Cineva m-a intrebat despre cantarea mea preferata, zilele astea. Nu am avut un raspuns. Imi place foarte mult poezia lui Costache Ioanid, care a avut ce spune si a reusit sa gaseasca niste combinatii in versuri unice in poezia romaneasca. Profunzime in teologie si in exprimarea ei in versuri. Cand Nicolae Moldoveanu a gasit unele dintre aceste poeme vrednice de muzica sa, a scris a facut cate o cantare din ele. Nu prea le gasesti pe youtube.
Faptul ca alt om a inteles profunzimea pusa in versuri de alt om este, pentru mine, un lucru remarcabil. Arareori in istorie gasesti se se poata potrivi atat de bine un poet cu un compozitor, ca acestia doi.
Iata mai jos o cantare interpretata cum se cuvine. In afara de aplauzele de la sfarsit (normale pentru situatia data, dar nu pentru mine), imi place foarte mult cantarea. Nu e preferata mea, inca nu am o cantare preferata... nu stiu daca voi avea. Dar aceasta este cu siguranta o cantare cu mesaj si muzica.
Intrebarea care ma urmareste de ceva vreme este daca vom mai avea astfel de credinciosi, care, in smerenie, sa realizeze astfel de lucrari pline de miez. Generati de astazi este de multe ori megalomanista si superficiala. Iar, daca sunt unii mai incercati de Dumnezeu, nu au loc pentru a se exprima, in multimea oarba, dar strigatoare si galagioasa. Poate ca unii vor avea un cuvant de spus, fara a cauta glorie. Cand omul cauta glorie, isi pierde puterea. Cu cat omul e mai sperit, cu atat maretia lui Dumnezeu se poate vedea prin el mai bine.
Dar poate din urmatoarea generatie. Cat as vrea sa mai traiesc sa vad ca si din generatiile de azi se vor ridica 1, 2, 3 oameni macar, dar plini de viata Domnului, care sa scrie cantari nemuritoare si nascute dintr-o viata reala de umblare cu Dumnezeu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu