joi, 17 ianuarie 2008

Amenintarea pornografiei

Am scris multe articole prin care am incercat sa prezint tendintele gresite de astazi, la care noi suntem expusi. Totusi, in timp ce am aratat ca nu trebuie sa fim la lumea (relevanti) pentru a prezenta lumii Evanghelia, mi-am dat seama ca am neglijat o chestiune importanta.

Exista astazi lucruri pe care doar generatia noastra le are, lucruri negative, rele, care doar pe noi ne ataca in forma aceasta. Trebuie sa vedem care sunt problemele generatiei noastre si sa venim cu ele la Dumnezeu.

Pornografia. Este o amenintare reala. Puterea ei se vede. Spiritul senzualitatii si al eroticului a intrat pana si in reclamele de la televizor. Numai ca... televizorul e cam demodat. Internetul este acum adevarata problema a generatiilor de adolescenti si tineri.

Exista chiar un demers destul de puternic care promoveaza productii pornografice media, realizate cu actori crestini. Actorii trebuie sa fie casatoriti, iar filmele se adreseaza provocarii familiilor crestine la o viata sexuala implinita. Suntem gata sa spunem NU la asa ceva? Oare ce va urma pentru generatiile care vin? Acest mod de a privi lucrurile este unul gresit, anti-biblic si imoral. Dar, oare, generatiile noastre mai au puterea sa i se adreseze pe nume?

In sondaje de opinie realizate printre cei care s-au declarat crestini evanghelici, un procent foarte mare dintre intervievati, au declarat sub anonimat ca sunt dependenti de pornografie pe internet. Ei sunt din generatiile noastre.

Exista un mare pericol. Pericolul vine mai ales din modul in care Biserica trateaza pornografia in ce-i priveste pe tinerii ei. Biserica din Romania a preferat sa se bucure de libertatea falsa adusa de revolutie. Bisericile s-au golit, multe s-au inchis... Oamenii au devenit liberi, multe biserici dorm. E o realitate. Ce vor face bisericile noastre in fata amenitarilor care au inceput sa darame generatiile de tineri? Batranii sunt prinsi de traditii, adultii sunt prinsi in munca lor, iar tinerii invata de pe internet cum sa-si traiasca viata sexuala si ca nu e nevoie pentru asta de o sotie. Biblia ne avertizeaza ca vor veni vremurile cand oamenii vor pofti trupul altuia...

Societatea a devenit una care e modelata de curve si prostituate "soft". Imi pare rau ca trebuie sa vorbesc asa, dar situatia sta sa explodeze. Trebuie sa facem ceva. Trebuie sa ne trezim. Cine stie cati tineri traiesc in dependenta de pornografie si nu are cine sa-i ajute.

Perfectionismul ii sperie. Mimarea de la intalnirile noastre, a unei perfectiuni departe de realitate ii invinovateste si nu-i ajuta cu nimic. Nu facem fata. Ceva e gresit. Noi trebuie sa ajutam generatiile care vin nu sa-i speriem atunci cand vor sa se pocaiasca. Nu-i atragem cu nimic, le spunem doar Cuvantul. Dar, atunci cand ei, cercetati de Cuvant vor sa vina, trebuie sa fim pregatiti sa-i primim.

Da, Domnul este cel care da putere. El e Tatal nostru. Iar Biblia ne spune ca Biserica e mama noastra... Asta ar trebui sa insemne ceva. Mesajul meu este fata de toti care pot ajuta. Tinerii au nevoie de ajutor. Lupta lor e si lupta noastra. Lupta noastra e si lupta lor.

Am propus ca parintii sa-si verifice copii, sa instaleze pe calculatoarele lor un soft de protectie, pentru a nu vedea accidental imagini care sa-i urmareasca. Sondajele arata ca in cateva zile dupa ce tinerii sunt expusi, incearca sa imite ceea ce vad. Fete sau baieti, nu conteaza. Din 300 a venit un tata la mine. Fata lui are 13 ani. I-am instalat un program de protectie pe calculator. In tot acest timp se discuta daca sa cantam din cartile rosii sau negre... Dati-mi cartile mie, ca le vopsesc eu... daca asta-i problema!

Hainele cu care se imbracau doar femeile usoare sunt acum vandute peste tot. Alte haine nici nu mai sunt. Biserica a dormit in tot acest timp, sau s-a lasat inselata de aburelile inconstientilor care au indraznit sa spuna "e doar o forma, la haine va uitati voi, uitati-va la inima". Si acum vedem inima, da. Inima ranita a unei generatii care e dependenta de pornografie...

Hainele sunt facute sa puna in evidenta senzualitatea. Moda dicteaza. Moda a facut societatea de acum, care e senzuala. Tineri senzuali in afara - tineri senzuali in inima. Diavolul se preface in inger de lumina. Copii lui Dumnezeu nu au nici un motiv sa se prefaca in diavoli...!!! Daca arata pe din afara senzual, atunci e fiindca sunt si pe dinauntru. Si e grav, e grav.

Tinerilor, nu asteptati cu frica sa va adanciti in dependenta aceasta. Vorbiti cu fratii carora le pasa. Mie imi pasa. Sunt si altii carora le pasa. E un adevarat macel... Unii va vor spune ca exista consecinte. Da, dar consecintele sunt treaba lui Dumnezeu, nu a omului. Noi avem datoria sa ne ajutam unii pe altii. E treaba lui Dumnezeu sa rezolve consecintele, sa le aleaga sau sa ierte deplin. E treaba Lui. Oricum, mantuirea noastra nu tine de nimic din ce facem sau platim noi. Intelegeti, nu va lasati prinsi in mrejele astea.

Parintii nostri au luptat cu alcoolul si tutunul. Acum societatea se pare ca a imbratisat ceea ce spunea bunica - nu-s bune, lasati-va! Dar avem o problema mult mai mare. Cand bei, te imbeti, vad toti. Cand te uiti pe internet la pornografie esti numai tu. Apoi, pozezi in continuare ca nimic nu s-a intamplat. Dar Dumnezeu stie si ai nevoie de pocainta imediata si de schimbare. Cu aceste lucruri nu e de jucat. Domnul Isus spunea ca cine s-a uitat la o femeie sa o pofteasca in inima lui a si preacurvit cu ea. E vinovat, mania lui Dumnezeu il asteapta. Si Domnul Isus tocmai de asta a venit, sa ia asupra Lui mania lui Dumnezeu pe cruce, pentru pacatele noastre!

Avem nevoie de ajutor profesional, de implicare reala. Aruncati toate cartile de psihologie. Deschideti Biblia, rugati-va si intelegeti. Apoi ajutati-va cu adevarat fratii, cu toata dragostea, cu tot sacrificiul si fara judecata. Sa dam astfel afara raul din mijlocul nostru.

Avem o sabie care poate invinge si acest dusman. Relevanta nu e sa stim cum e lumea, sa fim ca ei, sa-i atragem, ci sa stim ce rau ne face lumea, sa ne aparam, sa nu fim ca ei. Sa facem astfel din trupurile noastre adevarate temple pentru prezenta Celui care a venit sa locuiasca in ele.

2 comentarii:

Unknown spunea...

A intrat demult" crocodilul" in biserici. Ramai in Ascultare de Voia lui . Curatia si Neprihanirea vin doar din Relatie cu Harul lui ISUS.
Tarie si onoare. Ma bucur sa stiu ca lupti pentru asa ceva.

pavel_mmt spunea...

Sunt intrutotul deacord cu demersul tau,Alexandru.Satana isi bate joc de fiinta umana prin aceasta modalitate si degradeaza chipul lui Dumnezeu din viata omului,ii atata patimile si poftele firii pamantesti.Prin aceasta activitate a sa,pornografie,inrobeste sufletele si le degradeaza,si apoi rade de ele !