Articol de imbracaminte

Imbracamintea crestina si podoabele - Haine si podoabe in istoria crestina
Autor/Artist
Samuele Bacchiocchi (Trad. Ben
Album

Limba
Romana
Continut


CAPITOLUL IV- Haine si podoabe in istoria crestina

Haine si podoabe in Biserica primara
Indemnurile lui Tertullian pentru modestie
Avertizarile lui Clement impotriva inzorzonarii trupului
Recomandarea lui Ciprian pentru modestie
Rugamintile staruitoare ale lui Chrisostom pentru modestie
Reguli apostolice despre modestie




Care sa fi fost oare standardele imbracamintei crestine in timpul istoriei Bisericii? Au urmat crestinii in general poruncile modei sau poruncile Cuvantului lui Dumnezeu? Cat de mult au tinut crestinii la principiile modestiei si simplitatii in haine si podoabe? Cum a influentat atitudinea fata de haine si podoabe, simtamantul identitatii si al misiunii Bisericii?

Obiectivul capitolului. Acest capitol cauta sa dea raspunsuri la cele de mai sus, privind pe scurt atitudinea crestinilor fata de haine si podoabe in perioadele principale ale istoriei bisericesti. Vom descoperi ca crestinii nu au fost imuni fata de moda extravaganta a vremii, dar ca in fiecare generatie au fost crestini care s-au imbracat cu modestie, sobrietate si decenta. O importanta lectie pe care o luam din aceasta analiza este ca redesteptarea religioasa sau declinul Bisericii este adesea reflectat in reforma in imbracaminte sau in extravaganta membrilor ei. Istoria hainelor si a podoabelor ilustreaza in multe feluri oscilarea omului intre mandrie, pofta si lacomie, pe de o parte, si umilinta, modestie si generozitate, pe de alta parte.

Partea I – Haine si podoabe in Biserica primara

O lume a luxului. Crestinismul s-a nascut in timpul perioadei de aur a Imperiului Roman. In anul 31 in. Hr., Imparatul Augustus a unificat imperiul prin infrangerea rivalilor de la rasarit, Antonius si Cleopatra, si a inaugurat o perioada de pace si prosperitate nemaiintalnita pana atunci. Bogatiile acumulate prin prazi de razboi au permis ridicarea unei clase de mijloc, care si-au intrebuintat averile in haine si podoabe extravagante. Vechea virtute romana a modestiei a disparut prin expansiunea luxului rasaritean, si chiar imparatii s-au dedat unui proces de promiscuitate. Extravaganta fara limite a vremii a fost criticata de moralisti romani ca Seneca, Quintillian, Cato, Epictetus, Lucius Valerius.
De exemplu, faimosul orator roman Quintillian spunea: "O haina splendida, potrivita, confera demnitate purtatorului, dar o vestimentatie afemeiata si luxoasa care e facuta pentru impodobirea trupului, descopera dezordinea mintii". Pentru impodobirea corpului era nevoie de un proces costisitor. O matroana bogata avea mai multe sclave care o imbracau si o pieptanau. Parul era impodobit in diverse moduri si cu diverse scule de par, cu aur si pietre scumpe. Erau folosite peruci, in special blonde. Culoarea favorita a hainelor era purpuriul, care era extrem de costisitor.
"Diamante, smaralde, topaze, opale si sardonix, erau pietrele favorite. Perlele erau indragite mai mult ca toate. Iulius Cezar a cumparat din Servilia o perla care l-a costat 21.250 lire, aprox. 80.000 dolari. Cerceii erau facuti din perle; Seneca aminteste de unele femei care purtau doua sau trei averi in urechile lor. Sabotii erau incrustati cu perle; Nero avea o camera ai carei pereti erau acoperiti cu perle. Plinius a vazut-o pe Lollia Paulina, sotia lui Caligula purtand o haina asa de acoperita cu perle si smaralde incat pretuia 450.000 lire, aprox. 1.660.000 dolari.
Matasurile erau privite ca fiind arma cea mai seducatoare, deoarece era un material extrem de fin, transparent si lipicios, care putea atrage interesul privitorului deoarece linia gatului nici nu exista. Efectul hainelor de matase il revolta pe Seneca: "Acolo am vazut haine de matase, daca pot fi numite haine, care nu protejau nici corpul unei femei, nici modestia ei, si nici nu se putea spune ca este chiar goala. Aceste haine se cumparau cu multi bani... pentru a putea descoperi aceleasi suprafete feminine atat publicului cat si amantilor in dormitor."

Crestinii: asemanatori si totusi diferiti. In aceste vremuri de extravaganta si decadere morala au fost chemati primii crestini sa traiasca si sa-si marturiseasca credinta. Ei au fost chemati sa demonstreze puritatea si simplitatea credintei lor fiind asemanatori, si totusi diferiti fata de restul societatii. Ei erau asemanatori, in sensul ca se imbracau, vorbeau si traiau la fel ca oamenii obisnuiti. Tertullian (160-225), un lider influent al Bisericii, care este cunoscut ca parintele crestinatatii latine, raspunde la acuzatia ca crestinii sunt antisociali (mizantropi – care urasc pe oameni): "Nu suntem brahmanisti indieni, nici gymnosofisti (gymnos – goi, saraci), care traiesc in paduri si se izoleaza de viata sociala... Noi locuim cu voi in aceasta lume, nu ne retinem nici de la forum, nici de la piata centrala, nici de la baie, nici de la cabine, ateliere, hanuri, piata, comert. Noi calatorim pe mare cu voi, participam la lupte, si murim ca si voi; si in acelasi fel suntem uniti cu voi in comert, si chiar in arta, lucrarile noastre sunt in beneficiul tuturor".
Dar cu toate ca Tertullian explica acest lucru in diverse articole, crestinii erau diferiti, deoarece erau credinciosi lui Hristos. Ei erau chemati sa traiasca in aceasta lume, dar fara a se impartasi de practicile ei imorale. Aceasta insemna, de exemplu, ca nu se angajau in ocupatii care nu se potriveau cu credinta lor. In "Traditia apostolica", Hippolytus de Roma (215), mentiona cateva din ocupatiile interzise crestinilor: sculptori sau pictori de idoli, actori si producatori de spectacole, gladiatori si antrenori, vanatori si spectacole cu animale salbatice, preoti sau pazitori ai idolilor, soldati combatanti, comandanti militari, magistrati civili, prostituati de ambele sexe, bufoni, vrajitori, astrologi, ghicitori, descantatori, producatori de amulete. Aceste ocupatii erau excluse deoarece aveau de a face cu idolatria, cu magia, cu uciderea, cu varsarea de sange si cu imoralitatea sexuala.
Deosebirea stilului de viata crestin era evidenta in special prin hainele lor modeste si simple. Apostolul Pavel si apostolul Petru, asa cum am vazut, indemna pe crestini sa nu se conformeze lumii din acea vreme prin infrumusetarea corpurilor lor cu "impletituri de par, cu aur, pietre scumpe sau haine extravagante" ci sa arate deosebirea lor fata de lume prin impodobirea cu modestie si gust... "asa cum se cuvine unor femei care spun ca sunt evlavioase" (1 Tim. 2,9-10; 1 Petru 3,1-6).

Indemnurile lui Tertullian la modestie. Codul vestimentar al Noului Testament privind simplitatea si modestia, conceput de apostoli, a fost intarit de conducatorii Bisericii din primele veacuri. Cateva exemple pot servi ca ilustratii.
In anul 202, Tertullian a scris un volum "Despre infatisarea exterioara a femeii", in care el indemna femeile "sa lepede podoabele pamantesti, daca le doresc pe cele ceresti. Nu iubiti aurul, in care s-au intiparit toate pacatele lui Israel. Voi trebuie sa urati toate lucrurile care au ruinat pe parintii vostri, tot ce au adorat ei, incat au devenit urati de Dumnezeu. Impodobiti-va cu podoabele profetilor si apostolilor, intarind marturia voastra prin simplitate, modestie; pictati-va ochii cu sfiiciune, si gura cu tacere; agatati-va de urechi Cuvantul lui Dumnezeu; la gat puneti-va jugul lui Hristos; ... Imbracati-va cu perlele neprihanirii, inul subtire al sfinteniei, purpura modestiei. Astfel infrumusetate, veti avea pe Dumnezeu ca iubit." El era de acord cu hainele frumoase, potrivite si ingrijirea parului si a pielii. Ceea ce condamna erau hainele seducatoare si podoabele destinate pentru captivarea atentiei.
Tertullian cunostea faptul ca oamenii sunt amagiti de podoabe. El mentioneaza practicile unor barbati pagani "de a-si aranja parul, de a-si ascunde incaruntirea, de a elimina orice deficienta, de a vopsi parul, de a-si acoperi corpul cu diverse cosmetice, s.a." El condamna dorinta barbatilor "de a fi atragatori prin mijloace de voluptoasa atractie", ca fiind "ostila modestiei, caci acolo unde este prezent Dumnezeu, este modestie, si este sobrietatea, insotitoarea si aliatul acesteia".

Avertizarile lui Clement impotriva inzorzonarii trupului. O condamnare asemanatoare a hainelor extravagante si a podoabelor o gasim in scrierile lui Clement din Alexandria (150-215), contemporan cu Tertullian, care a condus Scoala catehetica (baptismala) din Alexandria intre anii 190-202. In volumul sau, "Invatatorul", Clement intra in multe detalii pentru a descrie hainele luxoase, sandalele si podoabele de aur, pieptanaturile, si multimea de ornamente purtate de femei. El face o lista de podoabe femeiesti, asa cum sunt date de un satiric grec: "mese de par, filete, pietre scumpe, bratari, coliere, cosmetice, cercei, bijuterii de tot felul, inele, verigi de tot felul, catarame, vopsele pentru ochi, etc., etc., etc."
Clement se uimea "cum acei care poarta asemenea poveri nu sunt ingrijorati de moarte. O, nebuneasca ingrijorare! O, stupida alergare pentru etalare! Pentru acestia Spiritul Sfant prooroceste prin Tefania: �argintul si aurul lor nu pot sa-i apere in ziua maniei Domnului�. Dar pentru acele femei care s-au unit cu Hristos, este potrivit sa se impodobeasca nu cu aur, ci cu Scriptura, prin care poate straluci lumina!"
Dupa Clement, crestinii n-ar trebui sa spuna "Posed multe lucruri: de ce sa nu ma bucur?" ci "Posed multe lucruri: de ce sa nu dau si celor care au multe nevoi?" Mai departe el vorbeste despre principiul responsabilitatii: "Este monstruos ca cineva sa traiasca in lux, in timp ce multi sunt saraci. Este mai glorios sa faci bine multora, decat sa traiesti in lux. Cu mult mai intelept este sa-ti folosesti banii pentru nevoile oamenilor, decat pentru bijuterii sau aur! Este cu mult mai folositor sa te impodobesti cu prieteni, decat cu ornamente fara viata!"
Ca si Tertullian, Clement vorbeste impotriva practicilor pagane a acelor barbati care-si inzorzonau corpurile ca si femeile, angajand servitori care sa-i imbrace si sa-i pieptene, si folosind haine transparente si parfumuri. El indemna pe crestini sa se fereasca de astfel de vanitati paganesti si sa se bucure de frumusetea lor reala, care vine nu din smulgerea parului, ci din lepadarea senzualitatii. Chemarea crestina este de a lepada "omul vechi (nu incaruntit), corupt prin pofte inselatoare, si de a fi reinnoit (nu prin vopsire si ornamente), ci in duhul mintii, si de a imbraca omul nou, facut dupa chipul lui Dumnezeu in neprihanire si sfintenie".

Recomandarea lui Ciprian pentru modestie. Recomandari asemanatoare gasim si in scrierile lui Ciprian (mort la 258), episcop al Cartaginei. In micul sau volum "Despre hainele fecioarelor", el indemna pe femei sa fie modeste in imbracaminte. El spunea ca o femeie lipsita de modestie nu poate pretinde ca apartine lui Hristos. "Imbracandu-se cu perle si purpuriu, nu s-au putut imbraca si cu Hristos; impodobite cu aur si perle, si coliere, ele au pierdut podoabele inimii si ale spiritului".
Ciprian sfatuia pe femei, "ca un parinte" spunand: "Lasati infatisarea voastra sa fie necorupta, gatul neimpodobit; nu va raniti urechile, nu va inconjurati degetele si incheieturile cu verigi, nici picioarele cu verigi de aur, nu va vopsiti parul si nici ochii, caci Dumnezeu va priveste."
Aceste recomandari descopera faptul ca multi crestini in secolul II si III au fost influentati de extravaganta si lipsa de modestie a modei, in ciuda apelurilor constante a liderilor Bisericii de a fi modesti si sobri in infatisarea exterioara. Acest lucru este adevarat si in timpul nostru. Multi crestini urmeaza mai indeaproape moda lipsita de modestie decat sfaturile biblice privind modestia, decenta si sobrietatea.
Conformarea crestinilor la moda lumii in diverse timpuri, nu poate intuneca adevarul ca totusi crestinii au avut si curajul s-o respinga, imbracandu-se, dupa principiile biblice cu modestie si decenta. Paganii au scris despre felul modest in care se imbracau crestinii. Citim in "Patimile lui Perpetua si Felicitas" ca Perpetua si alte femei nou-botezate erau silite sa poarte haine pagane si podoabe inainte de a fi executate in arena din Cartagina, Africa de Nord, in ziua de 7 martie 203. Prin acest act, paganii voiau sa batjocoreasca modestia crestina.

Rugamintile staruitoare ale lui Crisostom pentru modestie. Secolul IV deschide un nou capitol in istoria crestinismului. Edictul de la Milan, 313, emis de noul "convertit" Constantin, a pus capat persecutiilor si a inaugurat o era a protectiei imperiale si a prosperitatii financiare a Bisericii. Milioane de pagani au intrat deodata in Biserica, in timp ce se tineau de stilul lor de viata pagan.
Se poate intelege gravitatea acestei probleme cand citim predicile liderilor Bisericii din acel timp. De exemplu, Ioan Gura de Aur (Crisostom), cunoscut ca cel mai mare predicator al primelor secole, a tinut o serie de predici intre 386 si 403 in principalele orase crestine, Antiohia si Constantinopol. In predicile sale, frecvent chema pe barbati si femei sa se imbrace modest si sobru, evitand hainele costisitoare si podoabele.
Intr-o predica despre Evrei 11,37-38, Crisostom facea apel la modestie, punand in contrast imbracamintea crestina cu cea pagana, prin ilustratia a doua trupe de actori jucand in doua teatre diferite. "Celor de pe scena li se potrivesc hainele extravagante si bijuteriile, deoarece aceasta tinuta le apartine lor, curvelor, celor care vor sa fie priviti. Ei sa se imbrace seductiv, caci sunt pe scena ca sa danseze. Dar o femeie care profeseaza bunatatea, trebuie sa se imbrace altfel. Exista o alta maniera de a te infrumuseta. Tu esti de asemenea de la un teatru, si pentru acel teatru trebuie sa te infrumusetezi, folosind altfel de ornamente. Ce este acest teatru? Cerul, compania ingerilor. Vorbesc nu numai despre fecioare, dar si de celelalte femei. Toti cei care cred in Hristos sunt in acest teatru. Vorbiti acel fel de lucruri care plac acelor spectatori. Puneti acele haine care le plac lor".
Crisostom era si el revoltat de hainele extravagante si ornamentele unor membri ai Bisericii, pentru ca intr-o predica despre 1 Timotei 2,9-10, el intra in detalii privind aurul, perlele, hainele scumpe, cosmetice, vopsele pentru ochi, pieptanaturi elaborate. El exclama: "De ce sa nu purtati acele haine si ornamente care plac lui Dumnezeu: modestie, castitate, ordine, sobrietate? Nu mai putem deosebi desfranatele de fecioare, asa de mult a avansat indecenta. Haina unei fecioare nu este studiata, ci e simpla si fara ornamente; dar observam ca astazi ele au multe articole care fac hainele lor sa atraga atentia. O, femeie, opreste-ti nebunia! Deplaseaza-ti preocuparea spre suflet, si spre impodobirea interioara. Caci infatisarea exterioara de care te preocupi, nu sufera cu nimic devenind frumoasa pe dinauntru".
Crisostom s-a evidentiat pentru curajul sau de a denunta pompa si extravaganta celor bogati si puternici, inclusiv a imparatesei Eudoxia, renumita pentru etalarea in public a podoabelor si hainelor ei costisitoare. Nereusind sa aduca la tacere denunturile lui Crisostom prin favoruri eclesiastice, Eudoxia a recurs la acuzatii ridicole pentru a-l condamna si a-l trimite in exil in anul 403. Istoria lui Crisostom ne aminteste cat este de dificil pentru orice predicator sau scriitor sa denunte hainele extravagante si ornamentele, deoarece asemenea predici sau scrieri ranesc ceea ce unii oameni iubesc cel mai mult, adica vanitatea (desertaciunea) si mandria lor.

Reguli apostolice despre modestie.

Denuntari ale lipsei de modestie in infatisarea exterioara se intalnesc in scrierile altor lideri ai Bisericii, ca Chiril din Ierusalim si Basil de Cezarea. Pe scurt, vom mentiona doar un singur document, si anume o colectie de legi eclesiastice, datand din ultima parte a secolului IV, cunoscut sub numele de "Constitutiile aspostolice". Aici putem gasi reguli pentru barbati si femei privind podoabele.
Regulile pentru barbati includeau urmatoarele: "Sa nu permiti parului capului tau sa creasca prea lung, ci mai degraba taie-l scurt... Sa nu porti haine care sa fie batatoare la ochi; sa nu-ti folosesti inventivitatea in asemenea articole, ciorapii sau pantofii sa fie normali, potriviti. Sa nu-ti pui niciodata un inel de aur in deget; caci toate aceste podoabe sunt semne ale lascivitatii; astfel ca daca vei fi preocupat despre moda indecenta, vei si actiona in consecinta." Este demna de notat interdictia cu privire la inele de aur. Avand in vedere documente timpurii, asa cum vom vedea in cap.6, crestinilor le era ingaduit sa poarte un inel de nunta; aceasta interzicere arata ca in acest timp, inelul simplu, marital, a deschis calea purtarii inelelor ornamentale, si de aceea folosirea lor era interzisa.
Femeile erau invatate sa fie credincioase sotilor lor, evitand hainele si ornamentele ispititoare: "Daca vrei sa fii credincioasa, si sa placi Domnului, o, sotie, nu supra-adauga ornamente frumusetii tale, ca sa placi altor barbati; nici sa nu porti broderii fine, haine sau pantofi ca sa atragi pe aceia care sunt ispititi de aceste lucruri... Sa nu-ti pictezi chipul, care este chipul lui Dumnezeu, caci nu exista nici o parte din fiinta tare care sa aiba nevoie de ornamente, deoarece toate lucrurile pe care le-a facut Dumnezeu sunt foarte bune! Adaugarea unor podoabe ispititoare la ceea ce deja este foarte bun, este o insulta adusa darului divin".
Marturiile primelor patru secole descopera astfel un deosebit interes al conducatorilor religiosi de a incuraja pe crestin sa se opuna modei imorale a timpului lor. Nu era usor pentru crestini, in societatea pagana a acelor vremuri, sa mentina standardele morale ale modestiei si decentei in haine si ornamente. Si nici astazi nu este mai usor, in societatea noastra hedonistica (cu valori derivate din placere), din care modestia a fost exclusa. Vestea cea buna a Evangheliei este ca noi putem face acest lucru, deoarece Hristos este puterea noastra (Filip 4,13).

-------------------

Restul articolului a fost sters din motive obiective. Principalul motiv pentru care am sters restul articolului a fost acela ca nu corespunde scopului pentru care am dat citatul de mai sus, iar, din greseala mea, i-am acordat prea mult credit.