John Piper - Don't Long For Human Praise and Approval

Traditia Crestina [8]

"Intr-adevar, in anumite privinte, este mai potrivit sa definim dogma ca o "deelenizare"a teologiei care a precedat-o si sa afirmam ca "prin elaborarea dogmei, Biserica a inaltat un zid de aparare impotriva unei metafizici straine"."

Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 77

Meditatie scurta 29.01.201 - lucrarea celor cu tragere de inima

21Toţi cei cu tragere de inimă şi bunăvoinţă au venit şi au adus un prinos Domnului pentru lucrarea cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui, şi pentru veşmintele sfinte. (Exod 35)

Moise a chemat poporul sa aduca daruri diverse pentru lucrarile care urmau sa inceapa la Cortul Intalnirii, dupa porunca Domnului. Raspunsul poporului este redat in versetele 21-29. Sunt mentionati atat barbatii ca fiind cu tragere de inima, cat si femeile. Unele femei au lucrat cu mainile lor si au adus lucrul lor. Interesant este ca nu toti din Israel au raspuns chemarii lui Moise. Nici macar nu toti cei iscusiti. Ci, toti cei iscusiti si cu tragere de inima.

Versetul 29 concluzioneaza: "Toti copiii lui Israel, barbati si femei pe care-i tragea inima sa ajute la lucrul poruncit de Domnul prin Moise, au adus Domnului daruri de bunavoile". Constransi de propria inima, acesti barbati si femei au raspuns chemarii Domnului.

Citind intregul pasaj, contextul, observam mai multe slujiri care au fost necesare. Nu tot poporul putea sa construiasca acel cort, nu era nevoie. Ba chiar a trebuit sa fie oprit poporul din a mai aduce daruri de bunavoie fiindca adusesera prea multe si continuau sa aduca. Dintre cei care au venit manati tot de inima lor sa ajute lucrarea Domnului la constructia propriu-zisa a cortului, nu toti au fost chemati sa coordoneze lucrarile. A existat cineva care a primit intelepciune de la Domnul sa coordoneze lucrarile. Dar, toti acestia au facut lucrarea impinsi de la spate de propria inima. Aici este ceea ce trebuie sa ne miste si noua inimile.

Care este reactia noastra la chemarea Domnului de a face voia Lui? El ne cheama astazi sa ne lasam folositi de El in lucrarea pe care o face - Biserica. Sa ne punem cateva intrebari importante:

1. Unde ne-a chemat Dumnezeu sa slujim?

Ne vom cunoaste locul, vom cauta sa fim acolo unde vrea Domnul nu unde am vrea noi daca am sta sa ne gandim cel mai bine. Vom putea sluji bucurosi ca suntem in voia Domnului si ca facem parte din lucrarea Sa in locul unde ne-a asezat El.

2. Ce daruri ne-a dat, ce capacitati, ce intelepciune, ce valori am primit din partea Domnului?

Ne ajuta sa slujim acolo unde vom putea fi de un real folos. Priceperea noastra da valoare slujirii noastre. Am putea sa fim in orica alta parte, dar, in intelepciunea Sa, Dumnezeu ne-a dat anumite daruri - sa le folosim acolo unde au ele sens, nu unde am crede noi ca ar fi fost mai bine sa ne aseze Dumnezeu.

3. Suntem doritori in inima noastra sa ajutam lucrarii lui Dumnezeu?

Aici este partea cea mai interesanta. Putem avea o chemare, un loc potivit, daruri bune, dar sa fim invidiosi, plini de amaraciune, visatori la nu stiu ce pozitie sau loc. Putem sa comentam cu intentii rele de pe margine. Putem sa fim vesnic nemultumiti. Ba avem noi o idee mai buna despre cum sa se coase perdelele, ba stim mai bine noi cum ar trebui prinse covoarele de la acoperis, ba avem noi o metoda mai buna de montat chivotul... Dar, lucrarea se face nu cu cei atoate-stiutori si care au o clasa de pregatire all-inclusive, ci cu cei care sunt impinsi de inima lor, chemati de dorinta inimii care rezoneaza la chemarea lui Dumnezeu pentru slujire.

Dumnezeu ne cheama si astazi sa lucram, sa slujim, sa participam activ in Biserica Lui. Dar va rezona inima noastra cu vointa Sa? Vom vedea daca da nu doar din implicarea noastra, ci mai ales din modul in care ne implicam, din motivatie, din dorinta sfanta (sau nu) de a participa la aplicarea planului Sau cu oamenii.

John Piper - Want Your Life to Go Well? Stay Away from Jesus

Meditatie scurta 25.01.2011 - despre votul in Adunarea Generala si "Sfaturile fratesti"

Softul pe care-l folosesc pentru a-mi selecta pasajul pe care sa-l citesc in fiecare zi, dupa ce l-am setat corespunzator pe un anumit program de citire a Bibliei, are astazi urmatoarele invataturi pe care Dumnezeu le dadea poporului in vremea lui Moise:

1Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el. 2Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea. 3Să nu părtineşti pe sărac la judecată. 4Dacă întâlneşti boul vrăjmaşului tău sau măgarul lui rătăcit, să i-l aduci acasă. 5Dacă vezi măgarul vrăjmaşului tău căzut sub povara lui, să nu treci pe lângă el, ci să-i ajuţi să ia povara de pe măgar. 6La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului. 7Fereşte-te de o învinuire nedreaptă, şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat. 8Să nu primeşti daruri; căci darurile orbesc pe cei ce au ochii deschişi, şi sucesc hotărârile celor drepţi. 9Să nu asupreşti pe străin; ştiţi ce simte străinul, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului. (Exod 23)

Noi vorbim astazi - si pe buna dreptate, nu fara suport biblic - despre harul pana la care a tinut Legea si Prorocii. Aceasta insa nu anuleaza Vechiul Testament ca Scriptura si nici nu minimalizeaza valoarea sa de adevar in vreun fel. Daca nu mai traim poruncile ca si cum ar fi porunci pe care trebuie sa le implinim daca vrem sa fim mantuiti, totusi le intelegem si ne sunt ca un indreptar, mai ales atunci cand altii reusesc sa relativizeze adevarul intr-o asemenea masura incat citirea imediata a Scripturii este ca o bautul ape dintr-o oaza dupa o calatorie prin desert, ca gasirea unui punct de sprijin pentru omul ametit.

As putea vorbi despre Adunarile Generale din Biserici la modul ideal, cum ar trebui sa fie, cum ar fi bine sa se desfasoare etc. Dar, sa ramanem la realitate. Nu am pus ghilimelele degeaba in titlu. Uneori si denumirea de "sfat" este utopica in raport cu realitatea.

Bisericile locale pot fi usor influentate de zvonisti si invatatori superficiali care urmaresc un alt interes decat acela pe care-l cauta Cristos de la Biserica Sa. Voi scrie despre aceasta, insa, cu alta ocazie, intr-un studiu propriu asupra Epistolei catre Tit. Familii intregi pot fi buimacite de talmaci care nu cunosc nici ei limba, dar profita de incultura biblica generala si lipsurile tot mai accentuate care tin de evlavie. Ce se intampla si cu preotii romani care au fost fortati sa tina slujba in slavona, dar nici nu prea vroiau sa-si piarda scaunele pentru ca nu cunosteau limba...

Iata, asadar, o lista de sfaturi exceptionale, pentru omul care vrea sa ramana langa Adevar, pentru cel care lupta cavalereste, cu sabia Adevarului in mana, gata sa o manuiasca cum se cuvine. O lista pentru participantii la Adunarile Generale si la Sfaturile fratesti:

- sa nu raspandesti zvonuri neadevarate (atentie la zvonisti, zvonuri, folclor);
- sa nu te unesti cu cel rau (atentie cu cine va uniti);
- sa nu faci o marturisire mincinoasa pentru cel rau (atentie la marturia depusa, la incuviintare, la teama de cel rau, de omul rau si ce ar putea el sa-ti faca daca nu-i incuviintezi faptele si vorbele);
- sa nu te iei dupa multime ca sa faci rau (atentie la puterea anturajului);
- la judecata sa nu marturisesti trecand de partea celor multi ca sa abati dreptatea (atentie la atitudine, ramai langa Adevar si daca ramai singur langa Adevar - nu vei ramane singur, insa; grija ta cea mai mare este sa ramai langa Adevar, nu sa mai fie cineva langa tine!)
- poarta, totusi, povara dusmanului tau (atentie la cei care se poarta cu dusmania si la atitudinea inimii tale - nu le raspunde dupa vorbele si faptele lor, ajuta-i);
- sa nu te atingi de dreptul saracului (asigura-te ca bugetul nu trece peste dreptul saracului);
- fereste-te de o invinuire nedreapta (atentie la invinuire, nu te grabi sa dai vina pe cineva bazandu-te pe zvonuri, pe ipoteze, pe tot felul de pareri - Dumnezeu oricum nu va ierta pe vinovat si tu nu vrei sa te asociezi cu el in ziua maniei lui Dumnezeu...);
- sa nu primesti daruri (atentie la cantarirea beneficiilor - nu lua partea celor care ti-ar aduce mai mult castig, vreun castig..., cauta dreptatea);
- sa nu asupresti pe strain (atentie la cum ne purtam cu strainii, aici se vede dragostea si dovedirea faptului ca am inteles corect ce inseamna a fi strain; altfel nu suntem maturi sa ne ocupam noi de straini - lasa-i pe altii daca nu stii);


Scriptura este la indemana noastra, avand capacitatea sa fie pentru noi "dreptarul invataturii sanatoase". Cand vedem ca lucrurile nu mai sunt cum ar trebui, cand cel rau propaseste si atrage in jurul sau pe multi, cand pana si cei drepti sunt amagiti, sa alergam la Scriptura si sa ne odihnim sufletele zbuciumate in Cuvant. Sa punem astfel Cuvintele Adevarului in inima noastra, sa iubim dreptatea si dreptul si sa nu uitam de chemarea inalta pe care am primit-o din partea Domnului, aceea de a trai toate aceste invataturi sfinte cu scumpatate, cu dreptate, cu evlavie, asteptand fericita noastra nadejde si aratarea slavei Marelui nostru Domn si Mantuitor: Isus Cristos.

Sfaturi practice(1) - faptele bune ca imbacaminte

Vreau, deasemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi sfială; nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor cari spun că sînt evlavioase. (1Tim 2:9-10)

Biserica nu e chemata sa plateasca persoane care sa afirme ca sunt crestini. Nici sa-i faca pe oameni sa creada asa ceva, daca aceasta nu este potrivit cu realitatea. Dimpotriva. Se pare ca unii au prins "smenul" si se dau drept corabii ceresti miscate de vantul care bate incotro vrea. Sunt cei care marturisesc cu viata lor si cu vorba ceea ce sunt spre slava Domnului, dar mai sunt si aceia care vorbesc despre ei insisi spre slava lor.

Femeile care spun ca sunt evlavioase ar trebui sa fie si acelea care se imbraca cu fapte bune. Chipul acesta este cel cuviincios, cu rusine si sfiala. Iata ca faptele bune ale unei femei evlavioase nu nasc mandrie si tupeu, ci rusine si sfiala.

John Piper - Are You a Church or a Club?

Daniel 7 - in cautarea adevarului si a cunostintei temeinice ca pasiune [1]

Tanar, prizonier de razboi intr-o tara straina, dar nu oricare, Daniel va trai clipe memorabile - si nu pasager - impreuna cu Dumnezeul sau pe care L-a urmat cu credinciosie din copilarie pana in batranete.

Circumstatele vietii lui Daniel sunt remarcabile. Crecut intr-o familie de neam boieresc, de nobili, Daniel a fost inzestrat cu intelepciune in orice ramura a stiintei, si minte agera. La o varsta frageta acest personaj "cu dosarul curat" alege sa fie serios in studiul stiintelor vremii sale, dar si al Scripturii. Deciziile lui, deloc intamplatoare, in noul cadrul al prizonieratului pe care e nevoit sa-l experimenteze sunt convingatoare cu privire la cunostintele sale biblice. Cunostea bine scrierile sfinte din vremea lui. Un tanar care nu-si pierde timpul in grupurile de socializare de pe ulita (Internetul s-a implementat mai recent), care nu flirteaza pe la intalniri de tineret cu iz matrimonial si care nu-si ia ca model non-valorile mondene in corupta Oholiba. Cu banii parintilor si statura fizica placuta (fara cusur) putea face niscai furori dar se vede ca avea si o excelenta statura dincolo de aparente. Alege sa studieze Scriptura in pofida trendului care a dus poporul in robie. Invata mult, dar era preocupa sa puna in practica.

La testul imparatului Babilonului (cel mai mare imperiu dintre cele patru pe care Dumnezeu Insusi le compara) Daniel este gasit, alaturi de ceilalti trei: Hanania, Misael si Azari, de zece ori mai destoinic decat ceilalti intelepti si cititori in stele din Imperiu. Pe o scara de la 1 la 10, ceilati au luat 1, dar Daniel si cei trei prieteni ai sai au luat 10. Dumnezeu i-a dat stiinta si pricepere pentru tot felul de scrieri. Dumnezeu i-a dat si intelepciune. Pe langa toate acestea, Dumnezeu l-a facut pe Daniel priceput in toate vedeniile si in toate visele. (vezi cap. I).

Trecuse ceva timp cand, in vremea lui Belsatar, Daniel are un vis:

În anul dintîi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis şi a avut vedenii în mintea lui, pe cînd era în pat. În urmă a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie. (Dan 7:1)

Cu privire la ce a primit Daniel pricepere, in mod deosebit fata de prietenii sai evrei? Cu privire la talmacirea visurilor si a vedeniilor. Ce face Daniel dupa mai multi ani de la primirea acestui dar? Are vedenii, are visuri. Cauta sa le inteleaga si sa le sistematizeze - isi foloseste priceperea primita de la Domnul.

Tinerii din orice generatie sunt chemati sa-L caute pe Domnul, sa se apropie de El, sa-L cunoasca si sa traiasca dupa chemarea Sa sfanta. Cum reactionam noi la chemarea Domnului? Suntem gata ca, din tinerete, sa-L cautam si sa-L aflam pe Domnul? Iata cateva intrebari pe care sa ni le punem (in special pentru generatia tanara, pentru adolescenti):

1.Ne intereseaza studiul Scripturii sau vorbaria goala, comentatul inutil al pozelor, jucatul de carti si orice altceva neroditor in ce priveste evlavia?

2. Daca zicem ca suntem crestini, daca L-am "primit pe Domnul", ce facem noi cu valorile pe care Domnul ni le-a dat atunci cand ne-a nascut din nou din El? Ce daruri avem, ce talanti, ce valori si ce facem cu ele? Daniel, dupa ani de zile, folosea darurile primite de la Domnul inca din tineretea lui.

3. Daca ne folosim darurile, cum le folosim? Fiindca le putem folosi cu superficialitate, sau, printr-un efort sustinut, cu seriozitate, cu profunzime. Daniel si-a folosit priceperea in visuri, priceperea in scrieri de tot felul, dar a sistematizat, a scris lucrurile de capetenia, dupa cercetare, dupa efort depus, dupa interes manifestat.

4. Ne pasa de cei care vin dupa noi, avem ce sa le dam drept mostenire, sau suntem goi? Mentalitatea pe care ar trebui sa ne-o format este una care sa ia in considerare aspectul continuitatii intre generatii. Daniel vrea sa lase in scris ceea ce a inteles, prin darul sau special, din partea Domnului, pentru ceilalti contemporani, pentru cei care vin dupa el. Ce importanta a fost cartea sa pentru evreii care au suferit enorm in perioada urmatoare, dar carora li s-a amintit ca, chiar daca vor fi atatia imparati care vor domni si vor aduce lacrimi si durere, pustiire si necaz, exista o limita, exista o judecata, exista un Imbatranit de Zile, un Judecator, care va da Imparatia in mainile Fiului Omului si in mainile sfintilor Celui Prea Inalt! Ce semnificatii minunate gasim in aceasta carte, mai ales cu privire la Unsul, Mesia. Daca Daniel nu ar fi inflacarat darul sau, daca nu ar fi cautat sa foloseasca valorile primite de la Domnul, ar fi fost el in stare sa faca o asemenea cercetare ca in capitolul 7?

Ma intreb ce vrem sa facem la maturitate? Vrem sa ajungem incapabil sa ajutam pe cei care vin dupa noi? Ne vom duce la mama si la tata sa le cerem bani de mancare si la 40 de ani? Cand ne va veni randul sa lasam ceva generatiei viitoare, ceva muncit, ceva valoros si cand vom simti ca-i vremea sa dam, natural, vom vari mana in parsaci si nu vom gasi nimic sau prea putin. Tineretea nu se pierde vesnic la un suc, pe mes, pe facebook, prin oras, la film, barfind si facand si altele la fel de nefolositoare si bogata in saracie de orice fel. Tineretea se traieste pentru Domnul, la intensitate maxima, asa incat sa ne foloseasca nu doar in tinerete, ci si cand vom ajunge sa ne dorim sa-i ajutam pe cei care vin dupa noi.

Ma opresc aici, deocamdata, invitandu-ne sa cantam impreuna aceasta cantare, plini de o dorinta arzatoare de a trai cu Domnul in toate zilele vietii noastre:



versurile le gasiti scrise aici

[va urma]

Deja e prea mult - inconjurati de homosexuali

Elton John şi partenerul său David Furnish îşi prezintă, cu mândrie, copilul nou născut, pe coperta unei revistei americane. Băieţelul, pe nume Zachary, a fost adus pe lume de o mamă-surogat, la 25 decembrie, iar acestea sunt primele sale fotografii.

Execrabil!!! Daca am trai pe vremea lui Avraam cum n-ar veni Domnul intr-o vizita...

sursa: http://www.antena3.ro/high-tech/

Speranta - Asculta plansul

John Piper - Why Memorize Scripture?

Meditatie scurta 15.01.2011 - chiar daca suntem ispititi in fiecare zi

Măcar că ea vorbea în toate zilele lui Iosif, el n'a voit să se culce şi să se împreune cu ea. (Gen 39:10)

De cand tin minte ma racesc in fiecare an, cel putin odata. Exista virusi in lume si ne bat la cap (adica mai mult la gat, dar intelegeti ce vreau sa spun). Totusi, niciodata nu spune: "Bine, am inteles ideea, vreti si voi sa coexistam, bine, hai, vreau sa fiu bolnav toata viata". Nu vrem gandacii in bucatarie si paianjenii in colturile tavanului doar pentru ca insista, din prostul lor obicei.

Iosif era ispitit zilnic de sotia stapanului sau potifar, care avusese incredere in el. Iosif se temea de Dumnezeu. Si, de fiecare data raspunsul sau a fost cel normal: "Nu". Ultima data a fugit. A platit cu ani grei de inchisoare pentru decizia lui de a refuza invitatia la a face un pacat. Slavit sa fie Domnul! La fel au platit si altii, unii cu viata, altii fiind batuti, izolati sau omorati. Dar ei au continuat sa spuna "NU" pacatului, poftei, ispitei.

Unii te ispitesc la barfa. Zi de zi. Te intalnesti cu ei si tot ce fac e sa iti propuna sa le asculti barfele, vorbirile de rau, injuriile, nemultumirile. Dar cel care se teme de Domnul trebuie sa-si continue drumul fara sa se opreasca la sfatul celor rai si fara sa se aseze pe scaunul celui batjocoritor.

Altii te ispitesc la furat, la flirt, la minciuna, la copiat la scoala (ma refer aici in special la cunostinte, la apropiati, la asa-zisi frati chiar). Ce reactie vei avea? Dar maine? Dar saptamana viitoare?

Ceea ce trebuie noi sa constientizam este ca sunt unii care vor continua sa provoace la rau, dar ca noi suntem chemati sa ramanem langa principiile Scripturii si sa ne ne traim chemarea fara sa ne temem de consecinte. Vom fi izolati, vom fi pedepsiti macar ca nu am gresit, vom fi aratati cu degetul? Slava Domnului - daca pentru ca am facut binele suntem vorbiti de rau.

Meditatie scurta 14.01.2011 - sa nu ne facem de ras(?)

Iuda a zis: „Ţină ce a luat, numai să nu ne facem de rîs. Iată, am trimes iedul acesta, şi n'ai găsit-o.” (Gen 38:23)

Vorbea despre Tamar, noru-sa. Se culcase cu ea. A luat-o drept curva si s-a abatut din drum la ea. Cititi contextul in Genesa 38. Iuda ii lasa un zalog ca-i va aduce plata pentru serviciile ei - un ied. Ii lasa toiagul, un lant si inelul, toate ale lui. Cand un prieten bun (care atat de bun era ca nu-l mustrase pentru fapt lui, dar saritor, gata sa ajute - deci, iata ca a fi gata sa ajuti nu-i totul) s-a dus sa schimbe zalogul, dupa vreo sase luni (probabil ca abia acum incepea sa-l mustre constiinta), n-a gasit nicio curva pe drumurile acelea unde se abatuse Iuda. Tamar, femeia cu pricina, isi schimbase hainele de vaduvie sa-i dea o lectie dupa cum considera ea (iata ca hainele au si ele o semnificatie, arata ceva; dar puteti sa continuati si crezand ca nu au daca asa prefererati) ca ar fi drept.

Reactia lui Iuda la situatia in care se afla atunci cand prietenul sau revine cu vestea ca n-a gasit prostituata si nu i-a putut recupera zalogul este impresionanta - tina ce-a luat, numai sa nu ne facem de ras.

Oare cum ne facem de ras? Nu ne facem de ras prin ceea ce facem? Ca e in ascuns sau nu conteaza? Noi tindem sa credem ca da. Totusi, iata ca povestea lui Iuda e in Biblie, Iuda a fost prezentat istoriei cu fapta aceasta a lui nu tocmai vrednica. Tinea ceva la imaginea lui - inel, lant, toiag. Va dati seama ce prejudiciu era adus imaginii lui daca se afla?

De ras nu ne facem daca ne marturisim greseala. De ras ne gandim sa nu ne facem cand suntem ispititi, nu dupa ce-am cazut in pacat. Dupa ce-am cazut in pacat ne-am facut deja de ras, degeaba ne mai chinuim sa acoperim niste fapte cioplite in istorie pentru totdeauna. Cat timp credem noi ca vom reusi sa facem fata timpului ei tinanand cearceaful sa nu se vada? Solutia pentru pacat e marturisirea si indreptarea nu acoperirea. Dar, Iuda descopera pe de alta parte natura noastra omeneasca si modul nostru de-a reactiona instinctual. Si David a trecut printr-o situatie asemanatoare.

Ca sa nu ne facem de ras trebuie sa fim atenti la viata noastra sa nu cadem in ispita. Sa ne tinem strans pe mijlocul cararilor neprihanirii, langa ai nostri (fratii sfinti). Sa ramanem langa Cuvant si rugaciune si post (pe care trebuie sa le invatam chiar daca nu ne place, lipsa lor arata cat de firesti suntem) pentru a razbi si a nu ne face de ras. Cat de penibil e atunci cand gresim si incercam din rasputeri sa pozam in neprihaniti. Da, suntem oameni, suntem slabi, dar sa privim adevarul in fata si sa ne ferim de pacat, fiindca noi am fost rascumparati cu un scop.

Traditia Crestina, citat[7]

"Totusi, in cadrul curentului central al crestinismului ortodox mostenirea iudaica a lasat urme de alta natura. Dezvoltarea structurilor cultice, ierarhice si etice ale crestinismului a condus la crestinarea multor elemente specifice ale iudaismului"

Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 48

Traditia Crestina, citat[6]

"Au existat si influente in sens invers, dat fiind ca mandaismul si alte forme eretice de iudaism au asimilat elemente eretice crestine; si astfel, erezia iudaica impreuna cu cea crestina au contribuit la nasterea Islamismului"

Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 48

Traditia Crestina, citat[5]

"Iustin raspundea provocarii lui Trifan printr-o stratificare a legii Vechiului Testament... O astfel de statificare a elementelor morale, civile si rituale in legea mozaica s-a dovedit foarte greu de mentinut in mod constant, in ciuda staduintelor Parintilor Bisericii. Irineu, de pilda sustinea superioritate doctrinei si vietii crestine asupra intregii legi, inclusiv a Decalogului, desi afirma pe alta parte ca "poruncile Decalogului" au fost mai curand "extinse si amplificate" decat "anulate" prin intruparea lui Cristos "

Traditia Crestina, citat[4]

"Aproape fiecare autor crestin important din primele cinci veacuri ori a scris un tratat impotriva iudaismului, ori a facut din acesta chestiune o tema dominanta intr-un tratat dedicat altui subiect"

Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 39

Traditia Crestina, citat[3]

"Judecand dupa afirmatia lui Tertulian, care se opune lui Marcian, potrivit careia "astazi" erau mai multi cei care acceptau autoritatea Vechiului Testament decat cei care o respingeau, se pune intrebarea daca numarul celor care au respins-o nu fusese foarte mare intr-o perioada"

Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 38

'Christian Entertainment In The Church' A.W.Tozer

Traditia Crestina, citat[2]

"Acestea sunt numai versuri moderne ale unei vechi polemici. Comunitatea Bisericii primelor veacuri si teologii ei au fost obligati sa le explice atat prietenilor, cat si dusmanilor legatura dintre Evanghelie si anticiparile ei in sanul neamului din care a rasarit, precum si in sanul neamurilor in care era raspandita." 

Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 36

Lucian si Adelina - Doar Slava si Taina

Meditatie scurta 13.01.2011 - la testat cu ce-ai visat

Ei au zis unul către altul: "Iată că vine făuritorul de visuri! Veniţi acum, să-l omorâm şi să-l aruncăm într-una din aceste gropi; vom spune că l-a mâncat o fiară sălbatică, şi vom vedea ce se va alege de visurile lui." (Genesa 37: 19-20)

Cine ne faureste noua visurile? Dar visele? Fratii lui Iosif il considerau pe acesta din urma vinovat de acele visuri pe care le-a avut. Dar, fauritorul lor era Dumnezeu. L-au aruncat intr-o groapa si si-au propus sa vada ce se va alege de visurile lui.

Daca el ar fi fost cu adevarat in spatele acelor visuri, ce s-ar fi ales de ele? Ce s-ar fi ales de el? Un om mort? Un trup sfasiat de o fiara salbatica? Un sclav condamnat la alienare vesnica fata de familia sa, fata de tatal sau iubitor? Un tanar imbatranit, cazut peste toiagul frant sub povara visului ucis inca din fasa?

Tu ce-ti propui de la viata? Ce astepti, ce cauti, ce vrei sa infaptuiesti? Ce fapte mari, ce ganduri inalte, ce dorinte arzatoare? Sunt ale tale? Sunt ale Domnului? A pus Domnul in inima si mintea ta dorinta aprinsa dupa El, dupa implinirea voii Sale? Ce inalta este voia Sa, pe ce inaltimi ametitoare te poarta perspectiva ei...

Dar, cum Domnul a fost fauritorul visurilor sale (si a viselor, cum a dovedit, de fapt, viata sa), fratii sai au ajuns sa vada ce s-a ales de acestea, ce s-a ales de fratele lor. Prin mana lui au primit ei izbavire, prin puterea lui au primit adapost si hrana - ei si tatal lor, Israel. Caci toate acestea s-au facut prin Mana lui Dumnezeu, Fauritorul de visuri si de vise.

Sunt atatia tineri care-si sting tineretea in apa nimicului lumesc, urcandu-se in neantul uitarii ca fumul mucului vietii lor, pe care tocmai si-au irosit-o mai inainte s-o inceapa. Faima, frumusete, aspect de om bine facut, cariera, o relatie cu un partener. Ce trist... ce trist...

Dar, mai este si cate un Iosif, da, mai este si cate un Iosif.

Meditatie scurta 12.01.2011 - ne apara si cand gresim, daca ne sfintim

"Iacov a zis casei lui şi tuturor celor ce erau cu el: „Scoateţi dumnezeii străini cari sînt în mijlocul vostru, curăţiţi-vă, şi schimbaţi-vă hainele, ca să ne sculăm, şi să ne suim la Betel; căci acolo voi ridica un altar Dumnezeului, care m'a ascultat în ziua necazului meu, şi care a fost cu mine în călătoria, pe care am făcut-o.” Ei au dat lui Iacov toţi dumnezeii străini, cari erau în mînile lor, şi cerceii pe cari-i purtau în urechi. Iacov i-a îngropat în pămînt supt stejarul de lîngă Sihem. Apoi au plecat. Groaza lui Dumnezeu s'a răspîndit peste cetăţile, cari-i înconjurau, aşa că locuitorii lor n'au urmărit pe fiii lui Iacov." (Genesa 35:2-5)

Iata ce le zice Iacov alor sai:

- scoate-ti dumnezeii straini din mijlocul vostru;

- curatiti-va;

- schimbati-va hainele

Ce reactie au avut ei:

- i-au dat idolii;

- i-au dat cerceii

Iacov:

- a ingropat obiectele de idolatrie sub stejar

Raspunsul Domnului:

- groaza lui Dumnezeu s-a raspandit peste locuitorii cetatilor care ii inconjurau

Iata-i avand in mijlocul lor idoli. Nu stiu cat de mult se gandeau la aceasta. Probabil li se parea ceva noarmal sa fie asa, sa tina acei idoli in maini, in urechi, poate chiar pe buze. Imaginea este a unui idol pe care omul il poarta, dar care-l schimba pe om. Au gresit, s-au jucat - ce-i de facut? Iacov ii provoaca: renuntati la idolii vostri! Ei accepta, renunta. Raspunsul Domnului nu se lasa asteptat. El ii protejeaza si groaza Lui intra in cei care inconjurau pe cei ai lui Iacov si poporul Domnului scapa din mijlocul oamenilor acelora.

Dumnezeu ne cerceteaza din cand in cand si ne arata greselile pe care le-am facut cand am acceptat cu lejeritate in viata noastra anumite compromisuri. Le-am lasat sa se adune. Dar El ne cheama sa ne descotorosim de ele, sa renuntam la ele. Sunt valori? Da! Sunt atuuri? Da! Dar locul lor e in pamant, noi avem alta perspectiva, mai inalta...

Abia atunci cand ne pocaim cu adevarat, ne sfintim din toata inima, renuntam la valorile de pe pamant si la centrul atentiei noastre - idoli trecatori, abia atunci vom birui si se va sti ca exista un popor al lui Dumnezeu pe pamant, in mijlocul celor care vor raul sfintilor lui Dumnezeu. Noi nu ne punem bine cu lumea, Dumnezeu ne pazeste de ea, dar atunci cand ne curatim de surplusurile cu care ne-am intinat.

Sa dam jos pamantul de pe noi, chiar si pe acela stralucitor. Caci nadejdea noastra este un trup de slava, pe acela vrem sa-l imbracam pe deasupra acestui trup muritor. Noi vrem sa stralucim ca stelele prin sfintenie, cand ii invatam pe multi sa umble in neprihanire. Uneori suntem la mijloc si trebuie sa decidem - vom lua drumul neamurilor, sau ne vom sfinti infiorati de gandul ca ne vom intalni cu Domnul?!

Traditia Crestina, citat[1]

"Si totusi, ar fi o greseala sa ne limitam la asemenea lucrari si sa ignoram relatia dintre teologia Bisericii si gandirea iudaica din care aceasta a izvorat sau gandirea pagana pe care a incercat sa o converteasca, dat fiind ca atunci cand Biserica a marturisit ceea ce credea si propovaduia a facut-o drept raspuns la atacurile venite dinauntrul si din afara miscarii crestine. Legatura Parintilor Bisericii cu iudaismul si cu gandirea pagana a afectat intr-o mare masura ceea ce au avut ei de spus cu privire la diferitele aspecte doctrinare dinainte de ei." (sublinierea imi apartine)

Citat din Traditia Crestina, de Jaroslav Pelikan Vol I, pag. 35

Meditatie scurta 11.01.2011 - ce inseamna de fapt sa nu judecam dupa fata omului?

Iacov a auzit vorbele fiilor lui Laban, cari ziceau: „Iacov a luat tot ce era al tatălui nostru, şi cu averea tatălui nostru şi-a agonisit el toată bogăţia aceasta.” Iacov s'a uitat şi la faţa lui Laban; şi iată că ea nu mai era ca înainte. Atunci Domnul a zis lui Iacov: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi şi în locul tău de naştere; şi Eu voi fi cu tine.” Iacov a trimes de a chemat pe Rahela şi pe Lea, la cîmp la turma lui. El le-a zis: „După faţa tatălui vostru, văd bine că el nu mai este ca înainte; dar Dumnezeul tatălui meu a fost cu mine. (Gen 31:1-5)

Sa judecam sau nu dupa infatisare? Trendul este astazi sa ne oprimam judecata, fiind o concluzie a judecarii deficitare a unui text din Scriptura atribuit Domnului Isus. Insasi judecarea textului dupa "fata" (superficial) a condus, ironic nu-i asa, la concluzia aceasta stirbita tocmai de realitate.

Totusi, nu cum arata fata lui Laban a determinat in inima si mintea lui Iacov decizia de a se intoarce, ci voia revelata a Domnului.

Domnul Isus ne invata ca realitatea este mai mult decat ceea ce se vede. Lucrurile nu sunt atat de banale pe cat suntem tentati sa credem, la prima vedere. Ce nu ne invata Domnul este abstractia cu privire la realitatea imediata pe care suntem invatati astazi s-o facem cu entuziasmul crestinului utopic care iubeste tot si toate, om bun si gospodar care, de marinimos ce e anuleaza orice pedeapsa in numele unei iubiri imposibile de adolescent in ce priveste intelegerea Scripturii in raport cu realitatea pe care aceasta o prezinta de fapt (si din acest motiv am primit Duhul Sfant - sa avem mereu etalonul in noi, pentru interpretare). Desi acesti prea-buni ar putea oricand sa-ti spuna ca nu ai Duhul Sfant sau darurile Sale fara ca macar sa te cunoasca.

Fata omului poate fi trista. Vom sti sa incurajam, sa ajutam, sa ridicam, sa ajutam la reparatii (ca nu e trista degeaba, cu exceptia cazului in care se fac poze pentru facebook, completarea albumului Imitatio Hominis). Fata omului poate fi acra, amara, sau plina de pace, entuziasm, ba chiar oboseala.

Sa nu judecam superficial, dar sa judecam. Sa nu ne oprim la fata omului, dar nici sa ne infoim ca suntem in stare sa fim doctori de ceea ce nu se vede (cand nici macar ceea ce se vede nu realizam prea bine). Sa fim realisti dar increzatori in puterea lui Dumnezeu de a ne descoperi lucrurile care nu se vad, despre care stim prin credinta.

Dumnezeu ne invata cum sa traim si doar intelegand Scriptura vom putea pricepe ceea ce vedem in lumea aceasta. A vazut Iacov fata lui Laban, dar a primit revelatia din partea Domnului cu privire la ce trebuie sa faca. Aceasta ne-ar putea folosi, ne-ar putea da intelepciune, daca intelegem si vrem sa ascultam.

Meditatie scurta 10.01.2011 - Dumnezeu, un strain

Domnul i S-a arătat, şi i-a zis: „Nu te pogorî în Egipt! Rămîi în ţara în care îţi voi spune. Locuieşte ca străin în ţara aceasta; Eu voi fi cu tine, şi te voi binecuvînta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale, şi voi ţinea jurămîntul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam.” (Gen 26:2-3)

Chemat intr-o tara pe care i-o va arata Dumnezeu, Avraam a trait ca un strain, in corturi. La fel va alege sa faca si fiul sau, Isaac, cu care Dumnezeul lui Avraam a vrut sa faca legamantul Sau. Cand i s-a aratat, Domnul Dumnezeu l-a facut constient pe Isaac de ceva important - ca El Insusi va umbla cu el in pribegia lui.

Dumnezeu ii cere sa umble ca strain in tara. Tara o va cunoaste umbland prin credinta, pe unde-l va ghida Domnul. Dar, aceasta tara este a promisa inca din vremea tatalui sau, Avraam. Ea va fi a lui si a semintei sale dupa el. Dumnezeu asa va face, noi astazi stim cum s-au intamplat toate implinindu-se hotararea lui Dumnezeu. Dincolo insa de toate acestea, cea mai mare promisiune pe care i-o face Dumnezeu lui Isaac este aceea ca El va fi cu el.

Isaac cel strain va avea un insotitor, pe Domnul insusi. Dumnezeu mergea cu Isaac ca si cum ar fi fost si El un strain. Nu i-a dat o casa, nu i-a dat pamant si avere intr-un anume loc, sa arate tuturor ca ale Lui sunt toate. L-a trimis sa umble ca strain incotro ii va spune El. Dar nu l-a trimis singur, caci El Insusi a mers alaturi de acest om pe care l-a ales.

Suntem straini si calatori, dar El nu ne-a lasat singuri. Si iata ca este cu noi pana la sfarsitul veacurilor. Ba chiar, cand ajutam un stran, pe Domnul Il ajutam. Cand dam un pahar de apa in Numele Sau, Lui Ii dam. Caci El a venit sa se identifice cu strainul parasit la marginea drumului, uitat de toti si nebagat in seama de cei care i-ar fi putut face bine. Suntem straini de dragul Celui care ne-a invitat Acasa la El. Exista o singura Acasa si aceea nu este acasa noastra trecatoare.

Traditia Crestina, Jaroslav Pelikan

Martin E. Marty spune despre aceasta lucrare in mai multe volume ca este

"O carte organizata monumental, cu un stil elegant... Nici un alt autor nu ar fi fost capabil sa duca la capat un asemenea proiect". (1)

Si in presa la noi s-a scris despre aceasta lucrare. Tradusa la Polirom (Silvia Palade), a inceput sa apara in primele ei volume in anul 2004. Despre autorul ei s-au spus intr-un articol de presa electronica urmatoarele (informatii necesare pentru a ne face o idee despre valoarea acestei carti):

"Jaroslav Pelikan (n. 1923), teolog luteran convertit la ortodoxie in 1997. Editor la Encyclopaedia Britannica. Sub ingrijirea sa a fost publicata, intre 1955 si 1971, lucrarea monumentala in douazeci de volume Luther’s Works, dedicata teologiei lui Martin Luther. Profesor emerit la Universitatea Yale. Presedinte al Academiei Americane de Arte si Stiinte.

A primit inalte distinctii academice pentru activitatea in domeniul umanisticii: premiul Jefferson din partea guvernului american, in 1983; premiul de excelenta din partea Academiei Americane de Religie, in 1989, si altele." (2)

Motivul pentru care prezint acesta carte este dublu: voi reda mai multe citate din aceste volume in viitorul apropiat, si titlul si autorul poate parea strain evanghelicilor care au tendinta uneori sa respinga tot ceea ce se eticheteaza folosindu-se cuvantul "traditie". Cartea este de citit pentru cei interesati de doctrina crestina si in mod special de istoria acesteia dincolo de primul secol, cel apostolic.

Autorul precizeaza, de altfel,  in Prefata la primul volum, cui anume doreste sa se adreseze scriind aceasta lucrare ampla:

"Cu gandul la cititor am incercat, chiar si in situatia in care termenii strict teologici era inevitabili, sa-i definesc in functie de prima lor aparitie... Eu am incercat astfel sa satisfac exigentele celor doua categorii de cititori carora le este adresata cartea in egala masura: pe de o parte, cei preocupati de teologie si de istoria Bisericii, pe care ii intereseaza istoria doctrinei crestine intrucat aceasta este crestina, iar pe de alta parte, cei preocupati de istoria intelectuala, pe care ii intereseaza istoria doctrinei crestine deoarece aceasta cuprinde idei marcante." (3)

Voi incerca sa prezint in alte articole anumite idei si realitati istorice pe care le consider importante si care sunt precizate in cuprinsul acestei lucrari, chiar daca nu ma voi aventura in realizarea unui rezumat.

---------------------------
(1) Jaroslav Pelikan, Traditia Crestina, vol. I, ed. Polirom 2004, citat prezentat pe coperta

(2) Hotnews, articol disponibil online in arhiva, http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1187561-traditia-crestina-jaroslav-pelikan.htm, citatul de fata se regaseste si in prezentarea primului volum tiparit la Editura Polirom

(3) Jaroslav Pelikan, Traditia Crestina, vol. I, ed. Polirom 2004, pag. 12

Cum au aparut continentele

Meditatie scurta 09.01.2011 - Cat costa un strop de pace? Imi dati, va rog, o bucata de simpatie?

Isaac iubea pe Esau, pentrucă mînca din vînatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov. Odată, pe cînd ferbea Iacov o ciorbă, Esau s'a întors dela cîmp, rupt de oboseală. Şi Esau a zis lui Iacov: „Dă-mi, te rog, să mănînc din ciorba aceasta roşiatică, fiindcă sînt rupt de oboseală.” Pentru aceea s'a dat lui Esau numele Edom. Iacov a zis: „Vinde-mi azi dreptul tău de întîi născut!” Esau a răspuns: „Iată-mă, sînt pe moarte; la ce-mi slujeşte dreptul acesta de întîi născut?” Şi Iacov a zis: „Jură-mi întîi.” Esau i-a jurat, şi astfel şi-a vîndut dreptul de întîi născut lui Iacov. Atunci Iacov a dat lui Esau pîne şi ciorbă de linte. El a mîncat şi a băut; apoi s'a sculat şi a plecat. Astfel şi-a nesocotit Esau dreptul de întîi născut.

(Gen 25:28-34)

© Photographer  | Agency: Dreamstime.com

De ce-l iubea Isaac pe Esau? Pentru ca manca din vanatul lui...

Pe ce si-a vandut Esau dreptul de intai nascut? Pe o ciorba de linte (cu paine, desigur).

Cat a costat vanzarea fratilor in vremea securitatii comuniste? O ratie in plus? Doua pachete de unt?

Cat costa indiferenta fata de frati astazi? O casa cu tot confortul si tot ce vrei pe masa?

Dar sufletul omului - cat costa un suflet de om? Apocalipsa ne spune ca si cu asa ceva se face comert.

Cat costa valorile care nu costa? Putin!

Meditatie scurta 08.01.2011 - Minunile lui Dumnezeu sau Dumnezeul minunat

Cînd s'a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul subt un tufiş, şi s-a dus de a şezut în faţa lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!” A şezut dar în faţa lui la o parte, a ridicat glasul, şi a început să plîngă. Dumnezeu a auzit glasul copilului; şi Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar, şi i-a zis: „Ce ai tu, Agar? Nu te teme, căci Dumnezeu a auzit glasul copilului în locul unde este. Scoală-te, ia copilul şi ţine-l de mînă; căci voi face din el un neam mare.” Şi Dumnezeu i-a deschis ochii, şi ea a văzut un izvor de apă; s'a dus de a umplut burduful cu apă, şi a dat copilului să bea.
(Genesa 21:15-19)

© Photographer  | Agency: Dreamstime.com


Izgonirea Agarei din locul in care traia Avraam a determinat o fugara sa-si ascunda copilul sub un tufis, undeva unde sa nu-l vada cum moare fiindca apa se terminase. Mai exista si alte probleme in viata decat achizitionarea de pampes.

Acum, doar o minune mai putea sa il tina in viata pe copilul ei. Un inger din cer ii vorbeste. Dar, spre surprinderea noastra, acest inger nu-i spune ca Domnul va face o minune din aceea speciala, precum o apa sa iasa din stanca. Cel putin asa reiese din pasaj. Ceea ce face Domnul este sa-i deschida ochii Agarei sa vada izvorul de apa care era deja acolo.

Scriptura ne transmite un mesaj important, acela ca Dumnezeu este suveran. Aceasta inseamna ca si atunci cand face o minune El o face pentru ca facea parte din planul Sau. Dar, important nu este daca Dumnezeu lucreaza cu minuni, ci daca Dumnezeu este in controlul istoriei, al universului, al timpului, a tot ceea ce exista. Cateodata lucreaza si cu minuni. De exemplu: trecerea Marii Rosii de catre evrei, lucrarea lui Ilie si Elisei etc. Aceste minuni sunt, insa, in planul lui Dumnezeu. Atunci trebuiau ele sa fie. Dumnezeu nu ne invata sa traim cerand minuni, ci sa intelegem ca El este suveran.

Iata ca Dumnezeu a pregatit izvorul pentru Agar si fiul ei. Iata ca Dumnezeu a pregatit jertfa in locul lui Isaac. Iata ca Dumnezeu a pregatit jertfa pentru noi, pe Domnul nostru Isus Cristos. Sa nu ni-L imaginam pe Dumnezeu ca pe cineva care e luat prin surprindere de anumite intamplari, dar acare are puterea sa intervina miraculor astfel incat minuni sa se intample. Vederea noastra in aceasta directie este uneori prea obstructionata de vastitatea lucrarii lui Dumnezeu incat uitam sa mai vedem detaliile si ne pierdem in privirea de ansamblu atat de mult incat simtim nevoia sa ne agatam de orice, fara sa mai privim in profunzime.

Agar, nu o minune s-a intamplat, ci Dumnezeu ti-a deschis ochii sa vezi izvorul pregatit deja de Dumnezeu. Mijlocul de iesire din ispitiri este deja acolo, e pregatit de Dumnezeu. Noi nu trebuie sa ne gandim la minunile lui Dumnezeu, ci mai degraba la Dumnezeul minunilor. El face minuni cand vrea, conform planului Sau. Nu noi ii dictam cand. Ne putem ruga pentru o minune in viata? Da! Deschide-ne, Doamne, ochii!

Memorialul durerii Cine a fost Richard Wurmbrand 5

Memorialul durerii Cine a fost Richard Wurmbrand part 4

Memorialul durerii Cine a fost Richard Wurmbrand part 3

Memorialul durerii Cine a fost Richard Wurmbrand part 2

Memorialul durerii Cine a fost Richard Wurmbrand part 1

John Piper and the Prosperity Gospel

Meditatie scurta 07.01.2011 - Lot inconjurat...

"(1)Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma seara; şi Lot şedea la poarta Sodomei. Când i-a văzut Lot, s-a sculat, le-a ieşit înainte, şi s-a plecat până la pământ. (2)Apoi a zis: "Domnii mei, intraţi, vă rog, în casa robului vostru..." (Genesa 19)

Lot locuise o vreme in cort, alaturi de Avraam. Nu au stat ei toata viata pe munti, pe dealuri. Au ajuns in tara Canaanului fiindca Avraam fusese chemat de Domnul si a urmat intr-un final aceasta chemare. Binecuvantat de Domnul, nu mai avea loc de turme langa ale lui Avraam. Se crease si o tensiune in randul slujitorilor. Lot are de ales in ce parte sa mearga. Alege o zona manoasa de campie, prin vedere. Atunci vederile erau live si fara intermediari de genul televizorului. Asa ca Lot se uita, vede zona bine udata a Campiei si si-o alege.

Acum deja are casa in Sodoma, e persoana importanta la sfat. S-a integrat. Are confort, baie, dormitoare, usi cu sistem dublu de inchidere, modern interior-exterior, bucatarie dotata si camara plina. Ingerii lui Dumnezeu se gandeau sa petreaca noaptea in ulita. Dupa multe staruinte Lot a primit acceptul acestora sa-i fie oaspeti.

Lot era inconjurat de bunastare.

Nu terminasera bine cu masa ca oamenii cetatii, barbatii s-au strans la usa lui Lot. Nu au venit pentru a le spune un bun venit oaspetilor. Ci, pentru a-si bate joc de ei. Erau toti, tineri si batrani. Erau toti homosexuali. Cum au ajuns toti sa fie asa nu stiu, dar toleranti erau fiindca l-au primit pe Lot in cetatea lor si inca de multa vreme, de cel putin doua generatii. Erau toti stricati.

Nu degeaba a insistat Lot sa-si primeasca oaspetii in casa. In scurt timp casa lui Lot era inconjurata de poporul din cetate, care alearga din toate partile. Da, chiar si batranii aleargau. Au chemat pe lot afara si i-au poruncit sa-i scoata afara pe oamenii care au intrat la el. I-au spus direct si de ce - sa se impreuneze cu ei. Nu mai fusese casa lui Lot atat de cautata.

Textul spune asa: "Dar nu se culcaseră încă, şi oamenii din cetate, bărbaţii din Sodoma, tineri şi bătrâni, au înconjurat casa; tot norodul a alergat din toate colţurile." (versetul 4)

Lot era inconjurat de pacatosii desfranati.

Ajunsese Sodoma o mare plangere inaintea Domnului. O mare plangere impotriva locuitorilor acelui loc se afla pe masa de judecata a lui Dumnzeu. Sodomitii, cu mic, cu mare, au incercat sa intre cu forta in casa lui Lot, apostrofandu-l ca face pe judecatorul intre ei (stiti sintagma deja foarte populara: "cine esti tu sa judeci?") si promitandu-i o pedeapsa pe masura. Loviti cu orbire de ingeri nu au mai apucat sa execute vreo pedeapsa.

Pedepasa pentru Sodoma si Gomora era iminenta. Lot isi anunta ginerii, acestia rad. Credeau ca glumeste. Nu au mai apucat sa verifice. Cu greu a vrut Lot sa plece, numai luat de mana. Atata bunastare s-o lase el in urma? Nevasta lui si-a alipit inima de locul acela si s-a transformat intr-un stalp de sare in timp ce fugeau. In curand rasarea soarele si Lot abia abia ajunge intr-o mica cetatea. Din cer Domnul trimite o ploaie de pucioasa si de foc. Toti locuitorii cetatilor Campiei au fost nimiciti cu desavarsire. Si tot ce crestea pe camp a murit.

Iata cum relateaza textul: "Când a nimicit Dumnezeu cetăţile Câmpiei, Şi-a adus aminte de Avraam; şi a scăpat pe Lot din mijlocul prăpădului, prin care a surpat din temelie cetăţile unde îşi aşezase Lot locuinţa." (versetul 29) Dumnezeu l-a scapat pe Lot din mijlocul prapadului. Totul in jurul sau era distrus, frumoasa campie era acum un loc arid, sterp. Oamenii aceia lascivi si plini de sine erau praf si pulbere. Si ginerii lui Lot impreuna cu ei. Numai sotia lui nu se facuse praf, ca sa ramana o pilda pentru posteritate.

Lot era inconjurat de prapad.

De pe munte Lot s-a dus la loc larg, dar a ajuns inconjurat. Iata ce inseamna sa umblam prin vedere si sa nu intelegem ca larg poate fi ingust, mare poate fi mic, frumos poate fi urat, bogat poate fi sarac s.a.m.d. Dumnezeu le cunoate bine pe toate si este intelept sa mergem in viata pe drumul credintei in El.

S-ar putea ca banii sa ne ofere libertate de miscare, dar sa ne tina robi. S-ar putea ca oamenii sa ne lase in pace cu credinta noastra (sa nu ne mai prigoneasca fiindca suntem crestini, ci sa ne zambeasca) dar numai pana cand stam in calea intereselor pe care ei le au, cand ne vor constrange cu forta. S-ar putea sa fim inconjurati de lipsuri, dar sa fim scapati de Domnul. Planul lui Dumnezeu nu e cum vrem noi. Sa traim, asadar, prin credinta.

Speranta - Era, o zi

Meditatie scurta 06.01.2011 - repara Dumnezeu ce gresim noi?

(17)Avraam s-a aruncat cu faţa la pământ şi a râs, căci a zis în inima lui: "Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani? Şi să mai nască oare Sara la nouăzeci de ani?" (18)Şi Avraam a zis lui Dumnezeu: "Să trăiască Ismael înaintea Ta!" (Genesa 17)



Nu, Dumnezeu nu repara ce gresim noi. Dumnezeu are planul Sau, pe care-l cunoaste mai dinainte. Cand Adam pacatuieste, nu-l reabiliteaza si nu-l pune inapoi in Rai. Cand mananca Eva din pom, ea va ramane femeie, dar va naste cu durere. Avraam il avea pe Ismael, pe care l-a facut cu roaba Sarei, in speranta ca va avea urmasi, sa poata Dumnezeu sa-Si indeplineasca promisiunea de a da tara in stapanire semintei lui de dupa el... Cand Avraam sta in fata lui Dumnezeu ii propune acestuia sa-l foloseasca pe Ismail, daca tot e fiul lui... Dar, nu, Dumnezeu nu e de acord. Dumnezeu are alt plan si planul Sau este cu Isaac, fiul lui Avraam din Sara, care inca nu se nascuse cand are loc discutia.

Intrebarea de genul "de ce Dumnezeu are mila doar de unii, nu este El capricios?" nu are sens. Dumnezeu are mila de toti. Dumnezeu nu ne rezolva noua greselile in sensul de a le anula. Am fost infiati, dar inca suntem in trup, fiindca Dumnezeu nu a sters consecinta pacatului nostru, chiar daca Cristos a murit pentru noi si a inviat din pricina faptului ca am fost socotiti (deja) neprihaniti.

Greselile acestea nu se vor repara niciodata. Lumea urmeaza sa fie distrusa (pamantul cu tot ce este pe el va arde cu troznet) si un cer nou si un pamant nou vor gazdui neprihanirea. Deci, nu vorbim de reparatie, ci de refacere. Tot din acest motiv mi se pare absurda si teoria hiatului cu privire la Genesa, teorie care oricum se bazeaza pe spatiul dintre primele doua versete din Scriptura...

Revenind, noi trebuie sa intelegem ca atunci cand umblam cu Dumnezeu trebuie sa traim dupa planul Sau, nu dupa al nostru. El nu este nici geniul din lampa fermecata, nici zeul bun care abia asteapta sa mai facem noi ceva gresit sa indrepte El in ascuns si toate sa mearga bine, ideal, iar noi nici macar sa nu ne dam seama de realitate, ca niste nou-nascuti in patutul lor.

Dimpotriva, parerea noastra despre Dumnezeu poate fi una puternic influentata de conceptiile noastre. Cum a fost si cu Avraam, care a ras - cum sa mai nasca Sara un fiu la varsta ei? Lasa, Doamne, nu trebuie sa te stresezi, sa traiasca Ismael inaintea Ta, ce sa-i faci, mai sunt si femei sterpe pe lume. Cine-i Dumnezeu pentru noi? Un instalator, un mecanic? Sau este Creatorul care face toate lucrurile noi, Cel Atotputernic, dar care a creat pana si timpul si nu depinde de acesta, Cel Preainalt?

Uite ca Dumnezeu refuza varianta lui Avraam. Dar, il binecuvanteaza si pe Ismael. Avraam a cerut-o! De fapt, cel duhovnicesc va trai alaturi de cel lumesc pana la sfarsit. Uneori ne putem surprinde pe noi insine cum am vrea ca ceea ce este firesc sa mosteneasca Imparatia, dar nu se poate. Ne-ar placea sa fie toti buni si cu toti sa lucreze Dumnezeu. Realitatea este alta, desi putem sa traim si intr-o lume imaginara.

Asa e si la Cina Domnului. Sangele nostru nu e bun. Trupul nostru... nici el. Dar, in trup, a venit Cristos, Fiul lui Dumnezeu, care a trait fara pacat si a murit pentru pacat (evident, nu ale Sale, deci, ale noastre). Sa nu uitam ca la Cina ne amintim de ceea ce este nou, la care suntem chemati, de o stare absolut diferita a lucrurilor. Caci carnea si sangele nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Ceea ce este firesc nu va mosteni impreuna cu ceea ce este duhovnicesc. Asa ca Avraam a trebuit sa-l indeparteze pe Ismael de Isaac si sa-i dea mostenirea fiului sau nascut prin voia si sfatul lui Dumnezeu, nu prin sfatul Sarei si invoirea lui Avraam.

Cu nadejdea ca intr-o zi vom primi si infierea trupului nostru, sa ducem pana la capat mantuirea noastra!

Meditatie scurta 05.01.2011 - valoarea anilor

(1)Sarai, nevasta lui Avram, nu-i născuse deloc copii. Ea avea o roabă egipteancă numită Agar. (2)Şi Sarai a zis lui Avram: "Iată, Domnul m-a făcut stearpă; intră, te rog, la roaba mea; poate că voi avea copii de la ea." Avram a ascultat cele spuse de Sarai. (3)Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe Egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său Avram, după ce Avram locuise ca străin zece ani în ţara Canaan. (Genesa 16)

Zece ani a locuit Avraam ca strain in tara Canaan. A stat tot acest timp pentru ca Domnul ii promisese acea tara si se baza pe fagaduinta Domnului. Tot Domnul i-a promis si un fiu, o samanta, caci tara va fi data semintei lui, de dupa el. Avraam stia aceasta, Domnul Insusi ii spusese.

Dar Avraam nu asteapta pana la capat implinirea promisiunii lui Dumnezeu. Stia el cand va primi fiul promis? Nu stia. Dar, cu siguranta s-a gandit la aceasta. Anii nostri sunt pentru a trai in conformitate cu chemarea divina, in vederea promisiunilor Lui care se vor implini fata de noi. Dar, nu de putine ori timpul pe care-l avem la dispozitie ofera mintii noastre gandurile rele ale deznadejdii. Nu-i timpul de vina, desigur, dar trebuie luat in considerare pentru ca Dumnezeu lucreaza in timp si El nu trebuie sa faca totul in urmatoarea secunda pentru ca planul Sau minunat sa se intample in vietile noastre.

- Agar era roaba;
- Agar era egipteanca;
- Dumnezeu nu-i spusese sa o ia de nevasta pe Agar;
- Avraam venise in Canaan chemat de Dumnezeu, nu se Sarai;

Oare ce l-a determinat pe Avraam sa accepte solutia Sarei? Cu cat treceau mai mult anii, cu atat parea ca Avraam va rezista tentatiei de a avea un urmas pe calea usoara. Sara era stearpa. Dumnezeu i-a promis ca Sara va avea un fiu.

Uneori suntem mai vulnerabili dupa multe teste, dupa mult antrenament. Nu putem pune garda jos dupa zece ani crezand ca am biruit lumea, pacatul, ispita. Cele mai grozave greseli le putem face chiar dupa mult timp in umblarea cu Dumnezeu. Mare atentie!

Emil Chioreanu- La masa mantuirii

Sa ard de sete de Traian Dorz.MPG

Meditatie scurta 04.01.2011 - pe drumul bun

(10)A venit însă o foamete în ţară; şi Avram s-a pogorât în Egipt, ca să locuiască pentru câtăva vreme acolo; căci era mare foamete în ţară. (Genesa 12)

Avraam a fost chemat de Domnul pentru un plan maret. Iata cateva detalii importante:

1. Avraam fusese chemat de Domnul sa iasa din tara lui si sa mearga in tara unde El il cheama. Dupa un timp in viata sa, dupa ce tatal sau a murit in Haran, in calatorie (ei plecasera din Ur), Avraam si-a luat familia, a plecat spre Canaan si a ajuns in Canaan. Scriptura ne spune clar ca "Avraam a plecat cum ii spusese Domnul."

2. Ajuns la Sihem, Domnul i se arata si-i promite toata tara, lui si semintei lui. Avraam pleaca de aici spre munte si ajunge intre Betel si Ai. Zideste si aici un altar Domnului, chemandu-I Numele.

3. De aici, Avraam pleaca inaintand mereu spre miaza-zi. Textul subliniaza ceva foarte important: "Avraam si-a urmat drumul inaintand mereu spre miazazi" (versetul 9). Deci, Avraam este pe drumul cel bun. Sunt, cum am aratat mai multe etape. El calatoreste, se opreste, porneste din nou la drum. Important este ca exista un drum bun si ca Avraam este pe el. Avraam isi urmeaza drumul.

4. Aici apare problema - "A venit INSA o foamete in tara si Avraam s-a pogorat in Egipt" (verseteul 10). Observati cuvantul "insa". In toata insiruirea aceasta de calatorie-oprire-calatorie-oprire Avram este pe drumul cel bun. A venit INSA o foamete. Avram s-a pogorat in Egipt.

Fratilor, suntem pe drumul cel bun spre Tara Cereasca? Calatorim in voia Domnului? Si, daca suntem, intelegem noi ca avem atat de multe oferte in dreapta si in stanga sa parasim calea cea dreapta si ingusta? Suntem consecventi in a merge pe drumul nostru, in a ne urma drumul credintei pana la sfarsit? Nu e numai soare pe cale, nu-s numai flori.

Nu sunt pe cale
numai petale
ofrande pale
de trandafiri...

Dar stim ca spinul
si-a pus rubinul
chiar si pe crinul
primei iubiri!

Nu ne-aduc anii
numai Betanii,
dulci spovedanii
in vreun apus.

Dar stim ca ura
si-a-ntins masura,
varsandu-si zgura
si pe Isus!

Si nu-i prea lesne,
cu serpi la glezne,
carari prin bezne
a-ti netezi.

Dar scris e doara
ca-ntai e seara
si noapte-amara.
Si-apoi e zi!

(pezie de Costache Ioanid)

Meditatie scurta 03.01.2011 - universalitatea potopului

(32)Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după spiţa neamului lor, după neamurile lor. Şi din ei au ieşit neamurile care s-au răspândit pe pământ după potop. (Genesa 10)

Potopul putea sa fie universal, sau putea sa se restranga la o anumita zona. Posibilitatile sunt inca si mai multe, nu stiu daca vom intelege vreodata cum a fost atunci, cel putin nu inainte de vesnicie, cand vom sti toate lucrurile. Dar, cel putin, textul Scripturilor ne sugereaza ca pamantul locuit a fost sub ape. Universalitatea potopului trebuie inteleasa in primul rand ca referindu-se (si) la oameni.

Din moment ce neamurile care s-au raspandit pe pamant dupa potop au iesit din cei trei fii ai lui Noe, logica universalitatii potopului ramane corecta, chiar daca foarte multe versiuni de interpretare a textelor Scripturii au fost si sunt aduse pe parcursul istoriei. In plus, vom remarca si nevoia de a lua animalele la bordul corabiei. Cel putin un continent complet izolat trebuie sa fi fost sub ape. Probabil ca tot pamantul.

Totusi, sa ne concentram atentia asupra lui Noe si a familiei lui. Nu dupa mult timp de la potop, urmasii lui Noe au neglijat porunca Domnului de a merge si de a umple pamantul. In loc sa se risipeasca pe pamant, s-au strans in acelasi loc, la campie. Este tendinta pe care o gasim mai mereu in istorie, mai ales cand s-au format civilizatii mari, zilele noastre nefacand exceptie. Oameni care se unesc spre un scop comun, iar acesta nu este nicidecum planul si vointa lui Dumnezeu. Pornirea omului este spre rau, iata ce unitate propune omul.

Unitatea. Vorbim despre ea deseori, mai ales astazi. Ni se spune ca nu suntem uniti, ni se inoculeaza ideea ca exista prea multa dezbinare si ca trebuie sa fim uniti, sa ne iubim unii pe altii. Termenii sunt cei biblici, exprimarea nu pare sa fie falacioasa. Dar, de fapt, intentia nu e tocmai cea buna, judecand dupa consecinte, dupa directia pe care se merge, dupa roade.

Iata-i pe urmasii lui Noe cum se strang in campia Sinear. Iata-i cum zidesc Babelul. Iata-i cum se unesc dincolo de orice bariera, incat Dumnezeu Insusi a trebuit sa intervina si sa-i incurce, sa-i desparta, sa-i grupeze in natiuni, dupa limba, si sa-i trimita sa-I implineasca planul, umpland pamantul. Ca asa s-a intamplat realizam astazi foarte bine, cand cunoastem pamantul in lung si lat. Dar si astazi omul tot spre dorinta inimii lui tinde, nicidecum spre vointa divina.

Sa ne oprim putin la cadrul Bisericii locale. Pentru foarte multe biserici se pune astazi problema unitatii. Eu cred insa ca se pune fals aceasta problema. Chiar daca e nevoie de mai multe articole in acest sens, voi atinge problema in cateva randuri, in cele ce urmeaza.

Bun. Deci nu suntem uniti, trebuie sa fim. Dar cum? Iata cum: prin socializare. Cum anume? Pai, sa ne intalnim cat mai des, sa povestim, sa radem, sa ne simtim bine, sa jucam carti, sa ne acceptam, sa nu ne judecam niciodata ca stricam unitatea, sa nu ne mustram ca pica dragostea, sa ne distram cat mai mult, cat mai des, cat mai bine si diversificat. Aceasta este unitatea care e propusa astazi si care functioneaza. Chiar functioneaza.

Problema acestei unitati este ca nu este, de fapt, unitate. Problema ei este ca e superficiala si cel putin in Biserica nu este decat o forma de evlavie, fara putere. Unitatea adevarata este inca de inteles, de acceptat si de trait. Deocamdata iubirea exista, dar mai mult de placeri, decat de Dumnezeu. Dumnezeu vrea unitate, dar nu babe-liana.

Meditatie scurta 02.01.2011 - Cain s-a maniat pentru ca Domnul nu a privit cu placere jertfa lui

(3)După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pământului. (4)Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; (5)dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare, şi i s-a posomorât faţa. (Genesa 1)

Invatam de si de aici ce inseamna sa fim placuti Domnului. Sa observam ca:

1. Faptul ca aduc o jertfa lui Dumnezeu nu garanteaza primirea ei. Nu jertfa aduce acceptarea. Inseamna ca putem sa aducem jertfe care sa nu fie placute, care sa ne coste, dar care sa nu fie primite.

2. Jertfa mea nu determina actiunea Domnului. Nu manipulam un Dumnezeu capricios. Pot aduce o jertfa si sa ma astept ca aceasta sa provoace placere. Cumpar o jucarie si o duc unui copil asteptand sa-i provoace placere. Dar cu Dumnezeu nu e asa, relatia cu Dumnezeu se bazeaza pe alte valori.

3. Atunci cand ne incredem in ceea ce facem noi, in jertfa pe care o aducem noi, in lucrarea pe care o facem noi, in cat am dat noi, in cat am jertfit noi, ne deranjeaza pana la manie daca lui Dumnezeu nu-i place. Cum adica - nu-i place lui Dumnezeu jertfa mea platita cu un pret, adusa cu o intentie proprie (nefortata)? Nu. Lui Dumnezeu poate sa nu-i placa jertfa noastra.

4. O fata posomorata poate sa fie consecinta unei inimi amare, care a ajuns asa fiindca nu e de acord cu sistemul lui Dumnezeu de valori.

5. Exista si astazi oameni care pur si simplu se manie fiindca Dumnezeu nu e de acord cu ei, fiindca lui Dumnezeu nu-i face placere de jertfa lor. Ei cred ca noi il imbunam oarecum pe Dumnezeu prin ceea ce jertfim noi - castraveti, rosii, ceapa, usturoi, morcovi... In fata Domnului trebuie sa fim gata sa ne schimbam inima, nu pregatiti sa ne maniem de indata ce gasim in El osanda pentru faptele noastre nepotrivite.

6. Cain a fost incapatanat, L-a infruntat pe Dumnezeu. Dar, intre cei doi, problema nu a fost cine se va schimba - Cain sau Dumnezeu? Dumnezeu nu se schimba. Veti observa ca aparent Cain nu se schimba. El vrea cu incapatanare sa ramana la conceptia lui despre cum se aduc jertfele lui Dumnezeu. Evident ca Dumnezeu stie cel mai bine cum I se aduc jertfele Lui. Insa, Cain se schimba. Nu isi schimba teologia, dar isi schimba inima, injosind-o. El se manie si nu mai este acelasi, inaintand in impotrivirea sa fata de Dumnezeu. Curand va claca si mania il va birui. El isi va ucide fratele, pe Abel, pe neprihanitul Abel.

Meditatie scurta 01.01.2011 - despartirea, delimitarea

Genesa incepe cu relatarea zilelor creatiei vietii pe planeta Pamant, specificand inca de la inceput ca cerurile si pamantul au fost create de Dumnezeu.

Pamantul era pustiu si gol, dar Duhul lui Dumnezeu se misca peste intinderea de ape. Candva, intr-un moment special, Dumnezeu incepe lucrarea Sa de a ordona si a crea tot ceea ce va exista pe planeta albastra. Lucrand, Dumnezeu aseaza ordinea. Asezand ordinea, Dumnezeu desparte.

Despartirea, separarea, asezarea limitelor peste care sa nu se treaca constituie o tema importanta, de esenta, in Scriptura. Principiul care rezulta de aici ne poate ghida viata, ajutandu-ne sa ramanem in realitatea obiectiva in care am fost pusi. Ajuta mintii noastre, ne regleaza capacitatea de a judeca, de a gandi. Ne defineste normalul.

Domnul Dumnezeu a despartit lumina de intuneric, a despartit intinderea de sub cer (atmosfera terestra) de cea de deasupra, a separat uscatul de ape, a pus limite in cadrul soiurilor (speciilor) in asa fel incat fiecare planta sau animal sa fie dupa soiul sau, avand in el capacitatea de a se perpetua in aceste limite precise. Domnul Dumnezeu a separat ziua de noapte, punand pe cerul nostru doi luminatori care sa le guverneze. Cand a terminat, Dumnezeu a vazut ca toate sunt bune, foarte bune.

Istoria imparte omenirea in doua: Cain si Abel, spita de neam a lui Cain si cea a lui Set (inlocuitorul lui Abel); Avraam cel ales si restul inchinatorilor la idoli, poporul ales si paganii. Vedind in lume, Cristos a adus despartire: in familii, in societate - unii oameni si-au pornit mersul spre asemanarea cu El, altii spre asemanarea cu dusmanul Sau. La finele istoriei noastre din timp si spatiu, vom sta la judecata asteptand decizia finala: la dreapta, sau la stanga. Apocalipsa se termina cu imaginea aceasta a celor care stau afara si a celor care sunt inauntru. Cei sfinti sa se sfinteasca si mai departe, cei care fac raul in faradelege, sa-l faca si mai departe. Aceasta este istoria istoriei noastre - despartire. Intr-un sens, pentru ca toate sa fie bune, trebuie sa ne despartim. Trebuie sa ne despartim de pacat, de minciuna, de oamenii care traiesc in neoranduiala dar au tupeul sa-si zica "frate"... Altfel, acestea ne vor desparti de Dumnezeu. Trebuie sa ne despartim de o inima necredincioasa, ca o inima rea si necredincioasa sa nu ne desparta de Dumnezeul cel Viu.

Biserica sunt cei chemati afara, cei chemati sa fie sfinti, sa fie diferiti de cei din lume, de cei care alearga spre pierzare.