Eram student cand am realizat cel mai acut nevoia de realitate in viata crestina, in unirea unei drepte credintei cu o traire pe masura. Prea multe vorbe corecte evidentiind fapte mincinoase. Prea multi tribuni ai adevarului, dar tributari minciunii in culisele cotidianului.
Un prea mare accent pus pe forma, in defavoarea valorii, esentialului. Si acestea nu in societate, ci in biserici.
Era un subiect comun noua, celor care ne doream o Adunare mai buna.
In timp am descoperit ca acelasi limbaj ascundea doua intelesuri diferite. Unii se refereau la un anume set de valori, altii la un altul (si acela bine definit) si, aparent, se vorbea despre aceleasi realitati. Timpul nu doar ca a dat laoparte alba patura a vocabularului care ascundea crevasa ce despartea, in realitate, aceste doua grupari de oameni, dar a scos la iveala si cat de adanca este prapastia ascunsa bunaoara.
"sa fim crestini de fiecare zi, nu doar de Duminica". Ati auzit expresia? Cu siguranta! Dar la ce ne referim cand o folosim? Unii se refera la a fi si luni si marti si miercuri etc, asa cum suntem duminica, la Adunare. Altii insa, se refera la a fi si duminica, la Adunare, dupa cum suntem luni, marti, miercuri... in lume. Aceeasi expresie, sensuri diferite, valori diferite, directii deferite.
Sa nu mai fim ipocriti, nu? Adica? Adica sa ne purtam in fiecare zi ca niste buni crestini: sa luam biserica cu noi in societate. Sau, sa luam societatea cu noi in biserica. E o diferenta, nu? Am descoperit-o recent. Incredibil, dar, desi m-am gandit mult la subiect, nu m-am gandit la asta. Pana cand am citit o marturie a unui crestin care, satul de ipocrizia din biserici, a nimerit in randul unora, unde a lucrat pentru a aduce firescul in adunarea sfintilor, fara sa-si dea seama ce face, de fapt. Ascultand marturia lui, mi-am dat seama ca ceea ce aparent era acelasi lucru, insemna pentru unii opusul a ceea ce insemna pentru altii.
Muzica pe care o ascult acasa, nu e cea pe care o ascult la biserica. Si, aud ca nu e bine sa fiu ipocrit, nu? Asa ca, voi asculta muzica de la biserica si acasa. Sau, voi aduce muzica pe care o ascult acasa, la biserica. In ipoteza ca sunt diferite, desigur! Unii nu sunt ipocriti, sa ii remarcam si pe ei.
Hainele. Si ele, nu? Sa fim si in timpul saptamanii exponentii aceleiasi sfintenii ca si duminica, la adunare! Sau, sa fim si la adunare promotorii aceleiasi case de moda, ca in timpul saptamanii.
Plecand de la aceastea, spuse pe scurt, pentru cine vrea sa le inteleaga si sa se gandeasca la ele, realizam ca exista doua lumi, avand constitutii diferite, valori diferite, paradigme diferite. Chiar, de multe ori, in aceeasi congregatie (astazi, cel putin). Ar fi de folos sa ne intrebam colegii de impresii despre fundamentele afirmatiilor lor. O explicatie in detaliu nu strica. Sa nu ne trezim in alta barca, prea tarziu...
Eram ferm convins, candva, ca suntem multi care ne dorim un mai bine. Acum realizez ca unii vreau un mai bine cautand si cerand aceasta credinciosilor in sensul conformarii lor cu ceea ce invatam la intalnirea Bisericii, iar altii il cauta facand din intalnirea sfintilor in lumina, intalnirea sfintilor in intuneric (ca lumea).
Iata cum au rezolvat unii problema ipocriziei din inimile noastre: haideti fratilor sa fim si la Adunare ca la piata, ca lui Dumnezeu nu-i place sa vada mincinosi printre noi. Pe cand, pana nu demult era: haideti fratilor sa ne pocaim, si sa fim si in piata si la serviciu, cum vedem ca e bine sa fim in timpul Bisericii noastre. Caci, noi suntem Biserica, nu? (numai detaliez, dar si aceasta afirmatie are, de fapt, doua intelesuri principale).
Si iata-ne, fiind martorii unor re-FORME, unor schimbari de program, haine si cantari, dar tot aceeasi goi, singuri si ipocriti (in altele). De fapt, noi suntem problema, nu formele. Daca am intelege sa ne pocaim noi (a se citi "sa ne schimbam mintea") si nu formele (a se citi "sa schimba formele"). Dar, oare, vrem asta? Ne dorim noi o adevarata schimbare, de-a ne ruga mai mult, de-a indragi Sciptura prin cunoasterea si trairea ei zilnica? De-a posti si de-a ne jertfi pe noi insine altora, spre slava lui Dumnezeu (sa nu stie stanga ce face dreapta)?
Forme, forme... Cat de prost e inteles cuvantul asta. "Noi nu vrem sa fim formalisti, noi ne concretizam asupra a ceea ce este esential". Cata ipocrizie in a nu fi ipocrit. Cata lasitate in a te bate cu pumnul in piept ca faci multe. Toti, mai nou, sunt esentiali, principiali, plini de must, de fundament, de miez. O singura problema: nucile nu cresc fara coaja. Nici merele, nici cartofii. Nuca de cocos nici ea. Nici animale nu prea sunt, doar in esenta, fara forma, fara exterior, fara carapace. La fel si oamenii. O singura problema, dar esentiala, ca sa sune in ton cu vorbirea. Pai, esential, da, dar in ce? "Apa conteaza, nu paharul" Pentru ce conteaza apa? Pentru ce paharul? Caci, uneori, conteaza "paharul cu apa". E si esenta, e si forma. Nu orice esenta, nu orice forma. Nu orice miez, nu orice coaja. Cand e coaja de banana si miez de banana, e banana. Cand e esenta de sfant si forma de sfant, e sfant.
Asa ca, meditand la acestea, sa ne gandim ca poate am reusi, totusi, sa nu fim ipocriti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu