(32)Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după spiţa neamului lor, după neamurile lor. Şi din ei au ieşit neamurile care s-au răspândit pe pământ după potop. (Genesa 10)
Potopul putea sa fie universal, sau putea sa se restranga la o anumita zona. Posibilitatile sunt inca si mai multe, nu stiu daca vom intelege vreodata cum a fost atunci, cel putin nu inainte de vesnicie, cand vom sti toate lucrurile. Dar, cel putin, textul Scripturilor ne sugereaza ca pamantul locuit a fost sub ape. Universalitatea potopului trebuie inteleasa in primul rand ca referindu-se (si) la oameni.
Din moment ce neamurile care s-au raspandit pe pamant dupa potop au iesit din cei trei fii ai lui Noe, logica universalitatii potopului ramane corecta, chiar daca foarte multe versiuni de interpretare a textelor Scripturii au fost si sunt aduse pe parcursul istoriei. In plus, vom remarca si nevoia de a lua animalele la bordul corabiei. Cel putin un continent complet izolat trebuie sa fi fost sub ape. Probabil ca tot pamantul.
Totusi, sa ne concentram atentia asupra lui Noe si a familiei lui. Nu dupa mult timp de la potop, urmasii lui Noe au neglijat porunca Domnului de a merge si de a umple pamantul. In loc sa se risipeasca pe pamant, s-au strans in acelasi loc, la campie. Este tendinta pe care o gasim mai mereu in istorie, mai ales cand s-au format civilizatii mari, zilele noastre nefacand exceptie. Oameni care se unesc spre un scop comun, iar acesta nu este nicidecum planul si vointa lui Dumnezeu. Pornirea omului este spre rau, iata ce unitate propune omul.
Unitatea. Vorbim despre ea deseori, mai ales astazi. Ni se spune ca nu suntem uniti, ni se inoculeaza ideea ca exista prea multa dezbinare si ca trebuie sa fim uniti, sa ne iubim unii pe altii. Termenii sunt cei biblici, exprimarea nu pare sa fie falacioasa. Dar, de fapt, intentia nu e tocmai cea buna, judecand dupa consecinte, dupa directia pe care se merge, dupa roade.
Iata-i pe urmasii lui Noe cum se strang in campia Sinear. Iata-i cum zidesc Babelul. Iata-i cum se unesc dincolo de orice bariera, incat Dumnezeu Insusi a trebuit sa intervina si sa-i incurce, sa-i desparta, sa-i grupeze in natiuni, dupa limba, si sa-i trimita sa-I implineasca planul, umpland pamantul. Ca asa s-a intamplat realizam astazi foarte bine, cand cunoastem pamantul in lung si lat. Dar si astazi omul tot spre dorinta inimii lui tinde, nicidecum spre vointa divina.
Sa ne oprim putin la cadrul Bisericii locale. Pentru foarte multe biserici se pune astazi problema unitatii. Eu cred insa ca se pune fals aceasta problema. Chiar daca e nevoie de mai multe articole in acest sens, voi atinge problema in cateva randuri, in cele ce urmeaza.
Bun. Deci nu suntem uniti, trebuie sa fim. Dar cum? Iata cum: prin socializare. Cum anume? Pai, sa ne intalnim cat mai des, sa povestim, sa radem, sa ne simtim bine, sa jucam carti, sa ne acceptam, sa nu ne judecam niciodata ca stricam unitatea, sa nu ne mustram ca pica dragostea, sa ne distram cat mai mult, cat mai des, cat mai bine si diversificat. Aceasta este unitatea care e propusa astazi si care functioneaza. Chiar functioneaza.
Problema acestei unitati este ca nu este, de fapt, unitate. Problema ei este ca e superficiala si cel putin in Biserica nu este decat o forma de evlavie, fara putere. Unitatea adevarata este inca de inteles, de acceptat si de trait. Deocamdata iubirea exista, dar mai mult de placeri, decat de Dumnezeu. Dumnezeu vrea unitate, dar nu babe-liana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu