Este remarcabila referirea la Iustin (denumit Martirul), ca fiind crestin si filosof. Acest om s-a convertit la crestinism, dupa cum povesteste intr-o scriere a sa, in urma unui dialog cu un oarecare crestin batran, bun cunoscator al Vechiului Testament.
Aflam despre Iustin, de la Eusebiu (un crestin care a fost si istoric), intr-o scriere a sa din secolul IV, cum ca Iustin (care a trait intre anii 100 - 160) umbla printre oameni in roba sa de filosof, cea veche, spunandu-le despre Cristos si considerandu-se filosof al lui Cristos.
Inainte era filosof, dar s-a convertit la crestinism. Si-a pastrat insa anumite idei din filosofie, pe care si le-a extins prin aplecarea spre intelepciunea evreiasca descoperita in VT.
Un mare impact in orasul unde a propovaduit el, l-a avut si Grigore Taumaturgul (adica "facatorul de minuni"). Pana pe la 240 d.Cr. crestinii au cerut celor care se converteau sa lase totul in urma si sa inceapa o noua viata, conforma cu invatatura Scripturii. In deosebi stim despre acest Grigore ca a renuntat la aceasta, lasandu-i pe oameni sa schimbe numele zeilor cu altele crestine (sa-i "increstineze"). Astfel ca o noua idee a inceput sa capete popularitate - anumite obiceiuri erau "neutre", asa ca puteau sa fie "increstinate" facil. Asa ca, multi au devenit crestini. Numai ca, si zeitei Afrodita i s-a spus fecioara Maria; sau lui Apolo, Ilie. Si nu e vorba doar de numele lor, ci si de practicile asociate acestora.
Dupa parerea mea, postmodernismul a nascut in mediul evanghelic (si nu doar), in Romania (si nu doar), reactii (populare de altfel), care (re)definesc ideea de forma si esenta, pentru a satisface rigorilor proprii, prin care incearca increstinarea anumitor obiceiuri, tendinte, stiluri muzicale sau de imbracaminte, intr-o intreaga noua paradigma. A se compara cu exemplele de mai sus, pentru un paralelism cu istoria, poate vom invata ceva.
Cu privire la "forma si esenta" voi mai scrie.
Este interesanta, de asemenea, si relatia dintre formalism si libertinism si modul in care se completeaza unul pe celalalt, intr-un sincretism de valori si obiceiuri crestine, dar si pagane. Sa nu uitam in ce veac suntem si cat de mare este amestecul de credinte religioase in mintea incapabila de sinteza a omului contemporan si in practica lui cea lipsita de discernamant.
A fi relevant, in sensul promovat de unii astazi, inseamna a prelua obiceiurile lumii si realizarea unui anumit grad de sincretism in religia propusa. A realiza aceasta presupune inglobarea unui oarecare numar de oameni care nu sunt crestini de fapt, ci persoane care au acceptat respectivul sincretism religios, l-au adoptat si-l impartasesc cu altii. De aici rezulta o vietuire dupa si in forme, un formalism si, iata-ne inchizand cercul cu libertinismul si formalismul tinandu-se de mana.
De aceasta realitate se leaga, intr-un sens, ceea ce noi vrem sa numim esenta si ceea ce vrem sa numim forma. Formalismul este accentul pus pe forma in detrimentul esentei. In niciun caz nu este esenta in detrimentul formei. Sa il intelegem bine. Oriunde va fi esenta si vor fi oameni, va fi forma. Nu pretuirea unei forme este gresita, ci pretuirea ei in detrimentul esentei din care ar fi trebuit sa se nasca. Nu e gresit sa facem fapte care arata iubirea, daca iubim.
Cineva poate face parte dintr-un grup de formalisti si sa creada ca, de fapt, nu e formalist. Sau, cineva poate sa faca parte dintr-un grup de libertini si sa creada ca el nu este asa. Dar, oare avem o perspectiva corecta? Pentru a putea raspunde la aceasta intrebare e necesar sa evidentiem o alta - ne dorim noi sa avem o astfel de perspectiva, care sa fie corecta?
Inima sau exterior? Raspunsul la aceasta intrebare pare sa fie, in Scriptura, neasteptat - comoara! Problema reala - unde este comoara noastra.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu