Mişcări febrile şi surprinzătoare de-a lungul şi peste frontierele denominaţionale surprind şi entuziasmează pe observatorii lumii creştine contemporane. Ei recunosc faptul că o asemenea mişcare poate fi văzută doar la intervale de câteva secole. Bisericile creştine, până acum divizate şi închise în propriile îngrădiri doctrinale, sunt fermentate de un avânt nou şi benefic spre unitatea credinţei dată sfinţilor. Lucrul nou care răsare din această trepidaţie spirituală este observat în tot spectrul religios, de la romano-catolicism la adventism. El este numit “The Emerging Church” (biserica emergentă), şi este copilul favorit al mogulilor globalizării spirituale, ecumenismul.
Entuziasmaţi de perspectiva glorioasă pe care o deschide noua tendinţă spirituală, ei văd în biserica emergentă răspunsul la chemarea lui Hristos de a fi un singur trup. Ei spun că “biserica emergentă a secolului 21 este un organism viu şi în dezvoltare, care se ridică spre a deveni locuinţa lui Dumnezeu în Isus Hristos. Evrei, neamuri, negri, albi, evanghelici şi penticostali sunt uniţi într-un singur organism numit un templu sfânt, un om nou şi un trup în Isus Hristos.” [1] Ei spun că trebuie să renunţăm la conflictele teologice care ne consumă energia, spre a vedea scopul strategic al bisericii lui Hristos. “Priviţi pe Isus în mijlocul unei mulţimi de oameni, care merg acolo unde îi conduce El. Priviţi cum El ne prezintă oamenilor din comunitate, pe care El îi numeşte prieteni, priviţi cum biserica fără ziduri se adună în jurul Lui. Iată cum, bogaţi şi săraci în relaţii corecte, alături de biserica locală şi globală, devin parteneri într-o mişcare alternativă de globalizare.” [2]
Se poate constata astăzi o nemaivăzută coeziune în gândirea şi filozofia teologilor contemporani. Indiferent cărei denominaţiuni creştine aparţin, limbajul lor este comun, aspiraţiile la fel, iar deosebirile doctrinale sunt văzute mai mult ca o piedică în calea păcii şi unităţii. [3] Un avânt spiritual nou este constatat în toate instituţiile academiei creştine. Ceea ce se petrece acum în biserici produce un asemenea impact, încât este numit de unii ca fiind “a doua reformaţiune.” Iar ceea ce uimeşte şi fascinează în acest fenomen este mai ales o “incredibilă convergenţă” în serviciul de închinare. Ce se întâmplă?
În cadrul marilor comunităţi, sau separat de ele, se desprind grupuri mici care formează o nouă biserică, adaptată nevoilor culturale ale societăţii locale. Sistemul este numit “plantare de biserici” (church planting) şi se realizează mai ales cu ajutorul tinerilor. Conceptul “church planting” este o invenţie relativ recentă, cu un caracter inter-denominaţional, promovat la rangul de misiune creştină de către marile universităţi şi aplicat consecvent de toate denominaţiunile, local sau global, după cum este organizată denominaţiunea respectivă. [4] Aceste noi comunităţi nu mai păstrează specificul serviciului divin al bisericilor din care provin. Închinarea este o întâlnire socio-culturală. Se ascultă muzică bună, contemporană, se bea cafea şi se discută chestiuni de interes comun, evident, totul în numele dragostei de oameni predicată de Hristos. Pentru participanţi nu este importantă religia cuiva, deoarece înţelegerea Scripturii nu este considerată imperativă. Orientarea acestor noi comunităţi este deschis şi declarat ecumenică, în spiritul evangheliei păcii. Membrii lor se consideră fraţi în Hristos, oricare ar fi originea lor filozofică sau religioasă, atei sau evanghelici, catolici sau fii ai Coranului, darvinişti sau creaţionişti, hetero sau homosexuali. Elanul care îi uneşte este aducerea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, pentru ca mileniul 21 să fie religios, iar gloatele planetare să se bucure de pacea lui Hristos. [5]
Aceste biserici culturale nu mai păstrează în titulatura lor nimic legat de denominaţiunea din care provin. Ele au nume neutre şi moderne, precum “Christian Fellowship,” “Crossroads Ministries,” “The Community of Faith Church,” “Temple of the Ressurection,” “Cornerstone Christian Church,” “The Vine,” etc. Pentru neştiutori, explicaţia este că astfel se uşurează accesul celor care au anumite rezerve faţă de religia organizată. Ei spun că oamenii sunt sătui de formalismul bisericii contemporane, dar vin cu plăcere într-un mediu lipsit de constrângeri şi standarde. În realitate, adevărata motivaţie este o dorinţă neexprimată de a fi o parte în comunitatea de credinţă (community of faith) a bisericii emergente.
...acest articol a fost preluat de pe internet. Iti suna cunoscut subiectul lui?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu