Pana cand gasim un termen pentru miscarea despre care vorbesc, voi continua sa ma refer la ea cu EC.
Cum spuneam in alt mesaj, traim intr-o era in care ceea ce intelegem prin "postmodernism" caracterizeaza societatea. Profesorii de la universitati, acum si licee si in curand scoli I-VIII ii invata pe studenti si elevi ca nu exista bine sau rau si ca toate sunt relative la cel care le judeca.
Pe acest fond, plus acceptarea de catre biserici (ceea ce eu consider o greseala grava) a "liderilor" (si ca denumire si ca esenta si ca tot), s-a facut ca multi lideri de biserici incearca acum noi metode si cai pentru a ajunge la generatia postmoderna, incercand, zic ei, sa nu schimbe mesajul Evangheliei. Numai ca, incercand sa devina "relevanti" au ajuns ei insisi postmoderni, schimband impliciti si mesajul. Acum, Evanghelia este fixata pe Scriptura, motiv pentru care (fiindca Scripturile sunt un canon) Evanghelia nu se poate schimba, decat daca, desigur, devine o alta evanghelie. Aceasta este ceea ce se intampla in EC.
Tot mai multi dintre evanghelici cred acum ca lumea poate fi schimbata prin asa numitele "programe sociale". Se pune accentul pe o munca in timp, pe un impact ganditi si care nu precupeteste nici un efort de capacitate umana. Iminenta venire si vestirea Evangheliei sub nota lui "URGENT" a palit.
Se incearca realizarea Imparatiei lui Dumnezeu pe pamant (daca tot nu vine odata Isus, cum a spus), facandu-se eforturi uriase in acest sens, la nivel mondial. Este un fel de concurs cu legi nescrise, unde participa tot mai multi si dintr-o varietate denominationala care-si largeste plaja necontenit. Dar, desi pare palpitant si interesant, nu este altceva decat pregatirea terenului pentru aparitia lui Anticrist, care este deja in lume si de a carei venire ati auzi. Vorbesc despre duhul lui Anticrist, care este in lume, dupa cum stim.
Pentru a se pregati o globalizare eficienta, pentru a se stabiliza terenul pentru Armaghedon, este nevoie mai intai de daramarea turnurilor care stau in cale. Pentru aceasta s-a si inventat "postmodernismul" in sine. El nu e doar o reactie, ci una controlata... si stim de cine.
Exista cateva caracteristici ale celor care au fost atrasi de programele sociale tip "condusi de scop" si care sunt sub tutela EC:
- doctrina curata, biblica este periculoasa si separa, iar experientei (adica misticismului) ii este conferit un rol mai mare decat doctrinei;
- profetia din Biblie nu e predata, fiind considerata o pierdere de timp;
- Israel nu are sens in contextul biblic tot mai mult (chestiunile si profetiile legate de Israel sunt aplicate Bisericii - teologia inlocuirii - ceea ce este concret: gresit);
- studiul biblic e inlocuit cu studierea cartii cuiva si a metodelor sale
- sanatatea bisericii este evaluata de cantitatea celor care participa la intalniri
- adevarul Cuvantului lui Dumnezeu devine din ce in ce mai putin important
- Cuvantul lui Dumnezeu, in mod deosebit concepte precum iadul, pacatul si pocainta sunt inlaturate si mascate, pentru a nu fi ofensat necredinciosul care e vizat;
Incepi sa vezi asta in jur? Inseamna ca se apropie. Ai fost avertizat.
sâmbătă, 29 decembrie 2007
Expresii inventate
Am gasit anumite expresii pe care unii le folosesc tot mai des. Trebuie sa fie aratate ca nebiblice.
1. "cobori printre noi, Doamne, sa fii prezent la intalnire"... Domnul este in noi, El nu coboara la intalnire, El nu vine cand ne strangem noi si spunem incantatia etc. El este in noi, iar atunci cand doi sau trei in care este El sunt impreuna, uniti de El, El este in toti facandu-i una, indiferent daca sunt acolo si altii care nu sunt asa una, diferentza facandu-se in adevar, dincolo de capacitatea umana de intelegere (cea naturala, fireasca, neregenerata). In plus, noi nu venim sa ne intalnim cu Domnul, ci cu fratii. Pe Domnul il avem in noi, daca-L avem. Daca spunem ca venim TOTI sa ne intalnim cu Domnul, atunci e corect, fiindca doar cand suntem TOTI putem sa ne intalnim TOTI cu Domnul. Domnul nu e conditionat de spatiu si timp, dar noi suntem. De aceea, Domnul ia in considerarea aceasta atunci cand specifica in Biblie importanta intalnirii noastre. Pentru detalii cititi Biblia.
2. "casa Domnului". Exista o intelegere eronata asupra a ceea ce inseamna "casa Domnului". In Noul Testament (ca perioada), adica si azi, casa Domnului sunt copii Lui, luati ca intreg, adica impreuna. Casa Domnului e sinonima cu Trupul Domnului, in Noul Testament, astfel ca, putem vorbi atat in sens universal, cat si in sens local. Asa ca, local, casa Domnului este locul prezentei Sale, in adevar, asa cum intelegem ca este din Biblie, atunci cand vedem cum exista o astfel de "casa". Ea este suma credinciosilor dintr-o "cetate" (localitate), in randuiala apostolica (presbiteri si diaconi, in sens de functionalitate, dar si pastori, invatatori, oameni cu darul deosebirii duhurilor, cei cu alte daruri spirituale, in sensul darului primit), in adevar. Noi suntem pietre vii, iar lucrarea este a Domnului. O mentiune - cladirea care este numita prea des "biserica" (si eronat) este totusi un loc inchinat Domnului, motiv pentru care este special, dar NU se poate numi "locas de inchinare" fiindca inchinarea este in duh si adevar. Acest subiect este unul delicat, trebuiesc multe specificatii, motiv pentru care voi continua o discutie, daca este cazul cu cititorii.
3. trezire prin cantare - nu exista asa ceva (trezirea este doar atunci cand Dumnezeu lucreaza prin Duhul Sfant); prin cantare poate fi miscata doar esenta fiintei firesti , dar nu si omul cel nou, care este din Dumnezeu. Cuvantul nu e asa de plin de melodie ca si cantarea si nici nu aduce asa de multa informatie ca imaginea. Dar este deasupra lor si Dumnezeu ne-a vorbit noua prin Cuvant. Oare de ce? Trezirea nici macar nu incepe cu noi, ea nu poate sa vina decat de la Dumnezeu. Degeaba ne trezim noi daca e noapte afara... e nevoie de Dumnezeu sa aduca lumina! In plus, daca e noapte, nu stiu cat de bine ne trezim noi, fiindca nu avem lumina sa deosebim ce e bine de ceea ce e rau...
4. "ma duc in cutare loc fiindca-mi place" - ce-ti place? carui om din tine ii place? In momentul cand spui asta, cataloghezi celelalte adunari ca fiind ceva ce nu-ti place. Prin aceasta arati ca sunt gresite (daca judeci in adevar), asa ca ai datoria sa le spui, ca nu cumva pacatul lor sa ti se socoteasca tie! Alegerea bisericii locale nu se face dupa placere. Daca este dintre cei din vremurile din urma, care isi iau invatatori dupa poftele lor (placerea lor), atunci ai voie sa alegi dupa placere. Daca nu, mare atentie sa nu devii unul continuind sa traiesti influentat de o astfel de gandire gresita!
Daca mai stiti, adaugati si le vom discuta.
1. "cobori printre noi, Doamne, sa fii prezent la intalnire"... Domnul este in noi, El nu coboara la intalnire, El nu vine cand ne strangem noi si spunem incantatia etc. El este in noi, iar atunci cand doi sau trei in care este El sunt impreuna, uniti de El, El este in toti facandu-i una, indiferent daca sunt acolo si altii care nu sunt asa una, diferentza facandu-se in adevar, dincolo de capacitatea umana de intelegere (cea naturala, fireasca, neregenerata). In plus, noi nu venim sa ne intalnim cu Domnul, ci cu fratii. Pe Domnul il avem in noi, daca-L avem. Daca spunem ca venim TOTI sa ne intalnim cu Domnul, atunci e corect, fiindca doar cand suntem TOTI putem sa ne intalnim TOTI cu Domnul. Domnul nu e conditionat de spatiu si timp, dar noi suntem. De aceea, Domnul ia in considerarea aceasta atunci cand specifica in Biblie importanta intalnirii noastre. Pentru detalii cititi Biblia.
2. "casa Domnului". Exista o intelegere eronata asupra a ceea ce inseamna "casa Domnului". In Noul Testament (ca perioada), adica si azi, casa Domnului sunt copii Lui, luati ca intreg, adica impreuna. Casa Domnului e sinonima cu Trupul Domnului, in Noul Testament, astfel ca, putem vorbi atat in sens universal, cat si in sens local. Asa ca, local, casa Domnului este locul prezentei Sale, in adevar, asa cum intelegem ca este din Biblie, atunci cand vedem cum exista o astfel de "casa". Ea este suma credinciosilor dintr-o "cetate" (localitate), in randuiala apostolica (presbiteri si diaconi, in sens de functionalitate, dar si pastori, invatatori, oameni cu darul deosebirii duhurilor, cei cu alte daruri spirituale, in sensul darului primit), in adevar. Noi suntem pietre vii, iar lucrarea este a Domnului. O mentiune - cladirea care este numita prea des "biserica" (si eronat) este totusi un loc inchinat Domnului, motiv pentru care este special, dar NU se poate numi "locas de inchinare" fiindca inchinarea este in duh si adevar. Acest subiect este unul delicat, trebuiesc multe specificatii, motiv pentru care voi continua o discutie, daca este cazul cu cititorii.
3. trezire prin cantare - nu exista asa ceva (trezirea este doar atunci cand Dumnezeu lucreaza prin Duhul Sfant); prin cantare poate fi miscata doar esenta fiintei firesti , dar nu si omul cel nou, care este din Dumnezeu. Cuvantul nu e asa de plin de melodie ca si cantarea si nici nu aduce asa de multa informatie ca imaginea. Dar este deasupra lor si Dumnezeu ne-a vorbit noua prin Cuvant. Oare de ce? Trezirea nici macar nu incepe cu noi, ea nu poate sa vina decat de la Dumnezeu. Degeaba ne trezim noi daca e noapte afara... e nevoie de Dumnezeu sa aduca lumina! In plus, daca e noapte, nu stiu cat de bine ne trezim noi, fiindca nu avem lumina sa deosebim ce e bine de ceea ce e rau...
4. "ma duc in cutare loc fiindca-mi place" - ce-ti place? carui om din tine ii place? In momentul cand spui asta, cataloghezi celelalte adunari ca fiind ceva ce nu-ti place. Prin aceasta arati ca sunt gresite (daca judeci in adevar), asa ca ai datoria sa le spui, ca nu cumva pacatul lor sa ti se socoteasca tie! Alegerea bisericii locale nu se face dupa placere. Daca este dintre cei din vremurile din urma, care isi iau invatatori dupa poftele lor (placerea lor), atunci ai voie sa alegi dupa placere. Daca nu, mare atentie sa nu devii unul continuind sa traiesti influentat de o astfel de gandire gresita!
Daca mai stiti, adaugati si le vom discuta.
Cu ce ne confruntam
Poate e interesant sa te uiti la un film de actiune, sa auzi la stiri despre tot felul de lucruri, sa asculti povestirea unor intamplari pe care cei care le-au trait le relateaza cu entuziasm. E insa real sa vezi ca in jurul tau se intampla multe lucruri, printre care o buna parte a lor sunt menite sa inlocuiasca adevarul din mintea oamenilor.
Cu ce ne confruntam noi, in Hateg? As vrea sa prezint unele chestiuni aici, fara prea multe detalii, poate unii dintre noi ne vom trezi din amorteala si vom intelege ca e razboi in jurul nostru.
Multe persoane, dupa ce aud Evanghelia, sunt racolate (daca nu sunt din respectiva comunitate, deja) de anumite persoane care se numesc "prooroci" (in speta femei), duse acasa si invatate sa traiasca sub auspiciul unor "profetii" bizare. Unii, in timp ce erau la o intalnire, au vazut cum se deschide usa si niste gaste sunt aduse in casa, pentru a sugera ceva din asa-zisa profetie. Altii stau pe genunchi cerand ceva ce Biblia nu porunceste, cu o ardoare iesita din comun, in timp ce o proorocita isi rosteste incantatiile si-si arunca ochii intunecati peste cei prezenti. Sunt grupuri de rugaciune, despre care nu prea se stie, unde sunt atrase persoane mai slabe (vaduve, bolnavi etc) pentru a se extinde subversiv idei straine adevarului biblic. Ca in salbaticie, cand ataca leii...
Aceasta presupune ca exista spioni. Astfel ca, la intalnirile noastre, sunt spioni. S-ar putea sa fie si de unde nu stim ca sunt. Dar sunt, tot mai multi... Mai ales acum, cu "libertatea".
In Hateg sunt cateva erezii cu care avem de-a face, pe care le voi numi aici:
- sambatarii (probleme legate de aplicarea extrabiblica a Legii si neintelegerea harului, probleme legate de iad - care implica faptul ca Dumnezeu nu e drept si, deci, nu e dragoste);
- martorii lui Iehova - vin la tine cu tractate, fara rusine. Ei sunt cei care il neaga pe Domnul Isus, nu trebuie primiti in casa (dupa cum spune apostolul Ioan). Ia cat mai multe tractate de la ei si arunca-le, vei face un bine, mai putini vor primi acele tractate...;
- ideile penticostale legate de cum se primeste Duhul Sfant, despre botezul cu Duhul Sfant pot fi nebiblice. Trebuie sa fiti cu mare atentie, aceste idei sunt periculoase, fiind mai subtile si se incearca introducerea lor pe cai mai putin directe. Apar in acest context idei amestecate despre profetie, minuni si chiar mantuire, despre care Biblia nu vorbeste... mare atentie!
- ideile carismatice, care conduc in manifestari specifice valului al treilea; sunt chestiunile cele mai delicate, greu de gasit si de combatut, cele mai aparate si care prind cel mai bine la tineri azi;
- ereziile baptistilor, atunci cand sunt fac ravagii. Eu le consider cele mai periculoase dintre toate pe care le-am spus pana acum. Atentie la formalismul religios, care ii face pe oameni sa spuna tot felul de bazaconii.
Mare atentie. Rugati-va pentru discernamant. Traiti in adevar. Lucrurile devin tot mai in ceatza, nu va jucati!
Cu ce ne confruntam noi, in Hateg? As vrea sa prezint unele chestiuni aici, fara prea multe detalii, poate unii dintre noi ne vom trezi din amorteala si vom intelege ca e razboi in jurul nostru.
Multe persoane, dupa ce aud Evanghelia, sunt racolate (daca nu sunt din respectiva comunitate, deja) de anumite persoane care se numesc "prooroci" (in speta femei), duse acasa si invatate sa traiasca sub auspiciul unor "profetii" bizare. Unii, in timp ce erau la o intalnire, au vazut cum se deschide usa si niste gaste sunt aduse in casa, pentru a sugera ceva din asa-zisa profetie. Altii stau pe genunchi cerand ceva ce Biblia nu porunceste, cu o ardoare iesita din comun, in timp ce o proorocita isi rosteste incantatiile si-si arunca ochii intunecati peste cei prezenti. Sunt grupuri de rugaciune, despre care nu prea se stie, unde sunt atrase persoane mai slabe (vaduve, bolnavi etc) pentru a se extinde subversiv idei straine adevarului biblic. Ca in salbaticie, cand ataca leii...
Aceasta presupune ca exista spioni. Astfel ca, la intalnirile noastre, sunt spioni. S-ar putea sa fie si de unde nu stim ca sunt. Dar sunt, tot mai multi... Mai ales acum, cu "libertatea".
In Hateg sunt cateva erezii cu care avem de-a face, pe care le voi numi aici:
- sambatarii (probleme legate de aplicarea extrabiblica a Legii si neintelegerea harului, probleme legate de iad - care implica faptul ca Dumnezeu nu e drept si, deci, nu e dragoste);
- martorii lui Iehova - vin la tine cu tractate, fara rusine. Ei sunt cei care il neaga pe Domnul Isus, nu trebuie primiti in casa (dupa cum spune apostolul Ioan). Ia cat mai multe tractate de la ei si arunca-le, vei face un bine, mai putini vor primi acele tractate...;
- ideile penticostale legate de cum se primeste Duhul Sfant, despre botezul cu Duhul Sfant pot fi nebiblice. Trebuie sa fiti cu mare atentie, aceste idei sunt periculoase, fiind mai subtile si se incearca introducerea lor pe cai mai putin directe. Apar in acest context idei amestecate despre profetie, minuni si chiar mantuire, despre care Biblia nu vorbeste... mare atentie!
- ideile carismatice, care conduc in manifestari specifice valului al treilea; sunt chestiunile cele mai delicate, greu de gasit si de combatut, cele mai aparate si care prind cel mai bine la tineri azi;
- ereziile baptistilor, atunci cand sunt fac ravagii. Eu le consider cele mai periculoase dintre toate pe care le-am spus pana acum. Atentie la formalismul religios, care ii face pe oameni sa spuna tot felul de bazaconii.
Mare atentie. Rugati-va pentru discernamant. Traiti in adevar. Lucrurile devin tot mai in ceatza, nu va jucati!
duminică, 23 decembrie 2007
De Craciun...
De Crăciun, sub fulgi zglobii,
pe Isus din nou vestindu-L
trec pe uliţă copii
cu colindul.
Şi din zori până-n apus,
pe-o steluţă cu făclie,
ei duc lumii un Isus
de hârtie.
Dar tu, frate credincios,
porţi tu Pruncul ce trăieşte?
Duci în tine un Cristos
care creşte?
Nu-i vreun gând ce te-a-nşelat,
un simbol sau o icoană?
Simţi că-i viu cu-adevărat?
Cere hrană?...
După bezna cea de ani,
şi-a adus copilul zorii?
Vin la tine cei sărmani?
Vin păstorii?
Simţi că Cel ce l-ai primit
de lumină-ţi umple gândul?
Şi vin magi din răsărit
căutându-L?
Altfel, Pruncul nu e viu,
altfel, ochiul tău te-nşeală.
Altfel staulu-i pustiu,
ieslea-i goală.
Şi din zori până-n apus,
ca pe steaua cu făclie,
porţi şi tu tot un Isus...
de hârtie.
Costache Ioanid
pe Isus din nou vestindu-L
trec pe uliţă copii
cu colindul.
Şi din zori până-n apus,
pe-o steluţă cu făclie,
ei duc lumii un Isus
de hârtie.
Dar tu, frate credincios,
porţi tu Pruncul ce trăieşte?
Duci în tine un Cristos
care creşte?
Nu-i vreun gând ce te-a-nşelat,
un simbol sau o icoană?
Simţi că-i viu cu-adevărat?
Cere hrană?...
După bezna cea de ani,
şi-a adus copilul zorii?
Vin la tine cei sărmani?
Vin păstorii?
Simţi că Cel ce l-ai primit
de lumină-ţi umple gândul?
Şi vin magi din răsărit
căutându-L?
Altfel, Pruncul nu e viu,
altfel, ochiul tău te-nşeală.
Altfel staulu-i pustiu,
ieslea-i goală.
Şi din zori până-n apus,
ca pe steaua cu făclie,
porţi şi tu tot un Isus...
de hârtie.
Costache Ioanid
Unde e Isus?
O Sfant Locas ...
O, sfant locas de indurare,
din nou la ieslea ta ne-alini.
Pamantu-ntreg e-n sarbatoare
Podoabe, cantece, lumini
Se-aprind faclii E masa plina.
Traditia isi face vad.
Incep colindatori sa vina.
Se strang copii langa brad.
Petrece lumea rade, canta
si toti un strai mai bun si-au pus.
E doar Craciun, e noaptea sfanta!
Dar unde, unde e Isus?
O, sfant locas de umilinta,
cand toti din tine-un basm isi fac,
cati mai pastreaza cu credinta
mesajul Pruncului sarac?
---
Imi sboara gandu-n departare
si deslusesc intr-un ungher
o candela palpaetoare
la ieslea sfantului mister
Se-apleaca bland, ca o aripa,
peste copil, un abur greu.
Vezi Tu? Gandeste-te o clipa.
Acest copil e Dumnezeu!
Pe fanul strans in valmaseala
Il vad in scutece de in.
Si poate trupul de petala
a sangerat in primul spin
Grajdarul spre Copil se-arata,
uitandu-se cu ochi de urs
cum pe-obrajorii fara pata
intaia lacrima s-a scurs.
Atras de spaima unei drame.
Isus lasa un cer slavit.
Si-acum e-un prunc doar. Si i-e foame.
Si-ntaiul plans a izbucnit.
Din inaltimi o stea vegheaza
prin ramuri de eucalipt.
Curand ii va fi iar de paza
in pribegia spre Egipt
Deasupra ieslei, barne grele
isi dau mireasma de bradet.
O, cate va ciopli ca ele
Copilul sfant in Nazaret!
Un miel se uita cu uimire.
Si pruncul s-a intors putin.
Doi prunci uniti intr-o privire,
ingemanati intr-un destin
Abia nascut si crucea, iat-o,
Isus o ia din prima zi.
In lumea care a creat-o,
El a venit spre-a suferi!
Iubind pe cei ce-o sa-L zugrume,
iertand pe cei ce L-au scuipat,
in pestera venit pe lume,
in pestera va fi-ngropat.
Si daca azi, pe-nalta-I treapta,
Isus e Imparat ceresc,
El tot mai sufera si-asteapta
pe toti acei ce nu-L iubesc.
Iudei si neamuri, regi si fameni,
va cheama Pruncul cel stingher!
El nu vrea cerul fara oameni,
insa nici oameni fara cer!
O, sfant locas! Ce dulce-ti clatini
al amintirii viers de sus.
Cat farmec au aceste datini!
Dar unde, unde e Isus?
Cu ce comori de veste buna
ni s-a trimis un Prunc din zari?
O, lasa altora sa-si puna
aceste mistice-ntrebari!
Ca s-or gasi in lumea larga
niscai saraci in vre-un ungher,
niscai ciobani pe vre-o viroaga,
sau magi indragostiti de cer.
A ta e clipa! Sus paharul!
Chemati taraful cel mai bun!
Sa cante la urechi, cobzarul!
Ca doar e noaptea de Craciun!
--
Voi miei din staule-noptate,
din nou cu voi ma reculeg.
Isus, divinul Miel, vi-e frate!
Si-al vostru-i cerul Lui intreg!
Acolo vesnic impreuna
ne va pastra Emanuel
Si orice spin va fi cununa.
Si orice lacrima, inel.
O, sfant locas! E sarbatoare.
Si toti un strai mai bun si-au pus.
Se canta se ciocnesc pahare
Dar unde, unde e Isus?
Costache Ioanid
O, sfant locas de indurare,
din nou la ieslea ta ne-alini.
Pamantu-ntreg e-n sarbatoare
Podoabe, cantece, lumini
Se-aprind faclii E masa plina.
Traditia isi face vad.
Incep colindatori sa vina.
Se strang copii langa brad.
Petrece lumea rade, canta
si toti un strai mai bun si-au pus.
E doar Craciun, e noaptea sfanta!
Dar unde, unde e Isus?
O, sfant locas de umilinta,
cand toti din tine-un basm isi fac,
cati mai pastreaza cu credinta
mesajul Pruncului sarac?
---
Imi sboara gandu-n departare
si deslusesc intr-un ungher
o candela palpaetoare
la ieslea sfantului mister
Se-apleaca bland, ca o aripa,
peste copil, un abur greu.
Vezi Tu? Gandeste-te o clipa.
Acest copil e Dumnezeu!
Pe fanul strans in valmaseala
Il vad in scutece de in.
Si poate trupul de petala
a sangerat in primul spin
Grajdarul spre Copil se-arata,
uitandu-se cu ochi de urs
cum pe-obrajorii fara pata
intaia lacrima s-a scurs.
Atras de spaima unei drame.
Isus lasa un cer slavit.
Si-acum e-un prunc doar. Si i-e foame.
Si-ntaiul plans a izbucnit.
Din inaltimi o stea vegheaza
prin ramuri de eucalipt.
Curand ii va fi iar de paza
in pribegia spre Egipt
Deasupra ieslei, barne grele
isi dau mireasma de bradet.
O, cate va ciopli ca ele
Copilul sfant in Nazaret!
Un miel se uita cu uimire.
Si pruncul s-a intors putin.
Doi prunci uniti intr-o privire,
ingemanati intr-un destin
Abia nascut si crucea, iat-o,
Isus o ia din prima zi.
In lumea care a creat-o,
El a venit spre-a suferi!
Iubind pe cei ce-o sa-L zugrume,
iertand pe cei ce L-au scuipat,
in pestera venit pe lume,
in pestera va fi-ngropat.
Si daca azi, pe-nalta-I treapta,
Isus e Imparat ceresc,
El tot mai sufera si-asteapta
pe toti acei ce nu-L iubesc.
Iudei si neamuri, regi si fameni,
va cheama Pruncul cel stingher!
El nu vrea cerul fara oameni,
insa nici oameni fara cer!
O, sfant locas! Ce dulce-ti clatini
al amintirii viers de sus.
Cat farmec au aceste datini!
Dar unde, unde e Isus?
Cu ce comori de veste buna
ni s-a trimis un Prunc din zari?
O, lasa altora sa-si puna
aceste mistice-ntrebari!
Ca s-or gasi in lumea larga
niscai saraci in vre-un ungher,
niscai ciobani pe vre-o viroaga,
sau magi indragostiti de cer.
A ta e clipa! Sus paharul!
Chemati taraful cel mai bun!
Sa cante la urechi, cobzarul!
Ca doar e noaptea de Craciun!
--
Voi miei din staule-noptate,
din nou cu voi ma reculeg.
Isus, divinul Miel, vi-e frate!
Si-al vostru-i cerul Lui intreg!
Acolo vesnic impreuna
ne va pastra Emanuel
Si orice spin va fi cununa.
Si orice lacrima, inel.
O, sfant locas! E sarbatoare.
Si toti un strai mai bun si-au pus.
Se canta se ciocnesc pahare
Dar unde, unde e Isus?
Costache Ioanid
Greseala se repeta
In contextul cultural modern (al modernismului), s-a facut o greseala de fond, prin imbratisarea epistemologiei respectivului sistem. Astfel, apare teologia liberala, definita riguros prin relativizarea treptata. Crestinii au luptat si impotriva acestor tendinte. Acum, se mai numeste teologie liberala orice deviatiune de la biblie, desi, istoric nu e corect.
Auzeam de multe ori expresia "Biblia nu e carte de stiinta". E un raspuns la o greseala pe care unii au incercat sa o implementeze in adunari, pentru a - ziceau ei - face fata intrebarilor culturii vremii lor.
In vremea postmoderna se face aceeasi greseala. Anume, se accepta epistemologia sistemului si a implicatiilor sale practice. EC face eforturi pentru a acomoda gandirea crestinului cu gandirea societatii pentru a crea o punte. Are si psihologia un rol important, dar nu-l voi discuta acum. Este aceasta caracteristica adevarului? Nu, desigur ca nu. Am facut o comparatie cu perioada moderna pentru a intelege tiparul greselii in sine.
Acum, crestinii adevarati transcend cultura. Avraam era calator, a mers prin credinta si a facut diferenta in generatia lui. Nu stiu sa fi facut Avraam studii despre societatea in care traia. Tot ce trebuie sa stim despre societate avem in Scriptura. Scriptura vorbeste in principii care transcend orice societate si forma, motiv pentru care am spus ca crestinul real transcende societatea si cultura ei, la orice moment dat.
Moise, David, Danie... au facut parte dintr-o societate, dar nu au primit preceptele societatii in inima lor, ci au trait dupa standardele divine. Au avut impact? Da. Dar nu in raport cu lumea. Impactul fata de lume nu e in raport cu lumea, ci cu Dumnezeu. Fac o diferenta daca viata mea pe care o traiesc cu Dumnezeu are o valoarea mare. Daca traiesc in fapt in prezenta Domnului. Daca sunt in El si daca El e in mine. Daca il iubesc si daca traiesc in dragostea Lui, ramanand in ea. Daca aduc roada ca mladita, nu ca unul care-si face de cap, separat de Vita, inselandu-se singur.
Sa nu repetam greseala unora. Sa luptam cu un astfel de tipar, pentru ca el deja isi face loc in generatia noastra. Va chem la studierea serioasa a problemei si la intoarcerea spre Scriptura.
Auzeam de multe ori expresia "Biblia nu e carte de stiinta". E un raspuns la o greseala pe care unii au incercat sa o implementeze in adunari, pentru a - ziceau ei - face fata intrebarilor culturii vremii lor.
In vremea postmoderna se face aceeasi greseala. Anume, se accepta epistemologia sistemului si a implicatiilor sale practice. EC face eforturi pentru a acomoda gandirea crestinului cu gandirea societatii pentru a crea o punte. Are si psihologia un rol important, dar nu-l voi discuta acum. Este aceasta caracteristica adevarului? Nu, desigur ca nu. Am facut o comparatie cu perioada moderna pentru a intelege tiparul greselii in sine.
Acum, crestinii adevarati transcend cultura. Avraam era calator, a mers prin credinta si a facut diferenta in generatia lui. Nu stiu sa fi facut Avraam studii despre societatea in care traia. Tot ce trebuie sa stim despre societate avem in Scriptura. Scriptura vorbeste in principii care transcend orice societate si forma, motiv pentru care am spus ca crestinul real transcende societatea si cultura ei, la orice moment dat.
Moise, David, Danie... au facut parte dintr-o societate, dar nu au primit preceptele societatii in inima lor, ci au trait dupa standardele divine. Au avut impact? Da. Dar nu in raport cu lumea. Impactul fata de lume nu e in raport cu lumea, ci cu Dumnezeu. Fac o diferenta daca viata mea pe care o traiesc cu Dumnezeu are o valoarea mare. Daca traiesc in fapt in prezenta Domnului. Daca sunt in El si daca El e in mine. Daca il iubesc si daca traiesc in dragostea Lui, ramanand in ea. Daca aduc roada ca mladita, nu ca unul care-si face de cap, separat de Vita, inselandu-se singur.
Sa nu repetam greseala unora. Sa luptam cu un astfel de tipar, pentru ca el deja isi face loc in generatia noastra. Va chem la studierea serioasa a problemei si la intoarcerea spre Scriptura.
Reactia la modernism si capetele lui ca exemplu
Un cap al mostrului modernism, a fost evolutia. Stiinta pe care s-a pus asa de mare pret, faptul de a fi exact, a condus la progrese enorme in cultura si civilizatia globala, care era pe atunci un copil in crestere.
La evolutie s-a raspuns tot mai putenic. Crestinii au infiintat multe organizatii prin care au luptat real, raspunzand tot mai pertinent termenilor propusi de evolutie. S-a nascut ceea ce numim "creationism stiintific". Pana la urma, crestinii au reusit sa arate greseala enorma a evolutiei, dar lupta nu s-a incheiat inca, se mai duce. Dar problema aceasta e cam rezolvata.
De ce am dat exemplu? Pentru a intelege ca, pe atunci, crestinii nu au spus "hai sa vedem cum sa ne facem placuti lor, sa invatam termenii lor si sa-i aducem astfel in Biserica". Sunt mult factori aici, dar nu vom referi decat unul, care conteaza pentru discutia de fata. Raspunsul crestinilor a fost categoric (desi unii au facut pact cu evolutionistii, nascandu-se ideea de "evolutionism teistc" si alte aberatii).
In postmodernism, s-a luat o alta perspectiva, mai repede ca bisericile sa poate reactiona, cum au facut-o in perioada moderna. Multi care pretind ca sunt crestini, au inceput sa prezinte teoriile evanghelismului intr-o lume postmoderna, propunand o "pace cu lumea" si nu o "lupta cu lumea". Sunt oamenii de pe scaun, cei ai birourilor, care viseaza realitatea in termenii studiilor omenesti, care au parasit adevarul si traiesc intr-o iluzie, atragandu-i si pe altii de partea lor, care au fonduri si care promoveaza umanismul pur ca raspuns la problema reala a omului, despre care, cumva, au ajuns sa stie.
Deci, nu este deloc vorba de a face fata lumii in care traim. EC (emerging church) sustine ca trebuie sa fim relevanti in termenii postmoderni. Dar merge dincolo de acest aspect si schimba din temelii ceea ce inseamna biserica. Ei bine, modelul acesta nu a mai fost. Ei gresesc daca zic ca asa a fost in fiecare generatie. Acum e o noua paradigma si nu are sens in cadrul istoriei, pentru cei care vor sa o studieze.
La postmodernism, reactia corecta ar fi sa ramanem la Biblie si sa ne luptam cu tendintele moderne actuale, nu sa le imbratisam pentru a fi "relevanti". Cineva imi zicea: "tu cum vorbesti cu tatal tau?" Vroia sa-mi arate ca eu ii zic tatalui meu "tati" si nu "domnule tata" si ca e normal sa vorbim asa cu Dumnezeu. Iata efectele unei gandiri eronate gen EC. Tatal meu ii spunea tatalui sau "nenea". Acum, asa ar fi trebuit sa-i spuna si lui Dumnezeu? Oare relatiile noastre dicteaza relatia cu Dumnezeu? Nu! Relatia cu Dumnezeu e unica, are cadrul in Scriptura si mai degraba ea va influenta relatiile noastre unii cu altii.
Deci, imi voi schimba relatia cu Dumnezeu ca sa pot fi relevant? Nu! Sunt relevant daca-mi pastrez relatia cu Dumnezeu. Daca nu mi-o pastrez pot sa zic orice despre mine, eu sunt pierdut. Mesajul apostolului Ioan suna grav: "cine zice ca ramane in El..." Este deosebit de important sa raman in El, adica in Dumnezeu. De aceea apostolul da multe criterii dupa care sa evaluez daca raman in El si sa evaluez pe cineva care zice ca ramane in El.
La evolutie s-a raspuns tot mai putenic. Crestinii au infiintat multe organizatii prin care au luptat real, raspunzand tot mai pertinent termenilor propusi de evolutie. S-a nascut ceea ce numim "creationism stiintific". Pana la urma, crestinii au reusit sa arate greseala enorma a evolutiei, dar lupta nu s-a incheiat inca, se mai duce. Dar problema aceasta e cam rezolvata.
De ce am dat exemplu? Pentru a intelege ca, pe atunci, crestinii nu au spus "hai sa vedem cum sa ne facem placuti lor, sa invatam termenii lor si sa-i aducem astfel in Biserica". Sunt mult factori aici, dar nu vom referi decat unul, care conteaza pentru discutia de fata. Raspunsul crestinilor a fost categoric (desi unii au facut pact cu evolutionistii, nascandu-se ideea de "evolutionism teistc" si alte aberatii).
In postmodernism, s-a luat o alta perspectiva, mai repede ca bisericile sa poate reactiona, cum au facut-o in perioada moderna. Multi care pretind ca sunt crestini, au inceput sa prezinte teoriile evanghelismului intr-o lume postmoderna, propunand o "pace cu lumea" si nu o "lupta cu lumea". Sunt oamenii de pe scaun, cei ai birourilor, care viseaza realitatea in termenii studiilor omenesti, care au parasit adevarul si traiesc intr-o iluzie, atragandu-i si pe altii de partea lor, care au fonduri si care promoveaza umanismul pur ca raspuns la problema reala a omului, despre care, cumva, au ajuns sa stie.
Deci, nu este deloc vorba de a face fata lumii in care traim. EC (emerging church) sustine ca trebuie sa fim relevanti in termenii postmoderni. Dar merge dincolo de acest aspect si schimba din temelii ceea ce inseamna biserica. Ei bine, modelul acesta nu a mai fost. Ei gresesc daca zic ca asa a fost in fiecare generatie. Acum e o noua paradigma si nu are sens in cadrul istoriei, pentru cei care vor sa o studieze.
La postmodernism, reactia corecta ar fi sa ramanem la Biblie si sa ne luptam cu tendintele moderne actuale, nu sa le imbratisam pentru a fi "relevanti". Cineva imi zicea: "tu cum vorbesti cu tatal tau?" Vroia sa-mi arate ca eu ii zic tatalui meu "tati" si nu "domnule tata" si ca e normal sa vorbim asa cu Dumnezeu. Iata efectele unei gandiri eronate gen EC. Tatal meu ii spunea tatalui sau "nenea". Acum, asa ar fi trebuit sa-i spuna si lui Dumnezeu? Oare relatiile noastre dicteaza relatia cu Dumnezeu? Nu! Relatia cu Dumnezeu e unica, are cadrul in Scriptura si mai degraba ea va influenta relatiile noastre unii cu altii.
Deci, imi voi schimba relatia cu Dumnezeu ca sa pot fi relevant? Nu! Sunt relevant daca-mi pastrez relatia cu Dumnezeu. Daca nu mi-o pastrez pot sa zic orice despre mine, eu sunt pierdut. Mesajul apostolului Ioan suna grav: "cine zice ca ramane in El..." Este deosebit de important sa raman in El, adica in Dumnezeu. De aceea apostolul da multe criterii dupa care sa evaluez daca raman in El si sa evaluez pe cineva care zice ca ramane in El.
"Emerging church"
Exista deja raspunsuri obiective si destul de multe fata de ceea ce se cunoaste sub numele "emerging church", pe care o voi adresa cu EC in acest post si in restul, pana cand gasesc un termen potrivit, sau cineva imi sugereaza unul. Acest post (precum si restul de aici) sunt rezultatul unui studiu personal, nefiind traduceri ale altor articole (decat daca precizez asta). Problema de fata este deja semnalata in Romania, de unde a plecat si dorinta mea sa aflu daca exista la nivel mondial.
David Kowalski da urmatoare definitie: "EC se constituie intr-un grup diversificat de oameni, care se identifica cu crestinatatea, dar care simt ca pentru a atinge lumea postmoderna trebuie sa ne faca sa schimbam in mod radical credintele care tin de Biserica si sa practicam in conformitate cu postmodernismul".
Acum. Avem aici o chestiune destul de importanta de discutat. E legata de postmodernism. Posmodernismul e definit si caracterizat de multi ganditori contemporani, fara sa existe o unanimitate in aceasta chestiune. Aceasta presupune doua posibilitati.
A. O biserica locala investeste in a face studii despre societate, pentru a defini si categorisi elementele postmodernismului
B. O biserica accepta definitiile altora, care au facut astfel de studii.
Acum voi arata, treptat, problema. Va trebui sa am incredere in persoanele din biserica unde merg, atunci cand fac respectivele cercetari? Sau, va trebui sa am incredere intr-o persoana a carei carte o citesc? Va trebui sa am incredere in justa logica pura a celui care face o cercetare de rigoarea ceruta de situatia de fata? Pentru ca, intr-adevar, modelul presupune cunoasterea societatii, in primul rand. Apoi el cere un raspuns crestin, pentru a atinge societatea.
Modelul acesta nu e biblic. Eu nu trebuie sa am incredere in NIMENI ca face o cercetare corecta si nici nu e nevoie. Exista un autor care are capacitatea de a fi scris fara greseala - Duhul Sfant. Aici este si intelepciunea sfintilor. Duhul lui Dumenezeu a inspirat Biblia, in asa fel incat ea e suficienta pentru problemele noastre. In plus, El este in noi, pentru a ne aduce interpretarea corecta a Bibliei.
Prin formele EC se substituie Scriptura si valoarea ei este data laoparte de cei care nu inteleg Cuvantul, in fapt, fiindca daca l-ar intelege nu l-ar indeparta niciodata.
S-a facut mare tam-tam pe chestiunea cu definirea societatii. Numai ca, cei care fac astfel de cercetari nu pot avea dreptate absoluta, ci relativa. Fiind relativa, aceasta nu poate sa fie adevarata, decat atunci cand e relativa la absolut. Noi avem ca absolut doar Biblia. Astfel ca, o astfel de cercetare este plina de probleme. Problema mantuirii e dezbatuta de multa vreme de teologi. Cu siguranta ca nu va exista unanimitate in definirea postmodernismului (asta daca el exista, sau am fost facuti sa credem ca exista).
Problemele se tin lant deja. Cercetarea societatii suna a experiment pe societate. Aplicarea Bibliei (care s-ar face in teoria EC dupa pasul intelegerii societatii). Aceasta presupune expertiza socio-umana, deci calificare. Iar calificarea se face dupa standarde omenesti, relative la nimic, la urma urmei. Totul devine prapastios de periculos. Aceasta presupune fonduri, intelepciune a omului. In esenta, poate fi ceva facut de om, fara ajutorul lui Dumnezeu. Apoi, niste asa-zisi teologi, isi dau semnatura pe rezultat si pun stampila "biblical", urmand ca sa se ajunga la faza de implementare, unde, in realitate biserica face compromis dupa compromis pentru a aduce in randurile ei lumea, pe care o cunoaste mai bine decat Biblia.
Este realitatea. Se intampla in unele biserici deja. Este o noua erezie, care pare sa fie destul de mare si care va provoca multe controverse, deja o face. Nu stiu in ce masura glasurile noastre vor fi auzite, dar aceasta nu ne impiedica deloc sa strigam. Crestini, paziti-va!
David Kowalski da urmatoare definitie: "EC se constituie intr-un grup diversificat de oameni, care se identifica cu crestinatatea, dar care simt ca pentru a atinge lumea postmoderna trebuie sa ne faca sa schimbam in mod radical credintele care tin de Biserica si sa practicam in conformitate cu postmodernismul".
Acum. Avem aici o chestiune destul de importanta de discutat. E legata de postmodernism. Posmodernismul e definit si caracterizat de multi ganditori contemporani, fara sa existe o unanimitate in aceasta chestiune. Aceasta presupune doua posibilitati.
A. O biserica locala investeste in a face studii despre societate, pentru a defini si categorisi elementele postmodernismului
B. O biserica accepta definitiile altora, care au facut astfel de studii.
Acum voi arata, treptat, problema. Va trebui sa am incredere in persoanele din biserica unde merg, atunci cand fac respectivele cercetari? Sau, va trebui sa am incredere intr-o persoana a carei carte o citesc? Va trebui sa am incredere in justa logica pura a celui care face o cercetare de rigoarea ceruta de situatia de fata? Pentru ca, intr-adevar, modelul presupune cunoasterea societatii, in primul rand. Apoi el cere un raspuns crestin, pentru a atinge societatea.
Modelul acesta nu e biblic. Eu nu trebuie sa am incredere in NIMENI ca face o cercetare corecta si nici nu e nevoie. Exista un autor care are capacitatea de a fi scris fara greseala - Duhul Sfant. Aici este si intelepciunea sfintilor. Duhul lui Dumenezeu a inspirat Biblia, in asa fel incat ea e suficienta pentru problemele noastre. In plus, El este in noi, pentru a ne aduce interpretarea corecta a Bibliei.
Prin formele EC se substituie Scriptura si valoarea ei este data laoparte de cei care nu inteleg Cuvantul, in fapt, fiindca daca l-ar intelege nu l-ar indeparta niciodata.
S-a facut mare tam-tam pe chestiunea cu definirea societatii. Numai ca, cei care fac astfel de cercetari nu pot avea dreptate absoluta, ci relativa. Fiind relativa, aceasta nu poate sa fie adevarata, decat atunci cand e relativa la absolut. Noi avem ca absolut doar Biblia. Astfel ca, o astfel de cercetare este plina de probleme. Problema mantuirii e dezbatuta de multa vreme de teologi. Cu siguranta ca nu va exista unanimitate in definirea postmodernismului (asta daca el exista, sau am fost facuti sa credem ca exista).
Problemele se tin lant deja. Cercetarea societatii suna a experiment pe societate. Aplicarea Bibliei (care s-ar face in teoria EC dupa pasul intelegerii societatii). Aceasta presupune expertiza socio-umana, deci calificare. Iar calificarea se face dupa standarde omenesti, relative la nimic, la urma urmei. Totul devine prapastios de periculos. Aceasta presupune fonduri, intelepciune a omului. In esenta, poate fi ceva facut de om, fara ajutorul lui Dumnezeu. Apoi, niste asa-zisi teologi, isi dau semnatura pe rezultat si pun stampila "biblical", urmand ca sa se ajunga la faza de implementare, unde, in realitate biserica face compromis dupa compromis pentru a aduce in randurile ei lumea, pe care o cunoaste mai bine decat Biblia.
Este realitatea. Se intampla in unele biserici deja. Este o noua erezie, care pare sa fie destul de mare si care va provoca multe controverse, deja o face. Nu stiu in ce masura glasurile noastre vor fi auzite, dar aceasta nu ne impiedica deloc sa strigam. Crestini, paziti-va!
miercuri, 19 decembrie 2007
Puiul de lebada
Costache Ioanid a scris o poezie pe care o consider foarte frumoasa in profunzime si surprinde adevarul tainei divine, care este in fiii lui Dumnezeu cei adevarati.
Se revarsa din cranguri intaia zi cu soare
loveau ciocanitoare in rugi de trandafiri
de parca primavara cea vesnic zambitoare
batea la usa lumii cu degete subtiri.
Si Iata gospodina s-a inaltat pe scara
sa puna sus in cosuri, un asternut balan.
Si pasarile mame pe cuiburi adastara
sa scoata pui de aur, cu ciocuri de margean.
Iar dupa legea vietii si-a mortii, la soroace
din fiecare coaja iesi un pui frumos.
Dar s-a-ntamplat sa iasa atunci dintr-o gaoace
un pui cum nici o closca pe-acolo n-a mai scos.
In loc de praf de aur si aripi smaltuite
avea un strai ca fumul si ochii mari si tristi.
Iar pasarile toate priveau spre el uimite
si-l ciocanau toti puii pe camp si-n porumbisti.
Pe gatul ca o coarba curgea adesea sange
si nu-si gasea prieteni de doruri nicaieri.
Iar pe-nserat, la vremea cand orice pui se strange
dorit de aripi calde si blande mangaieri
venea si el sfielnic, cu ceilalti sa se culce
ca sa-si aline trupul si sufletul beteag.
Dar nu gasea nici pace, nici mangaiere dulce
ci lovituri taioase, ce-l izgoneau pribeag.
atunci, ascuns in umbra, privea cu lungi suspine
spre cuib ca spre-o cetate din plaiuri de povesti.
Si atipea pe scara, cu teama de jivine
soptind usor: Mamico, de ce nu ma iubesti?...
Insa pe lac cand puii cu gheare rasfirate
priveau uimiti spre apa, din umbra de rachiti
el, puiul fara fala, plutea c-o maiestate
de care cei cu gheare se minunau smeriti.
Dar el trecea departe in zarea diafana
prin papura fosnita de vant leganator
sa-si vindece in larguri a sufletului rana
in freamatul de unde si de ceresc fior.
Iar sera, cateodata...intarziind pe ape
acolo printre stele...parca sburau lumini...
Atunci, un svon de glasuri venea tot mai mai aproape...
si disparea deodata, in zarea de rubini...
Ah, glasurile-acelea care pareau ca-l cheama...
cum se-auzeau de dulce! Si-adeseori, stinger
in graiul lui de taina, striga deodata: Mama!...
Si ramanea cu ochii cautatori spre cer...
Asa trecura zile si nopti de-nsingurare
si puii cei de aur crescura ca feciori
starnind prin colturi lupte si lafaind in soare
siraguri de margele si sclipet de culori.
Iar puiul fara slava si fara de prieteni
tot mai urat, mai vanat si mai stingher crescu.
Dar toamna, cand pe coasta coboara vant prin cetini
o tainica minune cu el se petrecu.
Caci vinetele pene i se facura albe
si gatul ca o harfa taiata din omat.
Pareau ca-i sar pe umeri toti nuferii in salbe
Iar el, pornind pe ape, fara-a privi-ndarat
porni pe lac departe, in pacea leganata
si toata vremea noptii plutii in departari.
Dar catre zorii zilei se arata de-odata
un palid nor de stele calatorind in zari.
Atunci, c-un strigat, puiul, sfarmand un strop in ploape
aripile de nuferi le desfacu usor
si, mangaind vazduhul, se ridica din ape
spre lebedele albe care-l chemau in zbor.
Si nimenea pe vale n-a cunoscut minunea
cand puiul fara mama si fara mangaieri
spre stolul de lumina a strabatut genunea
si-a disparut in zarea eternei primaveri...
Se revarsa din cranguri intaia zi cu soare
loveau ciocanitoare in rugi de trandafiri
de parca primavara cea vesnic zambitoare
batea la usa lumii cu degete subtiri.
Si Iata gospodina s-a inaltat pe scara
sa puna sus in cosuri, un asternut balan.
Si pasarile mame pe cuiburi adastara
sa scoata pui de aur, cu ciocuri de margean.
Iar dupa legea vietii si-a mortii, la soroace
din fiecare coaja iesi un pui frumos.
Dar s-a-ntamplat sa iasa atunci dintr-o gaoace
un pui cum nici o closca pe-acolo n-a mai scos.
In loc de praf de aur si aripi smaltuite
avea un strai ca fumul si ochii mari si tristi.
Iar pasarile toate priveau spre el uimite
si-l ciocanau toti puii pe camp si-n porumbisti.
Pe gatul ca o coarba curgea adesea sange
si nu-si gasea prieteni de doruri nicaieri.
Iar pe-nserat, la vremea cand orice pui se strange
dorit de aripi calde si blande mangaieri
venea si el sfielnic, cu ceilalti sa se culce
ca sa-si aline trupul si sufletul beteag.
Dar nu gasea nici pace, nici mangaiere dulce
ci lovituri taioase, ce-l izgoneau pribeag.
atunci, ascuns in umbra, privea cu lungi suspine
spre cuib ca spre-o cetate din plaiuri de povesti.
Si atipea pe scara, cu teama de jivine
soptind usor: Mamico, de ce nu ma iubesti?...
Insa pe lac cand puii cu gheare rasfirate
priveau uimiti spre apa, din umbra de rachiti
el, puiul fara fala, plutea c-o maiestate
de care cei cu gheare se minunau smeriti.
Dar el trecea departe in zarea diafana
prin papura fosnita de vant leganator
sa-si vindece in larguri a sufletului rana
in freamatul de unde si de ceresc fior.
Iar sera, cateodata...intarziind pe ape
acolo printre stele...parca sburau lumini...
Atunci, un svon de glasuri venea tot mai mai aproape...
si disparea deodata, in zarea de rubini...
Ah, glasurile-acelea care pareau ca-l cheama...
cum se-auzeau de dulce! Si-adeseori, stinger
in graiul lui de taina, striga deodata: Mama!...
Si ramanea cu ochii cautatori spre cer...
Asa trecura zile si nopti de-nsingurare
si puii cei de aur crescura ca feciori
starnind prin colturi lupte si lafaind in soare
siraguri de margele si sclipet de culori.
Iar puiul fara slava si fara de prieteni
tot mai urat, mai vanat si mai stingher crescu.
Dar toamna, cand pe coasta coboara vant prin cetini
o tainica minune cu el se petrecu.
Caci vinetele pene i se facura albe
si gatul ca o harfa taiata din omat.
Pareau ca-i sar pe umeri toti nuferii in salbe
Iar el, pornind pe ape, fara-a privi-ndarat
porni pe lac departe, in pacea leganata
si toata vremea noptii plutii in departari.
Dar catre zorii zilei se arata de-odata
un palid nor de stele calatorind in zari.
Atunci, c-un strigat, puiul, sfarmand un strop in ploape
aripile de nuferi le desfacu usor
si, mangaind vazduhul, se ridica din ape
spre lebedele albe care-l chemau in zbor.
Si nimenea pe vale n-a cunoscut minunea
cand puiul fara mama si fara mangaieri
spre stolul de lumina a strabatut genunea
si-a disparut in zarea eternei primaveri...
Iubirea de Ioan Alexandru
Iubirea
Partasi suntem multor iubiri
Una singura e implinire
Celelalte numai presimtiri
Pana dam in inima de Mire
Impodobit cu-nfatisarea Lui
Dinspre inviere rasarinda
Pe cat in lacrimile orisicui
Voi ravni iubirea sa-si aprinda
Ce exista sa iubesc nespus
Oceanul stingerii de sine
Sa rodeasca-n cele care nu-s
Rasaritul ce le apartine
Partasi suntem multor iubiri
Una singura e implinire
Celelalte numai presimtiri
Pana dam in inima de Mire
Impodobit cu-nfatisarea Lui
Dinspre inviere rasarinda
Pe cat in lacrimile orisicui
Voi ravni iubirea sa-si aprinda
Ce exista sa iubesc nespus
Oceanul stingerii de sine
Sa rodeasca-n cele care nu-s
Rasaritul ce le apartine
Inzestrarea capacitativa a crestinului
In 2 Petru 1 gasim:
"Simon Petru, rob si apostol al lui Isus Cristos, catre cei ce au capatat o credinta de acelas pret cu a noastra, prin dreptatea Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Cristos: harul si pacea sa va fie inmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Cristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea, care este in lume prin pofte."
Credinta este primita. Este vorba de esenta credintei care aduce mantuire in baza harului divin pe care Dumnezeu ni l-a dat. Mesajul apostolului Petru nu este pentru cei care zic ca sunt crestini, ci pentru cei care [in realitate] au primit o credinta de acelasi pret cu a lui si a celorlalti apostoli.
Valoarea credintei este aceeasi, atunci cand e vorba de crestini, indiferent daca sunt apostolii sau cei de dupa ei, sau cei din alte generatii pana in zilele noastre si cat se vor mai numara zilele si vor mai fi crestini pe pamantul acesta. Valoarea credintei acesteia este data de dreptatea Domnului Isus Cristos ca Dumnezeu si Mantuitor. Aceasta dreptate este satisfacerea prin jertfa de sine a legii divine, pentru noi, prin luarea pacatelor noastre, prin puterea lui Dumnezeu, odata pentru totdeauna, prin credinta celor sfintiti astfel, in fiecare generatie de oameni, in prestiinta lui Dumnezeu.
Aflam din continut ca, in ce priveste "viata si evlavia", dumnezeiasca lui putere (despre care stim deja ca exista - fiindca dreptatea despre care vorbeam e a Dumnezeului si Mantuitorului nostru, Isus Cristos) ne-a doruit TOT. Asadar, nu mai avem nevoie de nimic, nu mai trebuie sa completam cu ceva... ba chiar daca am face-o ar fi ca ofensator la adresa Domnului. In plus, cu ce sa completam noi? Noi suntem asa de vremelnici si neinsemnati incat nici nu ne putem gandi la aspectul asta in sensul lui real.
Sub pretextul ca se aduce in contemporan Evanghelia, astazi se fac modificari in structura esentiala a Evangheliei, de o maniera foarte bine camuflata... dar nu pentru Cuvantul lui Dumnezeu si lumina pe care o aduce el asupra lucrurilor realitatilor inconjuratoare celui care-l crede in adevar. Astfel, in ce priveste viata si in ce priveste evlavia, am primit de la Dumnezeu tot, prin puterea Lui, in Domnul nostru Isus Cristos. Aceasta comoara eu o numesc, de dragul discutiei "inzestrarea capacitativa" a crestinului. Astfel ca, pe langa aceasta realitate, nu avem nevoie de nimic. Bogatia acestei realitati este complexa, ajutandu-l pe credincios nu doar in ce priveste evlavia, ci si in ce priveste viata. Viata credinciosului implica toate aspectele chemarii divine, inclusiv evanghelizarea.
Acest pasaj imi aduce confort in gand, atunci cand vad amploarea tenditelor contemporane care inventeaza noi metode sau expresii ale acestora, in diverse forme si structuri intortocheate, dar sistematizate. Ma linistesc pe baza Cuvantului si inteleg in acelasi timp ca Dumnezeu lucreaza in noi, atat vointa cat si infaptuirea. Si noi suntem lucrarea Lui. Este ceva extraordinar, minunat si magnific, in acelasi timp. Noi contribuim efectiv si unic, dar El este Cel care lucreaza in noi. Sunt chestiuni deosebit de semnificative.
Inlatura aceasta creativitatea crestinului? Nu. Dar face in asa fel, incat, in ce priveste Evanghelia, creativitatea crestinului sa nu intre in discutie. Implicarea crestinului in lucrarea lui Dumnezeu tine de ceea ce Dumnezeu ne-a dat si nu de noi si de metodele noastre si nici de sistemele noastre, indiferent cat sunt ele de "biblice".
Ma tem ca noile structuri religioase polimorfologice incearca sa fie cat mai aproape de Biblie. Da, ai citit corect. Si vei intreba - dar oare nu asta e si ideea? Nu. Ideea este dincolo de ce suntem si putem noi sa facem. Lucrarea aceasta o face Dumnezeu, in minunatul Sau plan, iar El ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, ca sa traim si sa lucram evlavie in viata pe care o traim astfel.
Dar cum acestea? Prin cunoasterea lui Dumnezeu. Si cum il cunoastem pe El? Prin fagaduintele Lui, prin care ne facem partasi firii dumnezeiesti. Este ceva extraordinar. Religiile noului, contemporanului, mimeaza aspecte sociale relative. Adevaratul crestin foloseste ce a primit de la Dumnezeu, fiind de o valoare absolut diferita, in orice am putea numi legat de aceasta.
Poate e momentul sa te opresti si sa te intrebi daca esti sau nu crestin. Cunoasterea lui Dumnezeu nu este o chestiune teoretica, ci una reala, care produce o schimbare pe care firea pamanteasca nu o poate intelege si cuprinde, sub nici o forma. Intrebarea care vine acum - de ce nu fac crestinii ceva, daca au de la Dumnezeu valori asa de puternice? Sau, de ce, aceia care fac ceva, fac folosind orice altceva, dar nu puterea Duhului? Raspunsul se gaseste undeva in lada de gunoi a timpurilor noastre, frumos ambalata de sarbatoare. Se intampla incet, sub ochii tai... Adevarul pleaca dintre noi... Sunt tot mai putini cei care sunt adevarati. Si aceasta era de multa vreme spus de Cuvantul Domnului, care ne-a spus cum va fi in vremurile de pe urma.
Deocamdata oamenii fac ce vreau ei, dar asta nu va mai tine multa vreme si Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, fie buna, fie rea. Si ziua Domnului vine! Fiindca Domnul vine!
"Simon Petru, rob si apostol al lui Isus Cristos, catre cei ce au capatat o credinta de acelas pret cu a noastra, prin dreptatea Dumnezeului si Mantuitorului nostru Isus Cristos: harul si pacea sa va fie inmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Cristos! Dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, prin cunoasterea Celui ce ne-a chemat prin slava si puterea Lui, prin care El ne-a dat fagaduintele Lui nespus de mari si scumpe, ca prin ele sa va faceti partasi firii dumnezeiesti, dupa ce ati fugit de stricaciunea, care este in lume prin pofte."
Credinta este primita. Este vorba de esenta credintei care aduce mantuire in baza harului divin pe care Dumnezeu ni l-a dat. Mesajul apostolului Petru nu este pentru cei care zic ca sunt crestini, ci pentru cei care [in realitate] au primit o credinta de acelasi pret cu a lui si a celorlalti apostoli.
Valoarea credintei este aceeasi, atunci cand e vorba de crestini, indiferent daca sunt apostolii sau cei de dupa ei, sau cei din alte generatii pana in zilele noastre si cat se vor mai numara zilele si vor mai fi crestini pe pamantul acesta. Valoarea credintei acesteia este data de dreptatea Domnului Isus Cristos ca Dumnezeu si Mantuitor. Aceasta dreptate este satisfacerea prin jertfa de sine a legii divine, pentru noi, prin luarea pacatelor noastre, prin puterea lui Dumnezeu, odata pentru totdeauna, prin credinta celor sfintiti astfel, in fiecare generatie de oameni, in prestiinta lui Dumnezeu.
Aflam din continut ca, in ce priveste "viata si evlavia", dumnezeiasca lui putere (despre care stim deja ca exista - fiindca dreptatea despre care vorbeam e a Dumnezeului si Mantuitorului nostru, Isus Cristos) ne-a doruit TOT. Asadar, nu mai avem nevoie de nimic, nu mai trebuie sa completam cu ceva... ba chiar daca am face-o ar fi ca ofensator la adresa Domnului. In plus, cu ce sa completam noi? Noi suntem asa de vremelnici si neinsemnati incat nici nu ne putem gandi la aspectul asta in sensul lui real.
Sub pretextul ca se aduce in contemporan Evanghelia, astazi se fac modificari in structura esentiala a Evangheliei, de o maniera foarte bine camuflata... dar nu pentru Cuvantul lui Dumnezeu si lumina pe care o aduce el asupra lucrurilor realitatilor inconjuratoare celui care-l crede in adevar. Astfel, in ce priveste viata si in ce priveste evlavia, am primit de la Dumnezeu tot, prin puterea Lui, in Domnul nostru Isus Cristos. Aceasta comoara eu o numesc, de dragul discutiei "inzestrarea capacitativa" a crestinului. Astfel ca, pe langa aceasta realitate, nu avem nevoie de nimic. Bogatia acestei realitati este complexa, ajutandu-l pe credincios nu doar in ce priveste evlavia, ci si in ce priveste viata. Viata credinciosului implica toate aspectele chemarii divine, inclusiv evanghelizarea.
Acest pasaj imi aduce confort in gand, atunci cand vad amploarea tenditelor contemporane care inventeaza noi metode sau expresii ale acestora, in diverse forme si structuri intortocheate, dar sistematizate. Ma linistesc pe baza Cuvantului si inteleg in acelasi timp ca Dumnezeu lucreaza in noi, atat vointa cat si infaptuirea. Si noi suntem lucrarea Lui. Este ceva extraordinar, minunat si magnific, in acelasi timp. Noi contribuim efectiv si unic, dar El este Cel care lucreaza in noi. Sunt chestiuni deosebit de semnificative.
Inlatura aceasta creativitatea crestinului? Nu. Dar face in asa fel, incat, in ce priveste Evanghelia, creativitatea crestinului sa nu intre in discutie. Implicarea crestinului in lucrarea lui Dumnezeu tine de ceea ce Dumnezeu ne-a dat si nu de noi si de metodele noastre si nici de sistemele noastre, indiferent cat sunt ele de "biblice".
Ma tem ca noile structuri religioase polimorfologice incearca sa fie cat mai aproape de Biblie. Da, ai citit corect. Si vei intreba - dar oare nu asta e si ideea? Nu. Ideea este dincolo de ce suntem si putem noi sa facem. Lucrarea aceasta o face Dumnezeu, in minunatul Sau plan, iar El ne-a daruit tot ce priveste viata si evlavia, ca sa traim si sa lucram evlavie in viata pe care o traim astfel.
Dar cum acestea? Prin cunoasterea lui Dumnezeu. Si cum il cunoastem pe El? Prin fagaduintele Lui, prin care ne facem partasi firii dumnezeiesti. Este ceva extraordinar. Religiile noului, contemporanului, mimeaza aspecte sociale relative. Adevaratul crestin foloseste ce a primit de la Dumnezeu, fiind de o valoare absolut diferita, in orice am putea numi legat de aceasta.
Poate e momentul sa te opresti si sa te intrebi daca esti sau nu crestin. Cunoasterea lui Dumnezeu nu este o chestiune teoretica, ci una reala, care produce o schimbare pe care firea pamanteasca nu o poate intelege si cuprinde, sub nici o forma. Intrebarea care vine acum - de ce nu fac crestinii ceva, daca au de la Dumnezeu valori asa de puternice? Sau, de ce, aceia care fac ceva, fac folosind orice altceva, dar nu puterea Duhului? Raspunsul se gaseste undeva in lada de gunoi a timpurilor noastre, frumos ambalata de sarbatoare. Se intampla incet, sub ochii tai... Adevarul pleaca dintre noi... Sunt tot mai putini cei care sunt adevarati. Si aceasta era de multa vreme spus de Cuvantul Domnului, care ne-a spus cum va fi in vremurile de pe urma.
Deocamdata oamenii fac ce vreau ei, dar asta nu va mai tine multa vreme si Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, fie buna, fie rea. Si ziua Domnului vine! Fiindca Domnul vine!
O poezie
Am gasit aceasta poezie si e foarte provocatoare... la a ne gandi tot mai serios la trecerea noastra. Si la ce facem in timpul pe care-l avem la dispozitie, despre care nu stim. Totul deci tine de credinta si de trairea prin credinta. In realitate, nu exista joc "de-a Dumnezeu, de-a mantuirea".
Eram copil trecea zapada
Eu cu tristete-o petreceam
Mi se parea ca iarna trece
Mi se parea dar eu treceam.
Eu am crescut,treceau cocorii
Ma-ndureram cand îi vedeam
Mi se parea ca vara trece
Mi se parea dar eu treceam.
Eram gandind pe malul apei
Cu unda ei la pas mergeam
Mi se parea ca apa trece
Mi se parea dar eu treceam.
Priveam ades cum zboara norii
Iar frunzele zburand priveam
Mi se parea ca ele zboara
Mi se parea dar eu zburam
Eram mahnit cum bate ceasul
De graba lui umbrit oftam
Mi se parea ca vremea trece
Mi se parea dar eu treceam
Mi se parea candva ca altii
Crezand se-nseala si-i plangeam
Mi se parea ca-s ei pierdutii
Mi se parea dar eu eram
Azi vad cu-amar Isus tot harul
Ca l-am pierdut cand n-ascultam
Mi se parea ca-l am de-a pururi
Mi se parea dar nu-l mai am…
Eram copil trecea zapada
Eu cu tristete-o petreceam
Mi se parea ca iarna trece
Mi se parea dar eu treceam.
Eu am crescut,treceau cocorii
Ma-ndureram cand îi vedeam
Mi se parea ca vara trece
Mi se parea dar eu treceam.
Eram gandind pe malul apei
Cu unda ei la pas mergeam
Mi se parea ca apa trece
Mi se parea dar eu treceam.
Priveam ades cum zboara norii
Iar frunzele zburand priveam
Mi se parea ca ele zboara
Mi se parea dar eu zburam
Eram mahnit cum bate ceasul
De graba lui umbrit oftam
Mi se parea ca vremea trece
Mi se parea dar eu treceam
Mi se parea candva ca altii
Crezand se-nseala si-i plangeam
Mi se parea ca-s ei pierdutii
Mi se parea dar eu eram
Azi vad cu-amar Isus tot harul
Ca l-am pierdut cand n-ascultam
Mi se parea ca-l am de-a pururi
Mi se parea dar nu-l mai am…
duminică, 16 decembrie 2007
Cand lupti pentru Domnul
Cand lupti pentru Domnul, nu ranesti, ci te lasi ranit. Castigi pierzand. Traiesti murind.
Cand mori pentru Domnul nu te arunci in aer strigandu-I numele, ci astepti pe pamant revenirea Lui, ca sa-ti strige numele.
Cand lupti pentru Domnul o faci cu armele luminii, care arata adevarul, descopera orice pacat ascuns si ofera posibilitatea pocaintei. Cand crestinul invinge un adeversar se apleaca langa el in tarana si ii arata iubirea Domnului Isus. Crestinul arata adevarul pentru ca Adevarul sa aduca iertare.
Daca lupti pentru Domnul, nu esti mandru, ci smerit. Fiindca, cu cat e victoria mai mare, cu atat iti dai seama ca tu ai contat mai putin. In lupta cea buna a credintei, suntem paziti de puterea lui Dumnezeu, tocmai prin credinta. Nu esti invins cat timp credinta...
Daca lupti pentru Domnul nu scrii anonim peste numele tau, ci un nume nou va fi scris peste "anonim" din dreptul tau. Fara Dumnezeu esti absolut relativ. Cu El, ai o identitate, un sens si un nume. Nu un nume pe care sa ti-l fi facut tu, ci un nume pe care El ti l-a dat. Cand lupti pentru Domnul si esti ranit, este fiindca partea aceea din tine era rea si trebuia sa moara. Uneori sabia adversarului intra in fiere. Era amara si trebuia sa moara acea parte din tine. Nu descuraja, lupta e pe fagasul cel bun.
Cand lupti pentru Domnul, uneori vei cadea in tarana, doborat chiar de prietenul si fratele tau, care lupta langa tine. Doar un prieten poate vinde un prieten. Dar atunci, cand vezi ca cineva care-si zice frate scoate sabia impotriva ta, linistete-te si bucura-te. Asa e drumul pe unde a fost Domnul. E doar un semn ca esti pe calea cea buna... si e o identificare minunata.
David purta razboaiele Domnului, cu o inima dupa inima lui Dumnezeu. Cand lupti pentru Domnul asigura-te ca inima ta e a Lui pe deplin. Candva, cand vei fi strapuns in inima, nu tu vei fi strapuns, ci Cel a carui e inima. Daca e a Domnului, atunci El va raspunde in ziua judecatii. Pana vine Leul, este Mielul. Si cat timp e Mielul se merita sa mori lovit de altii, daca mori dumnezeieste, ca prin moartea ta, sa arati spre Cristos, ca si cei care te-au doborat sa afle despre mantuirea lui Dumnezeu.
Traieste pentru Dumnezeu. Mori pentru El. Nu cum o fac oamenii, ci cum a facut-o El.
Cand mori pentru Domnul nu te arunci in aer strigandu-I numele, ci astepti pe pamant revenirea Lui, ca sa-ti strige numele.
Cand lupti pentru Domnul o faci cu armele luminii, care arata adevarul, descopera orice pacat ascuns si ofera posibilitatea pocaintei. Cand crestinul invinge un adeversar se apleaca langa el in tarana si ii arata iubirea Domnului Isus. Crestinul arata adevarul pentru ca Adevarul sa aduca iertare.
Daca lupti pentru Domnul, nu esti mandru, ci smerit. Fiindca, cu cat e victoria mai mare, cu atat iti dai seama ca tu ai contat mai putin. In lupta cea buna a credintei, suntem paziti de puterea lui Dumnezeu, tocmai prin credinta. Nu esti invins cat timp credinta...
Daca lupti pentru Domnul nu scrii anonim peste numele tau, ci un nume nou va fi scris peste "anonim" din dreptul tau. Fara Dumnezeu esti absolut relativ. Cu El, ai o identitate, un sens si un nume. Nu un nume pe care sa ti-l fi facut tu, ci un nume pe care El ti l-a dat. Cand lupti pentru Domnul si esti ranit, este fiindca partea aceea din tine era rea si trebuia sa moara. Uneori sabia adversarului intra in fiere. Era amara si trebuia sa moara acea parte din tine. Nu descuraja, lupta e pe fagasul cel bun.
Cand lupti pentru Domnul, uneori vei cadea in tarana, doborat chiar de prietenul si fratele tau, care lupta langa tine. Doar un prieten poate vinde un prieten. Dar atunci, cand vezi ca cineva care-si zice frate scoate sabia impotriva ta, linistete-te si bucura-te. Asa e drumul pe unde a fost Domnul. E doar un semn ca esti pe calea cea buna... si e o identificare minunata.
David purta razboaiele Domnului, cu o inima dupa inima lui Dumnezeu. Cand lupti pentru Domnul asigura-te ca inima ta e a Lui pe deplin. Candva, cand vei fi strapuns in inima, nu tu vei fi strapuns, ci Cel a carui e inima. Daca e a Domnului, atunci El va raspunde in ziua judecatii. Pana vine Leul, este Mielul. Si cat timp e Mielul se merita sa mori lovit de altii, daca mori dumnezeieste, ca prin moartea ta, sa arati spre Cristos, ca si cei care te-au doborat sa afle despre mantuirea lui Dumnezeu.
Traieste pentru Dumnezeu. Mori pentru El. Nu cum o fac oamenii, ci cum a facut-o El.
Pur si simplu
Am primit inca un mesaj anonim, in urma articolului meu, publicat, despre mesajele anonime. Am aflat ca primul mesaj in care cineva (nu stiu cine) mi-a vorbit cu rautate, a fost un "atac finut". Si am aflat ca am reactionat gresit. Ma mai sfatuieste anonimul sa nu le zic la cei de la servici ca sunt pocait. Draga anonim, nu am publicat comentariul tau, ca sa nu existe pe umerii tai presiunea de a de da pe fata. Asa, nepublicand comentariul tau, ti-am dat ocazia sa scrii acelasi comentariu dar cu un nume real. Asa, ti-am mai dat o sansa pe blog. Acum, ai irosit-o. Dar, o mai ai pt discutia fata in fata. Doar noi doi, va fi cuvantul tau impotriva cuvantului meu, deci nu va stii nimeni. Ce zici?
Pur si simplu.
Cine e pocait cu adevarat nu are nevoie sa spuna ca e. Se vede. Pur si simplu.
Este ultimul mesaj legat de anonimi pe acest blog. E spre binele vostru, anonimilor, ca eu oricum nu va cunosc. Pur si simplu eu nu sunt chemat sa ma lupt cu anonimi si nu o voi face.
Va cer o confruntare directa. S-ar putea sa-mi fie greu. Dar hai sa nu vorbim doar. Daca ne confruntam direct, vom descoperi fie ca suntem frati si ca ne-am lasat inselati si altii ne-au facut sa ne luptam unul cu altul, fie ca suntem din tabere diferite, adica unul fiu de Dumnezeu si altul fiul diavolului, fie ca nu suntem nici unul in adevar. Daca nu ne vom confrunta, nu va fi fiindca eu sunt las.
Pur si simplu.
Pur si simplu.
Cine e pocait cu adevarat nu are nevoie sa spuna ca e. Se vede. Pur si simplu.
Este ultimul mesaj legat de anonimi pe acest blog. E spre binele vostru, anonimilor, ca eu oricum nu va cunosc. Pur si simplu eu nu sunt chemat sa ma lupt cu anonimi si nu o voi face.
Va cer o confruntare directa. S-ar putea sa-mi fie greu. Dar hai sa nu vorbim doar. Daca ne confruntam direct, vom descoperi fie ca suntem frati si ca ne-am lasat inselati si altii ne-au facut sa ne luptam unul cu altul, fie ca suntem din tabere diferite, adica unul fiu de Dumnezeu si altul fiul diavolului, fie ca nu suntem nici unul in adevar. Daca nu ne vom confrunta, nu va fi fiindca eu sunt las.
Pur si simplu.
marți, 11 decembrie 2007
Mesajele anonime
Este important sa stii ca pe blogul aceasta NU poti posta mesaje anonime. Pe alte bloguri, poti, e problema celor care le detin, nu a mea si nu ma preocupa. Dar aici nu poti. Daca vrei sa spui lucrurilor pe nume, fa-o pe nume. Daca nu, esti doar un simplu anonim si parintii m-au invatat sa nu vorbesc cu necunoscutii. Si nu sunt ironic acum!
Singura exceptie, in ce priveste publicarea pe acest blog a unui mesaj anonim, este atunci cand acesta contine ceva frumos si autorul nu vrea sa se stie despre el, din smerenie. A nu se confunda insa smerenia cu lipsa de responsabilitate. Ca un astfel de mesaj anonim sa fie publicat aici, va trebui ca eu sa stiu cine-l publica, chiar daca-l va publica sub titlul de anonim.
Vei zice - cine este asta si ce blog are el? Asa e. Deloc important. Dar astea sunt regulile si asta e taxa. Asa e aici, esti de acord, sau nu esti de acord. Tu ai ultimul cuvant.
Ascultarea Credintei se doreste a fi, ca blog, un loc unde eu imi public articolele, gratuit si responsabil, public. Anonimii nu-si au locul aici. Voi accepta orice duel name-to-name si doar asa. Ca sa stie si ceilalti, atunci cand am fost invins, cine este invingatorul.
Am scris acest post pentru ca am primit unele comentarii anonime, carora nu le pot raspunde si pe care nu le pot publica. Daca as fi primit aceleasi provocari de la o persoana ce poarta un nume real, as fi raspuns provocarilor. Puteti sa-mi ziceti si fata in fata lucrurile (ar fi chiar de preferat si mult mai bine, ba, chiar... biblic...).
Succes!
Singura exceptie, in ce priveste publicarea pe acest blog a unui mesaj anonim, este atunci cand acesta contine ceva frumos si autorul nu vrea sa se stie despre el, din smerenie. A nu se confunda insa smerenia cu lipsa de responsabilitate. Ca un astfel de mesaj anonim sa fie publicat aici, va trebui ca eu sa stiu cine-l publica, chiar daca-l va publica sub titlul de anonim.
Vei zice - cine este asta si ce blog are el? Asa e. Deloc important. Dar astea sunt regulile si asta e taxa. Asa e aici, esti de acord, sau nu esti de acord. Tu ai ultimul cuvant.
Ascultarea Credintei se doreste a fi, ca blog, un loc unde eu imi public articolele, gratuit si responsabil, public. Anonimii nu-si au locul aici. Voi accepta orice duel name-to-name si doar asa. Ca sa stie si ceilalti, atunci cand am fost invins, cine este invingatorul.
Am scris acest post pentru ca am primit unele comentarii anonime, carora nu le pot raspunde si pe care nu le pot publica. Daca as fi primit aceleasi provocari de la o persoana ce poarta un nume real, as fi raspuns provocarilor. Puteti sa-mi ziceti si fata in fata lucrurile (ar fi chiar de preferat si mult mai bine, ba, chiar... biblic...).
Succes!
marți, 4 decembrie 2007
Realitati
Dumnezeu a venit si a vorbit Cuvantul Sau oamenilor. El, din cer a venit in mijlocul nostru. Daca El a vorbit cum a vorbit, fiind Dumnezeu, cat de relevant crezi ca ai putea tu sa fii, in comparatie cu El?
Se merge in multe directii in incercarea de a avea o relevanta. Daca Maestrul Cuvantului nu e relevant prin Cuvantului Sau, ce tupeu poti avea tu, sau cat de mare ar trebui sa fie inselaciunea in care esti sa crezi ca poti face Cuvantul lui Dumnezeu relevant?
Cuvantul lui Dumnezeu este relevant. Pentru aceasta a fost spus cum a fost spus, a fost adus oamenilor pentru a face diferenta. Unde si cand ne-a chemat Dumnezeu pe noi sa ii ajutam pe oamenii fara Dumnezeu sa inteleaga Cuvantul lui Dumnezeu, fara sa spunem tocmai acest Cuvant?
Ne-a pus Dumnezeu sa facem scenete? Nu! Ne-a pus sa facem filme de evanghelizare? Nu! Ne-a pus sa facem povesti si sa inventam povestiri? Nu! Dar ce ne-a pus sa facem? Sa facem ucenici, spunandu-le oamenilor Cuvantul asa cum e (e gata relevant, desavarsit de la Tatal luminilor, nu mai trebuie sa ne bagam noi talentele in priza, noi, eroii), botezandu-i pe oameni in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si invatandu-i pe oameni tot ce ne-a poruncit Domnul Isus.
Se merge in multe directii in incercarea de a avea o relevanta. Daca Maestrul Cuvantului nu e relevant prin Cuvantului Sau, ce tupeu poti avea tu, sau cat de mare ar trebui sa fie inselaciunea in care esti sa crezi ca poti face Cuvantul lui Dumnezeu relevant?
Cuvantul lui Dumnezeu este relevant. Pentru aceasta a fost spus cum a fost spus, a fost adus oamenilor pentru a face diferenta. Unde si cand ne-a chemat Dumnezeu pe noi sa ii ajutam pe oamenii fara Dumnezeu sa inteleaga Cuvantul lui Dumnezeu, fara sa spunem tocmai acest Cuvant?
Ne-a pus Dumnezeu sa facem scenete? Nu! Ne-a pus sa facem filme de evanghelizare? Nu! Ne-a pus sa facem povesti si sa inventam povestiri? Nu! Dar ce ne-a pus sa facem? Sa facem ucenici, spunandu-le oamenilor Cuvantul asa cum e (e gata relevant, desavarsit de la Tatal luminilor, nu mai trebuie sa ne bagam noi talentele in priza, noi, eroii), botezandu-i pe oameni in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh si invatandu-i pe oameni tot ce ne-a poruncit Domnul Isus.
Oprah
O stiti pe Oprah? Are emisiuni in America si sunt foarte populare. Ea e ceva de genul unui expert care stie de toate, asa incat sa nu supere pe nimeni, in tonul directiei spre care lumea merge si astazi.
Ei bine, la o emisiune, s-a intamplat ca au fost acolo cativa crestini care i-au raspuns in direct, pe cand facea niste afirmatii. Aveti mai jos ce s-a intamplat, video. Va reamintesc ca emisiunea aduna milioane de telespectatori odata.
Ei bine, la o emisiune, s-a intamplat ca au fost acolo cativa crestini care i-au raspuns in direct, pe cand facea niste afirmatii. Aveti mai jos ce s-a intamplat, video. Va reamintesc ca emisiunea aduna milioane de telespectatori odata.
De ce?
In ultimul timp devine deja exuberant efortul pe care mai multi il platesc pentru aducerea sub aceeasi umbrela a evanghelicilor. Istoria acestei dorinti a inceput cu mai mult timp in urma.
Ce este aceasta? Ce inseamna oare? Spre ce va conduce? Spre ce vrea sa conduca? In prezent, face obiectul unui efort fara precedent si nu poate fi trecut cu vederea. Ramane sa continuam sa observam tendintele pe care le provoaca si pana unde se baga mana in buzunar, pentru ca pretul sa fie platit.
Partea cea mai interesanta este ca toate acestea se intampla fara a veni din interior. Liderii isi conduc turmele spre a se uni. Dar, pentru aceasta, unii trebuie sa paraseasca muntele si sa mearga spre campie, iar cei din campie sa urce putin spre munte. Avraam si Lot sunt din nou impreuna, dar aerul nu mai e asa curat si multi sunt mai aproape de Sodoma decat de cer. S-au facut concesii importante si s-a renuntat la multe de dragul unei unitati pe care liderii moderni si-o doresc cu orice pret.
Se formeaza apoi un clasic al evanghelicilor, fata de care daca te indepartezi risti sa fii catalogat in dosarele "retro". In timp ce suntem mintit cu drag ca trebuie sa fim inovatori, se dovedeste din nou ca toate drumurile duc la Roma si noile inovatii nu au decat o singura concluzie.
Multi tineri, direct sau indirect, sunt astazi invatati sistematic sa renunte la trecut, la istorie, la tot ce stiau pana atunci (chestiuni numite grosolan prejudecati, dar care prind la cei neincercati), pentru o revolutie, pentru a face ceva... Generatia de la care multi spera o trezire clocoteste toata, agitata de niste tepusi elegant varate in soba, pentru a scoate carbunii care tocmai s-au aprins de acolo. Apoi, ii aduna de pe jos si-i pun iar impreuna, sa semene a soba, dar sunt afara, in frig si se vor stinge cu aceeasi graba cu care au vrut sa scape de stransoarea iubirii, pe care maestrii deghizarii au reusit sa o zugraveasca drept antichitate.
Pana nu demult, soba incalzea, lumea simtea. Acum, carbunii au vrut sa fie relevanti, au iesit afara, sa dea caldura, ca, de... cum sa simta oamenii caldura, daca noi stam inauntru?
Am observat ca se duce o mare lupta pentru ca tinerii sa fie luati din bisericile unde s-au nascut si stransi sub un nou stindard, pusi la treaba in jug si ingrasati bine cu tot felul de placeri. Oare pentru ce? De ce?
Ce este aceasta? Ce inseamna oare? Spre ce va conduce? Spre ce vrea sa conduca? In prezent, face obiectul unui efort fara precedent si nu poate fi trecut cu vederea. Ramane sa continuam sa observam tendintele pe care le provoaca si pana unde se baga mana in buzunar, pentru ca pretul sa fie platit.
Partea cea mai interesanta este ca toate acestea se intampla fara a veni din interior. Liderii isi conduc turmele spre a se uni. Dar, pentru aceasta, unii trebuie sa paraseasca muntele si sa mearga spre campie, iar cei din campie sa urce putin spre munte. Avraam si Lot sunt din nou impreuna, dar aerul nu mai e asa curat si multi sunt mai aproape de Sodoma decat de cer. S-au facut concesii importante si s-a renuntat la multe de dragul unei unitati pe care liderii moderni si-o doresc cu orice pret.
Se formeaza apoi un clasic al evanghelicilor, fata de care daca te indepartezi risti sa fii catalogat in dosarele "retro". In timp ce suntem mintit cu drag ca trebuie sa fim inovatori, se dovedeste din nou ca toate drumurile duc la Roma si noile inovatii nu au decat o singura concluzie.
Multi tineri, direct sau indirect, sunt astazi invatati sistematic sa renunte la trecut, la istorie, la tot ce stiau pana atunci (chestiuni numite grosolan prejudecati, dar care prind la cei neincercati), pentru o revolutie, pentru a face ceva... Generatia de la care multi spera o trezire clocoteste toata, agitata de niste tepusi elegant varate in soba, pentru a scoate carbunii care tocmai s-au aprins de acolo. Apoi, ii aduna de pe jos si-i pun iar impreuna, sa semene a soba, dar sunt afara, in frig si se vor stinge cu aceeasi graba cu care au vrut sa scape de stransoarea iubirii, pe care maestrii deghizarii au reusit sa o zugraveasca drept antichitate.
Pana nu demult, soba incalzea, lumea simtea. Acum, carbunii au vrut sa fie relevanti, au iesit afara, sa dea caldura, ca, de... cum sa simta oamenii caldura, daca noi stam inauntru?
Am observat ca se duce o mare lupta pentru ca tinerii sa fie luati din bisericile unde s-au nascut si stransi sub un nou stindard, pusi la treaba in jug si ingrasati bine cu tot felul de placeri. Oare pentru ce? De ce?
"V-am scris aceste lucruri in vederea celor ce cauta sa va rataceasca. Cat despre voi, ungerea, pe care ati primit-o de la El, ramane in voi, si n-aveti trebuinta sa va invete cineva; ci, dupa cum ungerea Lui va invata despre toate lucrurile si este adevarata, si nu este o minciuna, ramaneti in El, dupa cum v-a invatat ea."
luni, 3 decembrie 2007
Adevaratul razboi
"Va scriu tinerilor fiindca ati biruit pe cel rau..."
Daca apostolul Ioan s-a uitat la tinerii carora le-a scris si a vazut ca l-au biruit pe cel rau, atunci inteleg de aici ca a existat o lupta. Si ca ei au biruit. Oare care e lupta noastra? Diavolul stie ca avem de luptat o lupta si vrea sa ne insele, sa credem ca lupta lupta buna. Scriptura nu degeaba il indeamna pe un tanar - "lupta-te lupta cea buna a credintei"... Apostolul Pavel, nu degeaba zice, la sfarsitul vietii: "M-am luptat lupta cea buna, am pazit credinta, am ispravit alergarea".
Este o lupta, este o credinta buna, o lupta buna. Oare noi in ce lupta luptam? E lupta cea buna a credintei? Sau sunt lupte si certuri, care vin din firea pamanteasca, care se lupta in madularele noastre? Daca te prefaci ca totul e ok si continui sa lupti o lupta falsa, rea, pe tine te minti. Nu mai bine recunosti si incepi sa lupti si tu, alaturi de frati, nu impotriva lor?
Este un razboi trist, al declaratiilor. Fratii se vorbesc de rau, unul pe altul, ca sa se arate fiecare ce mare si bun e, ce bine stie el Biblia si toate lucrurile. Cand noi ar trebui sa fim brat la brat, in lupta cea buna a credintei... Oare cand s-a pierdut unitaea? Cine trebuia sa vegheze la ea sa o pastreze? Si daca am stii, am rezolva problema? Dumnezeu ne invata ca trebuie sa ne dam viata pentru frati, nu sa ne-o irosim impotriva fratilor. Sunt, intr-adevar, unii care vor sa fie fratii mari... Dar, intre noi, este doar unul singur care este fratele mai mare... este Domnul Isus.
Hei! Nu cumva lupti o lupta rea? Nu cumva sabia adevarului zace undeva in tarana, pe cand te lupti cu armele firii pamantesti? Arunca-le chiar acum, ia armele luminii si lupta-te lupta cea buna a credintei!
Este posibil ca un pasaj din Scriptura sa nu fie pentru mine? Da. Atunci cand nu ma potrivesc ei. I Ioan, de pilda, a fost scris si tinerilor, fiindca au biruit pe cel rau. Dar daca eu nu l-am biruit? Tineri, luptati-va lupta cea buna a credintei, fiindca Cel care e in voi e mai tare decat cel care e in lume.
Daca apostolul Ioan s-a uitat la tinerii carora le-a scris si a vazut ca l-au biruit pe cel rau, atunci inteleg de aici ca a existat o lupta. Si ca ei au biruit. Oare care e lupta noastra? Diavolul stie ca avem de luptat o lupta si vrea sa ne insele, sa credem ca lupta lupta buna. Scriptura nu degeaba il indeamna pe un tanar - "lupta-te lupta cea buna a credintei"... Apostolul Pavel, nu degeaba zice, la sfarsitul vietii: "M-am luptat lupta cea buna, am pazit credinta, am ispravit alergarea".
Este o lupta, este o credinta buna, o lupta buna. Oare noi in ce lupta luptam? E lupta cea buna a credintei? Sau sunt lupte si certuri, care vin din firea pamanteasca, care se lupta in madularele noastre? Daca te prefaci ca totul e ok si continui sa lupti o lupta falsa, rea, pe tine te minti. Nu mai bine recunosti si incepi sa lupti si tu, alaturi de frati, nu impotriva lor?
Este un razboi trist, al declaratiilor. Fratii se vorbesc de rau, unul pe altul, ca sa se arate fiecare ce mare si bun e, ce bine stie el Biblia si toate lucrurile. Cand noi ar trebui sa fim brat la brat, in lupta cea buna a credintei... Oare cand s-a pierdut unitaea? Cine trebuia sa vegheze la ea sa o pastreze? Si daca am stii, am rezolva problema? Dumnezeu ne invata ca trebuie sa ne dam viata pentru frati, nu sa ne-o irosim impotriva fratilor. Sunt, intr-adevar, unii care vor sa fie fratii mari... Dar, intre noi, este doar unul singur care este fratele mai mare... este Domnul Isus.
Hei! Nu cumva lupti o lupta rea? Nu cumva sabia adevarului zace undeva in tarana, pe cand te lupti cu armele firii pamantesti? Arunca-le chiar acum, ia armele luminii si lupta-te lupta cea buna a credintei!
Este posibil ca un pasaj din Scriptura sa nu fie pentru mine? Da. Atunci cand nu ma potrivesc ei. I Ioan, de pilda, a fost scris si tinerilor, fiindca au biruit pe cel rau. Dar daca eu nu l-am biruit? Tineri, luptati-va lupta cea buna a credintei, fiindca Cel care e in voi e mai tare decat cel care e in lume.
duminică, 2 decembrie 2007
De ce a scris apostolul Ioan?
De ce a scris apostolul Ioan prima sa epistola? Raspunsul il gasim printre randurile ei, marturisit chiar de apostol.
Intai de toate, Ioan a fost partas la cunoasterea Celui care a fost de la inceput. Si a scris despre lucrurile vazute, auzite si pipaite pentru ca bucuria fratilor sai, carora le scrie, sa fie deplina.
Apoi, el scrie despre pacat si neprihanire, lumina si intuneric, ca sa nu pacatuim. "Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti".
In 2: 21 el zice: "V-am scris, nu ca n-ati cunoaste adevarul, ci pentru ca il cunoasteti si stiti ca nici o minciuna nu vine din adevar". Apoi, "V-am scris aceste lucruri in vederea celor ce cauta sa va rataceasca". Si apoi, in 5: 13: "V-am scris aceste lucruri, ca sa stiti ca voi, care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu, aveti viata vesnica."
Ioan a scris ca sa ajute, din mai multe motive. Daca vrei sa traiesti 1 Ioan in viata ta, aplica-l in sensul destinat, ca sa fie corect. Si o sa gasesti bogatii mari, care te vor zidi in adevar. Este Cuvantul minunat, real si adevarat al lui Dumnezeu, care face minuni, schimba inimi, zideste, inalta, sfinteste, corecteaza, indreapta, desavarseste... Slava lui Dumnezeu. Esti descurajat? Nu mai fi! Cine are pe Fiul are viata! Traieste viata, daca-L ai pe Fiul.
Intai de toate, Ioan a fost partas la cunoasterea Celui care a fost de la inceput. Si a scris despre lucrurile vazute, auzite si pipaite pentru ca bucuria fratilor sai, carora le scrie, sa fie deplina.
Apoi, el scrie despre pacat si neprihanire, lumina si intuneric, ca sa nu pacatuim. "Copilasilor, va scriu aceste lucruri ca sa nu pacatuiti".
In 2: 21 el zice: "V-am scris, nu ca n-ati cunoaste adevarul, ci pentru ca il cunoasteti si stiti ca nici o minciuna nu vine din adevar". Apoi, "V-am scris aceste lucruri in vederea celor ce cauta sa va rataceasca". Si apoi, in 5: 13: "V-am scris aceste lucruri, ca sa stiti ca voi, care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu, aveti viata vesnica."
Ioan a scris ca sa ajute, din mai multe motive. Daca vrei sa traiesti 1 Ioan in viata ta, aplica-l in sensul destinat, ca sa fie corect. Si o sa gasesti bogatii mari, care te vor zidi in adevar. Este Cuvantul minunat, real si adevarat al lui Dumnezeu, care face minuni, schimba inimi, zideste, inalta, sfinteste, corecteaza, indreapta, desavarseste... Slava lui Dumnezeu. Esti descurajat? Nu mai fi! Cine are pe Fiul are viata! Traieste viata, daca-L ai pe Fiul.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)