Daca nu a dat-o mai departe, credinta unei generatii moare odata cu aceasta.
Oamenii care raman, raman doar cu forma, cu ceea ce au facut oamenii lui Dumnezeu care au "adormit" acum. Astfel, raman doar niste forme de inchinare si chiar de predicare, in multe cazuri. Acestea se datoreaza faptului ca esenta in toate acestea nu este transmisa mai departe.
Nu sunt de acord cu ideea conform careia esenta se concretizeaza in mai multe forme posibile si ca acestea pot varia de la generatie la generatie. Unele chestiuni esentiale permit diverse forme de implementare, alte nu. Depinde. Insa, in acelasi timp nu poate fi trecuta cu vederea o traire in forme din trecut, neintelese si absurde. Nu ca ar trebui inlocuite numaidecat cu altele, fiindca sfintii care le-au inteles si trait nu au fost calauziti de minciuna, daca cu adevarat au fost sfinti. Ci, ca adevarul trebuie inteles si trait.
De exemplu, putem sa punem cantari dupa cantari, poezii si alte cele. Fara lucrarea Duhului Sfant acestea sunt goale. Este doar un program. Repetarea unui astfel de program ani la rand conduce la somn adanc, neclaritate si infantilism spiritual. Nimeni nu mai creste, toti devin circari.
Conteaza cum se aude cantarea. Conteaza cat de bine e recitata poezia. Conteaza cum e linia melodica din spatele cantarii. Avem mai noi piese de facut. Ce tari suntem... Intre timp am uitat esenta, daca am avut-o si am cunoscut-o vreodata. De ce cantam? De ce vorbim? De ce facem ceva in Adunarea lui Dumnezeu?
Haideti sa o spun altfel. Candva, o biserica este plina de viata, de prezenta Duhului Sfant. Fratii gasesc de cuviinta ca intalnirea saptamanala cu toata Biserica din localitate sa fie vreo 3 ore, observand ca acesta ar fii timpul necesar unei astfel de intalniri normale. Dupa un timp, in care toate merg bine, vine alta generatie. Reprezentantii ei, dorind succes si o linie cel putin la fel de pozitiva ca inaintasii lor, stabilesc ca intalnirea va fi de 3 ore. De ce? Nimeni nu stie. Fiindca asa se face o intalnire. Ca sa avem ce avem in cele 3 ore. Si, mai tarziu urmeaza clipe grele de chin pentru umplerea acestor ore cu cantari, rugaciune si alte cele. Cum fratii nu mai participa natural, apare necesitatea formarii de trupe, grupuri. Solisti remarcabili apar pe noua scena. Nu mai conteaza calitatea de crestin, ci a vocii.
Iata cum ajung bisericile lumesti. Urmatorul pas este intrarea libertinismului in aceste biserici. Cum, o biserica formalista sa ajunga libertina? Da. Incet cei care au un cuvant de spus in sistem sunt cei promovati - oamenii lumesti, dar talentati. Inmultindu-se, acestia vor conduce bisericile spre dezastru.
Cum ar trebui sa ne luptam cu aceasta problema? Ar trebui in primul rand sa ne pese. Daca nu ne pasa, nu sunt sigur ca avem ceva de-a face cu Dumnezeu si cu Biserica... Apoi, este nevoie de implicare duhovniceasca.
Singura arma pe care noi o avem este puterea prezentei lui Dumnezeu in vietile noastre, prin Duhul Sfant. Daca putem incuraja si zidi prin vorbire, daca ne pasa, am alege cinci cuvinte cu inteles, pe care sa le spunem fratilor, sa-i incurajam. Dupa ce le-am verificat bine ca sunt spirituale si ca ajuta scopului strangerii Bisericii exprimat clar in Biblie - zidirea, edificarea. Ne-am lasa astfel in mana Domnului Isus, Ziditorul Bisericii. Efeseni spune - "voi sunteti lucrarea Lui...".
Ma gandesc ca sunt frati care au ceva esential de spus si o pot face printr-o cantare, sau o poezie. Sau un grup de frati.
Apoi, fiindca ne intalnim cu fratii, ar trebui sa mergem cu dragoste. Ar trebui sa ne bucuram cand ne intalnim cu ei. Discutam cu cineva care era mirat ca l-am intrebat daca a vorbit cu alta persoana la intalnirea de tineret. Daca nu ne pasa unii de altii, de ce ne mai intalnim impreuna? Sa ne aratam pe noi insine, sa ne zidim pe noi? Unde este descrierea aceasta valida in Scriptura? Unde este aceasta in caracterul Domnului Isus? Trebuie sa ne schimbam fratilor, sa ne iubim cu adevarat si in adevar unii pe altii.
De noi atarna daca o intalnire frateasca este cu adevarat o partasie cu Dumnezeu si unii cu altii. Niciodata nu putem pune sub semnul intrebarii implicarea lui Dumnezeu. Problema e la noi. Vom fi noi cei care sa traim cu adevarat si cum se cuvine, calea credintei?
Daca nu-ti pasa de fratii tai, de ce mai mergi cu ei? Daca nu-ti pasa ce se intampla acolo, de ce te mai duci? Daca nu te intereseaza mesajul, de ce-l mai asculti? Nu ma adresez copiilor sau apartinatorilor, cum zicem noi... "Va vorbesc ca unor oameni cu judecata... Judecati voi singuri..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu