Intelegerea Scripturilor

Evanghelistul Luca relateaza ca ultima parte a scrierii sale (Evanghelia dupa Luca) doua intalniri a Domnului Isus cu ucenicii: una doveditoare, prin care le arata ca a inviat cu adevarat in trup, si cea cand S-a si inaltat la ceruri, binecuvantandu-i.

In prima dintre acestea, Luca mentioneaza ca Domnul Isus le-a deschis mintea ucenicilor pentru a intelege Scripturile (Vechiul Testament), care vorbeau despre El in Legea lui Moise, in Prooroci si in Psalmi. Domnul Isua a talcuit Scripturile, tot in acest sens, celor doi ucenici de pe drumul Emausului.

Este important ca Luca mentioneaza ce anume a deslusit Domnul Isus ucenicilor din Scripturi. Nu ni se spune despre intalnirea cu cei doi, dar ni se spune despre intalnirea cu toti.

Iata ce spun Scripturile despre Cristos, in concluzie:

"Atunci le-a deschis mintea, ca sa inteleaga Scripturile. Si le-a zis: 'Asa este scris, si asa trebuia sa patimeasca Cristos, si sa invieze a treia zi dintre cei morti. Si sa se propovaduiasca tuturor neamurilor, in Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor, incepand din Ierusalim.'"

Deci:
- Cristos trebuia sa patimeasca;
- Cristos trebuia sa invieze a treia zi dintre cei morti;
- Cristos trebuie (inca) sa fie propovaduit tuturor;

Cristos a patimit. Cristos a inviat. Cristos este propovaduit (inca) dupa Scripturi. Astfel, daca intelegem bine Scripturile, vom avea intelegerea aceasta ca datoria noastra este sa propovaduim, in Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor.

In Faptele Apostolilor (unele fapte ale unor apostoli) ne sunt relatate evenimente istorice prin care Scriptura a continuat sa se implineasca. Istoria ne relateaza si ea astfel de evenimente. Noi trebuie sa continuam sa traim astfel de realitati, in faptele noastre prin credinta.

Este dovada unei intelegeri corecte a Scripturilor, conform cu interpretarea lui Isus Cristos.

Reactia Tatalul la jertfa Fiului

Domnul Isus se prezinta pe Sine ca fiind Pastorul cel bun. O buna descriere a Domnului este aceasta din Ioan 10.

Domnul Isus, Pastorul cel bun, Isi da viata pentru oi. Un pastor platit fuge, fiindca oile nu sunt ale lui. Dar, dupa cum Tatal Il cunoaste pe Fiul si dupa cum Fiul Il cunoaste pe Tatal, tot asa Fiul isi cunoaste oile si oile Il cunosc pe Fiul.

Oile Il recunosc in Acela care a murit pentru ele, ca oile sa aiba viata. Si s-o aiba din belsug. Dar in spatele acestei realitati stau multe. Cristos avea viata in Sine, dupa cum Tatal are viata in Sine. Si atunci, si acum.

Cristos putea sa-Si dea viata si avea putere sa Si-o ia iarasi. Mai mult decat atat, faptul de-a muri pentru oile Sale (cunoscute din vesnicie de Dumnezeu si Cristos Insusi) a fost o dorinta si o porunca a Tatalui. In acelasi timp a fost dorinta pura a Fiului.

Faptul ca acesta era planul dumnezeirii este una. Apoi, faptul ca aceasta era dorinta Tatalui este una. Iar distinct de acestea, de fiecare, este intentia deplina a Fiului. In mod deplin, planul era ca Fiul sa-Si dea viata. Tot in mod deplin era vointa si porunca Tatalui. Iar, tot in mod deplin a fost dorinta si intentia Fiului.

Facand abstractie in discutie de primele doua, observam ca Tatal are o reactie la atitudinea Fiului de a veni pe pamant si de a-Si da viata pentru oile Sale (din Israle si dintre natiuni). Iata ce ne invata Mantuitorul:

"Tatal Ma iubeste pentru ca Imi dau viata, ca iarasi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau, si am putere s-o iau iarasi: aceasta este porunca, pe care am primit-o de la Tatal Meu"

Acum, a fost iubirea Tatalui conditionata? Nu, pentru ca atunci Fiul nu ar mai fi avut oportunitatea deplina de a-Si da viata fara vreo constrangere din afara. Si totusi, Tatal Il iubeste pe Fiul - zice Fiul - fiindca Fiul Isi da viata. Iar aceasta a fost in deplina concordanta cu vointa Tatalui.

Reactia oamenilor? Pai, oile Il cunosc pe Cristos asa cum Cristos Il cunoaste pe Tatal si viceversa. "Ele vor asculta de glasul Meu, zice Domnul, si va fi o turma si un Pastor". Dar ceilalti? Iata: "Din pricina acestor cuvinte s-a facut dezbinare intre iudei."

Iata reactia Tatalul la jertfirea de Sine a Fiului. Iata reactiile oamenilor. Dar care este reactia ta si care este reactia mea?

Apostolul Ioan marturisitorul

"Cel ce a văzut lucrul acesta a depus mărturie şi mărturia lui este adevărată. Şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi"

Marturia apostolului Ioan are un scop clar. Nu este pentru a ne arata noua ce oportunitate a avut el de-a vede live (si nu pe TVu) moartea lui Cristos. Avem, astfel, Evanghelia dupa Ioan (si nu dupa Miel Ghibson). Nu este pentru a ne sugera ce inima puternica a avut de a rezistat tuturor imaginilor si scenelor acelora.

Iata scopul: pentru ca si noi sa credem.

Pentru ca noi daca credem, putem sa avem (crezand) viata vesnica!

Ioan a depus marturie. A spus ceea ce a vazut si ceea ce a auzit, aratand adevarul, pentru binele nostru vesnic.

Ne aducem aminte de moartea lui Cristos. Ei bine, cu aceasta ocazie trebuie sa intelegem ca noi, care L-am cunoscut pe Cristos, care ne-am identificam in moartea Lui si am inteles, prin Duhul, jertfirea Sa si plinatatea insemnatatii acestei VALORI, suntem chemati sa fim niste marturisitori in lume. De ce? Pentru ca si altii sa creada in El!

Ajuta-ma, Doamne, sa spun adevarul pe care-l stiu. Si stiu ca ceea ce cred este asa, dar sa spun pentru ca si altii sa creada, sa vina la Cristos si sa fie mantuiti. Ioan a fost acolo, cand a murit Cristos. Si a trebuit sa scrie adevarul, pentru ca a inteles sensul jertfei lui Cristos.

Faptele noastre arata daca credinta noastra este autentica. Daca este, atunci vom stii clar ca nu putem sa nu spunem ceea ce stim, atata timp cat Dumnezeu are trebuinta de noi pentru a Se vesti tuturor Imparatia Cerurilor si cum se primeste cetatenie acolo.

Cristos moare in trup. Dar in duh S-a dus sa propovaduiasca, sa marturiseasca, sa spuna (declarand) adevarul. Cui? Sufletelor din inchisoare. Tot asa trebuie sa facem si noi (noi suntem in trup, in trup sa mergem), daca iubim identificandu-ne cu Cristos, in moartea Lui.

Cristos, iudeii si Scriptura

E o diferenta mare intre modul in care au implinit iudeii Scriptura si modul in care a implinit-o Cristos. Un exemplu se vede clar in relatarea apostolului Ioan momentele agoniei lui Cristos, pe crucea de pe dealul craniului.

După aceea, Isus, Care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete!“

Pentru că era Ziua Pregătirii, iudeii, ca să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului, pentru că acel Sabat era o zi mare, i-au cerut lui Pilat să fie zdrobite picioarele celor răstigniţi şi să fie luaţi de pe cruce.

Cristos cunostea Scriptura si o implinea. El a scris-o. A existat pe cand fiecare particica a ei (Vechiul Testament, a se intelege) a fost traita de protagonistii timpului respectiv. Acum el era om si o traia in modul cel mai deplin, conform cu sfatul bun al lui Dumnezeu. El murea pe lemn, in blestem fiind facut, de buna voia Sa, in iubirea lui Dumnezeu, pentru implinirea ispasirii pentru pacatele noastre si faurirea unei mantuiri vesnice pentru om.

Iudeii care L-au rastignit se ingrijeau sa pazeasca obiceiurile, scrierile, sa fie totul ca la carte, sa nu cumva sa apara ceva nelalocul lui. Era, pentru ei o mare zi, speciala zi, un Sabat (odihna) mare.

Era si pentru Cristos o mare zi. Ziua cand a murit in trup, pentru ale noastre pacate. O, ce mare zi. Creatorul, Cel "in care era viata", moare pe o cruce... O zi mare de odihna, caci trupul Sau va fi pus intr-un mormant, pentru cateva ore. Dar duhul Sau a faurit o vesnica odihna pentru cei credinciosi in El, pentru cei adevarati, care sunt in Dumnezeu Tatal si in Domnul Isus Cristos.

Dar noi? Ce zi e astazi pentru noi? Dar maine, dar in fiecare zi?

Formalism religios

Formalism religios de sarbatoare. Sau, sarbatoare de formalism religios?

Era in timpul saptamanii sarbatorii azimilor. Apostolul Ioan relateaza moartea lui Cristos astfel"

28 După aceea, Isus, Care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să se împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete!“1129 Acolo era pus un vas plin cu vin acru12. Au pus într-o ramură de isop un burete plin cu vin acru şi I l-au dus la gură. 30 Când a primit vinul, Isus a zis: „S-a terminat!“. Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.

31 Pentru că era Ziua Pregătirii, iudeii, ca să nu rămână trupurile pe cruce în timpul Sabatului, pentru că acel Sabat era o zi mare, i-au cerut lui Pilat să fie zdrobite picioarele celor răstigniţi şi să fie luaţi de pe cruce. 32 Soldaţii au venit deci şi i-au zdrobit picioarele primului, apoi şi ale celuilalt care fusese răstignit împreună cu El. 33 Însă, când au venit la Isus, au văzut că deja murise şi nu I-au mai zdrobit picioarele, 34 ci unul dintre soldaţi I-a străpuns coasta cu suliţa; şi imediat a ieşit sânge şi apă. 35 Cel ce a văzut lucrul acesta a depus mărturie şi mărturia lui este adevărată. Şi el ştie că spune adevărul, pentru ca şi voi să credeţi. 36 Căci aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească Scriptura carezice: „Nici unul din oasele Lui nu va fi rupt.“13 37 Şi în altă parte, Scriptura mai zice: „Vor privi la Cel pe Care L-au străpuns.“14

38 După aceea, Iosif din Arimateea, care era ucenic al lui Isus, dar în secret, de frica iudeilor, i-a cerut lui Pilat să-l lase să ia trupul lui Isus. Pilat i-a dat voie. Prin urmare, el a venit şi a luat trupul lui Isus. 39 A venit şi Nicodim, cel care la început se dusese la Isus noaptea, şi a adus un amestec de aproape o sută de litre15 de smirnă şi aloe. 40 Au luat trupul lui Isus şi L-au înfăşurat în fâşii de pânză de in, cu miresme, aşa cum este obiceiul de înmormântare la iudei. 41 În locul unde fusese răstignit era o grădină, iar în grădină era un mormânt nou, în care nu mai fusese pus nimeni. 42 Pentru că era Ziua Pregătirii Iudeilor şi pentru că mormântul era aproape, L-au pus pe Isus acolo.

In mijlocul suferintei Cristos sfarseste ispasirea pentru pacatele noastre. Scriptura se implineste pana la detaliu. Cristos moare in trup si e ingropat dupa obiceiul evreiesc.

Dar motivul pentru care a fost luat de pe cruce este straniu si grozav in acelasi timp. Ca sa nu ramana trupurile pe cruce in timpul Sabatului. Au gasit iudeii si solutia pe care sa i-o propuna lui Pilat. Iudeii au cerut moartea lui Cristos, dar cand Pilat le-a spus sa-L omoare ei, au raspuns cu un spiritual grotesc ca lor nu le ingaduie Legea sa omoare...

Insa ei L-au omorat, chiar daca prin mana celor faradelege (a romanilor, care nu aveau o Lege divina).

Si aici evreii sunt ingrijorati de Legea lor, fiindca se apropia Pastele si era deja Ziua Pregatirii, au cerut ca trupul lui Cristos sa fie zdrobit, sa-si poata tinea obiceiurile. Iata-i cum tineau zilele foarte amanuntit, regulile si obiceiurile. Dar cum L-au tinut pe cruce pe Isus, in grea suferinta si zdrobire - aceasta nu era impotriva Legii... Asa credeau ei.

Un formalism religios care implineste Legea, dar Il rastingeste pe Cristos. Aceasta este o definitie autentica a formalismului religios. A tine zile, a tine obiceiuri, a tine sarbatori ca la Carte, dar, in acelasi timp a-L tine si pe Cristos rastignit, cu ura, cu pizma, cu rautate, cu o inima demonica si goala de Dumnezeu.

...

Iata-ne in 2009. Desi te astepti ca lumea s-a mai cultivat, formalismul tot formalism. Ca altfel si-ar pierde sensul, nu? Si iata-i pe crestini pastrand bunul obicei al curateniei de Paste, zilele pe rand, fiecare pregatita si randuita pentru cate-o camera, pentru mancare, pentru cumparaturi...

Spre Vineri, Sambata oboseala e mare. Toate-s pregatite si aranjate special pentru burtile care asteapta "ziua sacrificarii", cand sa se infrupte in liniste de bunatatile pe care si le-au pregatit. Stomacul, madularul sef, i-a muncit pe bietii oameni de totul e acum pregatit. Pentru el.

Ma gandeam ca am putea face curatenie cu o saptamana inainte de Paste. Sau cu doua. Dar nu. Rugaciune, partasie, cantare si meditare la sacrificiul lui Cristos mai putin.

O zi pentru a scoate afara tot din inima si a face curat prin toate colturile nu e in program. Pentru a da afara mizeriile stranse prin cotloanele inimilor noastre rele. O zi de zdrobire, de post si rugaciune, de identificare cu Cristos, de a merge la cei sarmani si a sarbatori cu adevarat Pastele... Asta nu, o, nu.

Totul e ca la carte. Cristos rastignit, noi sa ne facem treaba. Iar vinerea-L dam jos seara, ca nu se cade sa ramana pe cruce. Asa a fost la rastignire, asa ramane obiceiul, nu-l putem schimba. Si-l tinem jos de pe cruce, pana dupa Paste, sa putem manca si sa ne simtim bine. Apoi revine intre noi "si El rastignit"... Formalism religios.

Scriptura ne arata ca noi putem sa tinem o zi pentru Cristos, sau putem sa nu o tinem, caz in care, tot pentru Cristos nu o tinem. Deci, pentru Cristos, in ambele cazuri. Ori, ma tem ca cei mai multi tin pastele pentru ei. Faptele sa vorbeasca si nu judecata mea nestiutoare. Caci faptele noastre stau inaintea lui Dumnezeu si ochii Lui ne privesc cu atentie, zi si noapte.

Ce mare tristete a fost atunci in inima lui Dumnezeu, cand Fiul Sau ne purta povara pacatelor noastre, iar oamenii L-au dat jos de pe cruce degraba, nu ca sa nu mai sufere, ci ca era "Ziua Pregatirii"... NO COMMENT.

Dar El ne poarta povara zilnic! Zilnic. Ce mare tristete pentru El sa ne vada si astazi la fel de interesati de obiceiurile noastre spre a le tine cu ora, minutul si secunda, dar total dezinteresati de Cristosul impovarat.

In fapt, nu toti cei care-si zic crestini asa sunt. Caci faptele roadelor vorbesc pentru fiecare, iar ziua judecatii divine sta sa vina.

Daca te-ai hotarat sa ti aceste zile pentru Cristos, atunci tine-le pentru Cristos. Daca nu, atunci macar nu mai spune ca sarbatoresti Pastele. Daca te-ai hotarat ca nu vrei sa faci deosebire intre zile, nu fa aceasta deosebire pentru Cristos. Ca in toate, Cristos sa fie glorificat in noi!

Atei contemporani

Citeam blogul ateului despre a carui exprimari am mai scris. Am aflat ca el stie despre Dumnezeu din desenele animate Cartea Cartilor. Am banuit ca de prin filme.

Ne da acolo doua exemple in care, pentru ca nu a inteles ce a intalnit in viata, dar pe ecran, s-a revoltat in sine. Rezultatul: acum crede ca nu exista Dumnezeu. Ne sugereaza ca la o varsta apreciabila, de copil, era deja mai destept cale lunga decat tatal lui. Bravo.

Iar la sfarsit zice "de fapt, pe mine Biblia m-a facut ateu". Cartea Cartilor e sursa, Biblia e vina. Intelegeti? Hm, eu nu.

Deci, fiindca ateul nostru care si-a dat cazul ne internet, nu a inteles experienta lui Avraam cu Isaac si cartea Iov, din niste desene animate cu Memo, Biblia e de vina. Logic, ce mai tot vorbim atata?

Deci, Dumnezeu sa-Si dea fiul la moarte pentru noi. Curata nebunie! Da, crucea lui Cristos! Ea este nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzarii, dar pentru noi, care suntem pe calea mantuirii, ea este puterea lui Dumnezeu.

Sa ne mai gandim putin la logica aceasta ateistica. Deci, am inteles ca avortul nu trebuie interzis si ca Dumnezeu e fals fiindca e impotriva. Dar Dumnezeu nu exista fiindca Avraam era sa-si omoara fiul. Hm... Nu se inteleg lobii. Lobul stang care a interpretat citirea din Biblie (daca a fost vreodata) nu se intelege cu lobul drept care a inghitit imaginile umanismului. E si? Atei sa fim, ca de paine se ingrijeste mama natura.

Un comentator ii sugera: "Nu mai urmariti Cartea Cartilor, are un efect deosebit de nefast asupra dvs."

Dincolo de comedia de pe fata clovnului, pictata a fericire, tristetea este adanca. Ratacirea e mare. Atat duce mintea omului lasata in voia ei. Ce urgie sa cada pe bietul om, mai mare? Decat sa te paraseasca Dumnezeu printre gandurile tale...

"Nebunul zice in inima lui: Nu este Dumnezeu".

Suntem pentru viata!

Noi crestinii suntem pentru viata! Din respect pentru Dumnezeu si pentru ceea ce a facut El. Datorita valorii pe care El a dat-o omului cand a murit pentru noi! Nu exista pentru noi avort in dictionar. E un pacat mare si greu pentru ca nu noi am facut viata sa o luam. Noi suntem doar oameni.

Sotia mea se pregateste sa nasca un copil. Cand am aflat ca e insarcinata am fost cutremurat de realitatea aceasta. Vom aduce pe lume un om. Dumnezeu ni l-a dat, el creste in burta mamei lui. De cateva luni comunicam. Il cant, ii vorbesc. El impinge cu piciorusele. Il ocrotim si-l asteptam. Ii vom da un nume. Dumnezeu stie cate zile are, aceasta e in mana Lui.

Am citit in Scriptura cum Dumnezeu lucreaza la copilul nostru, il tese si-l formeaza. Il face o "faptura asa de minunata". In inturenicul de acolo, ochii Sai il vad si zilele lui Ii sunt cunoscute mai inainte sa fie vreuna din ele.

Acuzati de criminali ca ne impotrivim stiinta, noi ne iubim copiii si-l nastem, si-i crestem, si le dam o educatie pentru ca nu noi am facut viata, ci noi o avem. Daca ar fi corecta ratiunea acuzarii, atunci ce progres stiintific ar mai fi daca ne ucidem urmasii?

Din cele mai vechi timpuri, biserica s-a opus stiintei, cunoasterii si educatiei. De ce? Pentru ca biserica nu vrea enoriasi capabili sa caute singuri idei, bisericii nu-i plac oamenii care-si pot forma singuri pareri. Religiile prospera in locurile sarace si in mizerie, pentru ca in acele locuri oamenii oricum si-au pierdut orice speranta. Religiile exploateaza intr-un mod miselesc durerile oamenilor si lipsa lor de perspectiva, promitandu-le viata vesnica intr-un paradis inchipuit. Promisiuni pe care nu si le pot tine, dar astea sunt deja detalii.

Fals. Noi ne impotrivim legilor care adopta avortul fiindca suntem liberi sa ne formam singuri idei, pareri, rationamente. Inteleg, prin urmare, ca avortul e crima, pacat fata de Dumnezeu si rau facut umanitatii. Suntem pentru viata pentru ca traim si noi la randul nostru.

Sunt religii care exploateaza durerile omului. Dar Cristos nu! Cristos le-a curmat. El Si-a dat viata pentr noi. El, Cristos, iti promite viata vesnica, nu noi, oamenii. Din acest motiv vorbim despre o promisiune care se va tine. Pentru ca Cristos e Dumnezeu. Suntem pentru viata, pentru ca am primit viata aici, dar am primit si viata vesnica. Dumnezeu da viata. Omul omoara. Dumnezeu a dat viata, omul a luat-o. Cu ce drept? Dumnezeu e Dumnezeu. Dar omul?

In ce priveste viata vesnica, insa, omul nu mai poate influenta cu nimic. Bine e sa stii aceasta. Poate ca aici jos ati reusit sa puneti ca doctori de oameni criminali de copii, si multi nu-si mai numara zilele datorita acestora. Dar in ceruri Dumnezeu va da viata vesnica tuturor celor care s-au nascut din nou din El, prin credinta in Domnul Isus Cristos.

Iata-ne intr-un timp in care oamenii sarbatoresc moartea si invierea lui Cristos. Sau, mai bine zis, si le amintesc. Le comemoreaza. Priveste la Cel in care era viata, dar care Si-a dat viata, pentru ca noi, cei morti in pacatele noastre, cei fara de Dumnezeu, sa avem viata.

Ratiunea nebuna[3]

“Pacate” cum ar fi homosexualitatea, avortul sau prostitutia poate n-ar fi atat de blamate daca in avangarda multimii acuzatoare nu s-ar afla purtatori de icoane si cruci.

Acum incepem sa intelegem, nu? De fapt e vorba de ceea ce impiedica pacatul in lume. Si, lumea, raspunde inapoi, crud si lacom. Fiindca lumea nu vrea ca biserica sa o opreasca din mersu-i nebun spre degradare. Pacatosii nu vor lumina in intunericul pe care si l-au creat. Pacatosii nu vor sare pe rana.

De fapt nu e vorba de dorinta aceasta "buna" de a-i ajuta pe "bietii oameni" care-s prosti rau si care nu reusesc sa-si dea seama ca nu exista Dumnezeu. De fapt, pentru ca inima e plina de viclenie, oamenii isi dau seama ca ar fi bine sa pacatuiasca tot mai mult, sa simta placere in ipostaze tot mai rele si mai pline de venin, numai ca le sta impotriva Biserica adevarata. Nu institutii pamantesti, eu vorbesc de crestini adevarati. Nu-mi pasa de minciuna inainte sa-mi peze de adevar.

Aha, deci. Iata problema:
- ateul vrea homosexualitatea;
- ateul nostru vrea avort;
- ateul blogului unde-si prezinta articolele vrea prostitutie.

Stiam. El vrea aceasta si nu doreste sa i se spuna ca nu e voie. Ca e pacat. Ca Dumnezeu nu e de acord. Nu poate suferi asa ceva. Il taie la inima, il enerveaza la culme. E vorba de un biet om prins de pacat, de diavolul si de minciunile lui. O, sarman suflet... Plangeti crestini!

Ateul cel "stiintific", care pentru "progres" si "bine" condamna crestinatatea pentru ca nu e de acord cu abominatiunile sexuale, cu orgiile si uraciunile practicilor scarboase, cu uratul si gunoiul. El striga pentru ca vrea sangele copiilor nenascuti, vrea gustul criminalului in serie.

Paranteza: am aflat ca doctorul ginecolog unde mergem noi in vederea nasterii primului nostru copil (Dumnezeu sa-l aduca cu bine in lumea noastra si sa-l scoata cu bine din ea) nu face avorturi. M-am bucurat. Am inteles atunci de ce Domnul ne-a pus pe inima sa-l alegem pe el dintre cei doi disponibili in Hateg. Acum stim ca doctorul nostru nu ne considera copilul o bucata de carne. Intr-o discutie cu el, ne-a spus ca nu e de acord nici cu practica de a stii ce e (baiat, fata). Nici nu i-am cerut o astfel de opinie de "specialist". Inchid.

Sfintii spun nu! Opriti crimele. Opriti lascivitatea si infidelitatea. Dar oamenilor nu le place. Atunci isi zic "atei" si, sub o umbrela inscriptionata cu "stiintific", ataca si lovesc biserica in general, crestinismul in general, pe Dumnezeu. Ca sa poata ei sa se simta mai liberi in a face ceea ce Dumnezeu, biserica si sfintii lui Dumnezeu spun ca e PACATOS.

Iata de fapt adevarul. Acum, ca am dat masca jos, sa urmarim cateva imagini:

Ratiunea nebuna[2]

De ce-i omul acesta ateu?

1. Pentru ca "refuz sa respect apriori o tagma de oameni pentru simplu motiv ca se imbraca in sutane"

Si eu refuz aceasta, dar nu sunt ateu. Atunci ce ne facem? Cade argumentul? Cade. Apoi, nici nu e vorba de preoti, ci de invatatura lor gresita, amestecata cu paganism si minciuna. E vorba de o teologie alterata, de multe aspecte elementare care au deviat demult de la invatatura Scripturilor.

Si, nici nu e vorba de "o tagma de oameni", ci de Dumnezeu. Nu oamenii ma fac pe mine crestin, ci Dumnezeu ma face. E trist sa spui ca esti liber, dar sa te definesti deplin datorita oamenilor. Atunci, nu mai poti sa zici ca esti liber, decat mintind cu inocenta.


2. Pentru ca pamantul e rotund

Nu rad. Dar imi vine. Deci, pentru ca pamantul e rotund omul e ateu. Hm. Dar ce-ar fi fost daca pamantul ar fi fost romb? Exista cate o denumire pentru fiecare figura geometrica?

Apoi, daca ne referim la planeta Pamant, atunci e vorba mai degraba de forma aparent sferica.

Apoi, si eu cred si stiu chiar ca pamantul e "rotund". Si totusi sunt crestin. Din nou mi-am intarit parerea ca acest "ateu" nu cunoaste de fapt Biblia, dar vorbeste despre. O mare greseala, de altfel. Nu mai bine ar face cumva sa o studieze? Ar evita sa se faca de rusine. Biblia vorbeste despre pamant folosind cuvinte care se refera la forma lui de corp ceresc precum "rotund", "sferic" chiar. Iar aceasta in parti ale ei care au fost scrise in timpul stravechi, pe cand nu existau pitici atei cu lunete, foaie si creion.


3. Pentru ca "fulgerele sunt fenomene naturale"

Deci, de ce esti ateu? Pentru ca fulgerele sunt fenomene naturale. Ok. De ce zboara gasca? Pentru ca rade iarba.

Ce ar insemna "fenomene naturale"? Dar daca acestea sunt consecinta vizibila a actiunii invizibile a lui Dumnezeu? De ce invizibile? Pai de ce nu? "Ateii" stau seara la lumina becului pe care-l vad, dar aceasta e generata de un curent electric pe care nu-l vad. Uneori stau in vand si-l simt, dar nu-l vad.

Si eu cred ca fulgerele sunt fenomene naturale, am chiar o definitie in minte pentru "fenomene naturale" si totusi, incredibil, NU sunt ateu. Sa va descriu tipurile de nori?


4. Pentru ca "nu e suficient sa crezi cu tarie un lucru pentru ca acel lucru sa fie adevarat"

Nu e suficient sa crezi cu tarie un lucru pentru ca el sa fie adevarat, asa e. Si eu zic tot asa. Dar iata ca sunt un credincios in Dumnezeul adevarat, Creatorul Universului. In niciun caz nu am devenit ateu pentru ca am capacitatea sa gandesc lucrurile si sa le diferentiez. Iar aceasta capacitate o am si eu si cel ce isi zice "ateu" tot de la Dumnezeu.

Numai ca, ateilor Dumnezeu le da minte sa judece, insa numai in sfera lor, fiindca au ales sa o neglijeze pe cea a Lui. Deocamdata o neglijeaza. Dar nu se gandesc ca, la urma, ii va ajunge intalnirea cu Dumnezeul despre care au spus ca nu exista, fiindca au avut cateva "argumente" despre fulgere si popi.

Unii dintre ei isi vor pierde mantuirea pentru ca au crezut ca Dumnezeu e pe buze si s-au revoltat fata de oameni. Au incercat sa rezolve problema vietii lor cu problema nerezolvata a vietii altor oameni. Rationeaza despre Dumnezeu din ceea ce vad in oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu.


Apoi, iata ce mai zice: "Daca vorbim strict la modul teoretic nu religia in sine e problema, ci conceptul numit Dumnezeu. Si nici macar el, ci biserica si indivizii care reprezinta biserica". Sunt de acord, desi exprimarea lasa de dorit. Pentru mess-isti nu prea conteaza exprimarea... Dcac? (de ce ar conta?). Si totusi sunt crestin, care chiar traiesc cu Dumnezeu. Interesant, nu? Nu e ciudat, fiindca stiu despre ce e vorba. Dumnezeu e pe buzele multor oameni, dar nu neaparat in viata lor. Asa ca, cel care vede oameni care nu-L au pe Dumnezeu dar spun ca Il au, nu are dreptul sa concluzioneze ca nu exita Dumnezeu, fiindca pur si simplu nu poate stii asta. Si, chiar daca vede un om care Il are pe Dumnezeu, dar nu intelege el ca-l are (adica ateul), tot nu are dreptul sa faca o judecata atat de mare pentru mintea lui atat de mica. Oameni suntem toti, deci sa ne pastram decenta in vorbire.

Noi, crestinii, predicam un Dumnezeu real, dar pe care Il primim prin credinta, nu prin vedere. Totusi, se vede in viata noastra cine ne conduce. Nici pe departe de viata plictisitoare in asteptarea a ceva mai bun dincolo. Asta sa fie marea problema... Dar nu este aceasta. Marea problema este pacatul din om care-l damneaza vesnic. Marea realizarea divina este sacrificiul lui Cristos, pe care cine studiaza Biblia il va intelege. Problema pentru el se va pune daca-l va primi, sau nu.

Apoi, daca vorbim strict la modul teoretic, atunci ce legatura are biserica si oamenii care reprezinta biserica? Din nou, anticristul acesta care si-a luat un nume prea mare pentru el, fiind un biet ingnorant (sunt trist cand scriu aceste randuri reale), arata cat de mult nu cunoaste el Biblia si sensul ei. Biserica sunt oamenii. Biserica nu e "strict" la modul teoretic. E ceva cat se poate de real.

Adevaratele biserici au tinut societatea oamenilor in frau. Eram extirpati de mult fara bisericile adevarate, fara sfintii lui Dumnezeu pe pamant. Ne-am fi distrus de mult unii pe altii. De cand principiile si valorile crestine sunt date laoparte, se vede clar cum depravarea si mizeriile ajung sa fie modele. O vedem in politica, in scoli, in "biserici", pe strada, pe internet.

E probabil ca nu am mai discuta acum, daca biserica ar fi ceva ipotetic. A se studia istoria in amanunt, si nu doar acea parte care caracterizeaza o biserica falsa (inchizitie etc, fiindca nu biserica falsa e biserica adevarata, dupa cum este deranjant de evident).

Deci, nu vorbim, in fapt, strict teoretic. "Strict teoretic" aduce nuante in discutie care depasesc capacitatea de sinteza a unui ateu. Ateul e strict teoretic el, ce sa mai vorbeasca de "strict teoretic"? Fiindca daca Ateul e Dumnezeu si vorbeste "strict teoretic" atunci se neaga pe sine. Ar trebui sa spuna ateul: "nu pot sa vorbesc teoretic". Tocmai incapacitatea lui de a fi incapabil sa vorbeasca teoretic il face incapabil sa fie mai mult decat o teorie spumoasa a vorbirii nonsalante a omului lasat in voia mintii lui blestemate.

Ce mare se poate da omul, si totusi ce mic poate el sa fie. Ce tupeu, ce gradomanie, ce piept scos in afara, umflat cu aer. Iata-l cum se ridica, precum o mare furnica inainte de-a fi strivita de picioarele unui trecator grabit, zicand pe limba ei: "Nu exista om". Si totusi, Dumnezeu nu se grabeste, asteptand cu rabdare si dragoste ca sa-si mantuiasca alesii. Si, are Dumnezeu mila si de ateii debusolati, ca de noi toti, de altfel.

Fiindca TOTI am pacatuit si suntem lipsiti de slava lui Dumnezeu, in noi insine. Ai mila, Doamne, de ateu, cum ai avut mila de mine.

Ratiunea nebuna[1]

Am gasit un sait, al unuia care si-a dat numele de anticrist, roman fiind. Am gasit in motivatia scrierilor lui urmatoarele:

"Pentru ca m-am saturat de toti habotnicii care au impresia ca stiu Adevarul. Pentru ca m-am saturat sa stau linistit in banca mea, sa-mi vad de ale mele si sa fiu compatimit (sau amenintat cu inflacarare vesnica) pe motiv ca-mi folosesc ratiunea si apelez la logica si bun simt in loc sa ma supun unei entitati imaginare care"

As putea sa-i comentez toate zicerile, dar nu am timp. Totusi, voi selecta cateva de pe blogul "anticristului", de dragul discutiei, al ratiunii si logicii elementare.

Pentru o persoana care zice despre sine ca este cunoscatoare a Bibliei, formularea "au impresia ca stiu Adevarul" arata mai degraba a indiferenta, incultura si o pretinsa cunoastere. Crestinul real nu are impresia ca stie Adevarul, ci "Il cunoaste pe Adevar". Este elementar pentru cine pretinde ca a citit Biblia sa stie ca Adevarul este o persoana.

Apoi, crestinul nu amentinta cu inflacarare vesnica, pentru ca el nu poate sa inflacareze si Cel care poate nu a trimis pe nimieni sa faca amenintari. E vorba de atentionare intr-un spirit de seriozitate, in dragoste jertfitoare. Cel care a spus ca exista flacarile vesnice a murit pentru ca oamenii sa nu ajunga acolo. Ce spun popii sau altii care pretind ca-L reprezinta pe Dumnezeu e o alta problema care nu trebuie amestecata cu cea din discutie. E logica elementara.

Apoi, se da dovada de incultura biblica a vorbi despre "amenintare vesnica" cu referire la Adevar sau la credinciosii Lui. Dumnezeul care a creat viata si tot ce exista, care tine toate lucrurile asa cum le cunoastem noi mai mult sau mai putin, Acest Dumnezeu este pur si simplu altfel decat cum e descris prin aceasta expresie. Ca sa vorbim despre logica, intai trebuie sa vorbim despre cunoastere. Ori, daca cineva nu cunoaste subiectul despre care vorbeste, poate sa pretinda ca il refera cu logica - eroarea isi face de cap prin mintea sa.

Si, chiar daca acest om (care are suflet si trebuie privit ca atare) s-a saturat de "habotnici", Dumnezeu inca nu s-a saturat de el. Iata-l traind inca, reusind sa mai scrie cate un post, incercad un strigat mut, greu de auzit, dar al disperarii, al nevoii dupa Creatorul pe care nu-L vede in cei care pretind ca sunt oamenii Sai. Dumnezeu, iata, il accepta, il iubeste si ii da inca o sansa. Pana cand, nu stiu. Si, din respect pentru Creator si fiindca ma incearca dragostea Lui, pe care a pus-o in mine, ma voi referi in toate doar la argument in sine, nu la persoana. Argumentele sunt proaste, in general. Persoana e pretioasa in ochii lui Dumnezeu, deci ar fi bine sa va rugati pentru ea.

"Nu sunt Antihristul din Scripturi pentru ca Scripturile sunt la fel de adevarate ca si Matrix. Ambele exista, sunt cat se poate de reale, dar sunt doar niste lucrari de fictiune. Antihrist e doar un pseudonim pe care mi l-am ales. Sunt ateu. Ateismul nu e o religie, ci abilitatea de a face distinctia intre realitate si Mos Craciun. Sau Mos Gerila, Alba ca Zapada, Zalmoxe, Dumnezeu."

Argumentul este ca nu este vorba de anticristul din Scripturi. Iata de ce: pentru ca Scripturile sunt "la fel de adevarate ca Matrix". Sunt doua chestiuni aici, care lezeaza pana la evaporare argumentatia. Intai de toate, se poate dovedi ca ideea din Matrix este ideea din Biblie, la un anumit nivel. Aceasta presupune ca Scripturile sunt adevarate, la fel cum este si Matrix (filmul), ca mesaj. Dar, indiferent cum ar fi Matrixul, nu el este factorul care determina cine este anticristul din Scripturi.

E mai complicata realitatea despre anticristul din Scripturi. Apoi, autorul spune ca Scripturile sunt fictiune. Sau, scrierea lui este fictiune. Desigur, autorul nu dovedeste nimic, nici nu poate. El spune ca e ateu dar nu credincios ateu. Ba e chiar credincios ateu, nu poate dovedi nimic. Si aceasta, in principiu, pentru ca nu se poate dovedi o minciuna ca adevar, ramanand in adevar. Dar si asa, chiar daca autorul da axiome aiurind, zapacit fiind de idei incurcate, tot nu se poate decide care e anticristul din Scripturi pe baza aceasta. E un non-sens.

Ateismul e o religie, are "popii" ei si promotorii ei. Ateii isi fac reclama, fac prozelitism, isi strang adepti, se organizeaza, misca sume de bani etc. O religie, dar nu pura, totusi cu acelasi rezultat. Caci si religia in sens comun, si ateismul cauta sa fie impotriva lui Dumnezeu. Pana intr-o zi.

Nu ateismul e abilitatea de a face distinctie intre realitate si Mos Craciun. Aceasta abilitate vine odata cu maturitatea unui om cat de cat normal. Si nu poarta nume. Dar, daca asa se vrea definitia ateismului, asa sa fie. Atunci si eu sunt "ateu". Dar cred in Dumnezeul adevarat si viata vesnica. Atunci cum mai sunt ateu, fiindca e contradictie in termeni (a-teu)? Dat fiind faptul ca stiu ce-i si cu Mos Craciun. Din nou, un joc de cuvinte nefericit.

Tocmai ca ateismul este incapacitatea de a face distinctie intre Mos Gerila si Dumnezeu. Daca ar putea ateul sa faca o astfel de distinctie, atunci ar renunta sa mai fie ateu. Deci, nu cel care poate face aceasta distinctie e ateu, ci ateul crede ca poate face aceasta distinctie, motiv pentru care, crezand, si-a intocmit o dogma pe care o sustine, facandu-si astfel o religie de tip umanist.

Cand oamenii se gandeau la divinitate si nu la ei, chiar daca nu intelegeau divinitatea, au facut religii despre Dumnezeu. Toate false si fara substrat, de altfel. Dumnezeu a facut mai mult. Ne-a unit cu El, indentificandu-Se cu noi. E mult mai profund, e vorba de alt nivel, de alt sens, cu totul diferit decat ce exprima notiunea de "religie". Acum, cand oamenii se gandesc la ei, cand s-au pus pe ei insisi in centru, normal ca religiile sa fie umaniste, orientate spre om. De unde si ateismul acesta slavit, inflorit si pictat.

Formele pastelor

Sunt multe. Oricum, ceea ce iese in evidenta cel mai mult este ca, prin multa forfota care se creeaza, oamenii practic pierd sarbatoarea in sine.

Oare trebuie ca la o sarbatoare sa fie mancare si bautura? De ce sa nu fie altfel sarbatoarea? Poate sa ne curatam noi, sa citim mai mult din Scripturi, sa pregatim o buna hrana pentru copiii nostri, din Cuvantul lui Dumnezeu.

Poate sa stam cu ei, zi de zi, spunandu-le despre Domnul Isus si suferintele Lui. Sa ne rugam mai mult. Sa comunicam mai mult unii cu altii despre aceste fapte ale lui Cristos, facute pentru noi si spre invatatura noastra.

Sarbatoarea pare ca e despre Cristos, dar, parerea mea e ca, in general, sarbatoarea e pentru om. Cristos se bucura cu alte ocazii. Cand se pocaieste un om, cand vede ca exista o samanta de urmasi ai Sai pe pamant... Omul e tot mai orientat spre sine, egocentrist si hipermetrop in ce-l priveste. Se vede pe sine prea mare, prea important, prea destept. Si, nu neaparat ca se vede, dar nu e.

Imaginea aceasta de sine se vede in tot ce face omul. Am fost cu un frate batran, cu ceva ani in urma, intr-un sat, a doua zi de paste. La biserica. El a predicat despre cum serbam noi Pastele cu Domnul Isus. Si a descoperit din Scriptura ca o implicatie este aceea de a da saracilor mancare. Cineva din locul acela s-a ridicat si aspus ca ei nu au saraci... Nu a inteles nimic.

Iepuri, oua, lumanari si vopsele. Mancaruri de miel si multe pe masa. Pentru noi, pentru a ne bucura, ca e sarbatoare. Cristos a inviat! Sa mancam.

Parerea mea este ca oamenii, in general, sarbatoresc pentru ei, nu pentru Cristos. Faptele asa imi spun mie, daca oi vedea bine.

La Pastele evreiesc avea loc sarbatoarea azimilor. Nimic dospit nu trebuia sa fie in casele evreilor timp de sapte zile. Azimile mai sunt numite in Deuteronom si "painea intristarii". Carnea pe care trebuiau sa o manance in familie trabuia pregatita pe loc si mancata, fara sa fie pastrata. Pastele nu se putea jertfi oriunde, ci locul trebuia ales de Dumnezeu.

In Cronici aflam ca levitii si preotii au sarbatorit sarbatoarea azimilor timp de sapte zile laudandu-L pe Dumnezeu in fiecare zi, "cu instrumente care rasunau in cinstea Lui".

Cristos a mancat azimi cu ucenicii Sai, dar a trebuit sa le spuna atunci: "unul dintre voi ma va vinde". La cina, cu uncenicii Sai, Domnul Isus a descoperit ce inseamna painea, ce inseamna vinul - trupul Sau si sangele Sau. Noul Legamant.

Apostolul Pavel ne invata asa:

"Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sînteţi, fără aluat; căci Hristos, Paştele noastre, a fost jertfit. Să prăznuim dar praznicul nu cu un aluat vechi, nici cu un aluat de răutate şi viclenie, ci cu azimele curăţiei şi adevărului."

Curatie si adevar. Iata ce presupune praznuirea lui Cristos, Pastele noastre. Se apropie de zi, iar judecate sta sa vina. Suntem in sangele lui Cristos atata timp cat praznuim cum se cuvine Pastele. Fara azimile curatiei si adevarului, nu va fi viata. Cei care au aluat vechi vor fi nimiciti din popor, dupa cum ne-a aratat Dumnezeu la vechea sarbatoare.

Ia seama. Preocupa-te de viata ta si vezi cum stai cu sfintenia si cu adevarul. Dincolo de acestea, despre sarbatoarea Pastelor, Scriptura nu ne invata nimic, pe noi, pe crestini.

Curatenie acasa

Cand pentru cei pentru care fac diferenta intre zile, pentru Domnul, se apropie sarbatoarea invierii lui Cristos, trebuie considerate unele aspecte ale vietii de pe pamant.

Cristos ne aduce o Imparatie noua, unde pacatul, degradarea lipsesc prin definitie. Legile termodinamicii, asa cum le cunoastem astazi, acolo nu vor mai avea putere. Fiindca nu le va mai fi data o astfel de putere. Acolo nu va mai fi nevoie de curatenie, asa cum o intelegem acum, pentru ca nu va mai fi degradare.

A te apropia de sarbatoarea invierii lui Cristos presupune o pregatire a casei, a curtii. Inteleg sa fac o curatenie mai amanuntita fiindca ma pregatesc sa fac diferenta intre niste zile, cu un scop precis - sa-mi amintesc de moartea si invierea lui Cristos.

Cand Cristos a inviat ca parga a celor adormiti, a facut toate lucrurile noi, prin iertarea pacatelor si aducerea posibilitatii nasterii din nou pentru noi, oamenii. Noul acesta trebuie sa fie sensul unei curatenii speciale pentru aceste vremuri.

Dar, din ce am vazut, se face curatenie traditional, ca asa se face. E o vreme buna sa speli tot, sa cureti tot, sa scoti tot si sa aranjezi de la cap la coada tot ce ai. Si multe ajungi sa vezi ca ai, dar tot sarac, tot gol. E curatenia "de primavara", care oricum trebuie facuta, dupa o iarna de hibernare se aduna toate cele. Si, cand sa fie potrivit, daca nu tocmai acum, in zilele pastelor.

E rau sa faci curatenie? Nu. E chiar indicat! Problema de care ma lovesc este ca nu vad legatura cu jertfa lui Cristos, cu invierea Lui. Daca am gandi corect, chiar curatenia ar fi o urmare fericita si buna a unei atare gandiri. Dar, e bine ca facem curatenie, ca nu putem sa lasam casa cum vrea ea sa fie. Mi-as dori sa fie ceea ce facem cu scop, cu sens, cu insemnatate. Iar acestea sa fie extrase din Scripturi. Ar insemna ca traim cu Domnul si ca facem ceea ce facem fiindca ne gandim mereu la Imparatia Cerurilor.

Sarbatoare de moartea[invierea] lui Cristos

In fiecare an aceleasi mari sarbatori. Doar sarbatori pentru cei mai multi.

Avantaje? Avem liber cateva zile, mancam mai multe oua, avem siguranta ca e casa curata, macar cateva zile. Si altele.

In fiecare an in "saptamana mare" e forfota. Curatenie, mancare, activitate. Sunt clipe de adanca lucrare, cand oamenii se pregatesc pentru burtile lor, pentru odihna lor trupeasca, pentru binele a doua trei zile. Urmeaza, ca un ecou, pastele mici si duminica lu' Toma.

De Craciun, toti asculta colinde. Chiar in institutii publice, chiar la boxe amplasate pe cladiri institutionale. Pe fiecare calculator apar, dintr-o data, cantari cu mesaj crestin (sau nu, dar in "atmosfera craciunului"). Se naste Cristos, mare bucurie. De Paste... nu. Cantari de jale pe calculatoare? Nu. In primarii? Nu. Cum asa? De craciun e ideea de bucurie - S-a nascut Mesia. De Paste, a murit. Oamenii nu vor mesajul mortii lui Cristos, al crucii lui Cristos, fiindca, odata cu acest mesaj vine si consecinta - unirea cu Cristos (in suferinta, moarte...).

Asa sunt oamenii. Atunci, de ce pregatesc o asa bogata masa? Pentru dupa inviere! Ca atunci e bucurie. Dar pentru suferintele lui Cristos? Pentru moartea Lui? Nu, fiindca nu se potriveste. E absurd. Nu poti manca in timp ce Cristos moare... Dar poti pregati o masa bogata.(?)

Este oare o masa de infrumusetare a mormantului, o forfota de unire cu cei care L-au dat la moarte pe Cristos? Sau o asteptare (pregatitoare) in bucurie si respect pentru invierea lui Cristos?

...

Aceasta saptamana, daca tot e sarbatorita, ar trebui sa fie un timp de cercetare. De concentrare asupra suferintelor lui Cristos ai asupra insemnatatii lor practice. Un timp de partasie cu Dumnezeu pentru crestini. Inteleg ca cei care nu inteleg nu pot sa faca ce ar putea face in mod normal cei care inteleg, dar nu inteleg de ce cei care inteleg nu inteleg sa faca ceea ce inteleg...

La craciun cantam colinda in timp ce oaspetele caruia ne adresam respectuos alearga prin casa dupa farfurii si sticle pline. Cristos S-a nascut umil si sarac, intr-o iesle. De Paste, alergam disperati o saptamana intreaga sa strangem sa avem, sa ne bucuram, sa fie bine. Cristos a suferit, a tacut, a indurat, a iubit, a iertat, a trait in adevar. Si asa n-au stiut oamenii ca S-a nascut Dumnezeu si nici ca a murit printre ei...

Dar Cristos a avut si El de mancat la o masa, in saptamana aceasta. Si-a dorit mult. O viata! O eternitate! Sa manance pastele cu ucenicii Sai, instituind Noul Legament. Caci ce mancau ei a fost ultimul paste preinchipuitor, aratator spre Cristos. Dupa doar cateva ore urma sa se intample adevaratul Paste - Cristos! "Acesta este Trupul Meu... Acesta este sangele Meu"...

A murit Fiul lui Dumnezeu! Nu mi-e foame, nu mi-e sete. Mi-e foame si mi-e sete de Cristos, sa ma intalnesc cu El sa-i spun fata catre fata ca Il iubesc ca a suferit pentu mine. Astept partasia cu fratii mei, la Masa Domnului. Astept sa vina ziua cand voi manca impreuna cu El la masa Lui, in Imparatia Cerurilor. Nu ca am si castigat premiul, sau ca am si ajuns desavarsit... Dar "fac un singur lucru"(?)

Stiind ca ne amintim de suferintele lui Cristos, din "saptamana mare" ce facem? Lucram mai mult, ca e saptamana mare... Lucram mai mult pentru trup, pentru stomac, pentru simturile noastre pamantesti. Da. Priviti in jur si apoi spuneti-mi ca nu e asa, ca ma insel. Priviti nu mai departe de curtea voastra. Imi doresc sa ma insel.

Oare eu si sotia mea, familia noastra, cum vom trece prin aceste zile? In primul an?

Cu cine sa ma casatoresc?

Sunt multe voci care raspund la aceasta intrebare, fiecare in gama ei. Intai de toate, in mod normal fiecare dintre noi, in cazul in care Dumnezeu nu ne-a chemat la celibat, ne punem aceasta intrebare. Si cautam un raspuns.

Dar aceasta intrebare o pun si cei care vor sa dea un sfat, cei care incearca sa formeze un trend, o directie, sau, chiar sa atraga de partea lor tinerei cu mintile pure, in cautare de reper.

Pentru ca e usor astazi sa fi un lider, sau chiar sa ajungi pastor, usor e sa dai si raspuns la aceste intrebari. Si se dau diverse raspunsuri. Eu nu voi incerca unul, dar vor desprinde o idee esentiala din prezentarea prin comparatie a doua pasaje semnificative din Vechiul Testament, cu ecou "pana nu se vor mai numara timpii veacurilor".

Primul se gaseste in Daniel. Apare intr-un context care nu se refera la invatatura despre casatorie, dar aduce in atentie cel putin doua expresii semnificative, pe care trebuie sa le consideram in dorinta noastra de a cauta raspuns la aceasta intrebare.

"Si, dupa cum degetele de la picioare erau parte de fier si parte de lut, tot asa si imparatia aceasta va fi in parte tare si in parte plapanda. Daca ai vazut fierul amestecat cu lutul, inseamna ca se vor amesteca prin legaturi omenesti de casatorie, dar nu vor fi lipiti unul de altul, dupa cum fierul nu se poate uni cu lutul."

Prima expresie: "se vor amesteca prin legaturi omenesti de casatorie". Intai trebuie remarcata comparatie intre casatorie prin "legaturi omenesti" si o imparatie din lut si fier amestecat. Doua materiale diferite, care nu se pot contopi. O imagine a nepotrivitului. Un amestec care nu aduce a unitate reala. Un amestec omenesc, fara putere.

Apoi, devine evident din expresie ca atunci cand vorbim despre casatorie aceasta poate sa fie o legatura omeneasca. Dar mai poate sa fie de vreun fel? Oare nu oamenii se casatoresc? De care sa fie, ca doar oameni sunt cei care se casatoresc... Da, mai este de un fel, tot in ce-i priveste pe oameni.

Si ajungem la al doilea pasaj:

"De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si se vor face un singur trup"

A doua expresie este "dar nu vor fi lipiti unul de altul". De aici mi-am amintit imediat de versetul acesta din Genesa. Casatoria despre care vorbeste Dumnezeu implica o "lipire" care duce la "un singur trup". O alta imagine, diferita de cea a lutului amestecat cu fier.

Un lucru pe care noi trebuie sa-l intelegem foarte bine, de la care sa plecam, reiese din aceste doua versete puse cap la cap. Exista legaturi omenesti de casatorie si exista legaturi ceresti de casatorie (dumnezeiesti, duhovnicesti). Legaturile omenesti conduc doar la o aparenta in unitate. Legaturile ceresti aduc adevarata unitate (se vor face un singur trup).

Ce fel de casatorie iti doresti? Atunci, conform raspunsului la intrebarea aceasta, raspunsul la intrebarea din titlul iti va concretiza perspectiva foarte mult. Daca intelegi diferenta si ti-e clar ca Dumnezeu doreste pentru tine implinirea scopului Sau in casatorie, exprimat in Genesa (reciteste versetul redat aici), dintr-o data nu mai poate intra in calcul o persoana care nu e in voia Domnului.

Sunt clare doua lucruri:
- exista o voie a Domnului in casatorie, pe care trebuie sa o stii;
- voia Domnului nu aduce impreuna fier cu lut (crestin cu necrestin).

Da, conteaza cu cine te casatoresti. Si conteaza sa nu cauti pe cineva dupa forma trupului sau. Conteaza. Esential este sa cauti ce vrea Dumnezeu. Ca sa nu ai o casatorie de legatura omeneasca, ci una in voia lui Dumnezeu, unde sotul si sotia sa fie "un singur trup". Conteaza sa fie rob al aceluiasi dumnezeu, fiindca nu putem sluji la doi stapani. Daca suntem un trup, iar unul slujeste lui Dumnezeu (fiind copil al Sau), iar altul nu (fiind din lume), atunci, de fapt, nu suntem un trup, sau suntem un trup in sensul unei legaturi omenesti. E lut amestecat cu fier. Mai devreme sau mai tarziu totul se va darama.

Baieti, conteaza inima, sufletul, interiorul unei fete. Daca un oarecare temerar vorbitor te invata sa-ti focalizezi ochisorii spre forme si umflaturi, cauta mai degraba sfatul lui Dumnezeu si fugi de poftele tineretii. Frumusetea e trecatoare si prost definita. Ochii nostri au fost alterati din gradina Edenului si nu mai vedem pur. Nu intelegem bine frumusetea, decat in Cristos. Iar adevarata frumusete nu trece, ci e mai proaspata azi decat ieri.

Iata ca am adus inaintea voastra trei elemente de baza:

1. Cauta sa fie o legatura cereasca de casatorie (dupa alegerea lui Dumnezeu si nu a ta; roaga-te Domnului sa nu te lase pe tine sa alegi, implora-L chiar);
2. Cu siguranta ca Dumnezeu nu te cheama, daca esti copilul Sau, sa te casatoresti cu copilul celui rau (caci toata lumea zace in cel rau); cineva zicea sa fi atent ca nu cumva sa ajungi sa-l ai de socru pe diavolul;
3. E intelept sa te uiti la ce nu izbeste privirea, la cum e omul cu adevarat, iar nu la aspectul sau exterior trecator (o fata care vrea sa te atraga cu exteriori iti promite ca-ti va da ceva ce nu poate pastra nici macar ea: o frumusete desarta si prost definita).

...

Dintr-o data, o multime de fete nu mai satisfac, sub aceste aspecte. Intr-o clipa au cazut baietii cei multi, viteji si vorbareti. Lumea s-a stricat mult, dragilor. Dumnezeu ne cheama sa ducem mai departe Numele Sau. Avem valori de transmis, adevaruri de predat urmatoarei generatii. Suntem datori cu familii ceresti si copiii sfinti. Nu rata planul lui Dumnezeu pentru tine. Increde-te in Domnul din toata inima ta!

Ovidiu-Fineas

Manasel Barb are un fiu!

Eu ma bucur foarte mult. Nu am realizat ca timpul a trecut si am aflat astazi ca pe 1 Aprilie s-a nascut Ovidiu-Fineas Barb, copilul lui Manasel si al Radianei.

Iata aici modul in care il prezinta tatal sau. Rugati-va pentru el, sotia lui si copilul lor. Dumnezeu sa te intareasca Manasel, ca sa fii cu adevarat un tata bun!

"Nu ne-a dat Unul singur Dumnezeu suflarea de viata si ne-a pastrat-o? Si ce cere acel Unul singur? Samanta dumnezeiasca!" (Maleahi 2: 15a).

Cand va veni ziua Domnului?

Apostolul Pavel ne da doua importante coordonate. Trebuie mai intai sa se implineasca doua realitati si, abia apoi vorbim despre venirea zilei Domnului, a zilei revenirii lui Cristos.

Doua lucruri trebuie sa se intample inainte ca sa vina Cristos:

1. lepadarea de credinta

2. descoperirea omului pierzarii, a fiului faradelegii


Lepadare de credinta a fost in fiecare generatie. Scriptura vorbeste despre o lepadare de credinta majora, universala. Cine s-ar putea lepada de credinta? Cel care o are, desigur. Sau, cel care ar fi trebuit sa o aiba.

Sa renunti la credinta si sa te iei dupa teorii noi, ale marketingului, ale numarului. Sa renunti la credinta si sa primesti alte duhuri, alte daruri, alte invataturi si trairi. Sa renunti la credinta si sa traiesti prin faptele tale, prin lucrarea ta.

Lepadarea de credinta va culmina cu aparitia celui nelegiuit. Taina faradelegii a si inceput sa lucreze inca din primul veac. Semne mari se pregatesc pentru lesne-crezatori, pentru cei care sunt antrenati acum prin salile de primire de duhuri si extaz. Aratarea celui nelegiuit se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne si puteri mincinoase.

Apropos, ultima minune pe care ai vazut-o de la cine a fost? Prin a cui putere?

Stau la panda pentru mintea ta toate "amagirile nelegiuirii", care te fac sa crezi ca il ai pe Domnul, dar te indeamna sa continui sa traiesti ca lumea, in nelegiuire.

Ziua Domnului va veni. Intai urmeaza o lepadare de credinta cum nu a fost niciodata. Apoi, ca apogeu, urmeaza sa se arate trimisul special al Satanei. Intrebarea pe care sa ti-o pui este daca, atunci cand va veni ziua Domnului, tu vei fi al Domnului sau nu.

Lucreaza Dumnezeu in viata ta sfintirea Duhului? Ai credinta adevarului?

Interpretare si unitate

Studiam despre scrierile 1 si 2 Tesaloniceni si am gasit urmatoarea formulare intr-un comentariu succint scris de Daniel Branzai la 1 Tesaloniceni, in Biblia cu explicatii:

"Este evident ca greselile de interpretare nu se elimina prin restrangerea invataturii, ci prin si mai multa invatatura."

Vor ajunge la unitate cei care taie pretentii teologice de pe lista proprie, pentru a gasi un numitor comun cu altii si cu altii, in drumul pe care multi il apuca astazi spre ecumenism? Renuntarea la ce stiu eu conduce la o mai buna colaborare cu alti oameni? Nu cred. Mi se pare ca formularea de mai sus este graitoare.

Avem nevoie de a cauta invatatura Scripturii si nu de a renunta la ceea ce stim deja, de dragul unitatii. Apostolul Paul considera ca va ajunge la o mai buna unitate cu filipenii, frati dragi lui de altfel, dar, pana una alta el ii cheama la a umbla la fel "in lucrurile in care au ajuns de aceeasi parere". Paul recunoaste ca exista lucruri in care nu au o intelegere comuna si are incredere ca Dumnezeu ii va lumina si in acele privinte. El stia ca problema nu era la el...

O si mai buna cunostinta poate sa lumineze mintea celui care cauta adevarul. Noi suntem chemati sa ramanem in cautarea stiintei de Dumnezeu, sa nu abandonam mintile noastre nici formalismului religios si nici sentimentalismului carismatic.

Unitate va fi atunci cand cei implicati in ea se vor intoarce cu adevarat la Scripturi si la o vietuire pentru Dumnezeu nu pentru sine. Iar pana cand Cristos Isi va aduce toti sfintii impreuna, noi am fost lasati in biserici locale sa traim chemarea divina.

Sunt astazi prea multi care cred ca stiu adevarul, prea multi care cred ca au habar de realitate. Si totusi, prea putini care stau in picioare pentru Cristos in cele mai grele lovituri, suferinti si rani.

Indeamna-ti prietenul cu care vrei sa te impaci bine si indeamna-te si pe tine la apropiere de Dumnezeu, la a cunoaste tot mai mult pe Domnul, prin Scriptura. Unitatea va veni. Ce-i drept, nu asa cum o cauta multi astazi, prin conferinte cu strajeri, arcasi sau usieri. Caci rostul strajerilor e sa stea de paza, nu sa plece la conferinte.

Nu de unitate fara minte avem nevoie, ci de minte pentru unitate.

Cugetari pe 2 Tesaloniceni

Exista in prima parte a acestei scrieri cateva clarificari despre venirea Domnului Isus a doua oara. Pasajul este important in intelegerea escatologiei (despre venirea Domnului Isus). Ne ajuta foarte mult, ne intareste convingerile biblice si ne clarifica necunoscute. Ne pune si pe gandit si cercetat.

O DOVADA LAMURITA
Exista o dovada care nu poate sa fie tagaduita, adica nu poate sa fie demonstrata ca nefiind valida. Niciun argument nu poate sta in fata ei, sa o doboare. In plus este vorba despre o dovada lamurita, clara, aratata deslusit ca fiind adevarata. E vorba despre "statornicia si credinta voastra in toate prigonirile si necazurile pe care le suferiti". Deci, in necazurile suferite, crestinii, prin faptul ca sunt statornici pe calea lui Dumnezeu in credinta, in toate prigonirile, dau o dovada de netagaduit. Care?

Dovada se refera la "dreapta judecata a lui Dumnezeu". Deci, in faptul ca un crestin trece prin suferinta si continua sa ramana credincios lui Dumnezeu, se afla o dovada clara cu privire la dreapta judecata a lui Dumnezeu. De ce? Sau, in ce consta aceasta?

Iata raspunsul: "intrucat veti fi gasiti vrednici de Imparatia lui Dumnezeu". Candva Dumnezeu va cerceta vrednicia celor ce spun ca sunt crestini. Pana atunci, insa, tocmai suferinta si rabdarea in credinta prin suferinta, arata sau lamureste pe cei care vor fi gasiti vrednici de Imparatia lui Dumnezeu. Incercarea si suferinta crestinului are, asadar, valente escatologice. Sau implicatii in ce priveste a doua venirea a Domnului Isus Cristos.

Biruinta in suferinta, prin pastrarea credintei arata calitatea celui ce sufera. Si, iata explicatia:

"Fiindca Dumnezeu gaseste ca este drept sa dea intristare celor ce va intristeaza si sa va dea odihna atat voua, care sunteti intristat, cat si noua, la descoperirea Domnului..."

In ziua lui Cristos, Dumnezeu va judeca drept. Suferinta pe care altii ti-o provoaca va sta la baza judecatii lui Dumnezeu. Ei vor primi suferinta pentru ca au provocat suferinta, iar judecata va fi astfel dreapta. Pe cand crestinii care au suferit, dar nu au raspuns inapoi, vor primi odihna. E drept sa te odihnesti cand esti obosit. Asa e normal. Si suferinta noastra isi va gasi odihna in Imparatia lui Dumnezeu care va veni, dupa cum ne rugam si ne dorim.


INGERII SI FLACARA DE FOC
Scriptura si aici ne arata ca, la venirea Domnului Isus, vor fi impreuna cu el si ingerii.

Expresia de aici este "ingerii puterii Lui". Ne sugereaza ceva impresionant, care tine de putere.

Dar mai este ceva - o flacara de foc. Cristos va veni intr-o flacara de foc. Focul arde, mistuieste. Focul grabeste degradarea, descompunerea a ceea ce este de pe pamant. Dar focul nu are efect asupra lui Cristos, fiindca in El nu este nimic de pe pamant, pamantesc.

Focul pentru Cristos si cei care vor fi ca el nu este decat dovedirea autenticitatii. Tot asa cum si focul suferintei de pe pamant este dovedirea autenticitatii celui care e trecut prin el. De aceea, sa fim tot mai sfinti, fratilor, fiindca de suferim toti vom avea parte.

Vom sta noi intr-o zi ca intr-o flacara de foc, alaturi de Cristos? Atunci, nimic pamantesc nu mai trebuie sa fie in noi. Tot ce este de jos, tot ce este lumesc, tot ce nu este ceresc trebuie lasa in urma. Fiindca in urma sfintilor oricum vor ramane. Numai sa nu ramai si tu cu ele!

Dar venirea lui Cristos intr-o flacara de foc are o semnificatie pentru cei care nu vor fi in El:

"ca sa pedepseasca pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu si pe cei ce nu asculta de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos"

Oare de ce vor fi unii care nu-L vor cunoaste pe Dumnezeu? Nu e vorba despre a auzi despre El. Ci, de cunoasterea aceea personala, in realitate. Sa stii despre Cine e vorba, sa poti trai cu El. E vorba despre o relatie apropiata in toata profunzimea ei. Il cunosti pe Dumnezeu?

Ascultarea de Evanghelie implica cunoasterea Evangheliei. Nu altceva va face diferenta in ziua aceea. Nu faptele tale bune care sa cantareasca mai mult pe cantarul vreunui sfant de pe pamant. Ci, ascultarea ta de Evanghelie, sau neascultarea ta de Evanghelie. O cunosti, o traiesti, o asculti?

Flacara de foc nu te va lasa in pace, fiindca, daca esti pamantesc, daca esti de pe pamant vei arde. Nu e nimic pe acest pamant care sa nu arda. Doar Cristos poate sta in foc si sa nu arda. Si ingerii puterii Lui. Si sfintii Sai.


IADUL
Da, iadul exista. Chiar daca multe culte crestine par sa se indrepte spre o alta Evanghelie in aceasta privinta, in zilele pe care le traim inca.

"Ei vor avea ca pedeapsa o pierzare vesnica".

E interesant ca pierzarea e vesnica. Nu e vorba de anihilare aici, ci de a fi pierdut pentru totdeauna. Aceasta inseamna ca nu vei mai putea ajunge in relatie cu Dumnezeu, in prezenta lui Dumnezeu unde va fi dreptatea, binele, pacea, si toate valorile divine. Cineva nu va fi mort vesnic, anihilat pentru totdeauna, ci pierdut pentru vesnicie.

Mai este vreo sansa dupa aceasta? Nu. E vorba despre o pierzare vesnica. Tocmai de aceea striga Scriptura: POCAIESTE-TE! INTOARCE-TE LA DUMNEZEU! SCHIMBA-TI GANDIREA SI VIATA! NU TE JUCA CU VESNICIA TA!

E un mare semn de alarma pentru noi pentru toti. Iadul e cat se poate de real si este definit cat se poate de clar: "o pierzare vesnica de la fata Domnului si de la slava puterii Lui". Doar atunci vom intelege deplin ce inseamna slava puterii lui Dumnezeu, cand Il vom vedea. Ce tragedie vor trai cei care vor trebui sa plece din mareata Sa prezenta. Va fi ceva extraodinar, dar si o parere de rau colosala.

Ma gandesc sa ma rog mai mult pentru oameni, sa-i iubesc mai mult si sa le vorbesc despre Cristos si nevoia fundamentala si vitala de mantuire. Tu? Oare nu vedem ca oamenii mor in jurul nostru nemantuiti? Nu ne pasa de ei? Mor si nu-L cunosc pe Dumnezeu. Mor si nu asculta de Evanghelie. Soarta lor e pecetluita. Frati crestini, sa spunem oamenilor ca exista mantuire pentru noi in Domnul Isus Cristos!


SFINTII SAI
Scopul principal al venirii Domnului Isus in asa fel incat sa fie vazut de toti este ca sa fie "proslavit in sfintii Sai". Adica, slava Lui sa fie vazuta in sfintii Sai. Sau:

"si privit cu uimire in toti cei ce vor fi crezut"

A crede in Dumnezeu conduce la o asemanare tot mai reala cu Cristos. Cand intr-o zi se va da descoperi Cristos, se vor descoperi si cei care sunt ai Lui. Pana atunci nu-i cunoaste lumea. Dar atunci toti ii vor recunoaste. Fiindca Il vor vedea pe Cristos in flacara de foc si Il vor vedea in toti cei care vor fi crezut vreodata.

O imagine grandioasa, fulminanta, de neimaginat: Cristos va fi recunoscut de toti in sfintii Sai. Ce mare chemare si ce mare zi. Ce intalnire si ce partasie... cu Dumnezeu.

Iata la ce ne cheama Dumnezeu, scumpi frati. Sa ne cercetam bine viata si sa aruncam greutatile care ne impiedica in alergarea care ne sta inainte, spre tinta premiului chemarii ceresti. Si sa facem acel "un singur lucru" - sa alergam inainte!

Nimic nu se compara cu acea stare mareata de a fi precum Cristos. De a fi Cristos in fiecare. Atunci El va fi in chip deplin in noi si o deplina partasie va rezulta.

Acum sunteti prin suferinta, in dureri si necazuri. Oamenii va batjocoresc, dupa cum au facut-o si cu Cristos. Dar, atunci orice ochi Il va vedea, chiar si cei ce L-au strapuns. Si, tot atunci, toti va vor vedea si pe voi, care suferiti acum pentru Numele Sau. Vor vedea slava lui Cristos care va fi si slava voastra.

Sa ramanem tari, astfel, in marturisirea credintei noastre. Caci credincios este Cel ce a facut fagaduinta. El, care ne-a chemat la fagaduintele Lui nespus de scumpe, sa ne desavarseasca pe deplin, prin lucrarea puterii tariei Lui, in taina cea tinuta ascunsa de Dumnezeu, dar descoperita acum sfintilor Sai, anume: Cristos in noi, nadejdea slavei!

In nadejdea ca v-am incurajat, in Cristos, va doresc o viata buna, care sa se sfarseasca la marea intalnire a sfintilor cu Cristos al lor!

Ce fac daca sunt nemantuit?

E o intrebare buna, vitala si la care trebuie sa ai un raspuns pe masura. Cu siguranta ca, daca Dumnezeu exista si Si-a dat Fiul pentru tine, Ii pasa ca sa stii cum poti ajunge in prezenta Sa.

Mantuirea nu este un concept ieftin si nici invechit. Ea tine de promisiunea lui Dumnezeu ca ne va impartasi natura Sa, firea Sa. E vorba de o infiere, de o nastere din nou din Dumnezeu. Iar pretul este prea mare sa fie exprimat in vreun fel (desi putem incerca) - jertirea de buna voie a Fiului lui Dumnezeu: Isus Cristos.

Printre multe teorii si raspunsuri, a venit timpul ca romanii sa se intoarca la Biblie. Ai nevoie sa stii ceea ce a fundamentat credinta crestina si nu adaugirile de dupa. Cand citim Scriptura ea ne limpezeste mintea si mereu ne aduce la adevarul pur, pe care trebuie sa-l stim cu totii pentru a trai in conformitate cu ceea ce doreste Dumnezeu de la noi si nu oamenii.

Oamenii pot face religii pentru a subjuga si conduce alti oameni; pentru bani sau pentru ca vor sa simta puterea. Dumnezeu e oricum atotputernic si tine totul in mana Sa. El nu are nevoie de lucruri pieritoare fiindca este vesnic. El nu cauta trecatorul fiindca este etern. Si-a trimis, in schimb, Fiul sa moara intr-o lume decazuta, tocmai pentru ca "dorea sa aduca multi fii la slava".

As vrea sa citez din 2 Tesaloniceni cateva invataturi pe care apostolul Paul le-a dat bisericii primului secol de crestinism:

"... la descoperirea Domnului Isus din cer, cu ingerii puterii Lui, intr-o flacara de foc, ca sa pedepseasca pe cei ce nu cunosc pe Dumnezeu si pe cei ce nu asculta de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos. Ei vor avea ca pedeapsa o pierzare vesnica, de la fata Domnului si de la slava puterii Lui, cand va veni, in ziua aceea, ca sa fie proslavit in sfintii Sai si privit cu uimire in toti cei ce vor fi crezut; caci voi ati crezut marturisirea facuta de noi inaintea voastra"

A fost un text din 2 Tesaloniceni 1: 8 - 10. Iar, in ce priveste marturisirea, apostolul Ioan clarifica:

"Ce era de la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri si ce am pipait cu mainile noastre, cu privire la Cuvantul vietii - pentru ca viata a fost aratata si noi am vazut-o si marturisim despre ea si va vestim viata vesnica, viata care era la Tatal si care ne-a fost aratata - deci, ce am vazut si am auzit, aceea va vestim si voua, ca si voi sa aveti partasie cu noi. Si partasia noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Cristos."

Tot in 1 Ioan gasim si:

"Daca primim marturisirea oamenilor, marturisirea lui Dumnezeu este mai mare; si marturisirea lui Dumnezeu este marturisirea, pe care a facut-o El despre Fiul Sau. Cine are pe Fiul lui Dumnezeu are marturisirea aceasta in el; cine nu crede pe Dumnezeu il face mincinos, fiindca nu crede marturisirea pe care a facut-o Dumnezeu despre Fiul Sau. Si marturisirea este aceasta: Dumnezeu ne-a dat viata vesnica si aceasta viata este in Fiul Sau. Cine are pe Fiul are viata; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viata. V-am scris aceste lucruri ca sa stiti ca voi, care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu, aveti viata vesnica."

Daca nu ai viata vesnica prin credinta in Domnul Isus Cristos, atunci nu esti mantuit de mania lui Dumnezeu care vine. Nu e vorba de nici o secta, de nici o invatatura ciudata, de nimic ciudat. E vorba de o nevoie pe care noi o avem: cea mai importanta. Ce faci? In starea aceasta nu vei aveam decat o dreapta rasplatire fiindca nu Il cunosti pe Dumnezeu si nu asculti de Evanghelia Lui. Deoarece El a platit pentru tine ca sa poti sa fi mantuit si tie nu-ti pasa.

Daca insa vrei sa-L cunosti, crede in Isus Cristos si vei fi mantuit.

Traim vremuri in care Biblia poate fi procurata si citita de orice om, la noi in tara. Dar traim si vremea in care Biblia este o carte parasita si uitata de cei mai multi. Oare nu va fi cu atat mai mare mania lui Dumnezeu care ne da un timp in care ne accepta asa cum suntem, ca sa avem si noi sansa sa fim mantuiti, pe cand noua putin ne pasa?

De curand o fata tanara a murit si au pus niste poze cu ea pe youtube. Prietenii si cunoscutii au lasat mesaje. Si ce mesaje pline de afectiune, apreciere... Dar in viata? Unde au fost toate acestea in viata? Cand murim toti sunt prieteni, dar pana atunci? Tot asa si noi, pana cand murim, de ce nu vrem sa-L cautam pe Dumnezeu? Din cauza altora? Ma indoiesc de asta, fiindca stiu ca daca nu mergi la biserica din cauza unui om, cu atat mai mult nu-ti poti permite sa-ti pierzi mantuirea din cauza unui om.

Crede in Domnul Isus si traieste invataturile Sale, fiindca timpul tau pe acest pamant se va incheia in curand si dupa moarte va fi prea tarziu.

Politetea regilor

Un proverb francez spune: "Punctualitatea e politetea regilor".

"Nu pot!" nu a facut niciodata nimic. In schimb "Am sa incerc!" a facut uneori minuni!

Maria Aeiparthenos

Exista expresia aceasta: "Maria pururea fecioara".

Intai de toate vom spune ca Maria a fost fecioara atunci cand Cristos a fost conceput. Exista o profetie in VT care vorbeste despre Cristos ca fiind nascut din fecioara. El, cel nascut din fecioara, avea sa fie numit "Dumnezeu cu noi" (Emanuel).

Nasterea din fecioara a lui Cristos (iar nu nasterea lui Cristos ca fecioara) este o notiune de baza pentru un crestin autentic. Fiindca Cristos a fost fara pacat si a purtat asupra Lui pacatele noastre, facandu-ne pe noi fara prihana inaintea lui Dumnezeu. Adevarul despre justificare porneste cu nasterea din fecioara. Cristos e singurul om nascut care nu mosteneste pacatul originar. El, prin urmare, este
"noul Adam".

Ca Maria nu e centrul atentiei aici devine clar atunci cand intelem "nasterea din nou". Unii, pentru ca nu au inteles, au scris carti gen "Condul lui da Vinci", unde se vorbeste despre "sfantul graal" si o linie de urmasi, a sangelui.

Cristos nu s-a nascut pentru ca Maria exista, ci Maria a fost aleasa, pentru ca "a venit implinirea vremii". Intr-un sens, Cristos s-a nascut din cauza Mariei - pentru ca El a venit sa caute si sa mantuiasca pe cei pierduti.

Este Maria pururea fecioara? Intai de toate, indiferent daca ar fi fost sau nu, pur si simplu nu are nicio relevanta pentru crestini, in sensul vietii de credinta. Maria nu a fost fecioara pentru ca ar fi ales ea, cand s-a nascut Cristos, ci pentru ca Cristos asa trebuia sa se nasca. Maria nu are niciun merit aici. Daca am invata ceva de la Maria, ar trebui sa cautam lucrurile bune pe care le-a facut si sa-i urmam exemplul. Nu ca sa fim mantuiti, ci ca sa traim ca niste oameni care cauta binele, fiindca ne-am nascut din El, daca ne-am nascut din nou.

Scriptura, apoi, mentioneaza ca Cristos Isua a fost "intaiul ei nascut". Aceasta presupune ca a avut si alti copii. Scriptura vorbeste despre "fratii" lui Isus, in sens de frati de trup, de mama, adica. Indicatiile Scripturii ne arata ca Maria a mai avut copii, dupa ce l-a nascut pe Cristos.

Iata cateva versete din Biblie, care vorbesc direct despre acest subiect:

Matei 1:24 "Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa.
25 Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus."

Matei 12:46-47 "Şi încă vorbind El mulţimilor, iată mama şi fraţii Lui stăteau afară, căutând să vorbească cu El. Cineva I-a zis: Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească."

Matei 13:55-56 "Au nu este Acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama Lui Maria şi fraţii Lui: Iacov şi Iosif şi Simon şi Iuda? Şi surorile Lui au nu sunt toate la noi? Deci, de unde are El toate acestea?"

Marcu 6:2-3 "Şi, fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, erau uimiţi şi ziceau: De unde are El acestea? Şi ce este înţelepciunea care I s-a dat Lui? Şi cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Au nu este Acesta teslarul, fiul Mariei şi fratele lui Iacov şi al lui Iosi şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt, oare, surorile Lui aici la noi? Şi se sminteau întru El."

Ioan 2:12 "După aceasta S-a coborât în Capernaum, El şi mama Sa şi fraţii şi ucenicii Săi, şi acolo n-a rămas decât puţine zile."

Faptele Apostolilor 1:14 "Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus şi cu fraţii Lui."

1 Corinteni 9:4-5 "N-avem, oare, dreptul, să mâncăm şi să bem? N-avem, oare, dreptul să purtăm cu noi o femeie soră, ca şi ceilalţi apostoli, ca şi fraţii Domnului, ca şi Chefa?"

Galateni 1:19 "Iar pe altul din apostoli n-am văzut decât numai pe Iacov, fratele Domnului"


Clar.

Maria Panagia

"Panagia" este alt titlu dat Mariei, aratand spre faptul ca ea ar fi fost cu totul sfata, fara greseala. Biserica Catolica merge mai departe decat cea ortodoxa si invata pe oameni ca Maria insasi a fost nascuta fara pacatul originar.

Aceasta dogma inventata de catolici spune ca Maria s-ar fi nascut precum Cristos. Aceasta implica imediat ca Maria a fost fara pacat. Ei spun ca, pentru ca Cristos sa se nasca a fost nevoie de un om perfect din care sa se nasca. Nu, pentru ca Cristos nu s-a nascut prin concepere omeneasca, ci prin conceperea Duhului Sfant. Argumentul catolic doar muta problema cu o generatie in spate. Atunci si bunica ei ar fi trebuit sa fie pura. La fel si mama acesteia din urma. Si tot asa. Aceasta ne-ar duce nicaieri in contextul Genesei...

A fost Maria fara pacat? Nu. Omul este conceput in pacat, de unde problema este in ce priveste conceptia si nu nasterea in sine. De la Adam pana la noi, toti care s-au nascut din barbat si femeie sunt pacatosi. Doar Cristos s-a nascut prin Duhul Sfant si e, prin urmare, Sfant. Maria s-a nascut in pacat, fiind zamislita in pacat. Ea, intr-adevar, a fost o femeie tematoare de Dumnezeu, care s-a ferit de multe si a trait o viata curata. Dar nu perfecta. Maria insasi a avut nevoie de jertfa Domnul Isus Cristos, care, inainte de a muri, a dat-o in grija lui Ioan.

Nu este adevarat ca Maria a fost fara pacat. Scriptura nu mentioneaza aceasta si nici nu o sugereaza, dimpotriva. In acelasi timp, intelegerea corecta a invataturii Scripturii cu privire la pacat si sfintire (sfintenie) nu permite asa ceva.

Noi credem ca Maria a fost o femeie dosebita, un bun model de urmat, printre oameni. O femeie de caracter, evlavioasa si sfanta. Dar nu fara niciun pacat.

Atractia vremii

Vremea noastra e a oamenilor egoisti.

Timpul nostru e umplut de oameni care vor sa se simta bine, sa simta si sa incerce.

Ne imbulzim intr-o multime de curiosi, care incearca relativ la nimic orice.

Exista un dar (care nu se incadreaza in randul celorlalte daruri din considerente bine conturate), care se gandeste la sine. Un dar care nu zidea pe altii (ca darurile spirituale), dar zidea pe cel care-l avea. Se potriveste cu vremea noastra a oamenilor egoisti si, natural ar fi sa fie foarte cautat in timpurile pe care le traim.

Exista un dar care duce in extaz, care pretinde ca te intalta pana la vorbiri ingeresti, care te face sa te simti extraordinar, sa simti, sa experimentezi.

Exista un dar care atrage pe multi, care strange multimi mari, care impresioneaza si contrariaza. Un dar care se potriveste bine vremurilor noastre. E o atractie, o sirena frumos cantatoare marinarilor vietii acesteia.

De pilda, cineva aude Cuvantul. Il aude clar si de mai multe ori. Chemarea este limpede la o pocaita care sa duca la mantuire. Avertizarile sunt serioase. Invitatia este dintr-o inima iubitoare, unita cu ochii care, emotionati fiind de suferinta lui Cristos si de ranile Lui, crezand ca pot alina cumva isi strang picaturile sa spele, sa ajute... In zadar, dar sunt. Inevitabil. Apoi, altii vin si ademenesc. Conferinte, daruri noi, chemari diferite. Vorbire in limbi. Rugaciune in limbi. Cantat in limbi. Atractia vremii. Si omul acela uita de Cuvant si intra in alta sfera a unei alte Evanghelii.

Sunt chemati dintre baptisti, dintre penticostali, dintre carismatici si altii. Toti trebuie sa se invarta in jurul acestor daruri. Atrage mult, dar oare ce este? De ce? Cu ce autoritate? Cu ce curaj? Spre ce se indreapta? Ce roade se vad? Un val cheama alt val... al treilea val...

"Acum dar, raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea"... "Cine citeste sa inteleaga".

Liderul Diotref

Diotref este numele unui convertit la crestinism, despre care apostolul Ioan vorbeste in a treia sa epistola.

Numele Diotref ne arata originea personajului, cel mai probabil dintr-o familie pagana. insemnand "iubit de Jupiter", un zeu pagan. Acest personaj este arogant, indraznet si fara supunere. Este, sub numele de crestin, unul care dispretuieste invataturi crestine de baza in traire. Unul caruia nu-i pasa de fratii lui crestini si de autoritatea apostolilor. Un clevetitor, un vorbitor de rau. Unul care, pe langa faptul ca nu primeste pe frati, ii impiedica si pe altii sa-i primeasca.

Acest om traia printre crestini si, dupa descrierea aceasta despre el te-ai gandi ca a fost pus la disciplina si asteptau bunii crestini sa se pocaiasca. Numai ca, cumva, acest Diotref era un lider crestin. Si-i placea sa fie asa. Vroia si iubea sa aiba intaietatea printre crestinii dintr-o biserica locala.

Te-ai gandi ca e un har sa stai de vorba cu apostolul Ioan, la doar cativa ani dupa ridicarea la cer a Domnului Isus. Sa povestesti cu lacrimi in ochi cu cel care a stat aproape mult de inima Mantuitorului in anii aceia putini de lucrarea pe care Domnul Isus i-a avut pe pamant. Sa inveti de la "batranul" deja, de la apostolul credincios. Diotref, liderul, nu gandea asa. Diotref il vorbea de rau pe Ioan si pe cei din aturajul sau. Diotref nu vroia sa stie de apostolul Ioan.

Cum a ajuns Diotref lider in acea biserica, in primul secol? Diotref dadea afara din Biserica pe cei care primeau anumiti frati ca oaspeti. Era, probabil un om puternic, influent si care ramanea lider in acea biserica, infruntandu-l chiar pe apostolul Ioan. Si oamenii inca il acceptau ca lider. Te intrebi - ce era in mintea lor?!! Si eu ma intreb chiar foarte mirat. Deosebit de mirat.

Aceste lucruri se intamplau in primul secol, in biserica primului veac, biserica pe care multi si-o doresc astazi. Ce anume ne dorim de la biserica primului secol? Inteleg noi toate implicatiile acestei dorinti? Ne dorim biserica de atunci, sau trairea de atunci? Ce traire? A cui? Sau invatatura? Sau anumite practici? Sau senzationalul? Sau smerenia si jertfirea de sine? Sau a avea toate lucrurile de obste? Sau ce?

Cumva Diotref a ajuns intr-o ipostaza de lider intr-o biserica de crestini. Si se pare ca a ramas in a conduce, aprent cu putere. Facea legea acolo, era ascultat... un bun lider. Dar un lider care nu lucra impreuna cu Adevarul. Un lider care nu urma binele, iar noi stim ca binele este din Dumnezeu...

Liderul Diotref este astazi in biserica lui. Liderul Diotref este un fel de suprapersonificare a tuturor acelor lideri care, cumva, au ajuns in aceasta pozitie, si-au comandat un fotoliu si stau acolo cu o oarecare putere. Nu conteaza ca oameni sfinti ai lui Dumnezeu ii arata ca falsi. Nu conteaza ca viata lor maturiseste despre el si ca marturia aceasta il incrimineaza in raport cu Legea lui Cristos. Cumva, nu stiu cum, reuseste sa stea pe pozitii, reuseste sa taie, sa rupa, sa directioneze, sa conduca. Cumva reuseste sa faca legea in biserica unde este.

Este o mare durere sa vezi si sa intelegi o astfel de realitate. Ce a fost in inima apostolului Ioan? Oare ce a fost? Uitat cum vorbeste Ioan despre Diotref, cand e vorba ca va merge in acea biserica: "De aceea, cand voi veni, ii voi aduce aminte de faptele pe care le face"...

Nu zice: il voi da afara, il voi da jos, il voi pedepsi... Unii nu inteleg ce autoritate si putere sfanta avea Ioan. Si totusi, ce maret suna in istorie, cand crestinii adevarati i-au iubit intru toate pe ceilalti prefacuti, iar acestia din urma i-au lovit, i-au vorbit de rau, i-au desconsiderat.

Nici nu-mi pot imagina ce se va intampla in Ziua Maniei si a aratarii Dreptei Judecati a lui Dumnezeu. Mare va fi furia maniei dezlantuite atunci impotriva multora. Sa ne aratam multumitori ca am primit harul sa cunoastem dragostea adevarului.

Despre unii lideri marturiseste Adevarul. Despre altii marturisesc ei insisi, prin faptele lor, prin atitudinele lor, prin vorbele lor. Oare cum au ajuns acestia din urma sa fie numiti si recunoscuti ca lideri?

Maria Theotokos

Un om odata mort e mort in legaturile cu oamenii. Vechiul Testament nu prezinta o cinstire oarecare fata de anumiti patriarhi morti, ci mai degraba o raportare respectuoasa fata de invatatura lor, fata de modul vietuirii lor, fata de principiile si experientele lor de viata, care sa foloseasca celui care inca traia, la un moment dat.

Relatiile cu mortii sunt interzise de Dumnezeu si aratate ca deosebit de pacatoase. Totusi, Cristos subliniaza ca Dumnezeu e al celor vii, cand se zice "Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov".

Biserica ortodoxa pune un mare accent pe doctrina despre Maria si o alatura doctrinei despre Cristos si, implicit, doctrinei despre mantuire. Dar pana unde doctria este veridica si pana unde se aplica ea in practica, de ortodoxul obisnuit? Ce anume e cinstire si in ce situatii vorbim de inchinare?

Chestiunea e mai ampla, fiindca ortodoxia are rugaciuni la sfinti si, deci si Mariei. Ea ar sta, chipurile la picioarele lui Dumnezeu si ar interveni pentru cei care se roaga ei, in acceptiunea teologilor ortodocsi. Ori, aceasta este o mare eroare, o grea povara pe care acesti teologi o poarta inutil si impotriva lor insisi.

Maria este "nascatoare de Dumnezeu", ceea ce este adevarat. Vom intelege prin aceasta ca s-a implinit profetia prin care "samanta femeii" trebuia sa se nasca in lumea noastra pentru a zdrobi capul sarpelui. Aceasta trebuia sa fie o nastere ca oricare alta, dupa cum a decretat Dumnezeu: "cu durere vei da nastere". Diferita e conceperea, unde Iosif nu a avut nicio implicare, caci Fiul lui Dumnezeu s-a zamislit prin Duhul Sfant.

Nasterea a fost una normala. Domnul Isus a fost un fiu al omului in plinatatea sensului (cu exceptia conceperii din barbat). Se exagereaza foarte mult aici. Maria nici macar nu a constientizat ce se intampla, in profunzimea in care unii arata in mod gresit astazi. Este suficient sa observam momentul in care copilul Isus este la Ierusalim, la 12 ani si parintii il pierd din vedere pentru trei zile. Aceasta pentru ca nu au stiu unde sa-l caute si, chiar si atunci cand logica raspunsului Sau a fost clara, parintii lui (deci si Maria) nu au inteles ce le spunea el. Ea doar pastra in iniima ei tot ce se intampla.

Maria nu a fost aleasa fiindca ar fi fost buna, iar altele nu. Este o alegere divina suverana, pe care noi nu o intelem deplin. Da, Maria L-a nascut pe Cristos, care da, e Dumnezeu. Numai ca Maria L-a nascut pe Cristos ca om, nu ca Dumnezeu. Ca Dumnezeu, Cristos este Fiul Unic al lui Dumnezeu.

Expresia "theotokos", "purtatoare de Dumnezeu" (nascatoare, prin implicatie) nu trebuie privita absolut(in latina: "deipara" si "deigenetrix"). Ci, doar ca o implicatie. Maria l-a nascut pe Omul Isus Cristos, El fiind Dumnezeu deja. Mai degraba ar fi mai corect, teologic, "intrupatoare de Dumnezeu", pentru a separa ideea nasterii noastre (noi care nu am fost inainte Dumnezeu) de nasterea lui Cristos, care a fost.

Trebuie sa ne uitam in Cuvantul lui Dumnezeu si sa intelegem ca NICIUNDE Maria nu e ridicata la acest statut, de "nascatoare de Dumnezeu". Luca 1: 43 inregistreaza o expresia a Elisabetei, despre Maria: "maica Domnului meu". Voi spune doar ca se foloseste "kurios" (domn, stapan) si nu "theos".

Important nu e ce femeie L-a nascut pe Cristos, ci faptul ca Cristos s-a nascut din femeie. Deoarece este esential in planul lui Dumnezeu de mantuire ca Cristos sa se fi nascut ca om, din femeie. Se implica, evident, ca o anumita femeie sa-L nasca, dar aceasta este secundar, o implicatie (evident).

Paganismul a influentat mult traditia bisericeasca, acceptata in timp de bisericile tot mai afundate in departarea lor de adevar. Maria ca mama de Dumnezeu are acum sensul pagan si nu cel scriptural, care e cu totul altceva.

Important pentru tine si pentru mine este ca Cristos s-a nascut si nu ca Maria l-a nascut. Scriptura spune ca Isus a fost "cum se credea" fiul Mariei si al lui Iosif. Numai ca, El era Fiul lui Dumnezeu.

Adevarata MAMA a crestinilor nu este Maria. Nu exista in Scriptura sensul de Mater Dei. Cristos e doar Fiul lui Dumnezeu. Intr-un sens, Scriptura ne arata ca mama noastra, a crestinilor, este Ierusalimul ceresc (vezi Galateni) si nicidecum Maria.

Australia nu e ca Europa

----------
stire preluata de pe stiricrestine.ro
----------

Musulmanilor care doresc sa traiasca dupa legile islamice li s-a pus in vedere sa paraseasca Australia, in contextul in care guvernul a tintit radicalismul intr-o incercare de a decapita potentiale tentative de atac terorist.

Citat: “IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali incoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor.

Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei in cautarea libertatii.

Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau orice alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba!

Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre.

Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in armonie si bucurie pasnica.

Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA.

Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi sa veniti aici. Voi ati solicitat sa fiti aici.. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o.“

Prime Minister Kevin Rudd - Australia


-------
Un coleg mi-a spus astazi ca ii trece prin minte o teorie cu privire la Papa-anticrist si dominatia mondiala de sub puterea sa, cand aude aceasta stire.

Eu ma gandesc mai degraba la o tara care nu si-a vandut principiile, care nu a uitat pe ce directii s-a format. Nu prea stiu multe despre Australia (inca), dar ma suprinde aceasta reactie, poate in mod placut.

Nu mi-a placut sa aflu ca istoria crestinismului trece prin cruciadele catolicismului. Dar sa nu lasi raul in tara ta este un mare curaj, la acel nivel. Nu stiu implicatiile politice, cati politicieni crestini sunt in Australia si nici nu-mi pasa neaparat.

Ma gandeam sa ma mut in Australia, dar presimt ca o sa fac naveta intre tari, daca ma apuc...

Asa ca, in asteptarea unei patrii mai bune, raman in Romania cu dor si pace.

Numarul de oameni

------------------
Populaţia mondială a atins deja pragul maxim pe care planeta îl poate susţine în raport cu resursele disponibile în prezent, a avertizat un consilier influent al administraţiei Obama.

Nina Fedoroff, consilier pe probleme de ştiinţă şi tehnologie al secretarului de Stat, Hillary Clinton, a declarat pentru BBC că populaţia umană a depăşit deja „limitele sustenabilităţii” Pământului.

„Trebuie să reducem în continuare rata de creştere a populaţiei globale, planeta nu mai poate susţine atât de mulţi oameni”, a subliniat ea, adăugând că oamenii trebuie să gestioneze mai bine „spaţiile sălbatice” şi resursele de apă. „Avem şase miliarde şi jumătate de oameni pe această planetă şi ne apropiem repede de şapte miliarde. Vom avea nevoie de multă ingeniozitate pentru a folosi resursele de apă şi a cultiva recolte”, a mai spus Fedoroff. Potrivit acesteia, pe lângă o mai bună gestionare a resurselor naturale, oamenii trebuie să accepte şi alimentele modificate genetic.

„Acceptăm aceeaşi tehnologie în medicină, dar când vine vorba de hrană vrem să ne întoarcem în secolul al XIX-lea”, a sintetizat consilierul lui Hillary reticenţa oamenilor faţă de alimentele modificate genetic.

Nina Fedoroff, autoarea unei cărţi despre acest tip de alimente, publicată în 2004, consideră că astfel de critici nu îşi au locul în timpurile contemporane. Consilierul secretarului american de Stat a admis că Statele Unite vor accepta, în cele din urmă, limitarea emisiilor de carbon, o condiţie respinsă până în prezent, spre iritarea comunităţii inter naţio nale.
------------------
din EvZ
------------------


In Romania creste iarba in voie pe proprietatile oamenilor. Nu se prea cultiva mare lucru. Sigur ca expertii nu au luat in considerare tara noastra, ca se mai rezolvau ceva probleme, daca aduceau si forta de munca sa ne lucreze pamanturile...

De fapt, exista alte mize in spate. E nevoie de argumente puternice, la nivel global, pentru a se realiza o conducere globala, de unde putere mai mare; se doreste argumentarea avorturilor si controlului populatiei; se doreste experimentarea pe oameni cu produsele acestea modificate genetic.

Sunt altele la mijloc. Iar noi toti primim si inghitim biscuitii minciunii. Zambim si ne punem pe treaba. Nu sunt decat chestiuni induse, de care trebuie sa na dam seama. Numai ca, degeaba ne dam seama, daca tara da seama acestor oameni, care oricum ii forteaza sa accepte directia lor.

Exista tehnologii pentru energie solara, apa etc. Se folosesc? De ce nu se investeste in acest domeniu? Pai nu mai pot altii sa controleze populatiile. Nu stiu. Oricum, e ridicol articolul, cel putin pentru noi, romanii. Poate noi suntem altfel decat restul populatiei de pe glob.

Nu avem nevoie de alimente modificate genetic, nici de avorturi, nici de tehnologia secolului nostru pentru a rezolva problemele. Avem, in schimb, nevoie de Dumnezeu.

Traire nu repetitii

In timpurile noastre se fac multe lucruri bune. Copiii invata sa cante la instrumente, tinerii invata cantari noi.

In biserici se pare ca este tot mai rece, o atmosfera tot mai inchisa si vesnic aceeasi. Cantari repetate bine, voci lucrate si armonizate, inimi tot mai sarace. Putinul timp pe care-l mai au crestinii e investit in repetitii de cantari. Nici poeziile spuse nu-si mai au simtirea lor, fiind doar niste cuvinte ce din coada au sa sune, o parte dintr-un program care trebuie facut.

Au ceva cantarile, e gresita repetitia lor? Unii considera ca da, insa nu e bine sa ne grabim. Ma gandesc mai degraba ca problema este in inima noastra. Ne e mai comod sa facem un program, decat sa na lasam cercetati de Duhul. E mai usor sa stim ce urmeaza, decat sa incurajam dupa cum ne da Duhul sa vorbim. Dar si din aceasta "vorbire dupa cum da Duhul" au iesit multe blasfemii, incat parca ti-e frica sa traiesti prin credinta...

De ce totul suna mai bine, dar in spatele ambalajului e un tot mai mare gol? Cui canta crestinii? Ce servesc ei? Am facut din intalnirea bisericii un timp ca la munca, doar ca-i zicem servici divin, fiindca are de-a face cu lucrurile spirituale.

Daca stii o cantare si ai facut repetitii esti mai bine vazut decat daca ai adus o slujba duhovniceasca in puterea trairii. Fiindca spectatorul nu doreste mustrarea Duhului, ci distractia scenei din fata. Iar scena vrea sa fie aplaudata, sa cante diversificat, pentru toti, sa atraga atentia si sa fie in prim plan, cum, de altfel si e.

Unde e trairea cu Dumnezeu? Unde sunt fratii care au o viata sfanta? Sa vorbeasca ei, sa cante ei, sa ne invete ei. De ce este incurajat si in biserici tot firescul? Cantatul e numit dar, iar fratele care incheaga cateva cuvinte pline de emotie despre viata lui autentica de credinta e privit cu zambetul pe buze si cu atentia ridicata, ca nu cumva sa greseasca vreun cuvant...

Totul trebuie sa fie perfect. Dar, la suprafata. Graba, o implicare neatenta, cu mainile in buzunar, un activism religios diversificat. Dar totul merge inainte. Repetitiile sunt la ora stabilita. Important e sa sune bine, iar cu partea spirituala mai vedem noi cum facem.(?)

Dragi crestini, avem nevoie de o viata plina de pasiune la adresa lui Dumnezeu, nu de un formalism bine pus la punct. Nu avem nevoie de statii de sunet si amplificare in biserici, ci de vibratia prezentei Duhului Sfant. Avem nevoie de invatatori si invataturi duhovnicesti, nu de predicatori datatori de citate in cuvinte marete invatate din DEX pentru a impresiona audienta incurcata si pusa pe ganduri de noile exprimari.

Daca nu traim ce cantam, nu suna atunci disonant, cu toata repetitia facuta? De ce ar merge cineva sa repete o cantare pe care nu o traieste? Si, daca nu traim anumite cantari, iar cele pe care le traim sunt putine, de ce ne dorim sa cantam ceva nou? Cantam diversificat si nou, dar inima noastra e tot veche. La ce bun? La ce folos? Atunci nu totul este zadarnic si amar?

Daca noi nu traim cu Cristos, de ce mai cantam "Isus al meu Tovaras scump"? Ca e veche si nu e ca astea noi? Pai nu tot vorbe goale, fara rima sufleteasca si fara substrat in cele ceresti? O, daca ne-ar face crestini cantare, slujba si pomenile... Daca ne-ar ajuta sunetul frumos si repetitia... Doar cei care traiesc au putere, doar ei aduc ceva valoros.

De ce nu mai pot sa cant din inima, de ce ma trezesc cantand fara minte, de ce citesc din Biblie fara atentie? De ce un ritual, o forma goala, o slaba performanta scenica? Pentru ca nu avem o evlavie traita, cu putere. Pentru ca nu ne rugam, nu postim, nu traim cu Dumnezeu. Pentru ca nu ne asemanam in fapt, zi de zi, cu Domnul.

Crestinii astazi se uita la filme, vorbesc frumos de evanghelizare, sunt incatati cum s-a pocait mai stiu eu cine din filmul cutare etc. O lume virtuala a dreptatii, transpusa in lumea reala doar ca forma goala, ca intr-o oglinda de pe vremea apostolului Pavel, aproape fara efect datorita intunericului tot mai gros din jur si a lipsei luminii.

Crestinii merg la repetitii, dar nu la rugacine. Stau in picioare la repetitii, dar vor culcat la rugaciune. Imbraca aceleasi haine, de impresie, discuta indelung pe seama unei cantari mai mult sau mai putin reusite, dar sufletele-s goale si toti merg acasa saraci si lipsiti, de parca nu ar fi fost la Adunare. Observa un parinte ca mai demult casele erau biserici; dar acum bisericile sunt case...

Copiii nostri canta intens, se implica in biserici ca niste guru crestini, bine pregatiti pentru audienta formata din simpli spectatori in arena, care au lasat televizorul pentru doua ore. Daca nu fac bine e cearta. Daca fac bine e lauda. Cei care ar trebui sa fie in fata, cei care ar trebui sa slujeasca sunt adormiti undeva pe un scaun vechi, meditand la amintirile unor vremuri de mult apuse. Pe vremea lor era altfel...

De unde sa aiba bisericile putere, daca sunt conduse de copii si tineri? De unde sa-si traga vigoare, daca apele la care ajung radacinile lor sunt programele bine pregatite muzical, concerte sustinute de tineri si copii? Unde sa gasesti duhovnicesc aici, unde sa gasesti ceva sa semene cu viata bisericeasca a primilor crestini?

Nu avem nevoie de tineri pieptanati, ci de batrani treji. E nevoie de o vietuire in cele sfinte, de zi cu zi. Trebuie sa vorbeasca cei maturi in credinta in biserici, nu copiii. Am ajuns asa de straini de realitate, incat si evanghelizarile se fac mai nou, tot cu copii. Daca ai repetie buna, nu mai conteaza ca nu esti crestin - suna bine, poti canta.

Sarbatorile noastre au ajuns defilari de programe. Duminicile sunt ocazii de etalare de talent. Copiii au ajuns sa stabileasca daca vreau sa cante solo, tot ei aleg cantarile si tot ei fac prezentarea scenica. Bravo talentului, traiasca megalomania.

Intre timp, ce suferinta trebuie sa fie in piepturile sfintilor, a acelora care traiesc cu Dumnezeu, dar nu au voie sa se amestece in tempoul programului? Ce trista privire, ce lacrimi ale deplangerii. S-a ajuns sa se rada de batranii care canta cu lacrimi in ochi, lacrimi stranse din greul zilei, chiar in adunarea sfintilor... Iar, in acelasi timp, se lauda in gura mare reprezentatiile pline de fastuozitate ale unei generatii fara dumnezeu.

Aceste cuvinte nu sunt dintr-un gest pentru a se rascula fratii, caci Duhul Sfant nu ne indeamna la asa ceva. Sunt simple observatii care sa ne motiveze la o traire personala in teama de Dumnezeu, la a merge prin credinta in fiecare zi, la a duce o vietuire dupa Scripturi in orice context. La a pazi calea credintei cu o mare atentie si consideratie. La a trai cu Dumnezeu, in fiecare zi.

Cum trebuie sa fie un lucrator

Este cum a trait apostolul Pavel, dand si un exemplu, cum au invatat de la el Silvan si Timotei (si altii), traind astfel in biserici.

In prima epistola catre Tesaloniceni, iata cateva descrieri cu privire la cel care slujeste lui Dumnezeu. Cum ar trebui sa fie el? Iata:

- un exemplu de primire a Cuvantului in necazuri (1 Tes. 1: 6, 2: 2);
- are o propovaduire care nu se bazeaza pe ratacire, nici pe necuratie, nici pe viclenie (cineva poate sa fie un ratacit si sa predice gresit din aceasta cauza, sa atraga si pe altii pe calea pe care merge, fiind un lider spre pierzare, un orb care calauzeste alt org; cineva poate predice si sa lucreze condus de necuratie, pentru a-si spumega pacatele chiar ziua in amiaza mare; sau, cineva poate predica din viclenie, dorind sa atraga in curse, bazandu-se pe inselaciune si pe manipulare etc);
- fara vorbe magulitoare (nu dur, nu detasat, dar fara dorinta de a intra sub pielea cuiva, de a atrage, de a provoca placere - poti spune cuiva ca are o anumita haruire ca sa te faci prietenul sau, desi habar nu ai ce haruire are etc);
- fara haina lacomiei (din dorinta de castig, de apreciere inaintea altora, de atragere a unor foloase materiale si de faima pamanteasca);
- o vorbire care sa-I placa lui Dumnezeu, iar nu oamenilor;
- nu cauta slava de la oameni, indiferent daca ar putea cere, sau nu;
- blanzi, ca o doica ce-si creste cu drag copiii;
- gata de jertfire deplina, impreuna cu Evanghelia, fratilor carora slujeste;
- o munca ostenitoare (2: 9);
- o purtare sfanta (o linie curata, de traire in sfintenie), dreapta (o linie dreapta, fara ocolisuri sau devieri sau cai intortocheate, claritate, integritate) si fara prihana (fara pata - detaliu);
- ca un tata cu copiii lui (mangaiere, sfat, adeverire: cu scopul precis de a incuraja fratii sa traiasca intr-un chip vrednic de Imparatia lui Dumnezeu, prin suferinta).

Iata valori la care sa meditam, sa ni le insusim si sa le traim, zi de zi, clipa de clipa. Caci nu cei tari in cuvinte vor fi primiti de Dumnezeu, ci cei care au in ei trairea aceasta sfanta, biblica si dumnezeiasca. Cat de puternic vorbeste fapta ta? Cat de mult suferi pentru credinta? Cat de mult lucrezi in mijlocul fratilor, din toata inima si cu umilinta plina de dragoste?

Traieste in asa fel incat sa poti, candva, sa scrii si tu o scrisoare unor crestini, in care sa enumeri aceste calitati din viata ta, in mijlocul lor!

Dumnezeu sa ne ajute pe fiecare.