasesti pe mijlocul cailor neprihanirii, inseamna ca ai probleme in a iubi intelepciunea: rezolva intai problemele de radacina (invata s-o iubesti si roaga-te pentru ea, dorind-o) si apoi pe celelalte (caut-o acolo unde e; intoarce-te);

- a sta pe cararile neprihanirii, pe mijlocul lor, inseamna a cauta in orice sa fii drept, dar cat mai drept posibil. Poate vei avea ocazia sa fi drept sau mai putin drept, fara sa pacatuiesti. Alege sa fii cat mai drept poti, pentru ca astfel, sa stai alaturi de intelepciune. Iar ea isi va gasi locul in mintea ta!

E o moda prin unele biserici astazi, cheful cu bautura, dans, distractie ieftina. Incet, incet, multi sunt atrasi spre aceste manifestari lumesti. Nu te du acolo, nu-i locul tau. Mai degraba, denunta aceste locuri, fapte si oameni. Chiar singur sa ramai, stai langa intelepciune. Fii riguros cu viata ta si nu te delasa. Nu lasa jos principiile adevarului, valorile intelepciunii. Nu tu esti de vina ca "lumea nu e vrednica" de tine. Cei care sunt ceresti sa traiasca, dar, cereste!


Pe mijlocul cararilor neprihanirii
Nu-s chefuri, sau petreceri cu dezmat
Dar sunt placeri ce-ntrec puterea firii
De-a intelege ce-i ferice si ospat

Acolo-s oaspetii cei mai de seama
Sunt starile de sus si dreptul sfant
Sunt sfintii cei alesi, nu cei din rama
Si-ntelepciunea pura, din Cuvant.

Pe-acolo nu-s cei ce se dau in laturi
Sa prinda-n zbor vreun bine trecator
Ci, doar aceia ce cu Crist alaturi
Aduna-n taina vesnicul popor.

Acolo-s bucurii ce-n pret si-n slava
Nu cantaresc nimic pentru pamant
Dar melodii ceresti intr-o octava
A notelor cantate-n cerul sfant.

Acolo nu-s baieti si fete
Ce-aduna-n minti prin ochi viclean
Vorbiri usoare si priviri sirete
Nascute-n inimi goale, de dusman.

Ci, sunt doar sfinti lasand pe cale
Miresme 'nalte, doruri stranse-n greu
Iubiri nu-n chefuri pline de culoare
Ci-n nestemate pentru Dumnezeu.

Pe mijlocul cararilor neprihanirii
As vrea si eu mereu sa fiu
Sa-nvat din plin cararile iubirii
Si-a-nsemnatatii starilor de fiu

Caci nu ne-a scos dintre noroaie
Parintele, prin dulce harul Sau
Sa ne intoarcem iarasi la gunoaie
Sa-ntoarcem binele-I traind in rau.

...