In fiecare an aceleasi mari sarbatori. Doar sarbatori pentru cei mai multi.
Avantaje? Avem liber cateva zile, mancam mai multe oua, avem siguranta ca e casa curata, macar cateva zile. Si altele.
In fiecare an in "saptamana mare" e forfota. Curatenie, mancare, activitate. Sunt clipe de adanca lucrare, cand oamenii se pregatesc pentru burtile lor, pentru odihna lor trupeasca, pentru binele a doua trei zile. Urmeaza, ca un ecou, pastele mici si duminica lu' Toma.
De Craciun, toti asculta colinde. Chiar in institutii publice, chiar la boxe amplasate pe cladiri institutionale. Pe fiecare calculator apar, dintr-o data, cantari cu mesaj crestin (sau nu, dar in "atmosfera craciunului"). Se naste Cristos, mare bucurie. De Paste... nu. Cantari de jale pe calculatoare? Nu. In primarii? Nu. Cum asa? De craciun e ideea de bucurie - S-a nascut Mesia. De Paste, a murit. Oamenii nu vor mesajul mortii lui Cristos, al crucii lui Cristos, fiindca, odata cu acest mesaj vine si consecinta - unirea cu Cristos (in suferinta, moarte...).
Asa sunt oamenii. Atunci, de ce pregatesc o asa bogata masa? Pentru dupa inviere! Ca atunci e bucurie. Dar pentru suferintele lui Cristos? Pentru moartea Lui? Nu, fiindca nu se potriveste. E absurd. Nu poti manca in timp ce Cristos moare... Dar poti pregati o masa bogata.(?)
Este oare o masa de infrumusetare a mormantului, o forfota de unire cu cei care L-au dat la moarte pe Cristos? Sau o asteptare (pregatitoare) in bucurie si respect pentru invierea lui Cristos?
...
Aceasta saptamana, daca tot e sarbatorita, ar trebui sa fie un timp de cercetare. De concentrare asupra suferintelor lui Cristos ai asupra insemnatatii lor practice. Un timp de partasie cu Dumnezeu pentru crestini. Inteleg ca cei care nu inteleg nu pot sa faca ce ar putea face in mod normal cei care inteleg, dar nu inteleg de ce cei care inteleg nu inteleg sa faca ceea ce inteleg...
La craciun cantam colinda in timp ce oaspetele caruia ne adresam respectuos alearga prin casa dupa farfurii si sticle pline. Cristos S-a nascut umil si sarac, intr-o iesle. De Paste, alergam disperati o saptamana intreaga sa strangem sa avem, sa ne bucuram, sa fie bine. Cristos a suferit, a tacut, a indurat, a iubit, a iertat, a trait in adevar. Si asa n-au stiut oamenii ca S-a nascut Dumnezeu si nici ca a murit printre ei...
Dar Cristos a avut si El de mancat la o masa, in saptamana aceasta. Si-a dorit mult. O viata! O eternitate! Sa manance pastele cu ucenicii Sai, instituind Noul Legament. Caci ce mancau ei a fost ultimul paste preinchipuitor, aratator spre Cristos. Dupa doar cateva ore urma sa se intample adevaratul Paste - Cristos! "Acesta este Trupul Meu... Acesta este sangele Meu"...
A murit Fiul lui Dumnezeu! Nu mi-e foame, nu mi-e sete. Mi-e foame si mi-e sete de Cristos, sa ma intalnesc cu El sa-i spun fata catre fata ca Il iubesc ca a suferit pentu mine. Astept partasia cu fratii mei, la Masa Domnului. Astept sa vina ziua cand voi manca impreuna cu El la masa Lui, in Imparatia Cerurilor. Nu ca am si castigat premiul, sau ca am si ajuns desavarsit... Dar "fac un singur lucru"(?)
Stiind ca ne amintim de suferintele lui Cristos, din "saptamana mare" ce facem? Lucram mai mult, ca e saptamana mare... Lucram mai mult pentru trup, pentru stomac, pentru simturile noastre pamantesti. Da. Priviti in jur si apoi spuneti-mi ca nu e asa, ca ma insel. Priviti nu mai departe de curtea voastra. Imi doresc sa ma insel.
Oare eu si sotia mea, familia noastra, cum vom trece prin aceste zile? In primul an?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu