Realitatea este ca noi trecem si, indiferent de cat de tare ne ridicam pentru o cauza, imbatranim. Suntem, de fapt, straini, calatori. Pamantul nu este acasa noastra.
Barbatul puternic? Batranetea poate face mintea sa uite si putinele clipe de glorie din tinerete. Ce-i viata, care trece? Unde-i rostul ei?
Nu este oare intelept sa ne temem de Dumnezeu, sa cautam rostul trecerii noastre la El, pana cand nu ne uita viata si pana cand nu ajunge cimitirul acasa noastra. Dar, nu cimitirul este acasa noastra. Nu se sfarseste viata-n groapa.
Acolo-ntins pe-al ierbii sân,
tot greul mi se-alină
şi-adânc despovărat rămân
în liniştea divină…
…De când tot merg şi merg s-ajung
şi-amintea-mi tot aduce
un dor atât de greu şi lung
de-Acasa mea cea dulce!… (de Traian Dorz)
Care este "acasa" ta? Spre ce te-ndrepti, de fapt? Ce ai ales in viata trecatoare, pentru cea vesnica? Ei... lasa iluzia, Dumnezeu exista! Acum poate esti puternic, poate esti cineva, poate ti-ai facut un nume si ai o casa, o familie... esti implinit. Dar, esti oare? Spre ce se-ndreapta calea ta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu