luni, 10 septembrie 2007

Muzica trebuie cercetata

Nu tot ce zboara se mananca. In orice domeniu exista si ceva bun si ceva rau. Da, ceva, un lucru oarecare, poate fi folosit bine, sau poate fi folosit rau. Dar lucrurile pot sa fie si rele si bune. Exista notiuni neutre, dar nu este si cazul muzicii, dupa cum am subliniat in alt articol postat aici.

1 Tesaloniceni 5: 21 - 22: "Cercetati toate lucrurile si pastrati ce este bun. Feriti-va de orice se pare rau". Trebuie sa cercetez si muzica? Da, toate lucrurile, deci si muzica. Si daca gasesc ceva bun, trebuie sa pastrez. Daca nu? Pai, versetul nici nu discuta situatia in care gasesc ceva rau. Este evident ca un crestin va arunca la gunoi ce este rau. Dar daca nu stie sigur? Dar daca doar se pare ca e rau? Atunci versetul ne invata sa ne ferim de acel ceva, care este in zona gri, aparent.

In Efeseni 5: 10 - 11, gasim un sfat folositor: "Cercetati ce este placut inaintea Domnului si nu luati deloc parte la lucrarile neroditoare ale intunericului, ba inca mai degraba osanditi-le".

Am mai gasit, asadar, inca un filtru de cercetare a muzicii (printre altele - aceste versete contin principii general valabile). Daca o muzica, despre care nu putem spune ca e rea, nu aduce totusi roada scontata, prin aceea ca nu este placuta Domnului, atunci trebuie ocolita si chiar osandita.

Acum, inteleg din Biblie ca trebuie sa verific muzica. Cu siguranta multa muzica va fi gasita nevrednica pentru a fi cantata. Dar va fi si muzica despre care nu stiu ce sa cred si chiar este. Cu o astfel de muzica trebuie sa fim atenti. Ea trebuie scoasa la lumina si nu ascunsa, tagaduita. Nu trebuie sa ne temem ca ne va fi "interzisa". Nu asa trebuie sa privim lucrurile. Ci, noi insine trebuie sa ne dorim sa ascultam muzica potrivita, dar mai ales sa o cantam.

Ca o paranteza - tendinta de a asculta mai mult decat a canta muzica, in sensul actual, vine pe fondul umanismului si satanismului modern, care promoveaza implinirea de sine in detrimentul iubirii aproapelui.

Intr-un articol viitor voi atinge legatura dintre ecumenism, sentimentalism, irationalitate si muzica rock.

Niciun comentariu: