De ce astazi dragostea dintre frati este mai putin vizibila. Poate ca e, dar de ce nu se arata, de ce nu se vede? De ce suntem grabiti si la biserica? De ce ne lasam asa de influentati de lumea de afara?
Trecem spre adunare pe langa frati, spunand doar un "pace" si apoi... la drum mai departe... Iar de acolo spre casa, sau oras, cu pasi repezi. Straini de frati, ascunsi de prieteni. De ce?
Daruirea de sine! Iata exemplul suprem al Domnului Isus. Cum a strabatut El cerurile, pentru a veni sa se dea pe Sine Insusi...
Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic. Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul. Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.
(1Corinteni 13:1-8)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu