luni, 4 ianuarie 2010

Raspunsul dat in Newsletter-ul din 04-01-2010 Crestinul Azi scrisorii deschise a fr. Paul Negrut

CLARIFICARI ADUSE DE CATRE CONDUCEREA CULTULUI CRESTIN BAPTIST DIN ROMANIA FATA DE SCRISOAREA DESCHISA ADRESATA DE FRATELE PAUL NEGRUT BISERICILOR DIN UNIUNE

Conducerea Cultului Crestin Baptist din Romania doreste sa clarifice unele aspecte exprimate ambiguu in scrisoarea deschisa, adresata bisericilor din Uniunea Baptista, de catre fratele Paul Negrut, la sfarsitului anului 2009.

1. Comunicatele Uniunii Baptiste publicate prin “Stiri Baptiste” informeaza cu privire la deciziile importante luate de catre Consiliul Uniunii. Conducerea prezenta a Cultului si-a propus sa slujeasca cu mai multa transparenta bisericile pe care le reprezinta. Din acest motiv inca de la inceputul acestui mandat s-a stabilit ca deciziile Consiliului Uniunii, care privesc viata tuturor bisericilor baptiste, sa fie facute publice.

2. Afirmatia ca discutarea acceptarii subventiilor de la stat a fost propusa de Presedintele Cultului nu este adevarata. Discutarea problemei a avut loc la solicitarea Secretariatului de Stat pentru Culte in mai multe randuri deoarece mai multe biserici din Uniune au acceptat deja bani de la stat in ultimii ani. Decizia a fost luata de catre Consiliului Uniunii ca raspuns la aceste solicitari desi Conducerea Cultului nu a facut nici o cerere pentru obtinerea de subventii din partea statului!

3. Cu ocazia votului din Consiliul Uniunii numai 3 dintre cei aproape 40 de membri prezenti la sedinta au votat sa nu se accepte nici un fel de subventii de la stat. Toti ceilalti membri (adica peste 90%) au votat sa se accepte subventii de la stat pentru anumite cauze. Singura diferenta dintre acestia a fost ca, cei mai multi au fost de acord ca sa fie incluse in aceste finantari si subventii pentru reparatii si constructii de cladiri.

4. Afirmatia ca prin aceasta decizie Cultul Baptist se indeparteaza de la invatatura Scripturii nu este intemeiata. Pozitia doctrinara a Cultului Crestin Baptist nu este exprimata de catre o persoana sau prin Statutul Cultului (care a devenit necesar in urma aparitiei Legii cultelor). Intelegerea doctrinara a Cultului Crestin Baptist se bazeaza pe Sfanta Scriptura, asa cum este interpretata aceasta de catre Marturisirea de Credinta. Aceasta prezinta astfel relatia dintre biserica si stat.

XIX. Biserica si statul
Noi credem si marturisim ca autoritatea statului este de la Dumnezeu, fiind imbracata cu putere pentru pastrarea dreptului, ordinii si pedepsirea raufacatorilor, potrivit cu invatatura Cuvantului lui Dumnezeu suntem datori de a ne supune legilor, a ne indeplini indatoririle cetatenesti si a ne ruga pentru toate autoritatile statului.
Tit 3:1 "Adu-le aminte sa fie supusi stapanirilor si dregatorilor…"
Rom. 13:1-7 " Oricine sa fie supus stapanirilor celor mai inalte caci nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu. Si stapanirile care au fost randuite de Dumnezeu…"
1 Pet.2:13,14 "Fiti supusi oricarei stapaniri omenesti si dregatorilor…"
1 Tim.2:1-3 "…rugaciuni…pentru toti cei ce sunt inaltati in dregatorii."

Invatatura Scripturii afirma ca stapanirile si dregatoriile sunt ingaduite de Dumnezeu, credinciosii trebuie sa se supuna acestora si sa se roage pentru ele. Motivul de nesupunere fata de autoritatea statului este interzicerea inchinarii inaintea lui Dumnezeu si a predicarii Cuvantului lui Dumnezeu.

Domnul Isus Hristos a poruncit urmasilor sai sa isi indeplineasca datoriile pe care le au fata de Cezar asa cum trebuie sa isi indeplineasca datoriile pe care le au fata de Dumnezeu. Apostolul Pavel nu s-a sfiit sa se foloseasca de dreptul sau de cetatean roman la care a apelat cand a fost arestat.

Traim intr-o tara care se bucura de libertate religioasa si in care aceasta este garantata de Constitutie si de Legea Cultelor care afirma ca statul nu se amesteca in treburile bisericilor si este echidistant fata de acestea. Atat timp cat ajutorul oferit de stat nu este conditionat si nu duce la o subjugare a bisericilor la interesele statului, acesta poate fi considerat ca un bine pe care statul vrea sa il ofere cetatenilor sai din bugetul realizat prin colectarea impozitelor de la acestia. Bisericile Baptiste din Romania nu vor renunta niciodata la principiul separarii bisericii de stat si se vor impotrivi oricarei incercari a statului de a se amesteca in treburile interne ale bisericilor.

In aceste vremuri, adevaratul pericol de subordonare il reprezinta implicarea bisericilor in activitatea politica electorala, unde interesele momentului reflecta ideologia partidelor si nu valorile Scripturii. Conducerea Cultului a fost surprinsa sa afle, din materialele publicate, ca doi dintre candidatii la Presedintia Romaniei au fost invitati sa se adreseze studentilor la capela Universitatii Emanuel, chiar in timpul campaniei electorale.

5. Potrivit Statutului Cultului, bisericile baptiste functioneaza pe baza principiului autonomiei bisericii locale. Acest principiu reflecta convingerea Biblica a faptului ca biserica locala are autoritatea de a decide in ce priveste viata comunitatii de credinciosi. Astfel, in acele privinte in care Marturisirea de credinta nu se exprima, exista libertatea bisericii locale de a decide. Daca o problema devine importanta pentru toate bisericile din tara este rolul Consiliului Uniunii sa analizeze lucrurile si sa ofere o solutie statutara.

Conducerea Cultului considera ca bisericile ar trebui sa decida: fie sa nu primeasca nici un fel de subventii (inclusiv pentru educatie, activitati sociale, parcari, iluminat public, constructii, etc) sau, daca bisericile hotarasc sa accepte subventii, decizia cu privire la acestea sa ramana la latitudinea bisericilor locale potrivit principiului autonomiei.

6. Conducerea Uniunii Baptiste a facut de la inceputul mandatului demersurile necesare pentru a obtine deductibilitatea pentru sumele donate de credinciosii bisericilor. In ciuda eforturilor de a obtine sprijin in Parlamentul Romaniei si a interventiilor repetate facute de Presedintele Cultului, acest demers nu a primit nici un raspuns de la Guvernele care au fost abordate.

7. Finantarile primite de biserici de la stat au fost oferite pana in prezent prin: Primarii locale, Consilii judetene sau Guvern, in functie de situate. Aceste finantari au avut ca destinatie: cheltuielile scolilor si liceelor baptiste, subventii pentru orfelinate, gradinite si centre de zi, donatii pentru reparatii de cladiri de biserici, amenajari de curti, parcari, iluminat public. In prezent exista si multe cladiri ale bisericilor care se afla pe terenuri concesionate de la stat pe baza unui contract pe o perioada de timp. Desi in scrisoarea deschisa adresata bisericilor este prezentata o pozitie impotriva acceptarii banilor de la stat Liceul Baptist din Oradea (ca si celelalte licee si scoli baptiste din tara) este finantat cu bani de la stat.

8. Referatele prezentate la Consiliul Uniunii de la Timisoara, la care face referire scrisoarea deschisa, au fost solicitate de conducerea de atunci a Cultului si nu au venit din initiativa proprie a persoanelor mentionate. La fel ca si cazul dezbaterii problemei divortului au fost cerute referate doctrinare care sa reprezinte pozitii diferite pentru ca membrii Consiliului sa poate dezbate tematica respectiva.

9. Consiliului Uniunii, in sedinta tinuta la biserica Maranata din Arad in anul 2008, a decis ca membrii Consiliului sa nu dezbata agenda de discutii a Consiliului in afara sedintelor acestuia. Potrivit Statului Cultului, sedintele Consiliului Uniunii au loc in cadrul unor intalnirii a membrilor acestuia si nu pe internet. Pentru a putea exprima opinii in cadrul acestor sedinte, membrii Consiliului trebuie sa participe la intalnirile convocate.

Membrii Consiliului Uniunii sunt pastori cu experienta si maturitate spirituala, alesi de biserici ca sa le reprezinte. Ei s-au aplecat o zi intreaga asupra acestei probleme, discutand si argumentand diferite puncte de vedere dupa care au decis prin vot, potrivit Statutului, care este pozitia oficiala a Consiliului Uniunii Baptiste din Romania.

Conducerea Cultului Crestin Baptist doreste tuturor credinciosilor crestini un An Nou binecuvantat si inchinat slujirii Mantuitorului nostru Isus Hristos.

[sursa: Newsletter-ul din 04-01-2010, prin e-mail Crestinul.Azi@gmail.com]

2 comentarii:

Alin Cristea spunea...

Răspuns dat în... revista "Creștinul azi"?

Unde există precizarea asta?

Alexandru spunea...

Am primit un Newsletter (din 04-01-2010) de la crestinul.azi@gmail.com

Nu am facut distinctia de newsletter, dar am introdus acum, pentru claritate.