Dupa ce am scris un articol despre anumite tendinte, folosindu-ma ca exemplu de formatia "Pocaitii" (cu privire la care in mai multe randuri m-am aratat cordial), am ajuns sa vad o inregistrare a unei aparitii a lor la OTV. Am vizionat, fiindca vazusem cu un an, doi, in urma, o incursiune si la TVR.
Multe sperante mi s-au naruit. Multe mituri s-au dat pe fata, pentru a cata oara(?) Imi doream sa fie cum au zis ei: evangheliare pentru aceia care misuna prin nu stiu ce cartiere marginase, pentru borfasii de dupa blocuri, care nu asculta decat hip-hop. As fi vrut sa fie ce spuneau ei: misiune imposibila pentru mine, dar usor de realizat pentru ei, proaspat iesiti dintre bojogari, drogati, certati cu legea si alti locuitori ai apartamentelor etajelor blocurilor cartierelor aglomerarilor urbane ale zilelor noastre blestemate.
Si iata-i la OTV. E formatia de referinta, in opinia mea, a hip-hop-ului "crestin". Am pus in ghilimele, fiindca, daca am personifica hip-hop-ul si acesta s-ar pocai, ar fi interesant de vazut in ce s-ar schimba...
A spune Evanghelia pe muzica ascultata de unii, altii, pentru relevanta. Numai ca, prezenti acolo, au fost intrebati cum de au ales o astfel de muzica, nepotrivita cu versurile? Ce zic batranii? Cum se potriveste cu dansul desantat? Nu sariti, nu un nesimtit de formalist batran si antic in gandire, prea vechi sa fie amintit cu numele, a pus aceste intrebari. Ci, cei din lume. Foarte interesant. Adica, pana si ei recunosc o incompatibilitate. Atunci, relevanti pentru cine?
Si, relevanti in ce? A fost jalnic. A, desigur ca au vrut sa-si bata joc de ei. Doar stiau ca-s pocaiti. Dar, dincolo de asta, cat de jalnica a fost incercarea aceasta a lor de-a face cofrag de beton moale pentru a turna in el scandura de lemn. Ce Evanghelie s-a transmis? Niciuna! Dimpotriva, reactia celor prezenti in sala nu a fost una de cercetare la auzirea Evangheliei (netransmisa, de altfel, prin tam-tam-ul promovat), ci una fireasca, cum era si normal, de a dansa, promovandu-si senzual trupul. Nu au avut nici macar in ce sa fie relevanti. Patetic.
In timp ce scriu, imi aduc aminte de anumite acuze pe care le-am tot auzit, astfel ca-mi mai bantuie prin cap, din cand in cand. Asa se face ca trebuie sa ma opresc putin pentru a sublinia ca demersul meu de acum si de aici nu este o judecare a aproapelui. Stiu ca Unul singur este Judecatorul. El va judeca totul si o va face dupa dreptate, prin Domnul Isus, dupa ce va descoperi toate lucrurile ascunse ale omului. Sa tremuram in fata perspectivei judecatii si sa ne indreptam! Cu siguranta ca sunt multi care m-au auzit vorbind de bine aceasta formatie, in diverse randuri, bazandu-ma pe afirmatiile lor si pe sinceritatea ce apare in versurile unor cantari compuse de ei. Dar, departe de a fi asa cu se specula, sunt astazi dezamagit si inca odata rapus - relevanta de mult promisa este inca o vorba doar, o jucausa idee, pe care o gasesti in diverse cotloane ale mintii nevoite de-a retine multele discutii despre noile tendinte. Nu, nu judec pe nimeni. Nu lovesc pe nimeni. Pur si simplu a venit vremea sa ne gandim la roade, la rezultate si sa vedem spre ce se indreapta demersul "relevantei" intr-o astfel de muzica.
Revin acum. Am auzit din gura lor: "ne distram si noi putin". Ce frumos... Sa ne distram spunand Evanghelia, in timp ce cateva fete dantuiesc pe muzica lor, in timp ce si noi suntem una cu ele, numai ca diferiti in fond, undeva in spate, undeva unde nu are acces nimeni. Ce trist! Sarmanul Pavel, cat a suferit el, cand putea sa dea un spectacol ucigand niscai oameni in cadrul jocurilor romane, facand cat se poate de reala o sceneta despre moartea lui Cristos etc. Sarmanul Ioan, cum s-a mai chinuit el in Patmos, cand putea sa fie si relevant si sa se simta si bine. Nu? Departe de mine gandul aceasta. Cat de mult sa ne prosteasca diavolul, fratilor? Acum, eu nici nu-mi pun problema daca acesti tineri si altii ca ei sunt mantuiti. Ei zic ca da. Vom vedea. Fac parte dintr-o biserica locala si ei acolo trebuie sa se chiverniseasca. Nu sunt chemat sa judec despre asta. DAR, sa ne fi pierdut de tot mintile, discernamantul?
De fapt - si asta e trist - vrem muzica aceasta pentru ca ne place noua, fiindca vrem sa fim cum vrem noi. Pana si lumea realizeaza ca trebuie sa existe ceva special, diferit, la viata crestina. Dar, discoteca de evanghelizare? Si ei se mira. Si, iata-ne, nevoiti sa-i convingem ca vrem sa fim relevanti, sa ne apropiem de stilul din care am iesit, in loc sa le spunem Evanghelia mantuirii lor.
Cu parere de rau, iata inca un experiment esuat. Problema e ca e pe oameni. Mi-e tot mai clar ca toate argumentele in favoarea unor stiluri muzicale sunt apa de ploaie, pe ochelarii mei si asa zgariati, cu putin abur, sa nu mai vad adevaratele motive. Si nu port numai eu ochelari...
Ce idilic ar fi fost. Nu ca am crezut in el, dar mai ardea, pe undeva, o speranta. S-a stins. Si e trist. E trist, fiindca, in tot timpul acesta, am putea face ceva folositor. Am putea sa ducem Evanghelia la cei care nu o au. Chiar asa, prin cartiere, printre blocuri, sub poduri... Problema nu e ca nu vom fi relevanti, ci ca nu suntem de fapt gata pentru jertfa aceasta, asa cum se aduce ea. In loc sa ne existe doua (sau mai multe tabere) ar putea fi iarasi una, una unde sa se traiasca dupa chemarea cereasca, cu adevarat. Nu doar in adevarul cunoasterii, ci si in cel al trairii.
Dar visez cu ochii deschisi. Nu peste multa vreme, altii vor veni si vor aduce ceva si mai nou, mai senzational, mai relevant si mai indoielnic, asa incat sa avem cu toti iarasi treaba la vorbit si mai putina in camp, cu sapa.
Cred ca nu dupa mult timp, aberatia relevantei noii paradigme se va deslusi chiar si orbului care-si doreste sa vada. Dar, intre timp, la copt sunt altele carora nu stiu cat le vom mai putea face fata, fara a ne risipi in alte vanturi si carari.
"Plangeti cu cei ce plang". Daca vreti sa traiti acest verset, plangeti cu mine, fiindca nici pocait nu-mi mai pot spune, fara sa ma tem ca voi fi inteles gresit:
luni, 30 noiembrie 2009
La ce te referi cand zici: "sa nu fim ipocriti"?
Eram student cand am realizat cel mai acut nevoia de realitate in viata crestina, in unirea unei drepte credintei cu o traire pe masura. Prea multe vorbe corecte evidentiind fapte mincinoase. Prea multi tribuni ai adevarului, dar tributari minciunii in culisele cotidianului.
Un prea mare accent pus pe forma, in defavoarea valorii, esentialului. Si acestea nu in societate, ci in biserici.
Era un subiect comun noua, celor care ne doream o Adunare mai buna.
In timp am descoperit ca acelasi limbaj ascundea doua intelesuri diferite. Unii se refereau la un anume set de valori, altii la un altul (si acela bine definit) si, aparent, se vorbea despre aceleasi realitati. Timpul nu doar ca a dat laoparte alba patura a vocabularului care ascundea crevasa ce despartea, in realitate, aceste doua grupari de oameni, dar a scos la iveala si cat de adanca este prapastia ascunsa bunaoara.
"sa fim crestini de fiecare zi, nu doar de Duminica". Ati auzit expresia? Cu siguranta! Dar la ce ne referim cand o folosim? Unii se refera la a fi si luni si marti si miercuri etc, asa cum suntem duminica, la Adunare. Altii insa, se refera la a fi si duminica, la Adunare, dupa cum suntem luni, marti, miercuri... in lume. Aceeasi expresie, sensuri diferite, valori diferite, directii deferite.
Sa nu mai fim ipocriti, nu? Adica? Adica sa ne purtam in fiecare zi ca niste buni crestini: sa luam biserica cu noi in societate. Sau, sa luam societatea cu noi in biserica. E o diferenta, nu? Am descoperit-o recent. Incredibil, dar, desi m-am gandit mult la subiect, nu m-am gandit la asta. Pana cand am citit o marturie a unui crestin care, satul de ipocrizia din biserici, a nimerit in randul unora, unde a lucrat pentru a aduce firescul in adunarea sfintilor, fara sa-si dea seama ce face, de fapt. Ascultand marturia lui, mi-am dat seama ca ceea ce aparent era acelasi lucru, insemna pentru unii opusul a ceea ce insemna pentru altii.
Muzica pe care o ascult acasa, nu e cea pe care o ascult la biserica. Si, aud ca nu e bine sa fiu ipocrit, nu? Asa ca, voi asculta muzica de la biserica si acasa. Sau, voi aduce muzica pe care o ascult acasa, la biserica. In ipoteza ca sunt diferite, desigur! Unii nu sunt ipocriti, sa ii remarcam si pe ei.
Hainele. Si ele, nu? Sa fim si in timpul saptamanii exponentii aceleiasi sfintenii ca si duminica, la adunare! Sau, sa fim si la adunare promotorii aceleiasi case de moda, ca in timpul saptamanii.
Plecand de la aceastea, spuse pe scurt, pentru cine vrea sa le inteleaga si sa se gandeasca la ele, realizam ca exista doua lumi, avand constitutii diferite, valori diferite, paradigme diferite. Chiar, de multe ori, in aceeasi congregatie (astazi, cel putin). Ar fi de folos sa ne intrebam colegii de impresii despre fundamentele afirmatiilor lor. O explicatie in detaliu nu strica. Sa nu ne trezim in alta barca, prea tarziu...
Eram ferm convins, candva, ca suntem multi care ne dorim un mai bine. Acum realizez ca unii vreau un mai bine cautand si cerand aceasta credinciosilor in sensul conformarii lor cu ceea ce invatam la intalnirea Bisericii, iar altii il cauta facand din intalnirea sfintilor in lumina, intalnirea sfintilor in intuneric (ca lumea).
Iata cum au rezolvat unii problema ipocriziei din inimile noastre: haideti fratilor sa fim si la Adunare ca la piata, ca lui Dumnezeu nu-i place sa vada mincinosi printre noi. Pe cand, pana nu demult era: haideti fratilor sa ne pocaim, si sa fim si in piata si la serviciu, cum vedem ca e bine sa fim in timpul Bisericii noastre. Caci, noi suntem Biserica, nu? (numai detaliez, dar si aceasta afirmatie are, de fapt, doua intelesuri principale).
Si iata-ne, fiind martorii unor re-FORME, unor schimbari de program, haine si cantari, dar tot aceeasi goi, singuri si ipocriti (in altele). De fapt, noi suntem problema, nu formele. Daca am intelege sa ne pocaim noi (a se citi "sa ne schimbam mintea") si nu formele (a se citi "sa schimba formele"). Dar, oare, vrem asta? Ne dorim noi o adevarata schimbare, de-a ne ruga mai mult, de-a indragi Sciptura prin cunoasterea si trairea ei zilnica? De-a posti si de-a ne jertfi pe noi insine altora, spre slava lui Dumnezeu (sa nu stie stanga ce face dreapta)?
Forme, forme... Cat de prost e inteles cuvantul asta. "Noi nu vrem sa fim formalisti, noi ne concretizam asupra a ceea ce este esential". Cata ipocrizie in a nu fi ipocrit. Cata lasitate in a te bate cu pumnul in piept ca faci multe. Toti, mai nou, sunt esentiali, principiali, plini de must, de fundament, de miez. O singura problema: nucile nu cresc fara coaja. Nici merele, nici cartofii. Nuca de cocos nici ea. Nici animale nu prea sunt, doar in esenta, fara forma, fara exterior, fara carapace. La fel si oamenii. O singura problema, dar esentiala, ca sa sune in ton cu vorbirea. Pai, esential, da, dar in ce? "Apa conteaza, nu paharul" Pentru ce conteaza apa? Pentru ce paharul? Caci, uneori, conteaza "paharul cu apa". E si esenta, e si forma. Nu orice esenta, nu orice forma. Nu orice miez, nu orice coaja. Cand e coaja de banana si miez de banana, e banana. Cand e esenta de sfant si forma de sfant, e sfant.
Asa ca, meditand la acestea, sa ne gandim ca poate am reusi, totusi, sa nu fim ipocriti!
Un prea mare accent pus pe forma, in defavoarea valorii, esentialului. Si acestea nu in societate, ci in biserici.
Era un subiect comun noua, celor care ne doream o Adunare mai buna.
In timp am descoperit ca acelasi limbaj ascundea doua intelesuri diferite. Unii se refereau la un anume set de valori, altii la un altul (si acela bine definit) si, aparent, se vorbea despre aceleasi realitati. Timpul nu doar ca a dat laoparte alba patura a vocabularului care ascundea crevasa ce despartea, in realitate, aceste doua grupari de oameni, dar a scos la iveala si cat de adanca este prapastia ascunsa bunaoara.
"sa fim crestini de fiecare zi, nu doar de Duminica". Ati auzit expresia? Cu siguranta! Dar la ce ne referim cand o folosim? Unii se refera la a fi si luni si marti si miercuri etc, asa cum suntem duminica, la Adunare. Altii insa, se refera la a fi si duminica, la Adunare, dupa cum suntem luni, marti, miercuri... in lume. Aceeasi expresie, sensuri diferite, valori diferite, directii deferite.
Sa nu mai fim ipocriti, nu? Adica? Adica sa ne purtam in fiecare zi ca niste buni crestini: sa luam biserica cu noi in societate. Sau, sa luam societatea cu noi in biserica. E o diferenta, nu? Am descoperit-o recent. Incredibil, dar, desi m-am gandit mult la subiect, nu m-am gandit la asta. Pana cand am citit o marturie a unui crestin care, satul de ipocrizia din biserici, a nimerit in randul unora, unde a lucrat pentru a aduce firescul in adunarea sfintilor, fara sa-si dea seama ce face, de fapt. Ascultand marturia lui, mi-am dat seama ca ceea ce aparent era acelasi lucru, insemna pentru unii opusul a ceea ce insemna pentru altii.
Muzica pe care o ascult acasa, nu e cea pe care o ascult la biserica. Si, aud ca nu e bine sa fiu ipocrit, nu? Asa ca, voi asculta muzica de la biserica si acasa. Sau, voi aduce muzica pe care o ascult acasa, la biserica. In ipoteza ca sunt diferite, desigur! Unii nu sunt ipocriti, sa ii remarcam si pe ei.
Hainele. Si ele, nu? Sa fim si in timpul saptamanii exponentii aceleiasi sfintenii ca si duminica, la adunare! Sau, sa fim si la adunare promotorii aceleiasi case de moda, ca in timpul saptamanii.
Plecand de la aceastea, spuse pe scurt, pentru cine vrea sa le inteleaga si sa se gandeasca la ele, realizam ca exista doua lumi, avand constitutii diferite, valori diferite, paradigme diferite. Chiar, de multe ori, in aceeasi congregatie (astazi, cel putin). Ar fi de folos sa ne intrebam colegii de impresii despre fundamentele afirmatiilor lor. O explicatie in detaliu nu strica. Sa nu ne trezim in alta barca, prea tarziu...
Eram ferm convins, candva, ca suntem multi care ne dorim un mai bine. Acum realizez ca unii vreau un mai bine cautand si cerand aceasta credinciosilor in sensul conformarii lor cu ceea ce invatam la intalnirea Bisericii, iar altii il cauta facand din intalnirea sfintilor in lumina, intalnirea sfintilor in intuneric (ca lumea).
Iata cum au rezolvat unii problema ipocriziei din inimile noastre: haideti fratilor sa fim si la Adunare ca la piata, ca lui Dumnezeu nu-i place sa vada mincinosi printre noi. Pe cand, pana nu demult era: haideti fratilor sa ne pocaim, si sa fim si in piata si la serviciu, cum vedem ca e bine sa fim in timpul Bisericii noastre. Caci, noi suntem Biserica, nu? (numai detaliez, dar si aceasta afirmatie are, de fapt, doua intelesuri principale).
Si iata-ne, fiind martorii unor re-FORME, unor schimbari de program, haine si cantari, dar tot aceeasi goi, singuri si ipocriti (in altele). De fapt, noi suntem problema, nu formele. Daca am intelege sa ne pocaim noi (a se citi "sa ne schimbam mintea") si nu formele (a se citi "sa schimba formele"). Dar, oare, vrem asta? Ne dorim noi o adevarata schimbare, de-a ne ruga mai mult, de-a indragi Sciptura prin cunoasterea si trairea ei zilnica? De-a posti si de-a ne jertfi pe noi insine altora, spre slava lui Dumnezeu (sa nu stie stanga ce face dreapta)?
Forme, forme... Cat de prost e inteles cuvantul asta. "Noi nu vrem sa fim formalisti, noi ne concretizam asupra a ceea ce este esential". Cata ipocrizie in a nu fi ipocrit. Cata lasitate in a te bate cu pumnul in piept ca faci multe. Toti, mai nou, sunt esentiali, principiali, plini de must, de fundament, de miez. O singura problema: nucile nu cresc fara coaja. Nici merele, nici cartofii. Nuca de cocos nici ea. Nici animale nu prea sunt, doar in esenta, fara forma, fara exterior, fara carapace. La fel si oamenii. O singura problema, dar esentiala, ca sa sune in ton cu vorbirea. Pai, esential, da, dar in ce? "Apa conteaza, nu paharul" Pentru ce conteaza apa? Pentru ce paharul? Caci, uneori, conteaza "paharul cu apa". E si esenta, e si forma. Nu orice esenta, nu orice forma. Nu orice miez, nu orice coaja. Cand e coaja de banana si miez de banana, e banana. Cand e esenta de sfant si forma de sfant, e sfant.
Asa ca, meditand la acestea, sa ne gandim ca poate am reusi, totusi, sa nu fim ipocriti!
joi, 26 noiembrie 2009
Dan Lucarini: De ce am parasit miscarea muzicii crestine contemporane
Pentru mine a fost o minune! Am ajuns sa iubesc imnurile marete ale credintei si refrenele simple pe care le cantam in biserica din inima. Sinceritatea si curatia acestei muzici m-a coplesit. (In contrast, muzica mea rock clasica preferata mi se parea de acum atat de profana, zgomotoasa si insuportabila.)
[pag. 25]
Cred ca dorinta unei inchinari autentice este unul dintre motivele principale pentru care oameni asemenea noua abandoneaza bisericile conservatoare in favoarea unora contemporane. Fiecare dintre noi aspira la o relatie mai adanca si mai solida cu Domnul si Mantuitorul nostru, manifestata printr-o inchinare "autentica" (in contrast cu inchinarea "simulata" care simteam ca descria serviciile de inchinare ale bisericii conservatoare) si suntem influentati sa credem ca aceasta poate fi dobandita sau sporita prin muzica. Acum imi dau seama ca nu asa stau lucrurile si ca pentru a dezvolta o relatie apropiata cu Domnul e nevoie sa ramanem in El zi de zi. Daca noi avem nevoie de serviciile de inchinare saptamanale ca sa faca asta pentru noi, oare ce spune acest fapt despre adevaratul nostru angajament la ucenicie? Suntem noi in realitate doar niste actori?
[pag. 27]
In al doilea rand, atunci cand am vazut ce spune Biblia despre adevarata inchinare si ce inseamna cu adevarat a fi in prezenta lui Dumnezeu, mi s-a facut sila de modul in care generatia mea foloseste cu atata istetime muzica profata si vulgara insotita de o imbracaminte vulgara pentru a aduce inchinare si lauda unui Dumnezeu sfant! In al treilea rand, pentru a-mi pastra casnicia, a trebuit sa ma separ de ispitele care erau atotprezente in contextul MCC: inaltarea eului si atractia spre femei din grupul de inchinare.
[pag 37, 38]
Vom consacra cateva capitole pentru a discuta anumite argumente populare cum ar fi:
- este doar o chestiune de preferinta si gust personal;
- noi doar incercam sa-i castigam pe necredinciosi;
- muzica este amorala;
- Dumnezeu a creat muzica - oare nu este orice tip de muzica in esenta bun?
- arata-mi unde scrie in Biblie ca muzica rock este rea;
- oare nu ne invata Biblia ca este bine sa folosim diferite stiluri muzicale pentru a-i castiga pe oameni?
- un serviciu de inchinare combinat ii va multumi pe toti;
- nu au folosit Martin Luther si fratii Wesley muzica de tip contemporan in biserica?
- MCC este mai usor de cantat decat imnurile
- nu foloseste Dumnezeu MCC pentru a-i mantui si uceniciza pe tineri?
[pag. 48, 49]
Pentru a inlatura din constiintele noastre orice indoieli persistente, a trebuit de asemenea sa negam puterea de corupere a muzicii in sine. Cum am facut asta? Ne-am inselat pe noi insine crezand ca orice muzica este amorala. Tot ce a trebuit sa facem a fost sa despartim muzica rock de cuvinte imorale, de muzicieni si de contextul sau, si ea urma sa fie "sigura" pentru crestini. Odata inselati de acest argument iscusit si relativist, stavilarele au fost inlaturate si, eliberati de vina, am putut sa ne bucuram de muzica. Am putut folosi muzica noastra rock pentru gloria lui Dumnezeu.
Acum cred ca am fost inselati complet de acest argument. Noi ii oferim lui Satan o usa larg deschisa pentru a seduce sfintii, pentru a ne mentine atentia asupra a ceea ce ne pare bun si pentru a ne face sa continuam sa umblam in fire, si nu in Duhul. Satan vrea sa minimalizeze ceea ce Dumnezeu spune ca este potrivit si ne-a atras in practici publice care odinioara erau rusinoase.
[pag. 76]
Acum imi dau seama ca si eu am ranit oameni si am provocat divizari atunci cand am promovat MCC si am intrat in dispute cu traditionalii. Am condus tranzitia de la traditional la contemporan si, fara indoiala, drept rezultat au fost oameni care si-au parasit bisericile. Prin aroganta mea am provocat divizari dureroase in interiorul propriei familii. I-am marturisit acest pacat Domnului, m-am pocait de el si il rog sa-mi ierte nasabuinta.
[pag. 86]
Artistii MCC au devenit modele pentru diferite tipuri de imoralitate: imbracaminte indecenta, imagini rebele, poveri sentimentale nepotrivite puse asupra barbatilor casatoriti de catre fete tinere, dorinte pacatoase ale baietilor adolescenti dupa fete sexy. Nu conteaza ca, probabil, artistii nu au intentionat niciodata sa se intample asa ceva sau au pretins ca lucrarea lor pentru Dumnezeu trece dincolo de astfel de lucruri; in vazul public, un cantaret crestin are responsabilitatea, asa cum afirma Pavel, de a nu da "nimanui niciun prilej de poticnire" (2 Cor. 6: 3). In schimb, acesti artisti si-au permis sa devina "idoli" ai tinerilor, adeseori in sensul literal de a-si atrage inchinare.
[pag. 132]
Am descris cateva dintre problemele extrem de serioase aduse in bisericile noastre de miscarea MCC. Rugaciunea mea este ca fiecare lider care a imbratisat aceasta miscare sa se gandeasca serios la necesitatea unei reforme muzicale.
Ar trebui sa inlaturam stilurile si influentele lumesti ale MCC din serviciile noastre. Ganditi-va la toate beneficiile acestei mutari indraznete:
1. ar fi mai putine divizari si scindari de biserici.
2. ar fi mai putine ispite pentru imoralitate.
3. ar fi mai putine tensiuni intre membri.
4. ar fi mai putina insensibilitate fata de ceilalti.
5. ar fi mai putin compromis in privinta principiilor.
6. Dumnezeu ar fi multumit cu toate cele de mai sus.
[pag. 142]
Citate de DAN LUCARINI, in cartea sa "De ce am parasit miscarea muzicii crestine contemporane", aparuta la editura Faclia, 2009 (prima editie). MCC din citate se refera la Muzica Crestina Contemporana, anume aceea a stilurilor rock, sincopate (nu orice muzica crestina contemporana). Autorul incepe prin a defini termenii pe care-i foloseste in carte. Cred ca se merita citita. Este si marturia unui om al rock-ului, care s-a intors la Dumnezeu. Dupa aceea a luptat pentru a introduce MCC in biserici, cum a putut. A fost si compozitor de astfel de muzica, unele din cantarile lui sunt cunoscute. Dupa un timp a inteles anumite lucruri (precizate in carte) si a plecat din miscarea MCC, spre o muzica necontroversata, contemporana (noua, cum se exprima el), dar clar diferentiata de stilurile lumesti. Va sugerez s-o cititi. Tocmai am terminat-o. Am gasit deja si urmatoarea carte pe care s-o citesc (alt domeniu), pe care, probabil, o voi prezenta intr-un articol viitor.
FOTO Coperta:
http://www.faclia.ro/image.php?object_type=detailed&image_id=157
Detalii si cuprins pe saitul Faclia.ro
Mai sunt
Mai sunt in lume inca oameni
Ce n-au primit vestirea cea de sus
Veniti, crestini, cu bratele deschise
Sa spunem tuturor despre Isus
Mai sunt pribegi si singuri printre oameni
Straini far' rasarit si fara-apus
Sa-i cautam cu harnice picioare
Ca sa le spunem tot despre Isus
Mai sunt loviti de multele pacate
Sarmani, ce nimeni harul nu le-a spus
Cu inimi inmuiate in iertare
Sa le vorbim de jertfa lui Isus
Mai sunt copii ce si-au urat parintii
Parinti ce si-ar dori copiii care nu-s
Veniti sa le aducem vestea sfanta
Iertarii si-mpacarii cu Isus
Mai sunt in lume chiar popoare
Ce nu stiu despre harul cel adus
Lasati crestini placeri, televizoare
Si haidem sa le spunem de Isus!
Ce n-au primit vestirea cea de sus
Veniti, crestini, cu bratele deschise
Sa spunem tuturor despre Isus
Mai sunt pribegi si singuri printre oameni
Straini far' rasarit si fara-apus
Sa-i cautam cu harnice picioare
Ca sa le spunem tot despre Isus
Mai sunt loviti de multele pacate
Sarmani, ce nimeni harul nu le-a spus
Cu inimi inmuiate in iertare
Sa le vorbim de jertfa lui Isus
Mai sunt copii ce si-au urat parintii
Parinti ce si-ar dori copiii care nu-s
Veniti sa le aducem vestea sfanta
Iertarii si-mpacarii cu Isus
Mai sunt in lume chiar popoare
Ce nu stiu despre harul cel adus
Lasati crestini placeri, televizoare
Si haidem sa le spunem de Isus!
miercuri, 25 noiembrie 2009
Baptistii, fondurile de la stat si parasirea valorilor
Marturisirea de credinta a cultului crestin baptist contine viziunea crestinilor baptisti din Romania, cu privire la modul in care se vor realiza cladirile construite de ei pentru activitatea cultica, in sensul provenientei fondurilor:
De ce conteaza? Pentru ca, de curand, in Consiliul Uniunii s-a votat primirea de fonduri de la stat pentru "acceptare de fonduri pentru proiecte sociale, culturale, educationale si repratii si constructii de biserici". Deci si constructii de biserici si/sau repararea acestora (intretinerea lor). Pentru ca unele biserici deja au cerut astfel de fonduri si au primit. Pentru ca exista comunitati in tara unde majoritatea pastorilor sunt de acord, deja, cu o asemenea practica.
Devine o problema de incalcare a crezului propriu. Incepe cu o interpretarea data statutului. Se impune, apoi, o reconsiderarea a marturisirii de credinta, precum si o refacere a statutului, nu? De asemenea, o armonizare teologica si practica. O mare parte din istorie ar trebui uitata, daca nu vrem sa ne schimba si numele.
In principiu, consider ca biserica din care fac parte este adanc afectata de tot ceea ce se intampla la nivel de tara. Sunt erori deosebit de grave, acelea care se petrec.
Cred ca este normal sa se publice o lista cu toate bisericile care au cerut fonduri de la stat. Apoi, o lista cu modul in care comunitatile din tara privesc problema. Apoi, o lista cu voturile din CU.
E de parcurs si istoricul modului in care baptismul contemporan s-a raportat la problema de fata, pentru a avea o imagine a evolutiei lucrurilor. Acestea toate, pentru a avea o imagine de ansamblu cat mai clara.
Dar, problema pleaca de la parasirea valorilor, de la o schimbare a teologiei, de la existenta unui factor de schimbare chiar in fruntea bisericilor. Suntem pusi fata in fata cu dorinte de avutie, nu ne mai ajung fondurile proprii si cersim statului. Intre timp, la orele de rugaciune e tot mai gol, atmosfera intalnirilor este tot mai saraca. Hainele se schimba, la fel si atitudinile, iar postul si rugaciunea nu mai sunt de cautat. Chiar nu mai gasesti nimic relevant in ele, in contextul de fata. Se recunoaste deschis. Unii, disperati, incearca alte forme, alte curti... Casa se prabuseste si noi incercam sa vopsim culoare noua peste crapaturile tot mai adanci.
Dar nu vrem sa ne parasim, totusi, valorile. Mai degraba, sa ne intoarcem la ele. Astfel ca, avem tot dreptul sa ne prezentam dezaprobarea unor asemenea actiuni. Suntem crestini si inca ne guvernam vietile bazandu-ne pe Scriptura. Biserica sa fie lasata in oranduirea Domnului, separata de orice este de aici de jos. De lume, de stat, de putere, de bogatii...
Noi credem si marturisim ca, potrivit cu invatatura Sfintei Scripturi si practica primilor crestini, membrii Bisericii sunt datori, in chip moral, sa contribuie din bunurile lor pamantesti de buna voie si dupa putinta la sustinerea cauzei Evangheliei.
...
3. Construirea de locasuri de inchinaciune.
Exod 35:21 "Toti cei cu tragere de inima si bunavointa au venit si au adus prinos Domnului pentru lucrarea cortului…" 1 Cron.29:1,9 "…lucrarea este insemnata, caci casa aceasta nu este pentru om, ci pentru Dumnezeu. Poporul s-a bucurat de darurile de buna voie, caci le dadeau cu draga inima Domnului…" Ezra 2:68,69"…au adus daruri de buna voie pentru Casa lui Dumnezeu…au dat la visteria lucrarii, dupa mijloacele lor…"
De ce conteaza? Pentru ca, de curand, in Consiliul Uniunii s-a votat primirea de fonduri de la stat pentru "acceptare de fonduri pentru proiecte sociale, culturale, educationale si repratii si constructii de biserici". Deci si constructii de biserici si/sau repararea acestora (intretinerea lor). Pentru ca unele biserici deja au cerut astfel de fonduri si au primit. Pentru ca exista comunitati in tara unde majoritatea pastorilor sunt de acord, deja, cu o asemenea practica.
Devine o problema de incalcare a crezului propriu. Incepe cu o interpretarea data statutului. Se impune, apoi, o reconsiderarea a marturisirii de credinta, precum si o refacere a statutului, nu? De asemenea, o armonizare teologica si practica. O mare parte din istorie ar trebui uitata, daca nu vrem sa ne schimba si numele.
In principiu, consider ca biserica din care fac parte este adanc afectata de tot ceea ce se intampla la nivel de tara. Sunt erori deosebit de grave, acelea care se petrec.
Cred ca este normal sa se publice o lista cu toate bisericile care au cerut fonduri de la stat. Apoi, o lista cu modul in care comunitatile din tara privesc problema. Apoi, o lista cu voturile din CU.
E de parcurs si istoricul modului in care baptismul contemporan s-a raportat la problema de fata, pentru a avea o imagine a evolutiei lucrurilor. Acestea toate, pentru a avea o imagine de ansamblu cat mai clara.
Dar, problema pleaca de la parasirea valorilor, de la o schimbare a teologiei, de la existenta unui factor de schimbare chiar in fruntea bisericilor. Suntem pusi fata in fata cu dorinte de avutie, nu ne mai ajung fondurile proprii si cersim statului. Intre timp, la orele de rugaciune e tot mai gol, atmosfera intalnirilor este tot mai saraca. Hainele se schimba, la fel si atitudinile, iar postul si rugaciunea nu mai sunt de cautat. Chiar nu mai gasesti nimic relevant in ele, in contextul de fata. Se recunoaste deschis. Unii, disperati, incearca alte forme, alte curti... Casa se prabuseste si noi incercam sa vopsim culoare noua peste crapaturile tot mai adanci.
Dar nu vrem sa ne parasim, totusi, valorile. Mai degraba, sa ne intoarcem la ele. Astfel ca, avem tot dreptul sa ne prezentam dezaprobarea unor asemenea actiuni. Suntem crestini si inca ne guvernam vietile bazandu-ne pe Scriptura. Biserica sa fie lasata in oranduirea Domnului, separata de orice este de aici de jos. De lume, de stat, de putere, de bogatii...
La Adunare, de Valentin Popovici
Ziua Domnului cea sfântă este zi sărbătorească
De-adunare-n rugăciune şi-nchinare creştinească
Ne-ntâlnim cu Salvatorul, cu Isus cel Preaiubit:
Căpetenia Oştirii printre noi a poposit!
Dar ce trist e câteodată să te uiti la adunare
Şi să vezi cât de lumească e-n vorbire şi-n purtare.
Îngerii-şi acopăr fa a lângă tronul magistral,
Iar creştinii vin la slujbă ca la teatrul national.
Altădată credincioşii când veneau la-nchinăciune,
(Prin păduri şi catacombe aveau loc de rugăciune),
Se cutremura pământul când aceştia se rugau,
Îngerii din ceruri parcă printre ei se coborau.
Azi? Venim, dar nu se vede setea noastră după apă,
Ca şi cerbul la izvoare, când grăbeşte şi se-adapă.
Unii stau în adunare, dar cu gândul sunt plecati;
Sunt aici, dar gândul lor e-n farfuria cu cârna i.
Unii nu vin de căldură, altii că le e prea rece,
Unii că-i prea multă lume, altii că-s numa vreo zece.
Iar surorile-n dileme, şi cu ciorba dată-n foc,
Tot încearcă, ce să-mbrace, şi-atunci nu mai vin deloc.
Unii vin să mai audă, ce e nou, ce se mai spune?
(De inflatie adică, nicidecum de rugăciune).
Altii vin doar să vorbească, cu non-stopul dacă pot.
Ştiu ei că acasă, gata, nici o vorbă nu mai scot.
Unii vin fiindcă le place, altii vin că n-au ce face,
Unii vin c-aşa se face, altii vin să-i laşi în pace.
Unii vin să trăncănească, limba nu le-o poti lega
Altii vin să se-ntâlnească, parcă vin la cafenea.
Unde este adunarea sfintilor de altădată,
Când aici era oştirea sfintilor încolonată?
Unde este adunarea sfintilor întâi născu i?
Care s-au desprins de lume şi cu Duhul sunt umpluti?
Unii, cu un spirit critic, doar zâmbesc pe sub mustată,
„Iarăşi n-au cântat pe note fratii ce s-au dus în fată!”
Altii iritati se uită, dacă-i ştie cineva
Că precis de ei păstorul a vorbit când predica.
Unii n-au loc să se-arate, şi-atunci stau mai la o parte,
Altele să-i vadă lumea, nici nu ştiu ce să mai poarte.
Uite, din „podoabe sfinte” şi „evlavii” ce-a rămas,
Nu e mult şi-o să apară şi veriga pusă-n nas.
Că de rochii cu duiumul, şifonierele sunt pline,
Şi acum la pas cu moda, cine se mai poate tine?
Domnişoarele gătite în rochite „Leslie Fei”...
Dar să nu le ceri să- i spună cumva Psalmul Douăş’trei.
Pălării de „Lord and Taylor”, şi din cele cotofane,
Pe deasupra cu pampoane, cu cireşi şi cu banane;
În taioarele Cassini, moda „guler şifonat”,
Neam de neamul nostru, frate, nimeni nu s-a mai rugat.
Unii vin fiindcă le place, altii vin că n-au ce face,
Unii vin că-aşa se face, altii vin să-i laşi în pace.
Şi văzându-ne-mpreună, Domnu-ntreabă cam aşa:
„Pentru Mine-n adunare, oare vine cineva?”
De-adunare-n rugăciune şi-nchinare creştinească
Ne-ntâlnim cu Salvatorul, cu Isus cel Preaiubit:
Căpetenia Oştirii printre noi a poposit!
Dar ce trist e câteodată să te uiti la adunare
Şi să vezi cât de lumească e-n vorbire şi-n purtare.
Îngerii-şi acopăr fa a lângă tronul magistral,
Iar creştinii vin la slujbă ca la teatrul national.
Altădată credincioşii când veneau la-nchinăciune,
(Prin păduri şi catacombe aveau loc de rugăciune),
Se cutremura pământul când aceştia se rugau,
Îngerii din ceruri parcă printre ei se coborau.
Azi? Venim, dar nu se vede setea noastră după apă,
Ca şi cerbul la izvoare, când grăbeşte şi se-adapă.
Unii stau în adunare, dar cu gândul sunt plecati;
Sunt aici, dar gândul lor e-n farfuria cu cârna i.
Unii nu vin de căldură, altii că le e prea rece,
Unii că-i prea multă lume, altii că-s numa vreo zece.
Iar surorile-n dileme, şi cu ciorba dată-n foc,
Tot încearcă, ce să-mbrace, şi-atunci nu mai vin deloc.
Unii vin să mai audă, ce e nou, ce se mai spune?
(De inflatie adică, nicidecum de rugăciune).
Altii vin doar să vorbească, cu non-stopul dacă pot.
Ştiu ei că acasă, gata, nici o vorbă nu mai scot.
Unii vin fiindcă le place, altii vin că n-au ce face,
Unii vin c-aşa se face, altii vin să-i laşi în pace.
Unii vin să trăncănească, limba nu le-o poti lega
Altii vin să se-ntâlnească, parcă vin la cafenea.
Unde este adunarea sfintilor de altădată,
Când aici era oştirea sfintilor încolonată?
Unde este adunarea sfintilor întâi născu i?
Care s-au desprins de lume şi cu Duhul sunt umpluti?
Unii, cu un spirit critic, doar zâmbesc pe sub mustată,
„Iarăşi n-au cântat pe note fratii ce s-au dus în fată!”
Altii iritati se uită, dacă-i ştie cineva
Că precis de ei păstorul a vorbit când predica.
Unii n-au loc să se-arate, şi-atunci stau mai la o parte,
Altele să-i vadă lumea, nici nu ştiu ce să mai poarte.
Uite, din „podoabe sfinte” şi „evlavii” ce-a rămas,
Nu e mult şi-o să apară şi veriga pusă-n nas.
Că de rochii cu duiumul, şifonierele sunt pline,
Şi acum la pas cu moda, cine se mai poate tine?
Domnişoarele gătite în rochite „Leslie Fei”...
Dar să nu le ceri să- i spună cumva Psalmul Douăş’trei.
Pălării de „Lord and Taylor”, şi din cele cotofane,
Pe deasupra cu pampoane, cu cireşi şi cu banane;
În taioarele Cassini, moda „guler şifonat”,
Neam de neamul nostru, frate, nimeni nu s-a mai rugat.
Unii vin fiindcă le place, altii vin că n-au ce face,
Unii vin că-aşa se face, altii vin să-i laşi în pace.
Şi văzându-ne-mpreună, Domnu-ntreabă cam aşa:
„Pentru Mine-n adunare, oare vine cineva?”
Despre cum sa reactioneze cei sfinti la realitatea prezentei celor neevlaviosi in Biserici[3]
ADUCETI-VA AMINTE DE CUVINTELE APOSTOLILOR DOMNULUI ISUS(NOUL TESTAMENT):
Inainte de toate, e de remarcat ca Iuda ne indeamna sa fim atenti la ce ne spune Vechiul Testament si Noul Testament(pe atunci inca nu era format in intregime, dar e referit generic). Dumnezeu a vorbit prin proroci si prin Fiul. Despre Fiul au vorbit apostolii, spunand ce au vazut si auzit (faptele Lui si invatatura Lui). In vremea lor si de la ei, s-au aflat datele necesare scrierii Noului Testament, astfel ca invatatura apostolilor sa ajunga si la generatiile de dupa cea a lor. Pentru ca traditiile omenesti sa nu adauge la invatatura lui Cristos. Daca nu ar fi fost Noul Testament, nu ne-am mai fi putut aduce aminte de invatatura apostolilor, fiindca ar fi fost ascunsa in ceata traditiilor omenesti si datinilor lumesti si pagane.
Iata un mare motiv de rugaciune, de multumire. Slava Domnului ca avem Noul Testament si invataturile apostolilor.
De aici (si din articolul precedent) invatam ca Scriptura (intreaga) ne invata cum sa ne purtam cu cei neevlaviosi. In Scriptura gasim cum sunt ei, ce fac, cum ne raportam la ei, ce soarta vor avea etc. Ar fi interesant sa facem un studiu asupra modului in care Moise s-a purtat cu poporul razvratit. De doua ori (imi amintesc acum), Moise s-a aruncat cu fata la pamant inaintea poporului, sa opreasca lucrarea rea la care se gandeau. E de invatat si de la David, cand iesea din Ierusalim cu fata plecata, atunci cand fiul sau a facut o rascoala si se pregatea sa intre in capitala, cum l-a oprit pe Ioab sa-l spulbere pe "cainele" care-l blestema. In acelasi timp, o judecata a venit asupra celor rai. Au murit in pustie si au fost pedepsiti.
Astfel ca, Scriptura trebuie aratata. Atat pentru a ne invata pe noi cum sa ne purtam, cat si pentru a prezenta cuvintele prorocilor si cele ale apostolilor. Acolo este adeverirea judecatii lui Dumnezeu. Sa ne temem dar, sa fim cu luare aminte asupra vietilor noastre, ca sa nu fim dintre cei lipsiti de evlavie, ci dintre cei primiti de Dumnezeu. Sa traim in evlavie, fratilor, temandu-ne sa facem orice ni se pare rau, nu cu avant spre orice este nou, ci cu o minte treaza, atenta la pericole, caci sufletul nostru va fi judecat!
In ce priveste sufletele altora... Despre presbiteri ni se spune ca ei vegheaza asupra altor suflete. Sa fim dar atenti, sa ascultam mustrarea, fara mandrie sau rascoala, caci mare va fi judecata! Dumnezeu va judeca pe poporul Sau! Nu este scopul articolului, dar, ca sa pot incheia ideea, trebuie sa subliniez ca un presbiter are chemarea de a arata lipsa de evlavie si ca trebuie sa se tina de slujba lui, intocmai. El insusi nu trebuie sa fie neevlavios, caci si-ar pierde puterea. Sa fim atenti la modul in care ne raportam la mustrarea lor, sa nu pacatuim impotriva lui Dumnezeu, autoritatea suprema.
Deci, iata ca sfintii trebuie sa predice Scriptura, s-o foloseasca aratand invataturile ei, s-o citeze cat mai des (nu scoasa din context, cum fac martorii lui Iehova sau chiar, mai nou, evanghelicii in diverse situatii in care cauta sa-si justifice actiunile lumesti). Folosirea Cuvantului lui Dumnezeu, care este, de fapt, in spatele prorociilor VT si cuvintelor apostolilor NT, aduce mangaiere, autoritate, speranta spre indreptare, evaluarea vietii sau constienta judecatii zilei de apoi.
Praiubitii sunt chemati sa-si aduca aminte de cuvintele apostolilor. Anume, aceea vestite mai dinainte, despre faptul ca vor exista batjocoritori, in vremurile din urma. Pentru aceasta trebuie sa le stim (cuvintele lor), nu?
In sensul scrierii lui Iuda, apostolii au vestit mai dinainte ca vor veni unii, dupa ei, care vor:
- fi batjocoritori;
- trai dupa poftele lor nelegiuite(neevlavioasa, acelasi cuvant ca in prorocia lui Enoh, dupa cum am precizat in articolul precedent);
- da nastere la dezbinari;
- fi niste oameni supusi poftelor firii;
- fi niste oameni care nu au Duhul
Fiindca apostolii au avertizat si au evaluat prin roade, sfintii pot stii astazi cine sunt acei oameni neevlaviosi. De remarcat ca se spune despre ei mereu la plural. Lucreaza impreuna (nici n-ar avea forta intr-o Biserica, altfel, nu?). Se vorbeste despre o grupare, o directie, nu despre o persoana. Nu e vorba despre evaluarea omului, ci despre cunoasterea adevarului cu privire la grupari care se formeaza prin decizia lor, implicarea lor. E vorba despre o reactie bazata pe adevar (Scriptura) atunci cand, fara voia lor, credinciosii sunt pusi fata in fata cu grupuri de batjocoritori.
Atentie, asadar, la cei batjocoritori, care traiesc dupa pofte nelegiuite, care dau nastere la dezbinari, care sunt supusi poftelor firii. Aici nu este vorba despre a judeca un om, ci despre a evalua grupari, tendinte (in Biserici), conform a ceea ce au spus mai inainte apostolii Domnului nostru Isus Cristos. Daca aplicam Scriptura fara s-o interpretam, dar unor situatii reale, atunci Scriptura ne va spune adevarul despre acea situatie.
Tocmai faptul ca apostolii au vorbit dinainte despre aceste lucruri ne avertizeaza sa nu cumva sa cadem in toate aestea. Fiindca e clar ca astfel de oameni vor veni - sa nu ne unim cu ei, fiindca stim mai dinainte. Nu vom avea nicio scuza. Sa luam aminte! Daca am gresit, sa cautam sa reparam, sa rezolvam tot ce se mai poate rezolva, fiindca vine judecata cea dreapta!
Ce atitudine sa aibe preaiubitii? Da, apostolii au vorbit mai dinainte! Sa ne cutremuram si sa nu pacatuim. Sa fim atenti cu viata noastra, umbland cu ochii in patru, caci nu un inger ne insoteste prin pustiul lumii acesteia, ci Duhul Sfant al lui Dumnezeu. Iata ca am fost avertizati, sa nu cadem in neascultarea, razvratirea si neevlavia nimanui.
Cui esti tu supus?
Ce fel de duh te anima?
Cum te raportezi la realitatile inconjuratoare si la autoritate?
Sa ne aducem aminte de vorbele vestite de apostoli.
Dar voi, preaiubiţilor, aduceţi-vă aminte de vorbele vestite mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Hristos. Cum vă spuneau că în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite. Ei sunt aceia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii, care n-au Duhul.
(Iuda 1:17-19)
Inainte de toate, e de remarcat ca Iuda ne indeamna sa fim atenti la ce ne spune Vechiul Testament si Noul Testament(pe atunci inca nu era format in intregime, dar e referit generic). Dumnezeu a vorbit prin proroci si prin Fiul. Despre Fiul au vorbit apostolii, spunand ce au vazut si auzit (faptele Lui si invatatura Lui). In vremea lor si de la ei, s-au aflat datele necesare scrierii Noului Testament, astfel ca invatatura apostolilor sa ajunga si la generatiile de dupa cea a lor. Pentru ca traditiile omenesti sa nu adauge la invatatura lui Cristos. Daca nu ar fi fost Noul Testament, nu ne-am mai fi putut aduce aminte de invatatura apostolilor, fiindca ar fi fost ascunsa in ceata traditiilor omenesti si datinilor lumesti si pagane.
Iata un mare motiv de rugaciune, de multumire. Slava Domnului ca avem Noul Testament si invataturile apostolilor.
De aici (si din articolul precedent) invatam ca Scriptura (intreaga) ne invata cum sa ne purtam cu cei neevlaviosi. In Scriptura gasim cum sunt ei, ce fac, cum ne raportam la ei, ce soarta vor avea etc. Ar fi interesant sa facem un studiu asupra modului in care Moise s-a purtat cu poporul razvratit. De doua ori (imi amintesc acum), Moise s-a aruncat cu fata la pamant inaintea poporului, sa opreasca lucrarea rea la care se gandeau. E de invatat si de la David, cand iesea din Ierusalim cu fata plecata, atunci cand fiul sau a facut o rascoala si se pregatea sa intre in capitala, cum l-a oprit pe Ioab sa-l spulbere pe "cainele" care-l blestema. In acelasi timp, o judecata a venit asupra celor rai. Au murit in pustie si au fost pedepsiti.
Astfel ca, Scriptura trebuie aratata. Atat pentru a ne invata pe noi cum sa ne purtam, cat si pentru a prezenta cuvintele prorocilor si cele ale apostolilor. Acolo este adeverirea judecatii lui Dumnezeu. Sa ne temem dar, sa fim cu luare aminte asupra vietilor noastre, ca sa nu fim dintre cei lipsiti de evlavie, ci dintre cei primiti de Dumnezeu. Sa traim in evlavie, fratilor, temandu-ne sa facem orice ni se pare rau, nu cu avant spre orice este nou, ci cu o minte treaza, atenta la pericole, caci sufletul nostru va fi judecat!
In ce priveste sufletele altora... Despre presbiteri ni se spune ca ei vegheaza asupra altor suflete. Sa fim dar atenti, sa ascultam mustrarea, fara mandrie sau rascoala, caci mare va fi judecata! Dumnezeu va judeca pe poporul Sau! Nu este scopul articolului, dar, ca sa pot incheia ideea, trebuie sa subliniez ca un presbiter are chemarea de a arata lipsa de evlavie si ca trebuie sa se tina de slujba lui, intocmai. El insusi nu trebuie sa fie neevlavios, caci si-ar pierde puterea. Sa fim atenti la modul in care ne raportam la mustrarea lor, sa nu pacatuim impotriva lui Dumnezeu, autoritatea suprema.
Deci, iata ca sfintii trebuie sa predice Scriptura, s-o foloseasca aratand invataturile ei, s-o citeze cat mai des (nu scoasa din context, cum fac martorii lui Iehova sau chiar, mai nou, evanghelicii in diverse situatii in care cauta sa-si justifice actiunile lumesti). Folosirea Cuvantului lui Dumnezeu, care este, de fapt, in spatele prorociilor VT si cuvintelor apostolilor NT, aduce mangaiere, autoritate, speranta spre indreptare, evaluarea vietii sau constienta judecatii zilei de apoi.
Praiubitii sunt chemati sa-si aduca aminte de cuvintele apostolilor. Anume, aceea vestite mai dinainte, despre faptul ca vor exista batjocoritori, in vremurile din urma. Pentru aceasta trebuie sa le stim (cuvintele lor), nu?
In sensul scrierii lui Iuda, apostolii au vestit mai dinainte ca vor veni unii, dupa ei, care vor:
- fi batjocoritori;
- trai dupa poftele lor nelegiuite(neevlavioasa, acelasi cuvant ca in prorocia lui Enoh, dupa cum am precizat in articolul precedent);
- da nastere la dezbinari;
- fi niste oameni supusi poftelor firii;
- fi niste oameni care nu au Duhul
Fiindca apostolii au avertizat si au evaluat prin roade, sfintii pot stii astazi cine sunt acei oameni neevlaviosi. De remarcat ca se spune despre ei mereu la plural. Lucreaza impreuna (nici n-ar avea forta intr-o Biserica, altfel, nu?). Se vorbeste despre o grupare, o directie, nu despre o persoana. Nu e vorba despre evaluarea omului, ci despre cunoasterea adevarului cu privire la grupari care se formeaza prin decizia lor, implicarea lor. E vorba despre o reactie bazata pe adevar (Scriptura) atunci cand, fara voia lor, credinciosii sunt pusi fata in fata cu grupuri de batjocoritori.
Atentie, asadar, la cei batjocoritori, care traiesc dupa pofte nelegiuite, care dau nastere la dezbinari, care sunt supusi poftelor firii. Aici nu este vorba despre a judeca un om, ci despre a evalua grupari, tendinte (in Biserici), conform a ceea ce au spus mai inainte apostolii Domnului nostru Isus Cristos. Daca aplicam Scriptura fara s-o interpretam, dar unor situatii reale, atunci Scriptura ne va spune adevarul despre acea situatie.
Tocmai faptul ca apostolii au vorbit dinainte despre aceste lucruri ne avertizeaza sa nu cumva sa cadem in toate aestea. Fiindca e clar ca astfel de oameni vor veni - sa nu ne unim cu ei, fiindca stim mai dinainte. Nu vom avea nicio scuza. Sa luam aminte! Daca am gresit, sa cautam sa reparam, sa rezolvam tot ce se mai poate rezolva, fiindca vine judecata cea dreapta!
Ce atitudine sa aibe preaiubitii? Da, apostolii au vorbit mai dinainte! Sa ne cutremuram si sa nu pacatuim. Sa fim atenti cu viata noastra, umbland cu ochii in patru, caci nu un inger ne insoteste prin pustiul lumii acesteia, ci Duhul Sfant al lui Dumnezeu. Iata ca am fost avertizati, sa nu cadem in neascultarea, razvratirea si neevlavia nimanui.
Cui esti tu supus?
Ce fel de duh te anima?
Cum te raportezi la realitatile inconjuratoare si la autoritate?
Sa ne aducem aminte de vorbele vestite de apostoli.
Despre cum sa reactioneze cei sfinti la realitatea prezentei celor neevlaviosi in Biserici[2]
ADUCETI-VA AMINTE DE PROROCIILE DIN LUMEA VECHE (VECHIUL TESTAMENT):
Exista astfel de profetii. Probabil Iuda alege acesta profetie fiind una foarte veche, pentru a arata ca soarta neevlaviosilor este de la inceput pecetluita de Dumnezeu.
In fata realitatii existentei oamenilor neevlaviosi din Biserici, cei chemati si pastrati pentru Cristos sunt incredintati ca va veni o zi a judecatii, cand Dumnezeu ii va incredinta pe cei rai de relele lor, spunand in mod definitiv si deplin raului rau si binelui bine.
Traim chiar vremuri in care se relativizeaza binele si raul, valorile Bisericii sau vietile de credinta. Auzim argumente "puternice" si care conving pe multi. Intr-o zi, va veni Dumnezeu si va spune direct si adevarat: aceasta e ceva rau, aceasta bine. Se va arata adevarul, se vor da in autoritatea deplina toate definitiile. Numai ca, va fi si autoritatea finala, ultima, din fata careia nimeni nu va mai putea scapa, sub niciun motiv - atunci va fi deja judecata.
In pasajul acesta se aminteste foarte des acest cuvant: "nelegiuire". E vorba despre lipsa de evlavie, trecuta drept evlavie. Auzim: orice muzica e evlavioasa, orice imbracaminte poate fi evlavioasa, orice atitudine poate fi evlavioasa etc. Cine suntem noi sa judecam? Nu avem acest drept! Dar, intr-o zi eu cred ca se va zice: "ce bine de-ati fi fost voi judecatori". Caci, intr-o zi, Dumnezeu, Judecatorul tuturor si Judecatorul Legii va judeca dupa dreptate, spunand, atunci cand va fi cazul, in adevar: "ba da, aceasta a fost lipsa de evlavie". Si, ce argumente va mai aduce cineva, in fata Cuvantului divin?
Inainte de a pedepsi, Dumnezeu va reafirma dreptatea, de fata cu toti, impotriva celor neevlaviosi (nelegiuiti). Conform International Standard Bible Encyclopedia, cuvantul care corespunde celui tradus aici cu "nelegiuire" (sunt mai multe forme), in Vechiul Testament este folosit in Psalmul 1: "sfatul celor rai". Si, de aici - ferice de tine, daca nu te duci in sfatul celor carora le lipseste in vreun fel evlavia, fiindca va veni o zi a judecatii. Un alt cuvant remarcat in acelasi dictionar este si cel folosit in 2 Samuel 22: 5 - "When the waves of death compassed me, the floods of ungodly men made me afraid;""(KJV). Am ales aceasta traducere fiindca subliniaza existenta "oamenilor neevlaviosi". Acesti decazuti pot avea un efect foarte rau asupra oamenilor lui Dumnezeu. In astfel de situatii ei trebuie sa strige la Dumnezeu.
Sa ne aducem aminte si de pasajul din Romani 5: 6, unde apostolul ne cerceteaza fiindca, aflam ca, pe cand eram noi morti in pacatele noastre, Cristos a murit pentru pacatosi (oameni neevlaviosi). Acelasi cuvant este aici - ἀσεβής(asebes). Doar Cristos este Cel care poate astazi sa schimbe un om neevlavios si doar El va fi Acela care-i va judeca pe cei care nu au primit jertfa iertarii si transformarii lor.
In primul rand, sa ne rugam pentru orice ni se pare neevlavios in Biserica. Sa cerem Domnului sa-i cerceteze pe toti care ne fac raul in lipsa evlaviei. Nu noi suntem judecatori. Apoi, sa plangem pe bratul lui Cristos, Pastorul cel mare si bun. Ati vazut oaie care sa se lupte cu lupii? Ea este salvata de bunul ei pastor, care nu fuge cand vine pericolul, fiindca este stapanul. Pretul platit pentru oile Lui este deplin si scump.
In al doilea rand, stim ca va veni o judecata. Sa fim cu teama, cautand sa fim noi evlaviosi. Dumnezeu ii va judeca pe cei lipsiti de evlavie. Si, de aceea, nu privim cu ura la ei, asteptand cu dintii inclestati sfarsitul lor tragic. Nici nu stim daca nu se vor intoarce de la calea lor rea... ce vom face mai apoi cu ura si gandul nostru rau? Dar, nu vom putea accepta delasarea si neevlavia pentru noi. Nu putem sa ne complacem. Din acelasi motiv - vine o zi a judecatii si nu vrem sa fim incredintati de nicio lipsa de evlavie din viata noastra. Vrem sa fim primiti, sa stam in picioare cu hainele spalate in sangele Mielului(vezi Apocalipsa). Nici de dragul unitatii, nici de dragul unei pseudo-partasii, nici de dragul pacii si linistii!
In al treilea rand, singura confruntare care poate reiesi de aici, are de-a face cu profetiile: va veni Domnul. Oamenii trebuie avertizati. Noi nu suntem chemati sa-i lovim si sa-i pedepsim, dar sa-i anuntam de imineta judecata. Orice neevlavie trebuie parasita, fiindca vine Domnul. Astfel ca, trebuie sa fim atenti la tot ce facem, in orice domeniu. Nu pe putem permite sa largim in vreun fel acceptiunea termenului, fiindca el va fi definit asa cum este in ziua judecatii, si ce ne vom face?
Atentie: aceasta epistola este soborniceasca si, de asemenea, nu se refera la modul in care sa se poarte presbiterii si conducatorii unei biserici. Exista alte pasaje in Scriptura care refera invataturile in acest sens.
Şi pentru ei a prorocit Enoh, al şaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi de toate faptele nelegiuite pe care le-au făcut în chip nelegiuit şi de toate cuvintele de ocară pe care le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.”
(Iuda 1:14-15)
Exista astfel de profetii. Probabil Iuda alege acesta profetie fiind una foarte veche, pentru a arata ca soarta neevlaviosilor este de la inceput pecetluita de Dumnezeu.
In fata realitatii existentei oamenilor neevlaviosi din Biserici, cei chemati si pastrati pentru Cristos sunt incredintati ca va veni o zi a judecatii, cand Dumnezeu ii va incredinta pe cei rai de relele lor, spunand in mod definitiv si deplin raului rau si binelui bine.
Traim chiar vremuri in care se relativizeaza binele si raul, valorile Bisericii sau vietile de credinta. Auzim argumente "puternice" si care conving pe multi. Intr-o zi, va veni Dumnezeu si va spune direct si adevarat: aceasta e ceva rau, aceasta bine. Se va arata adevarul, se vor da in autoritatea deplina toate definitiile. Numai ca, va fi si autoritatea finala, ultima, din fata careia nimeni nu va mai putea scapa, sub niciun motiv - atunci va fi deja judecata.
In pasajul acesta se aminteste foarte des acest cuvant: "nelegiuire". E vorba despre lipsa de evlavie, trecuta drept evlavie. Auzim: orice muzica e evlavioasa, orice imbracaminte poate fi evlavioasa, orice atitudine poate fi evlavioasa etc. Cine suntem noi sa judecam? Nu avem acest drept! Dar, intr-o zi eu cred ca se va zice: "ce bine de-ati fi fost voi judecatori". Caci, intr-o zi, Dumnezeu, Judecatorul tuturor si Judecatorul Legii va judeca dupa dreptate, spunand, atunci cand va fi cazul, in adevar: "ba da, aceasta a fost lipsa de evlavie". Si, ce argumente va mai aduce cineva, in fata Cuvantului divin?
Inainte de a pedepsi, Dumnezeu va reafirma dreptatea, de fata cu toti, impotriva celor neevlaviosi (nelegiuiti). Conform International Standard Bible Encyclopedia, cuvantul care corespunde celui tradus aici cu "nelegiuire" (sunt mai multe forme), in Vechiul Testament este folosit in Psalmul 1: "sfatul celor rai". Si, de aici - ferice de tine, daca nu te duci in sfatul celor carora le lipseste in vreun fel evlavia, fiindca va veni o zi a judecatii. Un alt cuvant remarcat in acelasi dictionar este si cel folosit in 2 Samuel 22: 5 - "When the waves of death compassed me, the floods of ungodly men made me afraid;""(KJV). Am ales aceasta traducere fiindca subliniaza existenta "oamenilor neevlaviosi". Acesti decazuti pot avea un efect foarte rau asupra oamenilor lui Dumnezeu. In astfel de situatii ei trebuie sa strige la Dumnezeu.
Sa ne aducem aminte si de pasajul din Romani 5: 6, unde apostolul ne cerceteaza fiindca, aflam ca, pe cand eram noi morti in pacatele noastre, Cristos a murit pentru pacatosi (oameni neevlaviosi). Acelasi cuvant este aici - ἀσεβής(asebes). Doar Cristos este Cel care poate astazi sa schimbe un om neevlavios si doar El va fi Acela care-i va judeca pe cei care nu au primit jertfa iertarii si transformarii lor.
In primul rand, sa ne rugam pentru orice ni se pare neevlavios in Biserica. Sa cerem Domnului sa-i cerceteze pe toti care ne fac raul in lipsa evlaviei. Nu noi suntem judecatori. Apoi, sa plangem pe bratul lui Cristos, Pastorul cel mare si bun. Ati vazut oaie care sa se lupte cu lupii? Ea este salvata de bunul ei pastor, care nu fuge cand vine pericolul, fiindca este stapanul. Pretul platit pentru oile Lui este deplin si scump.
In al doilea rand, stim ca va veni o judecata. Sa fim cu teama, cautand sa fim noi evlaviosi. Dumnezeu ii va judeca pe cei lipsiti de evlavie. Si, de aceea, nu privim cu ura la ei, asteptand cu dintii inclestati sfarsitul lor tragic. Nici nu stim daca nu se vor intoarce de la calea lor rea... ce vom face mai apoi cu ura si gandul nostru rau? Dar, nu vom putea accepta delasarea si neevlavia pentru noi. Nu putem sa ne complacem. Din acelasi motiv - vine o zi a judecatii si nu vrem sa fim incredintati de nicio lipsa de evlavie din viata noastra. Vrem sa fim primiti, sa stam in picioare cu hainele spalate in sangele Mielului(vezi Apocalipsa). Nici de dragul unitatii, nici de dragul unei pseudo-partasii, nici de dragul pacii si linistii!
In al treilea rand, singura confruntare care poate reiesi de aici, are de-a face cu profetiile: va veni Domnul. Oamenii trebuie avertizati. Noi nu suntem chemati sa-i lovim si sa-i pedepsim, dar sa-i anuntam de imineta judecata. Orice neevlavie trebuie parasita, fiindca vine Domnul. Astfel ca, trebuie sa fim atenti la tot ce facem, in orice domeniu. Nu pe putem permite sa largim in vreun fel acceptiunea termenului, fiindca el va fi definit asa cum este in ziua judecatii, si ce ne vom face?
Atentie: aceasta epistola este soborniceasca si, de asemenea, nu se refera la modul in care sa se poarte presbiterii si conducatorii unei biserici. Exista alte pasaje in Scriptura care refera invataturile in acest sens.
luni, 23 noiembrie 2009
Iubal, tatal
Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu alăuta şi cu cavalul.
Gen 4:21
Cain l-a nascut pe Lameh, care a fost primul care nu si-a luat o sotie, ci doua. Un fiu al sau a fost Iubal, care a fost tatal celor ce canta cu alauta si cavalul, cum zice versetul citat. Urmasii lui Cain sunt cei care s-au casatorit cu urmasii lui Set aducand mania lui Dumnezeu peste lume, in urma pacatului. Amestecul acesta a fost unul rau.
Doar cu nasterea lui Set se intampla un fenomen important in istoria omenirii: oamenii au inceput sa cheme Numele Domnului. Iata ca apropiera de Dumnezeu nu s-a facut prin folosirea de instrumente. Dimpotriva, contextul pare sa sugereze altceva.
Doar mai tarziu, cand David a reglementat inchinarea folosind si alte instrumente decat trambite, anumite persoane au fost selectate pentru a canta Domnului, alaturi de preoti. David insusi au cantat la instrument din tineretea lui. Acestia au fost supravegheati atat de David, cat si de Solomon, atent. Cu siguranta ca muzica putea usor sa scape din maini. Cand David scrie anumiti psalmi, uneori ii trimite unei anumite persoane (Iedutun), pentru a fi cantat corespunzator.
De citit: Gen. 31: 27, Iov 21: 12, Isaia 5: 12 si Amos 6: 5
Fondurile de la stat: presedintele Uniunii aduce un raspuns pe cale oficiala
Iata ca exista o luare de pozitie oficiala a presedintelui uniunii baptiste cu privire la framantarile din ultima vreme vis-a-vis de acceptarea de fonduri de la stat. Fapt imbucurator, fata de situatia de pana acum, cand o exprimare a dansului, mai mult privata (cred eu), a fost publicata pe un sait in urma unor "sfori" trase, dupa exprimarea proprietarului.
Pe saitul revistei Crestinul Azi, se gaseste un interviu in trei parti cu privire la acest subiect (si nu doar). De data aceasta cred ca este potrivit pentru a exista reactii, avand in vedere natura oficiala a documentelor.
In linii mari, fr. Bunaciu subliniaza existenta unor biserici (in deosebi din vestul tarii) care au luat in trecut fonduri de la stat si care au provocat situatia de fata. De remarcat ca: nu Uniunea a solicitat fonduri si nici comunitatile. Cred si eu ca aceasta clarificare este importanta.
Este, se asemenea, subliniat in interviu, faptul ca bisericile baptiste sunt autonome si Uniunea este chemata sa ajute prin slujire Bisericile locale. In sensul in care acestea au fost cu ceva timp in urma fondate sunt in deplin acord. Exista, totusi, o limita si aici.
Se sustine, de asemenea, ca o larga majoritate a sustinut in tara acceptarea fondurilor. Din alte parti, citim pe internet ca nu toate comunitatile au votat si au trimis raspuns solicitarii din discutie (vezi interviu). Deci, cum e, pana la urma?
O alta chestiune pe care nu o inteleg: daca bisericile sunt oricum autonome, in sensul subliniat in interviu, atunci de ce sa mai votam? Sau ce sa votam? Ceva nu se leaga. Probabil ca exista un anumit grad de ambiguitate. Cred ca este prematur sa vorbim despre faptul ca bisericile baptiste accepta fonduri de la stat. Unele biserici au acceptat de multa vreme. In niciun caz nu s-a acceptat asa ceva, ci este vorba doar despre un raspuns dat statului, cu privire la o cerere anume. Care, intr-un sens, nu are logica. Daca s-au dat fonduri, atunci de ce ne-a mai intrebat? Sa ne hotaram cu privire la ce? Cum interpretam statutul? De ce? Pai daca au dat deja fonduri unor biserici, inseamna ca acele biserici au interpretat cum au vrut, totul e legal si cu asta s-a incheiat acordul. Dar, se pare ca e ceva mai mult decat atat. Vom afla, poate, cu timpul.
Din exemplele date, din afara Romaniei, sunt de acord cu cel referitor la America. Restul nu le consider reprezentative din mai multe motive. Totusi, bisericile din Romania nu sunt chemate sa ia exemplul Americii, ci cel al Scripturilor. Mai degraba am studia Scripturile, decat modul in care se comporta altii.
Fr. Bunaciu subliniaza ridicolul medicamentelor subventionate de stat, al deducerilor de TVA etc, aratand prin aceasta ca exista o complexitate in relatia cu statul. Motiv pentru care, din moment ce exista aceasta complexitate, fiecare relatie cu statul ar trebui privita in dreptul ei. Este evident si din pozitia sa in interviu, ca nu putem privi si salariile in acelasi mod cum se priveste luarea de fonduri in sensul tensiunilor prezente.
Iata, deci, cum vorbim despre medicamente platite de stat, fonduri de la stat si salarii pentru pastori - deja trei chestiuni diferite, desi toate fiind parte din relatia cu statul.
Este evident ca interviul arata o pozitie favorabila primirii de fonduri de la stat din partea presedintelui Uniunii. De aceea, in contextul sau (al interviului) nu are sens sa incercam sa prezentam o discutie echilibrata si cautatoare a unei linii calauzitoare. De unde se naste si intrebarea: cum sunt slujite bisericile care nu agreaza ideea. Daca fr. Bunaciu a slujit bisericile din vest, despre care vorbeste, acceptandu-le interpretarea, atunci la fel de mult trebuie sa le slujeasca si pe cele din alte parti (ma rog, nu neaparat geografice). Si, daca asa este situatia, atunci, trebuie sa se raspunda in egala masura, statului, nu? Realitatea este nu ca acceptam aceste fonduri, ci ca o majoritate oarecare le accepta, pe cand o alta majoritate (in minoritate fata de prima), nu le accepta. Aici cred ca exista o problema. Daca ar fi fost invers raportul de "forte", atunci ar fi cazut si toate argumentele spuse si cu putina ironie in interviu? Deci, democratia a devenit resura formatoare de argumente valide? Sau este votul mai numeros sursa adevarului? In niciun caz! Un pastor curvar poate sa fie in functie de pastor pentru ca s-a votat sa fie de un numar mai mare de oameni, dar aceasta nu inseamna ca devine peste noapte un pastor sfant si curat.
Sunt multumit ca exista acest inverviu. Nu sunt multumit de prezentarea realitatii, ea fiind una de tip demografic (desi se sublinia de multe ori ca nu exista sondaje - si atunci?). Bisericile baptiste trebuie slujite, dar toate. Daca sunt slujite si acelea mari si cu bani, sa fie slujite si acelea mici si sarace.
E importanta observatia de la sfarsit, cand fr. Bunaciu atrage atentia la modul de raportare fata de politica, domeniu in care unii nu mai par asa de separati de stat. Daca e asa, mare dreptate are. Daca nu suntem consecventi, atunci nici sa nu ne batem cu pumnul in piept.
Nu s-a vorbit despre validitatea votului, despre crestinii baptisti (ci, despre pastori de biserici mari), despre raportul voturilor, despre reactia statului la raspunsul dat. Ar mai ramane intrebari.
Eu raman ce-am fost: romantic. Adica, sa nu primim fonduri de la stat. Nu e corect. Ori ne separam, ori nu. Ne jucam cu statul si uneori statul are proprietatea unui foc. Arde! Si, pe buna dreptate.
De remarcat ca s-a amintit Biblia in interviu! Se pare ca cei care nu au vrut bani de la stat au folosit Biblia! Superb! Ma bucur. Asa se merita sa pierzi votul. Nu sunt de acord cu interpretarea data despre situatia din VT in contextul fondurilor de la stat. Nu vad legatura. Nu detaliez, aceste aspecte trebuie chibzuite mai mult.
Ingrijorari:
- ma tem ca nu cumva autonimia bisericilor noastre sa nu se transforme in relativizarea principiilor baptiste si ale Scripturii;
- interpretam Biblia in fel si chip, chiar mai mult decat un principiu baptist;
- cei care au folosit o argumentatie teologica au fost in minoritate (daca si cealalta parte a folosit, atunci aceea aveam nevoie sa auzim, nu ce alte biserici din alte tari mult mai depravate ca tara noastra, accepta bani de la stat)...
- ca incet, incet, statul va fi tot mai aproape de Biserica si, acceptand aceasta, Biserica va fi tot mai aproape de stat... ce va urma, poate nu noi, cei care am facut apropierea vom vedea, ci urmasii nostri, ce-au sa mosteneasca mai multe poveri decat libertati (nu ca noi)...
Sa urmarim si alte discutii pe bloguri. Poate intrebarile fara raspuns pana acum se vor adresa, undeva spre sfarsit.
Pe saitul revistei Crestinul Azi, se gaseste un interviu in trei parti cu privire la acest subiect (si nu doar). De data aceasta cred ca este potrivit pentru a exista reactii, avand in vedere natura oficiala a documentelor.
In linii mari, fr. Bunaciu subliniaza existenta unor biserici (in deosebi din vestul tarii) care au luat in trecut fonduri de la stat si care au provocat situatia de fata. De remarcat ca: nu Uniunea a solicitat fonduri si nici comunitatile. Cred si eu ca aceasta clarificare este importanta.
Este, se asemenea, subliniat in interviu, faptul ca bisericile baptiste sunt autonome si Uniunea este chemata sa ajute prin slujire Bisericile locale. In sensul in care acestea au fost cu ceva timp in urma fondate sunt in deplin acord. Exista, totusi, o limita si aici.
Se sustine, de asemenea, ca o larga majoritate a sustinut in tara acceptarea fondurilor. Din alte parti, citim pe internet ca nu toate comunitatile au votat si au trimis raspuns solicitarii din discutie (vezi interviu). Deci, cum e, pana la urma?
O alta chestiune pe care nu o inteleg: daca bisericile sunt oricum autonome, in sensul subliniat in interviu, atunci de ce sa mai votam? Sau ce sa votam? Ceva nu se leaga. Probabil ca exista un anumit grad de ambiguitate. Cred ca este prematur sa vorbim despre faptul ca bisericile baptiste accepta fonduri de la stat. Unele biserici au acceptat de multa vreme. In niciun caz nu s-a acceptat asa ceva, ci este vorba doar despre un raspuns dat statului, cu privire la o cerere anume. Care, intr-un sens, nu are logica. Daca s-au dat fonduri, atunci de ce ne-a mai intrebat? Sa ne hotaram cu privire la ce? Cum interpretam statutul? De ce? Pai daca au dat deja fonduri unor biserici, inseamna ca acele biserici au interpretat cum au vrut, totul e legal si cu asta s-a incheiat acordul. Dar, se pare ca e ceva mai mult decat atat. Vom afla, poate, cu timpul.
Din exemplele date, din afara Romaniei, sunt de acord cu cel referitor la America. Restul nu le consider reprezentative din mai multe motive. Totusi, bisericile din Romania nu sunt chemate sa ia exemplul Americii, ci cel al Scripturilor. Mai degraba am studia Scripturile, decat modul in care se comporta altii.
Fr. Bunaciu subliniaza ridicolul medicamentelor subventionate de stat, al deducerilor de TVA etc, aratand prin aceasta ca exista o complexitate in relatia cu statul. Motiv pentru care, din moment ce exista aceasta complexitate, fiecare relatie cu statul ar trebui privita in dreptul ei. Este evident si din pozitia sa in interviu, ca nu putem privi si salariile in acelasi mod cum se priveste luarea de fonduri in sensul tensiunilor prezente.
Iata, deci, cum vorbim despre medicamente platite de stat, fonduri de la stat si salarii pentru pastori - deja trei chestiuni diferite, desi toate fiind parte din relatia cu statul.
Este evident ca interviul arata o pozitie favorabila primirii de fonduri de la stat din partea presedintelui Uniunii. De aceea, in contextul sau (al interviului) nu are sens sa incercam sa prezentam o discutie echilibrata si cautatoare a unei linii calauzitoare. De unde se naste si intrebarea: cum sunt slujite bisericile care nu agreaza ideea. Daca fr. Bunaciu a slujit bisericile din vest, despre care vorbeste, acceptandu-le interpretarea, atunci la fel de mult trebuie sa le slujeasca si pe cele din alte parti (ma rog, nu neaparat geografice). Si, daca asa este situatia, atunci, trebuie sa se raspunda in egala masura, statului, nu? Realitatea este nu ca acceptam aceste fonduri, ci ca o majoritate oarecare le accepta, pe cand o alta majoritate (in minoritate fata de prima), nu le accepta. Aici cred ca exista o problema. Daca ar fi fost invers raportul de "forte", atunci ar fi cazut si toate argumentele spuse si cu putina ironie in interviu? Deci, democratia a devenit resura formatoare de argumente valide? Sau este votul mai numeros sursa adevarului? In niciun caz! Un pastor curvar poate sa fie in functie de pastor pentru ca s-a votat sa fie de un numar mai mare de oameni, dar aceasta nu inseamna ca devine peste noapte un pastor sfant si curat.
Sunt multumit ca exista acest inverviu. Nu sunt multumit de prezentarea realitatii, ea fiind una de tip demografic (desi se sublinia de multe ori ca nu exista sondaje - si atunci?). Bisericile baptiste trebuie slujite, dar toate. Daca sunt slujite si acelea mari si cu bani, sa fie slujite si acelea mici si sarace.
E importanta observatia de la sfarsit, cand fr. Bunaciu atrage atentia la modul de raportare fata de politica, domeniu in care unii nu mai par asa de separati de stat. Daca e asa, mare dreptate are. Daca nu suntem consecventi, atunci nici sa nu ne batem cu pumnul in piept.
Nu s-a vorbit despre validitatea votului, despre crestinii baptisti (ci, despre pastori de biserici mari), despre raportul voturilor, despre reactia statului la raspunsul dat. Ar mai ramane intrebari.
Eu raman ce-am fost: romantic. Adica, sa nu primim fonduri de la stat. Nu e corect. Ori ne separam, ori nu. Ne jucam cu statul si uneori statul are proprietatea unui foc. Arde! Si, pe buna dreptate.
De remarcat ca s-a amintit Biblia in interviu! Se pare ca cei care nu au vrut bani de la stat au folosit Biblia! Superb! Ma bucur. Asa se merita sa pierzi votul. Nu sunt de acord cu interpretarea data despre situatia din VT in contextul fondurilor de la stat. Nu vad legatura. Nu detaliez, aceste aspecte trebuie chibzuite mai mult.
Ingrijorari:
- ma tem ca nu cumva autonimia bisericilor noastre sa nu se transforme in relativizarea principiilor baptiste si ale Scripturii;
- interpretam Biblia in fel si chip, chiar mai mult decat un principiu baptist;
- cei care au folosit o argumentatie teologica au fost in minoritate (daca si cealalta parte a folosit, atunci aceea aveam nevoie sa auzim, nu ce alte biserici din alte tari mult mai depravate ca tara noastra, accepta bani de la stat)...
- ca incet, incet, statul va fi tot mai aproape de Biserica si, acceptand aceasta, Biserica va fi tot mai aproape de stat... ce va urma, poate nu noi, cei care am facut apropierea vom vedea, ci urmasii nostri, ce-au sa mosteneasca mai multe poveri decat libertati (nu ca noi)...
Sa urmarim si alte discutii pe bloguri. Poate intrebarile fara raspuns pana acum se vor adresa, undeva spre sfarsit.
marți, 17 noiembrie 2009
O posibila luare de pozitie a fratelui Otniel Bunaciu in contextul acceptarii fondurilor de la stat
Am primit un comentariu care ma directioneaza pe un blog personal, unde este postat un raspuns dat de fr. Otniel Bunaciu (presedintele Uniunii Baptiste din Romania) intrebarilor ridicate vis-a-vis de problema acceptarii banilor de la stat.
Iata cum prezinta dansul situatia:
Sursa: blogul lui Mihai
Nu inteleg de acolo, insa, daca este un mesaj primit in urma unei corespondente personale, sau oficial, aparut undeva anume. Astept sa se clarifice si revin cu un update. Inca nici imaginea de ansamblu nu mi-e clara, dar datele se aduna.
Iata cum prezinta dansul situatia:
Nevoia de a lua o decizie fata de intepretarea acelui articol a aparut deoarece biserici din Uniunea Baptista au primit deja bani de cativa ani pentru diverse proiecte locale dar si pentru constructii si reparatii de cladiri. Banii au venit de la autoritatile locale si, mai rar, de la Guvern. Marea majoritate a acestor biserici sunt din vestul tarii unde numarul de credinciosi este mai mare si ma gandesc ca exista posibilitatea unei influente locale. In acelasi timp existau deja diferite scoli, licee, orfelinate baptiste care erau finantate de la Stat de multi ani precum si constructiile multor biserici ridicate pe terenuri concesionate de la Stat. Situatia reala este deci una complexa si ea a existat inca dinaintea adoptarii acelui articol. Uniunea Baptista nu a solicitat fonduri si nici Comunitatile zonale (dupa stiinta mea) ci doar biserici locale si alte organizatii implicate in slujire sociala.
Pentru ca raspunsul solicitat sa nu vina numai din partea Conducerii Cultului, am solicitat comunitatilor zonale sa discute problema cu pastorii pentru a clarifica cum inteleg bisericile locale articolul respectiv, mai ales ca unele din acestea au fost cele care au solicitat fonduri si nu Uniunea Baptista. Statutul Uniunii Bisericilor Crestine Baptiste trebuie sa reprezinte toate bisericile din Uniune si se pare ca cele care au primit deja finantari au inteles ca acest lucru este posibil. In urma discutiilor avute, mai multe Comunitati din tara au trimis adrese scrise in care se prezinta clar ca bisericile din acele comunitati au inteles Statutul in sensul deciziei care a fost luata de Consiliul Uniunii la Comanesti.
Consiliul Uniunii s-a intalnit, a discutat si a votat decizia respectiva. Personal m-am rugat pentru calauzirea Domnul in aceasta problema si am vazut aceasta calauzire in raspunsul dat de fratietate prin discutiile avute la nivel de comunitati zonale, prin discutiile din Consiliul Uniunii si prin votul final.
Sper ca raspunsul meu sa clarifice nelamuririle avute.
Cu preturie frateasca,
Otniel Bunaciu
Presedinte Uniunea Baptista din Romania
Sursa: blogul lui Mihai
Nu inteleg de acolo, insa, daca este un mesaj primit in urma unei corespondente personale, sau oficial, aparut undeva anume. Astept sa se clarifice si revin cu un update. Inca nici imaginea de ansamblu nu mi-e clara, dar datele se aduna.
luni, 16 noiembrie 2009
Despre cum sa reactioneze cei sfinti la realitatea prezentei celor neevlaviosi in Biserici[1]
Primul lucru pe care, in mod evident, il subliniaza Iuda, in epistola sa, cu privire la cum sa reactioneze cei pastrati pentru Dumnezeul lor in fata realitatii existentei celor neevlaviosi in mijlocul lor tine de importanta urgenta de intelegere a chiar faptului ca acestia sunt in Biserici.
Pe cand dorea cu tot dinadinsul sa le scrie despre "mantuirea de obste", s-a vazut silit sa le scrie, sa-i indemne, sa lupte pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna. De ce - fiindca s-au strecurat printre ei unii oameni... oameni neevlaviosi, despre care a scris mai apoi.
In fata acestei realitati, credinciosii adevarati trebuiau sa inteleaga, in al doilea rand, ca exista o distinctie intre ei si oamenii aceia neevlaviosi. Diferenta se concretizeaza pe mai multe planuri:
- cum au ajuns in Biserica (unii prin aceea ca au fost chemati, iar altii strecurandu-se printre primii);
- cum se comporta in Biserica (unii duhovniceste, iar altii fara evlavie si in stilul lumii acesteia);
- ce se va alege de fiecare (unii sunt pastrati pentru Isus Cristos, iar altii pentru ziua judecatii).
Si, pentru ca diferenta este absoluta si esentiala, atat ieri, cat si astazi, dar mai ales in viitorul final, partasia nu poate sa existe intre aceste doua categorii de oameni, macar ca fac parte, la nivelul omenesc, din Biserica locala.
Iata ce le transmite Iuda: "Preaiubiţilor, dându-mi toată silinţa să vă scriu despre mântuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu, îndemnându-vă să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna" (Cornilescu revizuit).
In fata realitatii existentei celor neevlaviosi in Biserici, cei care sunt acolo de drept trebuie sa lupte. Dar, in primul rand, nu cu cei neevlaviosi. Niciodata folosind metodele lor si inapoind palmile lor. Ci, sa lupte pentru credinta.
Iata-ne in fata unei realitati: credinta este atacata de cei neevlaviosi din biserici. Dar, cei credinciosi trebuie sa lupte pentru ea. Adica: sa lupte ca aceasta sa ramana asa cum a fost data, fara sa admita vreo adaugare la ea si fara sa fie de acord cu vreun scazamant in ce-o priveste. Iar aceasta nu dandu-si cu parerea, ci luptand. Sa nu uitam ca Biserica este a credinciosilor si este de datoria lor sa-si pastreze credinta asa cum au primit-o. Tot ei trebuie sa fie aceia care sa nu permita obiceiurile lumesti promovate de mintile care n-au cunoscut evlavia.
Credinta nu a fost data tuturor din Biserica. Ci, doar sfintilor. Pentru ca in Biserici s-au strecurat si "unii oameni" "neevlaviosi", care "schimba", credinciosii trebuie sa lupte pentru a pastra. Tot astfel ii scrie si Pavel, ucenicului sau Timotei care era in Efes, in Biserica, pentru a pune in randuiala ce nu a reusit sa randuiasca apostolul cand a fost acolo, pentru a porunci unora sa nu invete pe altii "alta invatatura". Pavel spune clar ca unii au cazut din credinta, au naufragiat, tocmai pentru ca nu au pastrat credinta asa cum este ea. Ba chiar, el da si nume: Imeneu si Alexandru.
Pentru o asemenea credinta sunt chemati sfintii sa lupte. Pentru o credinta care, daca se altereaza in vreun fel, nu mai este aceeasi credinta si nu mai este credinta deloc! Nu credinta data sfintilor. Si, cum aceasta a fost deja data sfintilor odata pentru totdeauna, nu mai este nimic de adaugat la ea si nici de scos. Tot realitatea faptului ca a fost data pentru totdeauna implica si aceea ca trebuie pastrata asa cum este. Deci, iata lupta: nu ciocniri de vorbe fara sens si rost, ci apararea credintei in fata atacului asupra ei din interiorul Bisericii.
Asadar, varianta ca cei credinciosi sa se retraga undeva intr-un colt nu este o optiune. Cel putin daca vor sa-si mai lase credinta si altei generatii si sa si-o poata trai asa cum se cere si se merita. Domnul Isus ingerii celor sapte biserici din Asia ca va recurge la a face astfel incat sa nu mai fie in locurile acelea adevarate Biserici, daca nu se pocaiau. Si, chiar Biserici mari sufereau in mijlocul lor teologii pagane si un set de credinte non-crestine. Sa nu cadem in greseala acestor sapte biserici, care pana la urma nu au mai luptat pentru credinta. De unde stiu? Vizitati-le daca mai sunt! Intrebati-le, daca mai are cine sa raspunda.
Sfintii trebuie sa lupte, dar pentru credinta lor. Sa lupte pentru pretul credintei. Cand credinta se schimba, rezultatul este ceva ieftin. Credinta este de mare pret, un pret pentru care se merita sa lupti!
Pe cand dorea cu tot dinadinsul sa le scrie despre "mantuirea de obste", s-a vazut silit sa le scrie, sa-i indemne, sa lupte pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna. De ce - fiindca s-au strecurat printre ei unii oameni... oameni neevlaviosi, despre care a scris mai apoi.
In fata acestei realitati, credinciosii adevarati trebuiau sa inteleaga, in al doilea rand, ca exista o distinctie intre ei si oamenii aceia neevlaviosi. Diferenta se concretizeaza pe mai multe planuri:
- cum au ajuns in Biserica (unii prin aceea ca au fost chemati, iar altii strecurandu-se printre primii);
- cum se comporta in Biserica (unii duhovniceste, iar altii fara evlavie si in stilul lumii acesteia);
- ce se va alege de fiecare (unii sunt pastrati pentru Isus Cristos, iar altii pentru ziua judecatii).
Si, pentru ca diferenta este absoluta si esentiala, atat ieri, cat si astazi, dar mai ales in viitorul final, partasia nu poate sa existe intre aceste doua categorii de oameni, macar ca fac parte, la nivelul omenesc, din Biserica locala.
Iata ce le transmite Iuda: "Preaiubiţilor, dându-mi toată silinţa să vă scriu despre mântuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu, îndemnându-vă să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna" (Cornilescu revizuit).
In fata realitatii existentei celor neevlaviosi in Biserici, cei care sunt acolo de drept trebuie sa lupte. Dar, in primul rand, nu cu cei neevlaviosi. Niciodata folosind metodele lor si inapoind palmile lor. Ci, sa lupte pentru credinta.
Iata-ne in fata unei realitati: credinta este atacata de cei neevlaviosi din biserici. Dar, cei credinciosi trebuie sa lupte pentru ea. Adica: sa lupte ca aceasta sa ramana asa cum a fost data, fara sa admita vreo adaugare la ea si fara sa fie de acord cu vreun scazamant in ce-o priveste. Iar aceasta nu dandu-si cu parerea, ci luptand. Sa nu uitam ca Biserica este a credinciosilor si este de datoria lor sa-si pastreze credinta asa cum au primit-o. Tot ei trebuie sa fie aceia care sa nu permita obiceiurile lumesti promovate de mintile care n-au cunoscut evlavia.
Credinta nu a fost data tuturor din Biserica. Ci, doar sfintilor. Pentru ca in Biserici s-au strecurat si "unii oameni" "neevlaviosi", care "schimba", credinciosii trebuie sa lupte pentru a pastra. Tot astfel ii scrie si Pavel, ucenicului sau Timotei care era in Efes, in Biserica, pentru a pune in randuiala ce nu a reusit sa randuiasca apostolul cand a fost acolo, pentru a porunci unora sa nu invete pe altii "alta invatatura". Pavel spune clar ca unii au cazut din credinta, au naufragiat, tocmai pentru ca nu au pastrat credinta asa cum este ea. Ba chiar, el da si nume: Imeneu si Alexandru.
Pentru o asemenea credinta sunt chemati sfintii sa lupte. Pentru o credinta care, daca se altereaza in vreun fel, nu mai este aceeasi credinta si nu mai este credinta deloc! Nu credinta data sfintilor. Si, cum aceasta a fost deja data sfintilor odata pentru totdeauna, nu mai este nimic de adaugat la ea si nici de scos. Tot realitatea faptului ca a fost data pentru totdeauna implica si aceea ca trebuie pastrata asa cum este. Deci, iata lupta: nu ciocniri de vorbe fara sens si rost, ci apararea credintei in fata atacului asupra ei din interiorul Bisericii.
Asadar, varianta ca cei credinciosi sa se retraga undeva intr-un colt nu este o optiune. Cel putin daca vor sa-si mai lase credinta si altei generatii si sa si-o poata trai asa cum se cere si se merita. Domnul Isus ingerii celor sapte biserici din Asia ca va recurge la a face astfel incat sa nu mai fie in locurile acelea adevarate Biserici, daca nu se pocaiau. Si, chiar Biserici mari sufereau in mijlocul lor teologii pagane si un set de credinte non-crestine. Sa nu cadem in greseala acestor sapte biserici, care pana la urma nu au mai luptat pentru credinta. De unde stiu? Vizitati-le daca mai sunt! Intrebati-le, daca mai are cine sa raspunda.
Sfintii trebuie sa lupte, dar pentru credinta lor. Sa lupte pentru pretul credintei. Cand credinta se schimba, rezultatul este ceva ieftin. Credinta este de mare pret, un pret pentru care se merita sa lupti!
duminică, 15 noiembrie 2009
Dam statul in judecata si ne framantam intre noi fiindca ne dorim banii lui
28 octombrie
Sursa:Ziare.com
Raport al SUA: In Romania, Biserica influenteaza deciziile politice
Biserica Ortodoxa exercita o influenta importanta asupra populatiei si asupra liderilor politici iar Guvernul continua sa pune piedici grupurilor religioase minoritare, se afirma in Raportul privind Libertatea Religioasa din 2009, publicat de Departamentul de Stat al SUA.
In anul electoral 2008, politicienii au dat legi favorabile BOR, putini dintre politicienii romani sustinand masuri care ar nemultumi Patriarhia, sustine raportul.
Documentul mentioneaza faptul ca in Romania, locuitorii sunt ortodocsi in proportie de 86,8 la suta, romano catolicii reprezinta 4,7 la suta, iar greco-catolicii mai putin de 2 la suta. Raportul Departamentului de Stat mentioneaza numeroase plangeri ale grupurilor minoritatilor religioase, printre care se numara restituirea bunurilor confiscate, inclusiv a lacasurilor de cult.
Comisia speciala pentru Restituiri si-a inceput activitatea in 2003 si, de atunci, din cele 14.716 de cereri de restituire a proprietatilor apartinand grupurilor religioase au fost solutionate numai 1.232.
Comunitatea musulmana continua sa intampine probleme atunci cand trebuie sa-si inmormanteze membrii. In ciuda promisiunilor autortitatilor, comunitatea musulmana nu a primit teren pentru construirea unui cimitir.
Raportul aminteste si de plangerile reprezentantilor celorlalte culte religioase, care au acuzat statul roman de favorizarea Bisericii Ortodoxe. De exemplu, in iunie 2008, reprezentantii Bisericilor Reformata, Luterana, Unitariana, Greco-catolica si Baptista au depus o plangere la Comisia Europeana, in care acuzau statul roman de justificarea BOR.
Aflu, cautand pe internet despre reactiile la decizia legata de a se primi bani de la stat, ca reprezentanti ai bisericilor baptiste au acuzat statul roman de favorizarea BOR si prigoana... Nici asta nu stiam. Este interesant ca se zice ca as fi reprezentat. Ori, eu nu sunt (nu doar ca nu ma simt) reprezentat nici intr-un caz, nici in altul.
Ce urmeaza?
joi, 12 noiembrie 2009
Pozitia Consiliului Uniunii Baptiste referitor la accesarea fondurilor de la Stat
Consiliul Uniunii a decis în şedinţa de la Comăneşti din 27 Octombrie 2009 că bisericile baptiste pot accesa fonduri din partea Statului pentru proiecte legate de implicarea bisericii în societate (activităţi sociale, educaţionale, etc) precum şi pentru construirea şi repararea clădirilor şi anexelor acestora care sunt proprietatea bisericilor şi a Cultului.
Datorită faptului că în ultimii ani, mai multe biserici din ţară au primit şi altele au solicitat fonduri din partea Guvernului, Secretariatul de Stat pentru Culte a solicitat Uniunii Baptiste o clarificare cu privire la interpretarea modului în care este înţeles de către bisericile baptiste din România articolul din Statutul Cultului care afirmă că: "Autonomia Cultului Creştin Baptist, în sensul Constituţiei României, se manifestă şi prin faptul că acesta, din motive doctrinare, nu acceptă subvenţii financiare din partea statului pentru activitatea cultică şi pentru funcţionarea sa". Conducerea Uniunii a solicitat ca această problemă să fie discutată la nivelul comunităţilor în vederea unei decizii comune. Majoritatea comunităţilor regionale au avut această discuţie şi multe comunităţi dintre acestea au trimis poziţia lor în scris.
În urma unei discuţii ample, Consiliul Uniunii a votat că interpretarea data articolului de statut este în sensul că:
I. Bisericile membre ale Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România pot accesa fonduri din partea Statului pentru: proiecte legate de implicarea bisericii în societate (activităţi sociale, educaţionale, etc) precum şi pentru construirea şi repararea clădirilor şi anexelor acestora care sunt proprietatea bisericilor şi a Cultului.
II. Bisericile creștine baptiste din România nu primesc fonduri din partea Statului pentru susținerea salariilor pastorilor. Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România sau comunitățile teritoriale nu au solicitat și nu vor solicita fonduri din partea Statului pentru salariile angajaților.
http://www.uniuneabaptista.ro/stiri/view/id/94
Intrebari:
1. Cum s-a votat, in baza a ce?
2. Care a fost raportul voturilor?
3. Cat de corect este ca acest vot sa fie dat de pastori cu implicatii asupra membrilor Bisericilor locale, dar nu asupra salariilor lor?
4. Bisericile locale stiau?
Comentarii:
Deocamdata ma abtin.
Datorită faptului că în ultimii ani, mai multe biserici din ţară au primit şi altele au solicitat fonduri din partea Guvernului, Secretariatul de Stat pentru Culte a solicitat Uniunii Baptiste o clarificare cu privire la interpretarea modului în care este înţeles de către bisericile baptiste din România articolul din Statutul Cultului care afirmă că: "Autonomia Cultului Creştin Baptist, în sensul Constituţiei României, se manifestă şi prin faptul că acesta, din motive doctrinare, nu acceptă subvenţii financiare din partea statului pentru activitatea cultică şi pentru funcţionarea sa". Conducerea Uniunii a solicitat ca această problemă să fie discutată la nivelul comunităţilor în vederea unei decizii comune. Majoritatea comunităţilor regionale au avut această discuţie şi multe comunităţi dintre acestea au trimis poziţia lor în scris.
În urma unei discuţii ample, Consiliul Uniunii a votat că interpretarea data articolului de statut este în sensul că:
I. Bisericile membre ale Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România pot accesa fonduri din partea Statului pentru: proiecte legate de implicarea bisericii în societate (activităţi sociale, educaţionale, etc) precum şi pentru construirea şi repararea clădirilor şi anexelor acestora care sunt proprietatea bisericilor şi a Cultului.
II. Bisericile creștine baptiste din România nu primesc fonduri din partea Statului pentru susținerea salariilor pastorilor. Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România sau comunitățile teritoriale nu au solicitat și nu vor solicita fonduri din partea Statului pentru salariile angajaților.
http://www.uniuneabaptista.ro/stiri/view/id/94
Intrebari:
1. Cum s-a votat, in baza a ce?
2. Care a fost raportul voturilor?
3. Cat de corect este ca acest vot sa fie dat de pastori cu implicatii asupra membrilor Bisericilor locale, dar nu asupra salariilor lor?
4. Bisericile locale stiau?
Comentarii:
Deocamdata ma abtin.
miercuri, 11 noiembrie 2009
Cum sa stii cine nu este evlavios in Biserica[10]
Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
(Jud 1:12-13)
Despre "stele ratacitoare".
Stele sunt folosite in Scriptura de multe ori in sens pozitiv. Stelele au un important rol pe cer, in timpul noptii, pentru orientarea oamenilor. Folosindu-le, cineva ar putea scapa de ratacire, sau ar ajunge mai repede la destinatie, poate pe drumul cel mai scurt.
Dar, Iuda vorbeste despre niste stele ratacitoare. Acestea nu pot fi folosite de oameni fiindca pur si simplu ratacesc. Ele insele nu au o directie, un scop, un loc al lor. Ci, ratacesc. Nu folosesc nimanui. E de reflectat la viata noastra, daca suntem folositori, in sensul valorilor lui Dumnezeu, altor oameni, semeni, frati, prieteni. Si cum putem imbunatati ceea ce facem pentru a arata mai mult spre Dumnezeu si caile Sale.
Din nou se subliniaza ideea instabilitatii in a cunoaste si a face voia Domnului. Lipsa maturitatii. Dar, mai mult decat atat, ratacirea acestor "stele" nu ajuta nimanui, nu aduce niciun rezultat. Ca, nu se naste nimeni perfect si toti invata, mai gresesc, uneori idica gresit... dar se redreseaza. Cei neevlaviosi sunt niste stele ratacitoare, nefolositoare.
Pentru aceste stele ratacitoare este pastrata negura intunericului pentru totdeauna. Exista o judecata si pedeapsa este deja specificata. Mai ramane de vazut CINE ajunge sa primeasca aceasta pedeapsa grozava. Negura intunericului.
Metaforele acestea sunt folosite pentru a se sublinia faptul ca cei neevlaviosi vor fi pedepsiti de Dumnezeu. Nu noi suntem chemati s-o facem. Ceea ce fiecare credincios ar trebui sa inteleaga este sa se departeze de astfel de oameni. Ce sa cauti tu cu o stea ratacitoare. Daca te insotesti cu un asemenea om, umblii pe caile sale, care sunt ratacitoare. Se numeste ca esti un ratacit, un ratacitor. Nimeni nu-si doreste aceasta daca intelege chemarea cereasca si si-a ales pentru el sa urmeze calea neprihanirii spre Dumnezeu.
Oameni fara scop in Biserica. Oameni care fac ceva, totusi: ratacesc. Lipsa stabilitatii in implicare. Nehotarare si lipsa unui scop si a chibzuirii lui. Ce fel de frate esti? Evalueaza-te, Scriptura ne cheama: "pe voi insiva incercati-va... daca sunteti in credinta!"
De remarcat: daca activez nu inseamna ca sunt un crestin adevarat, dar daca spun ca sunt un bun crestin si nu lucrez nimic e doar o vorba racitoare-de-gura-degeaba. In ceea ce facem ne autentificam si noi insine trebuie sa ne evaluam viata, daca stim care se vrea a fi sfarsitul vietii noastre inaintea lui Dumnezeu.
(Urmeaza o serie despre oamenii evlaviosi si ce trebuie sa faca ei, conform epistolei lui Iuda.)
luni, 9 noiembrie 2009
Cum sa stii cine nu este evlavios in Biserica[9]
Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
(Jud 1:12-13)
Sa ne gandim putin la asemanarea celor neevlaviosi, "strecurati" printre credinciosi, cu "niste valuri infuriate ale marii".
Ati fost vreodata la mare? Sau ati vazut cum valurile marii spumega? Spuma lor este trecatoare, de putina durata, rezultatul furiei marii. Uneori se aduc la mal murdarii care se amesteca cu spuma marii.
Cei neevlavios sunt asemanati cu niste valuri ale marii infuriate, care aduc la suprafata o spuma amestecata cu rusinile lor. Oameni carora nu le este rusine, care isi spumega, isi scot la suprafata, isi arata faptele urate si murdare. Placeri, reacti, vorbiri, fotografii, atitudini - toate pangarite si obraznice, dar desfasurate debordant cu un tupeu rau, fara rusine si infranare.
Cand pacatuiesti e un moment urat. Dar sa-l mai si expui ca si cum ar fi ceva valoros este deja obraznicie lipsita de rusine. Astazi societatea isi spumega extrem de mult rusinile. Se vede la televizor (pentru cine se mai uita, inca), pe internet, in fata blocului, in parcul de copii...
Dar incepe sa fie un curent printre cei din bisericile noastre. Obraznicia de a-si etala rusinile, adica. De ce? Pentru ca societatea e permisibila. Numai ca, Dumnezeu nu este si nici Biserica nu ar trebui sa fie. Pacatul ramane pacat si e grav atunci cand un crestin hotaraste sa-si expuna cu non-salanta pacatele si excesele.
Nu ca e mai putin pacatos daca faci acelasi pacat la intuneric. Dar sa-l expui este concluzia ca nu mai exista nici macar rusine. E, poate, o stare foarte agravata a involutiei spirituale. Lipsa evlaviei aici se vede foarte clar. Da, in spumegarea rusinilor.
Am fost la o intalnire de tineret unde s-a mers atat de departe incat au mers prin sala unii oameni sa-i "incurajeze" pe tineri sa sara, sa danseze, sa-si miste corpul si partile lui. Mai facem si pe eroii crestinatatii si pe super-spiritualii care stiu sa faca diferenta intre forma si esenta. Ce (s)tupefiant!
In situatii ca aceasta imi pun intrebarea: "Ce am face fara Cuvantul lui Dumnezeu si fara intelepciunea Lui"? Fiindca, niciun om nu este, prin sine, "mai intelept, mai bun, mai inalt". Eventual mai prost, mai rau, mai depravat.
Se spumega la rusini pe pagini personale, pe bloguri, pe hi5, crestin3D, in liceu, in oras, pe strada in mijlocul zilei. Dar si in biserici si chiar si de la amvoane. O veste buna: spuma nu tine mult! Dar e asta e urata, asa e...
Pentru cine a avut impresia ca s-a relativizat totul amintim ca Dumnezeu a ramas Acelasi (ca tot aud asta in diverse enunturi eronate in context).
E o rusine exhibitionismul de orice fel in public. Ni se spune ca este rusine si sa spunem doar ce fac unii in ascuns. Acum se fac rusinile in public si ni se cere sa tacem malc, tampi si adanc vinovati ca nu suntem si noi "in val". In numele faptului ca "suntem frati" suntem chemati sa nu "judecam" si sa acceptam/toleram pacatul. A, nu-i mai zice pacat, ci "parere". :)) Numai ca, Iuda, in epistola sa, zice altceva. El vrea sa stim adevarul si sa fim siguri ca aceia care-si spumega rusinile sunt oameni neevlaviosi, strecurati printre, dar nu dintre.
Ce atitudine sa avem? Feriti-va de astfel de oameni. Nu amestecati totul intr-o oala - "aduceti-va aminte". Dar, dupa cum am mai spus, Iuda are pentru credinciosi niste sfaturi remarcabile, pe care ei sa le traiasca impreuna. Vom ajunge si acolo in cateva articole.
vineri, 6 noiembrie 2009
Cum sa stii cine nu este evlavios in Biserica[8]
Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
(Jud 1:12-13)
O a treia metafora prezenta in acest text, aleasa de Iuda pentru compararea oamenilor neevlaviosi din randul credinciosilor, precum si identifarea faptelor facute de ei este aceea a unor pomi tomnatici.
A fi pom e mai bine decat a fi copac, in perspectiva rodirii. Un pom tomnatic poate aduce binecuvantarea rodului pamantului si al muncii de un an a omului. Dar, problema este ca acesti oameni descrisi de Iuda sunt pomi tomnatici, dar fara rod.
Un an de munca, ploaie de la Dumnezeu, resurse din pamant. Harul de a nu fi taiat. Poate un loc bun in gradina. Si totusi, fara rod. Un pom printre pomi. Nu orice pom. Un pom tomnatic. Dar, fara rod. Pom ca si ceilalti, cu frunze verzi, care prelucreaza aceeasi seva bruta. Care au radacini si folosesc resursele date de Dumnezeu. Care sunt slujiti si ingrijiti. Care imbatranesc si ei frumos si li se ingalbenesc frunzele in nuantele minunatei toamne. Dar, fara rod.
Oameni care invata mereu si niciodata nu ajung la cunostinta deplina a adevarului. Nu pot ajuta altora, nu lucreaza impreuna cu Duhul Sfant la realizarea acelui Templu Sfant. Crestini fara rod, fara rezultate in viata duhovniceasca reala. Cristos avertiza: "Dupa fapte ii veti cunoaste".
De ce sa-i cunoastem? Pentru a ne feri de ei. Toamna crestinii sunt cautati de roade. Stapanul vine cu cosul pe umar si strange roadele binecuvantate. Si pomii sunt bucurosi ca le dau, dupa care se sting, inaintand spre frigul iernii, dar cu speranta primaverii ceresti. Si, pe cand isi dau roadele cu bucurie, unii pomi vecini, intrebati fiind, murmura in vant: "Nu am".
Nu ai sa dai vreo incurajare, vreo mustrare, vreo vorbire a Evangheliei trecatorului pierdut. Doar ca lipitoarea cu doua fete: "Dă, dă". Cum poti sa traiesti asa? Ce roade vei avea la venirea Stapanului ceresc spre-a le culege?
Si, aceia care nu au roade, ce se va face cu ei? Iata: "dezradacinati, de doua ori morti". Ca pomul moare tine de faptul ca suntem pe pamantul blestemat. Dar, avand radacinile in Cristos, fiind nascuti din nou, noi putem trai ca niste pomi buni, aducand roadele cand toamna vietii noastre ne va scutura ca pe frunzele multicolore a spectacolului friguros de sfarsit de an. Acestia insa, sunt desradacinati.
Nu vrei sa-ti imparti soarta cu astfel de oameni. De aceea, fa-ti slujirea de pom bun, pana la capat si ingrijesteti roadele pe care trebuie sa te preocupi sa le ai, din plin. Este o incurajare pentru noi sa alergam la slujire, la a face fapte vrednice si de pocainta noastra, dar care sa aduca credinta, pe care zicem ca o avem, la desavarsire.
Si cum am putea face aceasta? Iacov subliniaza ca trebuie sa fim nu doar ascultatori ai Cuvantului, ci implinitori cu fapta, ca nu cumva, altfel, sa ne inselam singuri. Nu sunt oare roadele in samanta din care s-au nascut, inainte sa se nasca chiar pomul ce le da? Nu in Dumnezeu e rodirea oricarui credincios nascut din El? Si, daca suntem din Dumnezeu, pe unde sa umblam, ce sa privim, ce sa spune si sa facem, ca sa aducem roada cuvenita?
Nu vei gasi roada la cei vesnic critici si netrebnici. Nu te uni cu cei care sunt impotriva oricarui lucru, nemultumiti cu soarta lor si impotrivitori oricarei stapaniri si ordini. Uneste-te cu cei care pun umarul, care alearga spre prima linie spre-a pune pieptul cu Cristos in apararea turmei. Lucreaza cu cei care zidesc adunarile, repara vietile ratacitilor. Ocupa-te sa scoti din foc pe cei pierduti in nebunia lor. Fa voia Tatalui! Care? Implineste Scriptura!
Un pom bun si unul rau pot arata la fel. Unele roade pot arata diferit de altele si sa fie la fel de bune in ochii Domnului. Dar, unii pomi nu ascund nimic dupa frunze. Ce frumosi, ce coroane, ce radacini, ce frunze, ce culori minunate de toamna. Dar, fara rod! Tu?
Despre cultul imaginii[8] - cine este oare modelul din icoanele cu Isus si incheiere
Aceasta este utlima parte din documentar. Documentar realizat de Aurelian Stefan Chibici.
Despre cultul icoanelor[6] - ce poate rezulta cand biserica se culca cu statul
Imparateasa Irina a facut totul pentru introducerea icoanelor in biserici. La fel cum a facut totul pentru a ramane singura pe tron. A fost "nevoita" chiar sa-si exileze fiul, dupa ce i-a scos ochii. El era regent pe atunci.
O perioada in care sinoadele se convocau sa ia hotarari deja luate, pe cand politica permitea aceasta. Daca vroia imparatul ceva, facea posibil politic, apoi convoca sinodul si rezultatul era ce urmarea el, desigur.
Probabil ca luptele iconoclaste au durat atat de mult, pentru ca generatiile care se impotriveau icoanele sa dispara. Generatiile noi s-au nascut in aceste lupte si le-au privit de la egal la egal. Urmatoarele generatii s-au nascut sub existenta icoanelor. Doar nu vor face ei rascoala... Si iata-ne astazi. Apoi, mai este si problema banilor si castigului din picturi.
Iata partea a 6-a a documentarului:
O perioada in care sinoadele se convocau sa ia hotarari deja luate, pe cand politica permitea aceasta. Daca vroia imparatul ceva, facea posibil politic, apoi convoca sinodul si rezultatul era ce urmarea el, desigur.
Probabil ca luptele iconoclaste au durat atat de mult, pentru ca generatiile care se impotriveau icoanele sa dispara. Generatiile noi s-au nascut in aceste lupte si le-au privit de la egal la egal. Urmatoarele generatii s-au nascut sub existenta icoanelor. Doar nu vor face ei rascoala... Si iata-ne astazi. Apoi, mai este si problema banilor si castigului din picturi.
Iata partea a 6-a a documentarului:
joi, 5 noiembrie 2009
Despre cultul imaginilor[4] - nostalgia vietii vechi, dupa convertirea de fatada
Convertiti cu metode lumesti, convertitii la un crestinism al numarului au pastrat felul vechi de trai, de vietuire. Inima lor este tot la lucrurile de pe pamant, pe care le iubesc.
Pericolul postmodernismului intrevede repetarea istoriei despre care se vorbeste in urmatorul documentar. O generatie pentru care valorile crestine autentice nu mai reprezinta mare lucru si pot fi inlocuite usor. O noua paradigma, poate un nou mod, un nou fundament crestin, noi practici: mai asemanatoare cu cele din lume. Oare de ce astazi, crestini "de rand" sau pastori, se amesteca bine dispusi intr-o lupta tot mai victorioasa pentru asemanarea cu lumea?
Tot nu cu ochi buni vad si dorinta pastorilor (multi dintre ei, oricum) de-a primi bani de la stat pentru serviciile pe care le presteaza. Si eu zic ca, din moment ce fac un favor statului, sa fie platiti de stat. De ce nu? Dar, ce se va intampla cu fratietatea baptistilor... ramane de vazut. Eu zic ca ultimele scantei, cele mai mici, ale unui foc candva mare, dar arzande, isi traiesc ultimele clipe. Se apropie sfarsitul. Jertfa istorica a Miresei ajunge spre mistuirea completa, spre a fi primita de Dumnezeu. Sau, dimpotriva, se poate ajunge la o reiterare, in anumite aspecte, a perioadei apostolice. Dar despre aceasta cu alta ocazie. Iata documentarul:
Pericolul postmodernismului intrevede repetarea istoriei despre care se vorbeste in urmatorul documentar. O generatie pentru care valorile crestine autentice nu mai reprezinta mare lucru si pot fi inlocuite usor. O noua paradigma, poate un nou mod, un nou fundament crestin, noi practici: mai asemanatoare cu cele din lume. Oare de ce astazi, crestini "de rand" sau pastori, se amesteca bine dispusi intr-o lupta tot mai victorioasa pentru asemanarea cu lumea?
Tot nu cu ochi buni vad si dorinta pastorilor (multi dintre ei, oricum) de-a primi bani de la stat pentru serviciile pe care le presteaza. Si eu zic ca, din moment ce fac un favor statului, sa fie platiti de stat. De ce nu? Dar, ce se va intampla cu fratietatea baptistilor... ramane de vazut. Eu zic ca ultimele scantei, cele mai mici, ale unui foc candva mare, dar arzande, isi traiesc ultimele clipe. Se apropie sfarsitul. Jertfa istorica a Miresei ajunge spre mistuirea completa, spre a fi primita de Dumnezeu. Sau, dimpotriva, se poate ajunge la o reiterare, in anumite aspecte, a perioadei apostolice. Dar despre aceasta cu alta ocazie. Iata documentarul:
Despre cultul icoanelor[3] - cultul imaginii este acceptat progresiv
Un al treilea episod din studiul despre icoane pe care l-am gasit pe youtube si l-am selectat pentru a-l pune pe blog, cu multe referinte din Scriptura si istorie ofera deja contur modului in care s-a ajuns progresiv la acceptarea icoanelor spre inchinare.
O paralela cu bisericile (neo)protestante de astazi ar putea sugera ceva, sau cel putin ne-ar putea atentiona sa nu mai repetam istoria.
Intai niste zugraviri de animale, vegetatie. Apoi simbolurile: pestele etc. Apoi au inceput zugravirile generale ale unui Cristos imaginar - probabil prima data un pastor cu un miel in brate. Incet s-a ajuns la o lupta intre conducatorii biserilor de a accepta icoanele sau nu, in toate bisericile. Dupa ce victoriile au fost de-o parte si de alta, au castigat cei pro-introducerea lor. Pe cand s-a ajuns la aceasta lupta era deja prea tarziu.
O paralela cu bisericile (neo)protestante de astazi ar putea sugera ceva, sau cel putin ne-ar putea atentiona sa nu mai repetam istoria.
Intai niste zugraviri de animale, vegetatie. Apoi simbolurile: pestele etc. Apoi au inceput zugravirile generale ale unui Cristos imaginar - probabil prima data un pastor cu un miel in brate. Incet s-a ajuns la o lupta intre conducatorii biserilor de a accepta icoanele sau nu, in toate bisericile. Dupa ce victoriile au fost de-o parte si de alta, au castigat cei pro-introducerea lor. Pe cand s-a ajuns la aceasta lupta era deja prea tarziu.
Despre cultul icoanelor[2] - acatist pentru o persoana imaginata
"Folositoare calda castigandu-te pe tine, ne rugam tie, noi, nevrednicii, si, ca ceea ce ai aratat chipul lui Iisus Hristos, daruieste-ne sa-L vedem si noi, sus in cer, ca sa te cinstim si sa-ti cantam: Bucura-te, Veronica, mironosita lui Hristos!"
"Bucura-te, Veronica, prin care cunoastem Chipul Stapanului nostru Iisus Hristos;"
"Bucura-te, ca Apostolii au fugit, iar tu ai indraznit;"
"Mahrama curata, ai alergat ca un fulger printre tulburatorii evrei, iar Cel ce stie toate, stiind dorirea ta cea buna, Sfanta Veronico, a binevoit a se intipari Sfantul Sau Chip spre mustrarea in veci a celor ce nu L-au cunoscut Dumnezeu si Om; iar noi, laudand priceperea ta, zicem:"
"Bucura-te, ca ai intrecut pe femeia care a uns picioarele Lui cu mir;"
"Marturisitori se fac toti cei ce vad Chipul lui Hristos inchipuit cu minune pe mahrama, si, pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu, invatandu-i cum sa cunoasca impreuna cu cei ce stiu taina, cantand: Aliluia!"
"Dupa rastignirea si invierea lui Iisus, adunandu-se Apostolii cei risipiti si vazand chipul cel dumnezeiesc in mainile tale, pe mahrama, spaimantandu-se si bucurandu-se, cantau: Aliluia!"
"Bucura-te, cea dintai inchinatoare a sfintelor icoane;
Bucura-te, incepatoarea dreptei credinte;"
"Bucura-te, ca amutesc gurile ereticilor;
Bucura-te, ca raman zadarnice intrebarile lor;
Bucura-te, ca se taie amagirile ratacitilor;
Bucura-te, ca se rusineaza ca nebunii, cei ce zic ca Sfantul Chip este chip cioplit;"
"Imparate Sfinte, de n-am avea Icoana Ta, nici mantuirea noastra nu ar fi nadajduita, dar Chipului Cel din Icoana, prin care s-a aratat puterea Ta, crezand si multumind, ne inchinam dumnezeirii Tale, cantand: Aliluia!"
[din acatistul pentru Veronica]
Pentru a sustine vrerea lui Dumnezeu cu privire la icoane, s-a recurs la anumite povesti, care mai de care. Veronica, nume nu la intamplare, odata Faustina, sterge fata Mantuitorului in timpul patimei Sale cu o baptista, iar chipul lui Cristos ramane pe panza. Ar fi prima icoana si ar autentifica, in opinia iconodulilor, justa folosire a imaginilor de chipuri: cultul icoanelor.
Iata o a doua parte dintr-un documentar despre cultul icoanelor. Informatii pretioase si documentate.
Despre cultul icoanelor[1]
Vai! în van se luptă firea-mi să-nţeleagă a ta fire!
Tu cuprinzi întregul spaţiu cu a lui nemărginire
Şi icoana-ţi n-o inventă omul mic şi-n margini strâns.
Jucăria sclipitoare de gândiri şi de sentinţe,
Încurcatele sofisme nu explic a ta fiinţă
Şi asupra cugetării-ţi pe mulţi moartea i-a surprins.
Oamenii au făcut chipuri ce ziceau că-ţi seamăn ţie,
Te-au săpat în munţi de piatră, te-au sculptat într-o cutie,
Ici erai zidit din stânce, colo-n aşchii de lemn sfânt;
Ş-apoi vrură ca din chipu-ţi să explice toate. Mută
La rugare şi la hulă idola de ei făcută
Rămânea!... Un gând puternic, dar nimic decât un gând.
[Mihai Eminescu, din Memento Mori]
Cum sa stii cine nu este evlavios in Biserica[7]
Sunt nişte stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi şi se îndoapă de-a binelea; nişte nori fără apă, mânaţi încoace şi încolo de vânturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, dezrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, care îşi spumegă ruşinile lor; nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.
(Jud 1:12-13)
A doua metafora folosita in acest pasaj este in asemanarea celor neevlaviosi cu niste nori. La fel ca o stanca, avem de-a face cu elemente pozitive in Scriptura (Stanca e Cristos, e bine sa fii o stanca in sensul de a avea principii bune si nediscutabile, la care sa nu renunti in timp; norii aduc apa, aduc viata, Cristos va veni pe nori etc), in aceste comparatii. Numai ca, nu e doar o stanca, nu e doar un nor. Ci, o stanca ascunsa, nori fara apa.
Un nor fara apa nu isi indeplineste menirea. Un nor care nu foloseste pamantului. Stau plantele gata pentru a primi ploaia binecuvantata si nu vine. Niciun cuvant ziditor, nicio vorba plina de seva cerului. Nu discuti cu astfel de oameni valori duhovnicesti, care sa te cutremure. Doar vorbe, doar glume, doar alocutiuni seci.
Domnul Isus, in discutia cu Nicodim, arata printr-un joc de cuvinte in greaca, cum vantul bate incotro vrea si tot asa este si cel care este nascut din Duhul. Dar oamenii neduhovnicesti nu de un astfel de "vant" sunt "manati incoace si incolo". Ci, expresia sugereaza incapacitatea lor de a avea principii care sa nu se schimbe, faptul ca, de fapt, nu au principii. Sunt condusi de vanturi (de ivatatura, comparand cu textul din Efeseni 4) fara scop si fara valoare, fara vreun rezultat in cele ceresti.
Aceasta nu inseamna ca oamenii acestia nu fac ceva. Pot face. Dar nu cu implicatii duhovnicesti, eterne, nu in realitatea partasiei adevaratilor fii de Dumnezeu.
Acum cateva intrebari pentru tine:
- cum ti s-a imbunatatit valoric relatia cu Dumnezeu, in urma realtiilor pe care le ai cu anumite persoane din viata ta?
- ce roade aduci in vorbire, in invatatura sau in exercitarea darului (darurilor) pe care crezi ca le ai?
- daca nu faci nimic in sens spiritual, spre zidire sufleteasca, nu crezi ca ar trebui sa te intrebi cine/ce esti de fapt?
Iata inca un indiciu despre cum sa-ti alegi prietenii, despre cum sa-ti formezi legaturile cu fratii de credinta. Etichete cu "sunt crestin" se pot confectiona oricunde, oricand. Numai ca, a fi crestin doar Dumnezeu poate face.
Ca un nor sa aiba apa, trebuie s-o stranga. Cu cat mai incarcat e norul, cu atat poate fi manipulat mai putin. Cu cat mai plin de Scriptura si de intelepciunea lui Dumnezeu, din frica Domnului, stiinta sfintilor, cu atat mai stabil in furtuna si mai slujitor, mai bun ajutor, mai folositor.
E aproape simplu sa te gandesti la viata ta si sa vezi ce fel de nor esti. Cu apa, sau fara apa? Un crestin cu rod, sau fara rod? Un invatator biblic, sau para, anti, ne - biblic?
Ai curajul sa renunti la predicile fara Cuvant si sa cauti adevarata resursa care vine de sus? Ai curaj sa nu mai asculti astfel de mesaje seci? Sau esti prea complacut cu lumea incat ele te linistesc cand gandul ca ai putea fi pierdut se inteteste in mintea ta?
Domnul Isus poate sa potoleasca vantul. El poate sa opreasca deriva din viata ta, daca esti gata sa strangi Cuvantul in inima si mintea ta, pentru a nu mai fi condus de vanturi in orice directie, fara scop si fara sens, fara finalitate, fara vreo crestere oarecare.
Alege ca prieten si frate pe acela care este plin de cunostinta Domnului si fi tu insuti un astfel de om. Astfel de prieteni sunt fericiti si impliniti. E o lupta de-a te umple cu adevarul folositor si e o jertfa de sine de-a te goli pentru altii, pentru ca iar sa te umpli.
miercuri, 4 noiembrie 2009
Care este cantarea ta preferata?
Cineva m-a intrebat despre cantarea mea preferata, zilele astea. Nu am avut un raspuns. Imi place foarte mult poezia lui Costache Ioanid, care a avut ce spune si a reusit sa gaseasca niste combinatii in versuri unice in poezia romaneasca. Profunzime in teologie si in exprimarea ei in versuri. Cand Nicolae Moldoveanu a gasit unele dintre aceste poeme vrednice de muzica sa, a scris a facut cate o cantare din ele. Nu prea le gasesti pe youtube.
Faptul ca alt om a inteles profunzimea pusa in versuri de alt om este, pentru mine, un lucru remarcabil. Arareori in istorie gasesti se se poata potrivi atat de bine un poet cu un compozitor, ca acestia doi.
Iata mai jos o cantare interpretata cum se cuvine. In afara de aplauzele de la sfarsit (normale pentru situatia data, dar nu pentru mine), imi place foarte mult cantarea. Nu e preferata mea, inca nu am o cantare preferata... nu stiu daca voi avea. Dar aceasta este cu siguranta o cantare cu mesaj si muzica.
Intrebarea care ma urmareste de ceva vreme este daca vom mai avea astfel de credinciosi, care, in smerenie, sa realizeze astfel de lucrari pline de miez. Generati de astazi este de multe ori megalomanista si superficiala. Iar, daca sunt unii mai incercati de Dumnezeu, nu au loc pentru a se exprima, in multimea oarba, dar strigatoare si galagioasa. Poate ca unii vor avea un cuvant de spus, fara a cauta glorie. Cand omul cauta glorie, isi pierde puterea. Cu cat omul e mai sperit, cu atat maretia lui Dumnezeu se poate vedea prin el mai bine.
Dar poate din urmatoarea generatie. Cat as vrea sa mai traiesc sa vad ca si din generatiile de azi se vor ridica 1, 2, 3 oameni macar, dar plini de viata Domnului, care sa scrie cantari nemuritoare si nascute dintr-o viata reala de umblare cu Dumnezeu...
Faptul ca alt om a inteles profunzimea pusa in versuri de alt om este, pentru mine, un lucru remarcabil. Arareori in istorie gasesti se se poata potrivi atat de bine un poet cu un compozitor, ca acestia doi.
Iata mai jos o cantare interpretata cum se cuvine. In afara de aplauzele de la sfarsit (normale pentru situatia data, dar nu pentru mine), imi place foarte mult cantarea. Nu e preferata mea, inca nu am o cantare preferata... nu stiu daca voi avea. Dar aceasta este cu siguranta o cantare cu mesaj si muzica.
Intrebarea care ma urmareste de ceva vreme este daca vom mai avea astfel de credinciosi, care, in smerenie, sa realizeze astfel de lucrari pline de miez. Generati de astazi este de multe ori megalomanista si superficiala. Iar, daca sunt unii mai incercati de Dumnezeu, nu au loc pentru a se exprima, in multimea oarba, dar strigatoare si galagioasa. Poate ca unii vor avea un cuvant de spus, fara a cauta glorie. Cand omul cauta glorie, isi pierde puterea. Cu cat omul e mai sperit, cu atat maretia lui Dumnezeu se poate vedea prin el mai bine.
Dar poate din urmatoarea generatie. Cat as vrea sa mai traiesc sa vad ca si din generatiile de azi se vor ridica 1, 2, 3 oameni macar, dar plini de viata Domnului, care sa scrie cantari nemuritoare si nascute dintr-o viata reala de umblare cu Dumnezeu...
marți, 3 noiembrie 2009
Postarea 501
Nu m-am apucat sa le numar. Am observat ca asa scrie in panoul de control al blogului. Erau fix 500, iar aceasta ar fi urmatoarea, deci, cea din titlu.
Dar cate sunt cu adevarat? Cate au trecut testul privirii de sus? Fiindca Acela care judeca de Acolo, nu citeste doar cuvintele, ci si inima, gandul, maturitatea. Sa fie oare vreo postare buna in ochii Aceluia? E o intrebare pe care mi-o pun acum, gandindu-ma sa imi testez atent fiinta in urmatoarele scrieri.
Am inceput in gand cu o expresie la care ma gandesc de mai multi ani, "ascultareacredintei", alegand blogul ca forma de exprimare in conditiile unor "tensiuni" pe un grup inchis(doar anumite persoane participante) de discutii. Nu ca un subterfugiu, dar ca o cale de a putea sa fiu eu insumi in exprimarea parerii pe care vreau sa o cunoasca si altii.
Nu este un blog despre viata personala in sensul restrans al cotidianului, ci despre viata personala in sensul mai larg al vietuirii in Imparatia Cerurilor, in dreptul responsabilitatilor mele primite de la Imparat. Cat de folositor va ramane de vazut.
De aici incolo, sper ca o imbunatatire, dupa cum am incercat, de la articol la articol. Ar trebui sa se vada consecventa, dar si maturizare. Impactul? Nu-l tin eu in mana. Este alta chemarea mea conform careia scriu. Ea se va arata tot la sfarsit, cand nu un om o va dezvalui.
Intre timp, sper ca veti gasi sfaturi bune, intelepte si duhovnicesti aici. Daca nu e simplu - nu le folositi. Daca da, ele sunt resurse pentru care multumirile trebuie aduse Domnului Dumnezeu.
Spre mai bine si mai mult in vietuirea crestina, in apropierea de Dumnezeu.
Dar cate sunt cu adevarat? Cate au trecut testul privirii de sus? Fiindca Acela care judeca de Acolo, nu citeste doar cuvintele, ci si inima, gandul, maturitatea. Sa fie oare vreo postare buna in ochii Aceluia? E o intrebare pe care mi-o pun acum, gandindu-ma sa imi testez atent fiinta in urmatoarele scrieri.
Am inceput in gand cu o expresie la care ma gandesc de mai multi ani, "ascultareacredintei", alegand blogul ca forma de exprimare in conditiile unor "tensiuni" pe un grup inchis(doar anumite persoane participante) de discutii. Nu ca un subterfugiu, dar ca o cale de a putea sa fiu eu insumi in exprimarea parerii pe care vreau sa o cunoasca si altii.
Nu este un blog despre viata personala in sensul restrans al cotidianului, ci despre viata personala in sensul mai larg al vietuirii in Imparatia Cerurilor, in dreptul responsabilitatilor mele primite de la Imparat. Cat de folositor va ramane de vazut.
De aici incolo, sper ca o imbunatatire, dupa cum am incercat, de la articol la articol. Ar trebui sa se vada consecventa, dar si maturizare. Impactul? Nu-l tin eu in mana. Este alta chemarea mea conform careia scriu. Ea se va arata tot la sfarsit, cand nu un om o va dezvalui.
Intre timp, sper ca veti gasi sfaturi bune, intelepte si duhovnicesti aici. Daca nu e simplu - nu le folositi. Daca da, ele sunt resurse pentru care multumirile trebuie aduse Domnului Dumnezeu.
Spre mai bine si mai mult in vietuirea crestina, in apropierea de Dumnezeu.
luni, 2 noiembrie 2009
NARNIA: The Voyage of the Dawn Treader Trailer
O noua ecranizare a Cronicilor din Narnia isi va avea premierea in 2010. Iata o scurta trecere in revista:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)