La Adunare, de Valentin Popovici

Ziua Domnului cea sfântă este zi sărbătorească
De-adunare-n rugăciune şi-nchinare creştinească
Ne-ntâlnim cu Salvatorul, cu Isus cel Preaiubit:
Căpetenia Oştirii printre noi a poposit!

Dar ce trist e câteodată să te uiti la adunare
Şi să vezi cât de lumească e-n vorbire şi-n purtare.
Îngerii-şi acopăr fa a lângă tronul magistral,
Iar creştinii vin la slujbă ca la teatrul national.

Altădată credincioşii când veneau la-nchinăciune,
(Prin păduri şi catacombe aveau loc de rugăciune),
Se cutremura pământul când aceştia se rugau,
Îngerii din ceruri parcă printre ei se coborau.

Azi? Venim, dar nu se vede setea noastră după apă,
Ca şi cerbul la izvoare, când grăbeşte şi se-adapă.
Unii stau în adunare, dar cu gândul sunt plecati;
Sunt aici, dar gândul lor e-n farfuria cu cârna i.

Unii nu vin de căldură, altii că le e prea rece,
Unii că-i prea multă lume, altii că-s numa vreo zece.
Iar surorile-n dileme, şi cu ciorba dată-n foc,
Tot încearcă, ce să-mbrace, şi-atunci nu mai vin deloc.

Unii vin să mai audă, ce e nou, ce se mai spune?
(De inflatie adică, nicidecum de rugăciune).
Altii vin doar să vorbească, cu non-stopul dacă pot.
Ştiu ei că acasă, gata, nici o vorbă nu mai scot.

Unii vin fiindcă le place, altii vin că n-au ce face,
Unii vin c-aşa se face, altii vin să-i laşi în pace.
Unii vin să trăncănească, limba nu le-o poti lega
Altii vin să se-ntâlnească, parcă vin la cafenea.

Unde este adunarea sfintilor de altădată,
Când aici era oştirea sfintilor încolonată?
Unde este adunarea sfintilor întâi născu i?
Care s-au desprins de lume şi cu Duhul sunt umpluti?

Unii, cu un spirit critic, doar zâmbesc pe sub mustată,
„Iarăşi n-au cântat pe note fratii ce s-au dus în fată!”
Altii iritati se uită, dacă-i ştie cineva
Că precis de ei păstorul a vorbit când predica.

Unii n-au loc să se-arate, şi-atunci stau mai la o parte,
Altele să-i vadă lumea, nici nu ştiu ce să mai poarte.
Uite, din „podoabe sfinte” şi „evlavii” ce-a rămas,
Nu e mult şi-o să apară şi veriga pusă-n nas.

Că de rochii cu duiumul, şifonierele sunt pline,
Şi acum la pas cu moda, cine se mai poate tine?
Domnişoarele gătite în rochite „Leslie Fei”...
Dar să nu le ceri să- i spună cumva Psalmul Douăş’trei.

Pălării de „Lord and Taylor”, şi din cele cotofane,
Pe deasupra cu pampoane, cu cireşi şi cu banane;
În taioarele Cassini, moda „guler şifonat”,
Neam de neamul nostru, frate, nimeni nu s-a mai rugat.

Unii vin fiindcă le place, altii vin că n-au ce face,
Unii vin că-aşa se face, altii vin să-i laşi în pace.
Şi văzându-ne-mpreună, Domnu-ntreabă cam aşa:
„Pentru Mine-n adunare, oare vine cineva?”