Cei care cititi acest blog stiti ca am scris un articol introductiv al epistolei catre Romani. Aceste studii si altele sunt puse pe blogul studiubiblic.wordpress.com, pentru cei interesati.
Din versetul 8 al primului capitol, apostolul Pavel se indreapta catre preaiubitii lui Dumnezeu din Roma, aceea anume care sunt chemati sa fie sfinti si pe care astfel i-a salutat in versetul precedent. Aceasta parte, si ea introductiva, ramane in aceeasi tema fundamentala a cartii: credinta. In ce priveste trecutul celor din Roma gasim ca este caracterizat de credinta, anume care "este vestita in toata lumea". Acesta este intaiul motiv pentru care apostolul multumeste lui Dumnezeu pentru ei.
Apostolul Pavel se ruga mereu pentru sfintii din Roma avand acest motiv de multumire. Mai mult ceea ce el cerea de la Dumnezeu era ca, prin voia Sa, sa aiba "in sfarsit fericirea" sa mearga la ei. De ce se ruga apostolul asa? Pentru ca dorea sa-i vada ca sa le dea, zicea el, vreun dar duhovnicesc pentru intarirea lor.
Totusi, motivul apostolului Pavel merge dincolo de aceasta dorinta in ce priveste darurile spirituale, avand perspectiva unei partasii in baza credintei pe care si el si ei o aveau. Iata ce zice el:
"Caci doresc sa va vad, ca sa va dau vreun dar duhovnicesc pentru intarirea voastra, sau mai degraba ca sa ne imbarbatam laolata in mijlocul vostru, prin credinta pe care o avem impreuna si voi si eu"(11, 12)
Chiar in acest pasaj este deslusit aratat, ca atat in ce priveste multumirea fata de Dumnezeu cat si in ce priveste perspectiva, ambele legate de destinatarii epistolei, apostolul vede ca esentiala credinta. Cand se uita la ce stia despre credinciosii din Roma, la ce auzea despre ei, motivul de multumire inaintea lui Dumnezeu era pentru credinta acestora. In acelasi timp cand se uita la importanta prezentului si viitorului el vede din nou credinta central.
O alta observatie este legata de expresia aceasta: "mai degraba", care ne arata ca fiind de o mai mare necesitate imbarbatarea prin credinta in Biserica decat oferirea unui dar duhovnicesc ca apostol pentru intarirea credinciosilor. Aceeasi idee o gasim si in 1Corinteni13, cand sunt mentionate vorbirea in limbi, darul prorociei, darul cunoasterii, dar ramanand acestea 3: credinta, nadejdea si dragostea.
Nu se poate intarire prin daruri duhovnicesti daca nu exista imbarbatare in aceeasi credinta. Daca nu avem impreuna aceeasi credinta la ce ne-ar folosi darurile spirituale?
Imbarbatarea prin credinta se face in Adunare, adica in Biserica, nu in cladire ci in Trup. Intelegem deasemenea ca darurile duhovnicesti au sens in contextul unitatii credintei. Daca nu exista o astfel de unitate, darurile spirituale care sunt pentru intarirea unitatii Bisericii apar nelalocul lor.
Apoi, adevarata imbarbatare intre frati se poate doar prin credinta. Desigur daca nu avem aceeasi credinta, nu avem nici la ce sa ne imbarbatam si cu atat mai mult sa facem lucrul acesta laolalta. Fara aceeasi credinta nu este incurajare reciproca, nici partasie si nici unitate.
Vedem cat de importanta este asadar credinta. Unde sa gasim aceasta credinta pentru fiecare? Cum ar putea doi oameni diferiti sa aiba aceeasi credinta? Cum s-a putut ca sfintii din Roma si apostolul Pavel sa vorbeasca in aceeasi definitie cand se refereau la credinta? Tocmai pentru ca aceasta credinta este unde trebuiau aduse neamurile pentru ca s-o asculte. Iar aceasta lucrare de aducere a natiunilor este chemarea explicita a lui Dumnezeu incepand cu apostolii, in puterea lui Cristos, despre care vorbeste Evanghelia lui Dumnezeu, descoperita in Sfintele Scripturi ale prorocilor, prin care a fost fagaduita spre vestire de Dumnezeu.
Si tocmai pentru ca aceasta unica credinta este descoperita de singurul Dumnezeu intr-un mod voit, premeditat, chiar predestinat in Evanghelie, care este la randul ei una singura, concluzioneaza apostolul: "astfel, in ce ma priveste pe mine, am o vie dorinta sa va vestesc Evanghelia voua celor din Roma".
De ce voia apostolul Pavel sa propovaduiasca Evanghelia unor credinciosi? Fiindca Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede. Dar cei din Roma au crezut deja. Este important de observat ca aceasta putere a lui Dumnezeu pentru mantuirea credinciosului nu se refera la o credinta de moment. Iata de ce este Evanghelia lui Cristos puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede: "deoarece in ea este descoperita o neprihanire, pe care o da Dumnezeu, prin credinta si care duce la credinta, dupa cum este scris:'Cel neprihanit va trai prin credinta'".
Deci sunt doua motive, neaparat impreuna si in ordinea aceasta pentru care este Evanghelia puterea lui Dumnezeu, in predicarea ei:
- fiindca se descopera in ea sau prin ea, atunci cand desigur este predicata, declarata, propovaduita, o neprihanire pe care o da Dumnezeu prin credinta;
- fiindca se descopera in ea o neprihanire care duce la credinta, odata primita(neprihanirea);
Are sens citatul cel neprihanit va trai prin credinta. Iata deci ca aceasta Evanghelie, ne descopera o neprihanire pe care cineva o primeste prin credinta, dar care duce la credinta, cel neprihanit ajungand astfel sa traiasca prin credinta.
De ce este deci Evanghelia puterea lui Dumnezeu pentru mantuirea fiecaruia care crede? Sau, ce inseamna ca cel care crede este mantuit? Sau cum este mantuit cel care crede? Sau ce inseamna, in ce consta mantuirea prin credinta? In a deveni neprihanit prin credinta pe care o descopera Evanghelia (despre care ni se vorbeste in primele 7 versete) si in a trai prin credinta pe care o da neprihanirea la care se ajunge prin credinta.
Mantuirea nu este consecinta credintei care duce la neprihanire, ci mantuirea lui Dumnezeu este rezultatul lucrarii puternice, capabile, in acelasi timp in dobandirea acestei stari de neprihanire prin credinta cat si in trairea unei vieti de credinta cauzate de chiar acesta stare de neprihanire data de Dumnezeu prin credinta.
Daca asa de importanta este credinta in mantuirea lui Dumnezeu ce este aceasta credinta? Sau ce cuprinde ea? Sau ce spune ea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu